IN LOC DE...

“Omul trebuie să aibă şi prieteni şi duşmani. Prietenii îl învaţă ce trebuie să facă, iar duşmanii îl obligă să facă ce trebuie” Nicolae Iorga

duminică, 29 iulie 2012

STEAGUL ŞI TOBA SĂ BATĂ-N FAŢĂ!


“Steagul şi toba să bată-n faţă”  recomanda Nicolae Bălcescu în 1848 comitetelor pentru înrolarea pandurilor şi dorobanţilor în tabăra de la Râureni.

Îm miez de noapte, stau si reflectez la aceste cuvinte, cu doar câteva ore înaintea zilei aniversare a Imnului Naţional. Şi nu numai...

Pentru că azi este o zi foarte importantă pentru noi, românii - nu doar că ne aniversăm imnul dar, la ceas de răscruce, ne croim şi viitorul, al nostru şi al copiilor noştri; mă înţelegeţi că este un moment crucial, un moment istoric?

Suntem pe ultima redută - oşteni obosiţi, trecuţi printr-un război psihologic greu, cu sănătatea şi nervii zdruncinaţi. Timp de trei ani ne-am iubit şi ne-am urât dar azi ne iubim iară. Şi azi este ultima bătălie. Un ultim efort pentru armata care se numeşte Poporul Român.

Trebuie să ne cinstim Imnul naţional care a ne-a îmbărbătat şi ne îmbărbătează la greu. Şi ce dar mai de preţ am putea să-i facem decât acela de a demonstra lumii întregi, prietenilor şi duşmanilor, că ne pasă, că nu suntem nici marionetele cuiva, nici  cobaii şi nici omuleţi cu tărâţe în cap, cum îşi imaginează unii, nici roboţi şi nici sclavi, cum şi-ar dori alţii.

video

Aşadar, fraţi români, să ne rezervăm azi câteva minute spre a ne aminti Imnul Naţional şi alte câteva minute, mai puţin de zece, spre al cinsti - adică să mergem la referendum şi să ne achităm datoria cetăţenească de a ne spune punctul de vedere - DA sau NU, nu are importanţă dar să mergem. Că dacă nu, în câţiva ani, imnul va deveni o amintire iar noi...

Scris azi, 29 iulie 2012, ora 1.21 de
Simion Suciu

 

 

George Coşbuc


Decebal către popor

Viaţa asta-i bun pierdut
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
Şi-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem şi-al doilea rău?

Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit.

Cei ce se luptă murmurând,
De s-ar lupta şi-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orişicare laş fugar!
Murmurul, azi şi orişicând,
E plânset în zadar!

Iar a tăcea şi laşii ştiu!
Toţi morţii tac! Dar cine-i viu
Să râdă! Bunii râd şi cad!
Să râdem, dar, viteaz răsad,
Să fie-un hohotit şi-un chiu
Din ceruri până-n iad!

De-ar curge sângele pârău,
Nebiruit e braţul tău
Când morţii-n faţă nu tresari!
Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari
Când râzi de ce se tem mai rău
Duşmanii tăi cei tari.

Ei sunt romani! Şi ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Şi nu le-am da nici lor pământ
Căci ei au cerul lor!

Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
E rău destul că ne-am născut:
Dar cui i-e frică de război
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine-i vânzător vândut
Să iasă dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!
Voi braţele jurând le-aţi pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Duşmanii lângă noi!

 


       

