IN LOC DE...

“Omul trebuie să aibă şi prieteni şi duşmani. Prietenii îl învaţă ce trebuie să facă, iar duşmanii îl obligă să facă ce trebuie” Nicolae Iorga

vineri, 29 iulie 2011

29 iulie - Ziua Imnului Naţional

de Simion Suciu

        Încă din antichitate imnul, ca gen muzical, a avut un rol important în practica de cult, în ceremonialul de curte, în sărbătorirea victoriilor armate şi a conducătorilor de oşti. În perioada bizantină (secolele VI-VIII) creaţia de imnuri a cunoscut o amplă dezvoltare atât în cadrul bisericii, cât şi în cântările de slavă (eufemide) la adresa împăratului sau a marilor demnitari. Până în secolul al XVIII-lea imnul a evoluat în trei direcţii: psalmul în cadrul serviciilor religioase, imnul de proslăvire în cadrul laic şi militar, în diferite festivităţi şi în practica populară. Perioada revoluţiilor din secolul al XIX-lea dă o nouă direcţionare genului: imnul patriotic, revoluţionar. Crearea statelor naţionale a necesitat şi existenţa imnului de stat, ca simbol al independenţei şi suveranităţii naţionale.
Act de înaltă conştiinţă patriotică şi de solidaritate naţională, la noi, imnul s-a născut odată cu idea de afirmare a poporului român, în momentul când apariţia statului naţional devenise o realitate politică şi spirituală imediată.
Poate că nimic nu ilustrează mai elocvent transpunerea pe calea muzicii a ideii de conştiinţă naţională, ca simbolica iniţiativă a intelectualilor bucureşteni de a crea un imn al ţării. “Steagul şi toba să bată-n faţă”  recomanda Nicolae Bălcescu în 1848 comitetelor pentru înrolarea pandurilor şi dorobanţilor în tabăra de la Râureni.
Dacă steagul semnifica contopirea “culorilor ţărilor surori” (după expresia lui Alexandru Ioan Cuza, 1863), în schimb muzica rămânea expresia năzuinţelor străbune de unire a întregului  popor pentru libertate dreptate şi frăţie.
Deşi este cunoscut textul unui imn din 1818, care a circulat în timpul Eteriei şi al Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, totuşi despre un asemenea cântec al naţiunii se poate vorbi cu certitudine abia după 1834, când “miliţia românească organizată pe temeiuri de regulă şi disciplină europeană dobândeşte iarăşi acel drept din vechime şi primeşte steagurile naţionale cu feţile naţionale şi cu pajera Prinţipatului”. Aşadar, cele trei culori – albastru, galben şi roşu – se oficializau după “dreptul din vechime” şi tot după obiceiul strămoşesc avea să răsune şi muzica. În 1845 s-a executat la Iaşi un imn “dupre o melodie  moldo-română” fără a se cunoaşte numele compozitorului. Faptul este explicabil, asemenea cântece aveau un conţinut agitatoric revoluţionar. Oare nu de aceea autorul melodiei “Deşteaptă-te române” (Anton Pann), acel imn neoficial al revoluţionarilor transilvăneni din 1848 a fost identificat abia după moartea sa?
Act de înaltă conştiinţă patriotică şi de solidaritate naţională, imnul s-a născut odată cu ideea de afirmare a poporului român, în momentul când apariţia statului naţional devenise o realitate politică şi spirituală imediată.
        Imnul de stat al României este un cântec de identitate a Fiinţei Naţionale, încă din 11 decembrie 1861 hotărându-se ca imnul să cinstească şi să celebreze cultul patriei, iar în 1862 s-a acreditat imnul de atunci al ţării la primirea prinţului domnitor.
        Deşteaptă-te române, interpretat pentru întâia oară într-un mod organizat la Râmnicu Vâlcea în urmă cu exact 161 de ani, cu prilejul revoluţiei de la 1848, forţa, îndemnul  şi mesajul său mobilizator au insuflat curaj în timpul momentelor culminante din istoria patriei noastre, călăuzind şi unind întregul popor în sentimentele sale nobile. Devenite stindard de luptă foarte dragi tuturor, versurile poemului Un răsunet scris de Andrei Mureşianu, şi muzica sa, compusă de George Uncescu ( după unii, după alţii de Anton Pann), fredonată în taină aproape jumătate de veac, la îndemnul căruia s-au scris şi făurit pagini de glorioasă istorie, desemnarea lui, a marşului ca imn naţional a venit ca un fapt firesc, el fiind înălţat de glasul maselor de manifestanţi din zilele Revoluţiei din Decembrie 1989, pe străzile tuturor oraşelor din întreaga ţară.
Drept urmare, în luna mai 1998, Parlamentul României a hotărât ca 26 iunie să se sărbătorească Ziua Drapelului Naţional, iar pe 29 iulie Ziua Imnului Naţional.
Imnul naţional care a mobilizat la luptă la Plevna, la Vidin la Ravova, la Mărăşeşti, Oituz şi Mărăşti la Nămoloasa, Constanţa, Oarba de Mureş, Drăgoteni, Carei şi Tisa, imnul care a ne-a îmbărbătat şi ne îmbărbătează la greu îl sărbătorim noi azi. Ideea, simbolul şi nu un cântec oarecare. Trebuie să fim convinşi că imnul ţării nu a fost, nu este şi nici nu va fi un cântec oarecare ci un simbol al naţiunii, al ţării noastre pe care trebuie să-l onorăm aşa cum se cuvine. Cu el pe buze au murit milioane de români la 1848 şi 1877, la 1914 – 1918 şi 1941 –1945 şi în zilele lui decembrie 1989, ceea ce l-a făcut să fie sfânt pentru fiecare din noi şi ne determină să-l ascultăm, în toate ocaziile, cu toată pioşenia  cuvenită.  

