IN LOC DE...

“Omul trebuie să aibă şi prieteni şi duşmani. Prietenii îl învaţă ce trebuie să facă, iar duşmanii îl obligă să facă ce trebuie” Nicolae Iorga

duminică, 17 octombrie 2010

Beiuş – „Marşul Amintirii” – Ediţia a II a

Organizat de Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor”, Asociaţia „Datina Străbună”, Asociaţia „6 Dorobanţi” sub patronajul Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, cu sprijinul Asociaţiei „43 Pesi Pluk Military History Club”, a doua ediţie a „Marşul Amintirii” s-a încheiat duminică, 17 octombrie a.c. la Beiuş.
Timp de două zile, un detaşament echipat cu armament şi uniforme de epocă ale Armatei Române şi Armatei Cehe, a parcurs drumul de la Vaşcău la Beiuş, oprindu-se la monumentele din fiecare localitate de pe traseu. La Vaşcău, Lunca, Ştei, Rieni şi Drăgăneşti au fost întâmpinaţi cu multă simpatie de către populaţia din zonă, care a participat în număr mare la ceremoniile organizate la fiecare monument al eroilor din localităţile enumerate. Duminică, la 12 fix, s-a desfăşurat ceremonialul la Monumentul Martirilor Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş din Beiuş.

 Detaşamentul a fost întâmpinat de primarul Beiuşului prof.ec. Adrian Domocoş, viceprimarul ing. Gh. Costin, consilieri municipali, un număr însemnat de membri ai Filialei 1 Beiuş a S.C.M.D., reprezentanţi ai Filialei ANCMRR Beiuş, comandantul garnizoanei lt.col. Mihai Sopota precum şi cetăţeni ai urbei.
Ceremonia a început cu o slujbă de pomenire oficiată de pr. Ioan Hinsu. După aceasta, Col. (r) ing.drd. Dan N.  Poinar, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” a rostit o scurtă alocuţiune în care a prezentat participanţii şi scopul acestui marş.
Prof. Radu Birta, şef de catedră la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” a vorbit despre luptele duse în septembrie 1944 pentru eliberarea oraşului Beiuş.
Comandantul detaşamentului, prof. Horia Şerbănescu, muzeograf la Muzeul Militar Naţional „Ferdinand I” a instalat garda la monument şi a prezentat armamentul şi uniformele  specifice „R 6 Dorobanţi” dar şi „Legiunii Cehoslovace din Rusia”, cu care erau echipaţi participanţii la marş.
Primarul Beiuşului, Adrian Domocoş, a mulţumit detaşamentului şi organizatorilor pentru efortul depus, arătând că în zona Beiuşului armata este apreciată şi respectată.
A urmat grupul „Muguri şi mlădiţe de tezaur” al Casei de Cultură „Ioan Ciordaş” a susţinut un microrecital de cântece patriotice. După fotografia de „familie” din faţa monumentului - detaşamentul alături de participanţii la ceremonie - a urmat defilarea, care a încheiat activitatea. 
Un gust amar ne-a lăsat refuzul comandantului garnizoanei de a face o fotografie alături de participanţii la manifestare şi sindicalişti.
Cîteva impresii de final:
prof. Horia Şerbănescu ( Muzeul Militar Naţional „Ferdinand I”)– „Suntem profund impresionaţi de modul în care am fost primiţi de populaţie în localităţile prin care am trecut. Noi suntem cei care încercăm să păstrăm tradiţia. Din păcate, în ziua de azi, mânuirile de armă, care au fost reprezentative pentru Armata Română, de la regele Carol până în urmă cu câţiva ani, au fost înlocuite.”
Ladislau Sulak („43 Pesi Pluk Military History Club” – Brno) – „Îmi place România. Este o ţară frumoasă. Îmi plac uniformele româneşti, istoria, monumentele. Noi, cehii, respectăm tradiţiile Armatei Române”.
Col. (r) ing.drd. Dan N.  Poinar (Vicepreşedinte Asociaţia Naţională Cultul Eroilor) – „În fiecare localitate am fost primiţi cu căldură de către populaţie şi oficialităţi. Un plus de culoare, la această ediţie, a fost participarea celor trei voluntari de la Asociaţia „43 Pesi Pluk Military History Club” care au venit cu mare bucurie, la invitaţia noastră, să onoreze eroii Armatei Române şi în acelaşi timp, eroii Regimentului 43 al Armatei Cehe, dar ei comemorează în uniforme , cu însemne şi cu Drapel al Armatei Române şi eroii români căzuţi pentru eliberarea Cehoslovaciei, în cel de-al doilea Război Mondial.

Simion Suciu

GALERIE FOTO


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Ai un comentariu de făcut? Be my guest! Dar mai intai prezinta-te. Ca asa e la armata. Bati la usa, intri, te prezinti si raportezi.

Si trebuie să ştii că nu voi aproba apariţia acelor comentarii pe care eu le găsesc nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar şi, desigur, a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!
Administratorul blogului își rezervă dreptul de a șterge comentariile care nu respectă regula, postând mesaje de avertizare.