joi, 19 iulie 2012

  "Promoţia 1987 - arma radiolocaţie a Şcolii militare de ofiţeri activi de artilerie, rachete antiaeriene şi radiolocaţie "Leontin Sălăjean" aniversează 25 de ani de la absolvirea instituţiei şi organizează o serie de activităţi dedicate acestui eveniment, în perioada 31.08-02.09.2012, în Academia Forţelor Aeriene, Braşov. Din dorinţa de a ne revedea şi a depăna împreună amintiri, Comitetul de organizare a reuniunii adresează tuturor colegilor din promoţie invitaţia călduroasă de a participa la manifestările prilejuite de această sărbătoare şi, totodată, rugămintea de a confirma participarea, prin contactarea unuia dintre colegii noştri - punctele de contact de mai jos şi prin depunerea unei contribuţii de 300 RON în contul IBAN RO12RNCB0318048165810001, deschis pe numele BORBATH FLORIN, la Banca Comercială Română, sucursala Braşov, până la data de 20.08.2012. Relaţii suplimentare, la punctele de contact: Florin BORBATH - 0723.246.186, Viorel ROŞ - 0726.106.362, Aurel GUDĂNESCU - 0722.201.751 şi Gheoghe COICEV - 0740.139.584."

JOS băsescu

duminică, 1 iulie 2012

LA MULŢI ANI MEMBRILOR FANFAREI BEIUŞENE!!!


Infiinţată în anul 1921, Fanfara militară din Beiuş a funcţionat, fără întrerupere, până în 1995, când a fost desfiinţată. Dupa acest an, graţie pasiunii şi priceperii rezerviştilor, a mai funcţionat, sub egida Cercului Militar Beiuş, pînă la 19 aprilie 2008. Iată câteva aprecieri din placheta "Trecea Fanfara Militară" apărută în anul 2006.


“To be or not to be” … iată o problema la care vom reflecta şi noi şi anume, fanfara militară din Beiuş. Deşi a fost desfiinţată în 1995 îşi continuă activitatea, graţie dăruirii şi pasiunii rezerviştilor… Vremea trece, valorile adevărate rămân. Dar fie vremea caldă sau rece, fanfara merge mai departe ca un singur soldat… Da, fanfara continuă să existe, trecând, cu sau fără un tambur major în frunte. Pentru că sensul este stabilit – ESTE SENSUL VIEŢII. ( punct… şi de la capăt…)
Liviu Balint  (01.07.2006)


Puţini beiuşeni ştiu că pe 1 iulie 1831 s-au înfiinţat Muzicile Militare. Câţiva ştiu că pe 1 iulie Armata României se sărbătoreşte Ziua Muzicilor Militare. Mai toţi beiuşenii ştiu că, indiferent de anotimp sau condiţiile meteo, la toate ceremoniile din tânărul nostru municipiu cântă fanfara militară. De altfel, nici n-ar fi de conceput , să zicem, sărbătoarea Beiuşului, Ziua Eroilor sau Ziua Armatei României, fără sunet de fanfară. Şi atunci, respectabilii pensionari militari îşi scot uniformele de la naftalină, îşi lustruiesc alămurile şi încolonaţi, cu modestie, continuă tradiţia începută pe 9 octombrie 1921…

Atunci, prin grija cetăţenilor Beiuşului, s-au adunat fonduri “pentru înfiinţarea orchestrei militare” a Regimentului de Infanterie 101 – 102 “Dr. Ciordaş”.
Nouă, beiuşenilor ni se pare absolut firesc gestul înaintaşilor noştri şi nici nu am accepta un Beiuş fără armată şi fără fanfară, deoarece, aici, armata este iubită şi respectată, ea face parte din Beiuş, nu numai ca instituţie, ea este mândria şi sufletul Beiuşului.

Lt. Col. (r) Simion SUCIU (01.07.2006)


Orchestra regimentului nostru        (“Beiuşul” , Anul I, Nr. 20 – 21, 23.10.1921)



În scopul adunării unui fond pentru înfiinţarea orchestrei militare, ofiţerii regimentului nostru, de sub comanda d. colonel A. Phelepps, au aranjat balul din 9 crt. La care , am putut vedea aproape întreg publicul, ce a voit să dea dovada înţelegerii rostului armatei şi a foloaselor ce le poate aduce societăţii.