P.S. 
Nu mă pot abţine să nu fac două remarci: 
1. Din 1990 ni se spune în fiecare dimineaţă, la radio şi tv, să ne deşteptăm din somnul cel de moarte iar noi dormim tot mai profund.
2. După spusele lui bădia Eminescu "de 2000 de ani ni se predică să ne iubim iar noi ne sfâşiem"...
DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE, PÂNĂ NU VA FI PREA TÂRZIU!!!

Foto: http://www.libertateamea.ro/

joi, 28 iulie 2011

INVIDIA

de Dan Puric 


    Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de aer conditionat. Era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer conditionat si nici bani ca sa ne cumparam unul. Sufeream de caldura si de invidie. Aveam insa o biblioteca. Ne-am uitat in ea si am scos cugetarile lui Seneca. Am citit de acolo o pagina-doua despre bine si sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin.
    Ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput sa umble imbracat la costum la patru ace. Noi - tot cu blugi.Nu-i nimic - ne-am zis linistiti, citind un capitol din Etica lui Spinoza. 
    Apoi vecinul a aparut deodata intr-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicleta, dar l-am dispretuit citind din Phaidon al lui Platon. 
    Mai tarziu, vecinul a schimbat Meganul pe Mertan. Nu ne-a pasat, caci si noi il schimbaseram deja pe Platon cu Aristotel. 
    Si-a luat si un 4x4, cel mai mare de pe strada. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a facut sa zambim impacati.
 A mai trecut o vreme si vecinul si-a luat nevasta noua: blonda, frumoasa, tanara. Noi - tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia dupa Ioan. 
    Vecinul si-a imbracat soata cu o garderoba intreaga si cu blanuri, basca bijuteriile. Noi ne-am imbracat spiritul citind din Eclesiast. 
    In fine, vecinul s-a mutat intr-o vila la sosea cu gard mare, bodigarzi si piscina. Am rezistat si de data aceasta eroic, citind Richard III. 
    A urmat o a doua vila - la munte. Dupa ce am vazut-o, ne-am consolat cu Macbeth. 
    O a treia - la mare: am recurs la Invierea lui Tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu Ghilgames, Ghandi si Declaratia de iubire a lui Liiceanu. Ne-am simtit cu mult mai bine. 
    L-au dat la televizor la o emisiune foarte populara. Ne-am stapanit emotia cu o portie de Caragiale. 
    L-au dat a doua oara cu mare succes: am fi suferit daca nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy, Cartea lui Iov si Cazul Wagner al lui Nietzsche.
       Asa a trecut ceva mai mult timp... Vecinul isi lua case, masini, iahturi, femei. 
    Noi raspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel,Berdiaev. 
    Lupta era stransa, dar echilibrata. 
    In sfarsit, intr-o zi l-au aratat cu catuse la maini, umflat de DNA. 
    Am rasfoit atunci fericiti Apocalipsa. Dar peste vreo doua saptamani, vecinul nostru era eliberat si chiar si-a anuntat candidatura pe listele unui partid majoritar. 
    Scarbiti, ne-am uitat in biblioteca. N-am mai vazut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem. Pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie. 
    Acelasi rezultat: citiseram toate cartile.
    Si atunci ne-a cuprins invidia...
    Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii?