Sala era somptuos împodobită, dând un caracter intim balului…

Pentru cât mai grabnica înfiinţare a orchestrei, la iniţiativa d. sublocotenent P. Baruţia s’au repartizat cumpărarea singuraticelor instrumente , pe cum urmează:

1.     Corpul didactic al liceului de fete – Picolo. 2. Dna Viora Dr. Ciordaş – Flauto. 3. Dr. C. Papp – Clarinet. 4. Dr. A. Ciavici – Clarinet. 5. Dr. Eugen Nveki – Clarinet. 6. Corpul didactic al liceului de băieţi – Flugelhorn. 7. S. Selagian – Flugelhorn. 8 Adolf şi Bernat Leipnic – Bas flugelhorn. 9. Ilarie Crişan – Bariton. 10. Roman Cristian – bariton. 11. M. Papluca – Bariton. 12. Ioan Ardelean – Eufonion. 13. Dr. Cosma Gavril senator – Corni. 14. Domeniul Episcopal – Corni. 15. Politzer Simon – Corni. 16. Banca Belenyesi Hitelbank – Trombe. 17. Dl. Const. Ignat – Trombe. 18. Emanuil Schwimmer – Trombe. 19. Banca “Drăganul” – Trombon – 20. Banca poporală – Trombon. 21. Belenyesi Takarekpenztar – Trombon basso. 22. Weinstein Marcu – Bass helicon. 23. Stern Hermann – Bass helicon. 24. Dl. Ciumpe – Toba mare. 25. Dl. Papp Gerasim ( Gherasim n.n. ) – Talgere şi treangl. 26. Fraţii Morschi – toba mică. 27. Bolcaciu Gheorghe – Căluţ.

 Numele donatorilor va fi gravat pe instrumentele cumpărate de ei.

Din acest prilej am primit pentru publicare următoarele:

“ Corpul ofiţerilor regimentului de casă, aduce viile sale mulţumiri tutulor, cari au participat la balul din 9,crt. Şi în special domnilor, cari s’au angajat să procure instrumentele orchestrei militare ce se va înfiinţa.



                                    Ofiţerii reg. 101 – 102 de inf. Dr. Ciordaş




PREMISELE ÎNFĂPTUIRII FANFAREI MILITARE DIN BEIUŞ



După înfăptuirea statului naţional unitar român, prin voinţa liber exprimată la 1 Decembrie 1918, se punea problema consolidării sale dar şi a creării unor redute de apărare – îndeosebi la fruntariile vestice – contra duşmanilor din afară, ce nu acceptau alipirea Transilvaniei la România Mare.

În acest context, în luna septembrie a anului 1921, clădirea Casinei Române din Beiuş a fost pusă la dispoziţia Regimentului de casă 101/102 infanterie „Dr. Ioan Ciordaş”

Prezenţa regimentului în oraş avea efecte economice pozitive pentru populaţia locală şi din jur: cetăţenii puteau să închirieze militarilor spaţiile locative ce le prisoseau (contra unei taxe foarte convenabile), comercianţii şi ţăranii puteau desface o cantitate mai mare de produse iar regimentul, la rândul său, valorifica pe piaţă - spre folosul celor interesaţi şi la un preţ convenabil – orice surplus din bunurile sale. (Bunăoară, în „târgul de cai” din 27 aprilie 1922 au fost vânduţi 50 de cai – Beiuşul, Anul II, nr. 15 /23 aprilie, pg. 3)

În scurt timp de la înfiinţarea sa, acest Regiment de Casă s-a integrat activ  şi în viaţa culturală a urbei. Colonelul Phelepps, primul comandant al garnizoanei, era, fără îndoială, un om instruit nu numai în chestiuni militare dar şi un om cu vederi largi. Împreună cu ofiţerii din subordinea sa au luat cunoştinţă foarte repede cu intensa activitate culturală din Beiuş, alăturându-se iniţiativelor şcolilor şi societăţilor culturale locale. Mai mult, au venit cu iniţiative proprii, îmbogăţind paleta factorilor creatori şi difuzori de cultură. Cu siguranţă că au fost încântaţi de prestaţia publică a orchestrei elevilor Liceului gr. cat. „Samuil Vulcan” şi formaţiile corale din cele trei mari şcoli secundare şi, mai ales, a corului „Lira” dar aveau ambiţia să vină şi cu contribuţia lor proprie.

Aşa se face că în seara zilei de 9 octombrie 1921 s-a organizat un bal „în scopul adunării unui fond pentru înfiinţarea orchestrei militare” într-o sală „somptuos împodobită” şi în care s-a „putut vedea aproape întreg publicul ce a voit să dea dovada înţelegerii rostului armatei şi a foloaselor ce le poate aduce societăţii. Cu acest prilej au fost donate mai multe instrumente muzicale „orchestrei militare ce se va înfiinţa” iar în semn de preţuire, numele donatorilor a fost „gravat pe instrumentele cumpărate de ei”

În seara zilei de 29 noiembrie 1921 ofiţerii acestui regiment au organizat o altă serată, pentru sporirea fondurilor necesare constituirii orchestrei şi pentru acţiuni de caritate. Programul a constat din muzică (melodii italiene interpretate la chitară şi mandolină de către locotenentul Bocean), recitări din poeziile Vioarei dr. Ciordaş (sublocotenent dr. Bologa) şi o reprezentaţie dramatică cu piesa „O noapte furtunoasă”.

Lăudabile aceste preocupări culturale, cu atât mai mult cu cât regimentul funcţiona în condiţii improvizate, în lipsa unei cazărmi proprii. (Primele demersuri în acest sens s-au făcut în anul 1923 de către primarul Nerva Traian Cosma, urmate de obţinerea terenului în 1928 şi demararea construirii cazărmii în anul 1935 (Beiuşul, VI,1934, p.5).

S-au scurs 85 de ani de la naşterea acestei orchestre, perioadă în care, cu siguranţă, a încântat generaţii de beiuşeni, însoţindu-i şi în momentele solemne ale vieţii lor. Cuvinte de laudă se cuvin adresate tuturor celor care au ostenit pentru menţinerea ei în activitate şi care s-au strămutat în lumea umbrelor dar şi celor care astăzi sunt continuatori de bogată tradiţie: Zoltan Boldiş, Traian Buran, Panfil Buran, Constantin Sava, Vasile Gale…

Prof. Gavril Hădăreanu (01.07.2006)




 
FARMECUL SUNETELOR



                Întâlnirea mea cu fanfara militară datează din septembrie 1944. În localitatea mea natală era cartiruit unul dintre regimentele Diviziei 3 Munte, mi se pare Regimentul de instrucţie, care pornea în fiecare dimineaţă spre câmpul de instrucţie, condus fiind de fanfară. Nu pot spune că fanfara era în fruntea regimentului deoarece ca şi în cântecul lui Dan Spătaru, muzica militară era, la propriu, încercuită de cel puţin un pluton dintre copii localităţii. După amiază joaca noastră se muta pe strada pe care se deplasa regimentul pentru a observa membrii fanfarei care plecau spre capătul satului pentru a aştepta regimentul, pe care îl conducea apoi în cele mai frumoase, pentru noi, triluri muzicale, spre terenul din faţa bisericii, unde se dădea ordinul de voie.

                Plecarea regimentului şi, deci, şi a fanfarei ne-a produs o mare tristeţe care a durat, aşa ca în copilărie, câteva ore. Sunetele şi melodiile acelea frumoase şi stimulative mi-au lipsit multă vreme, ceea ce m-a determinat ca să ascult la patefonul familiei, aproape zilnic “Valurile Dunării”, singura placă de patefon cu muzică de fanfară pe care o aveam.

Următoarea      fanfara pe care am  ascultat-o a fost într-o localitate moroşană. Din păcate  numele localităţii nu-mi vine în minte acum, ar fi putut fi Botiza, Cîmpulung la Tisa sau Mara (pe atunci Crăceşti), localităţi în care am locuit pentru scurtă vreme, unde  o fanfară a locuitorilor cânta duminica şi în sărbători la biserică iar după amiază fie în faţa şcolii, fie pe locul unde se organiza hora satului.

Au intervenit mutări succesive şi de scurtă durată ale familiei, mai mult în localităţi care nu erau garnizoane militare Aşa că până în 1952, când am revenit în Beiuş, nu am mai ascultat melodii interpretate de fanfară decât la radio sau la patefon.

După  3-4 zile de la revenirea în Beiuş, într-o după amiază, cred că era miercuri, spre înserat dinspre centru am auzit acordurile fanfarei militare. Am lăsat baltă lecţiile, cu stiloul uitat în mână, am fugit spre centru unde, în faţa monumentului am redescoperit, cu mare şi deosebită  plăcere fanfara militară, muzica de fanfară, pe care mulţi ani după aceea beiuşenii am putut-o asculta săptămână de săptămână. Ajunsesem să cunosc bine şi instrumentiştii: nenea Titi Dumitrescu, Bucur, Ştefan şi pe mulţi alţii.

Începând de prin anii 1954-1955 şi următorii, fanfara a început să se înnoiască, au venit de la şcoala militară de muzică instrumentişti tineri cu o bună pregătire, unii dintre ei stăpânind mai multe instrumente: Babin, Buran (Traian şi Pamfil), Lache, Radu, Pavel, Sava, Vişoiu şi mulţi alţii al căror nume îmi scapă în acest moment, tineri care s-au integrat rapid în societatea beiuşeană, în viaţa culturală locală. Alături de talentaţii instrumentişti locali: Cergheş, Ciorcan, Copil, Luscan (fraţii), Stanciu, s-au constituit în diferite formaţii: orchestră de muzică uşoară, taraf, orchestră de estradă, orchestră  semisimfonică, etc, prezentând spectacole pe scenele din: Beiuş, Ţara Beiuşului, Cluj, Oradea, Timişoara etc.

Intrând, profesional, în viaţa culturală beiuşeană, cercetându-i tradiţiile am aflat că instrumentele pentru fanfara regimentului din Beiuş au fost achiziţionate în deceniul al treilea al secolului trecut cu largul sprijin financiar al populaţiei oraşului. Prin animatorii vieţii culturale locale prof. Mihai Bruchental, dr. Emil Pop, prof. Niculiţă Papp am aflat faptul că membrii fanfarei militare din Beiuş au făcut parte integrantă din viaţa culturală interbelică locală. Cercetările documentare personale mi-au confirmat faptul că unul dintre reprezentanţii de seamă ai muzicii de fanfară, comandant al fanfarelor armatei, generalul Dinu Stelian a condus, între anii 1938-1947, fanfara din Beiuş, bucurându-se de aprecierea şi simpatia localnicilor pentru buna colaborare cu factorii culturali civili.

Venind mai aproape în timp, la viaţa culturală locală din care am făcut parte am apreciat întotdeauna activitatea fanfarei militare beiuşene prezentă mai tot timpul în spectacolele locale precum şi implicarea necondiţionată a domnilor Pamfil Buran, Trian Buran, Constantin  Sava în activitatea şi formaţiile culturale ale casei de cultură şi a celora din şcolile Beiuşului, şi în general în viaţa muzicală locală.

Cred, sunt convins că trebuie să se bucure şi se bucură de calda apreciere a beiuşenilor oameni ai fanfarei ca Ilie Mişu, Zoltan Boldis, Pamfil Buran, Traian Buran,  Vasile Gale, Constantin Sava şi alţii.

Ieşirile publice ale fanfarei unităţii militare din Beiuş au fost pentru mulţi chiar foarte mulţi o mare şi deosebită încântare.

Nu ştiu ce legături tainice s-au format între mine şi muzica de fanfară, dar datorită ei, a acestei muzici, iubesc astăzi muzica de orgă.

                                                   Ioan Igna (01.07.2006)





  

MARGINALII LA O ANIVERSARE



În partitura timpului aniversările constituie, de regulă, un fericit prilej de rememorare a strădaniilor înaintaşilor ce au temeinicit pentru urmaşi.

În neliniştile şi contradicţiile vremilor în care s-a creat acum 85 de ani Fanfara Regimentului 101 – 102 de infanterie „Dr. Ciordaş” , devenită apoi Fanfara Unităţii Militar din Beiuş, aceasta a fost nu numai o formaţie instrumentală oarecare ci şi un element cultural artistic în jurul căruia s-a dezvoltat o parte din viaţa spirituală a beiuşenilor.

În deplină armonie cu Reuniunea de cântări „Lira” – care a promovat activitatea corală, fanfara militară a oraşului Beiuş a îmbogăţit fenomenul cultural local prin muzica instrumentală.

Fanfara militară, prin tonurile instrumentelor sale, a reuşit să transmită ani la rând, spre sufletul concitadinilor, vibraţii artistice de mare tensiune interioară care nu trebuie uitate.

Acum, la confluenţa meritelor şi înfăptuirilor trecutului cu dezideratele prezentului se aşteaptă o reconsiderare pentru activitatea viitoare a fanfarei militare, de fapt şi fanfara municipiului Beiuş, printr-o soluţie salvatoare eroică. Spunem aceasta ca o pledoarie în favoarea puterilor creatoare de cultură ale omului.

Beiuş, octombrie 2006.

Prof. Anton NAGHIU (01.07.2006)



Fanfara din Beiuş

Încă din viaţa de elev ştiam de existenţa ei. Cânta în oraş cu diferite ocazii festive, înainte de comunism şi după. Ca o activitate deosebită îmi amintesc că duminica după amiază, în parcul din centru cânta fanfara militară, auzindu-se în tot oraşul. Într-o vreme se auzea sunetul gornistului care dădea stingerea în unitatea militară. Dintre foştii dirijori îmi amintesc de Stelian Dima, Mişu Iancu şi Boldiş Zoltan, care de altfel, şi azi este dirijorul fanfarei. Nu pot să uit corul şcolii militare din Beiuş, care, într-o vreme a cântat cu corul elevelor de la Liceul Pedagogic sub bagheta lui Bruchental.
Se organizau spectacole la Teatrul Armatei, coruri, dansuri populare, nelipsind nici dansurile ruseşti interpretate de elevii şcolii militare.
Pe vremea aceea, Liceul „Samuil Vulcan” avea un cor bine pus la punct, condus de maestrul Bruchental, cor care era acompaniat de fanfara militară. De altfel, mai în toate spectacolele, fanfara avea un punct în spectacol. Cu ocazia paradelor de la 23 august, fanfara din Beiuş era prezentă la Bucureşti.
Amintiri, amintiri…
Au trecut anii iar dintre cei care au fost a mai rămas o mână de oameni care continuă tradiţia.
La mulţi ani şi multă sănătate membrilor Fanfarei Militare din Beiuş!
Prof. Ilarion LAZEA  (01.07.2006)



La aniversare…

Am colaborat cu membrii fanfarei beiuşene încă din 1967, când eram îndrumător cultural la Casa de Cultură din Beiuş. I-am cunoscut ca foarte buni profesionişti, ca prieteni, chiar şi profesori, având multe de învăţat de la unii dintre ei cum ar fi: Constantin Sava, Traian Buran, Panfil Buran, Constantin Voinea şi cărora, acum, la ceas aniversar le mulţumesc. Erau tineri, aveau talent şi voinţă, se străduiau să iniţieze în arta meseriei pe cei care doreau să cunoască un instrument muzical. Erau implicaţi în activităţi culturale înafara armatei, ajutând unităţile economice şi şcolile din oraş în organizarea unor activităţi artistice, concursuri, etc. Concertele de fanfară colorau dupăamiezile de duminică iar ceremoniile unde cânta fanfara atrăgeau un număr mare de beiuşeni.
Aş dori să felicit comandaţii acestei garnizoane care, din 1995 când fanfara a fost desfiinţată, s-au străduit să o menţină. La fel şi dirijorului Zoltan Boldiş, coordonatorul acestei fanfare precum şi tuturor celor care au înţeles că Beiuşul nu poate fi întreg fără muzică militară şi au depus interes pentru menţinerea acesteia.
Ar fi foarte multe de spus dar, în final, doresc să adresez membrilor fanfarei, la această aniversare, multă sănătate, putere de muncă şi multe, multe concerte.
La mulţi ani!
Nicolae Fărcuţ  (01.07.2006)
 



ÎN SUNET DE FANFARĂ


Situându-se alături de influenţele Bisericii şi ale limbii naţionale, fanfara este nu numai formativă, reprezentativă ci şi apărătoare a teritoriului de apartenenţă. Muzica de fanfară a menţinut trează conştiinţa naţională, fiind o componentă dinamică a spiritualităţii naţionale, o forţă care nu a putut fi oprită să se situeze mereu ca o coloană morală, „axis mundi” sub semnul continuităţii şi al speranţei. Repertoriul fanfarei este preponderent format din cântece patriotice iar vestimentaţia militară, sonoritatea amplă şi pompoasă au atras întotdeauna privirea şi admiraţia oricărui suflet care vibrează în faţa frumosului.
Fenomenul „fanfară” a prins aderenţă şi în viaţa urbei noastre, devenind o constantă prin prezenţa ei la manifestările prilejuite de Ziua Naţională a României, Ziua Eroilor, Ziua oraşului, etc.
De bun augur ar fi reînvierea vechiului obicei al Fanfarei Cercului Militar Beiuş de a încânta (măcar odată pe lună) locuitorii urbei cu capodopere specifice genului. Ar fi un prilej de a face cunoscute tinerei generaţii valorile muzical artistice naţionale dar şi un factor de socializare şi agrement pentru populaţia urbei care se pierde în vâltoarea secolului vitezei, fapt ce ar da o notă de originalitate vetrei beiuşene, aducând un aer nostalgic dar în acelaşi timp un suflu revigorant al spiritului naţional.
Trebuie să le aducem mulţumiri celor care de-a lungul anilor au stat la pupitrul dirijoral al fanfarei beiuşene şi s-au luptat ca această formaţie să nu fie ştearsă din peisajul cultural bihorean.
Prof. Remus Decebal Lazea  (01.07.2006)





PATRIOŢI AI CÂNTECULUI

Cântecul este pentru fiinţa umană parte a sufletului său. Omul este cu cântecul de leagăn al mamei, cântă la hora satului, la păşunat, la muncă, în cătănie. Evoluţia în timp a muzicii a dus această artă pe culmi nebănuite, având modalităţi diferite de abordare.
Cântecul de fanfară are specificitatea sa, dată de sonoritatea şi tonul instrumentelor din alamă. Fanfara creează armonii, stări emoţionale şi de spirit unice. Aceşti oameni extraordinari, suflători sau percuţionişti sunt legaţi sufleteşte unul de altul iar noi, ascultătorii, de ei, înconjuraţi fiind de aura armoniei, de spirit şi dragoste pentru muncă.
Din 1921 avem şi noi, locuitorii Ţării Beiuşului bucuria de a ne mândri cu o fanfară, instrumentele acesteia fiind cumpărate din donaţii făcute de către locuitorii oraşului. Decenii la rând, din curtea regimentului au răsunat în urbe acordurile Imnului Naţional , marşuri şi cântece. Viaţa muzicală a Ţării Beiuşului este mai bogată şi mai plină de sensuri prin acest grup minunat. Pentru ei a cânta cântecul până la capăt este ca şi cum ţăranul trage brazda până la capăt sau mama îşi leagănă copilul până la capăt.
Membrii fanfarei beiuşene, din diferite generaţii, pot fi numiţi „patrioţi ai cântecului” după vorba lui Grigore Vieru : „ A fi patriot al cântecului modern înseamnă al cânta tu însuţi până la capăt şi a nu-l lăsa pradă uitării ” iar Fanfara Cercului Militar Beiuş rămâne un simbol al acestei mirifice zone.
Gheorghe Marinel David  (01.07.2006)