     * Dan Puric *
 

miercuri, 27 iulie 2011

ALERTA MAXIMA


Poveste de la Urziceni
despre suspendarea partiala a platii pensiilor militare
A fost odata ca niciodata un membru al SCMD, Filiala 1 Urziceni, cpt.cdor. O.Gh.E. caruia, propagandistic, in urma multiplelor recalculari, revizuiri, i-a venit hartie, cum ca i-a crescut pensia, chestie pe care a aflat-o si fosta sotie care, luindu-se dupa gargara slugilor lui Oprea, l-a dat in judecata pentru marirea pensiei alimentare. Dar…..surpriza! Tribunalul, care nu se ia dupa prostiile publicate pe site-ul MApN, a cerut oficial Directiei Financiar Contabile a MApN veniturile paratului iar aceasta i-a raspuns ca veniturile sunt plafonate, cu data de 01.08.2011, la 2.931 lei in brut (adica 4 puncte de pensie in cap), asadar dl cpt.cdor. O.Gh.E. care a luat ultima pensie in 15 iulie, 3.358 lei, va lua, cu incepere de la 15.08.2011, 2.529 lei. Mai trista ni se pare soarta d-lui Col. I.A. , deasemenea membru al SCMD Filiala 1 Urziceni si el “beneficiar” sau “asistat” al statului care in iulie 2011, in urma deciziei de recalculare, avea o pensie de 3.072 lei. Domnia sa, in imprejurari asemanatoare, legate de legile financiare, a fost avertizat in scris ca va lua o pensie de 2.484 lei lunar din care i se vor extrage treptat sume pana la acoperirea a 16.674 lei, “reprezentand drepturi de pensie incasate necuvenit”.
Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea-asa!
Povestea urziceana ni s-a parut atat de nostima, incat ne-am interesat pe la prieteni, intrucat noi stiam ca zisa plafonare ne va lovi la sfarsitul anului, nu in luna august. Am aflat ca dl Prezident i-a explicat in termeni specifici dlui Oprea ca i se-n paispe si de el si de noi, ca nu mai are greturi cu militarii si ca treaba este batuta in cuie.
In aceasta situatie am solicitat documentele celor doua cazuri; daca lucrurile se vor adeveri, vom fi in masura sa tragem urmatoarele concluzii:
1. In calitatea noastra de si regulati si cu banii luati, dl. Oprea nu va mai avea tupeul sa dea drumul prin posta la cele aproape 70.000 de scrisori deja semnate si adresate fiecaruia dintre beneficiarii proveniti din MApN, prin care se lauda electoral ( is-a promis ca va fi premier) cum ne-a crescut el pensiile noua si cum a luptat el pentru noi (si da-i si lupta , si da-i si lupta….) periclitandu-si carierea politica. Uita dl Oprea in respectivele scrisori sa ne povesteasca cum ne-a transformat din militari in civili, dependenti de punctul de pensie si sa explice de ce , indiferent de prostiile publicate in respectiva lisst de mariri, majoritatea pensiilor, in concret, scad.
2. Este de presupus ca dl Oprea va renunta, pe toamna, si la gogoasa propagandistica, cum ca va infiinta Garda Civila, astfel incat multi fraieri in rezerva sa puna botul pentru a sta cuminti, in ideea ca la 100 de ani vor fi reactivati, vor calari pe cai albi si vor da ordine, umplandu-se din nou de grade.
3. Mizeria este prevazuta pentru toti rezervistii, inclusiv de la MAI si Servicii, aflate in acest moment in faza de “reforma” , adica de distrugere definitiva.
4. Faptul ca dl. Prezident se simte mare si tare nu poate avea decat doua explicatii: ori i-a luat Dumnezeu definitive mintilei, ori considera ca, prin Campania dusa de jegurile din presa ai domniei sale sau de infiltratii si bolnavii din SCMD, care ataca liderii acestuia, in special pe numitii Dogaru si Pricina, oferindu-si, alaturi de CV-uri , serviciile proprii de Napoleni imaginari, a distrus SCMD! Fals! Va raspunde in fata justitiei europene, datorita SCMD, daca in fata celei romanesti, deocamdata, nu se poate si ne punem chezasi ca de ce ii este frica, nu scapa.
5. Rezervistii care au fost opriti sa intre in SCMD, s-au sfatuiti sa nu mai plateasca cotizatia, eventual sa se retraga din SCMD, de propaganda unor slugi prezidentiale ale caror meschinarie si interese personale trec deasupra interesului general al militarilor si deasupra interesului national, isi vor face mea culpa.
6. In clipa in care vom avea aceste documente,imi voi permite sa-i trimit la origini, oficial, pe cei care boicoteaza de un an si jumatate activitatea SCMD, incercand sa deturneze inclusiv Consiliul National al Reprezentantilor din luna octombrie. Imi voi permite sa fac un apel catre toti rezervistii, nu numai catre membrii SCMD care stiu ca drepturile se cuceresc si se apara prin lupta, sa ni se alature la manifestatia din 7 octombrie, care este si Ziua Muncii Decente, aducand fiecare cate o pereche de pantofi gauriti, cadou pentru guvernatorul subcoloniei numita, inca, Romania, dl. Jeffrey Franks. Imi voi permite sa recomand tuturor membrilor de sindicat, de asemenea, sa ne impartim pe centurii, in vederea programatului recensamant, urmand sa ne declaram cate 100 dintre noi, la fiecare filiala: laponi, ciuvasi, baskiri, yacuti, inuiti, etc. pentru a solicita apoi locuri in parlament, in numele “minoritatilor, altele decat cea maghiara”!
Am simtit nevoia, stimati camarazi, sa va transmitem prezenta informare, pentru a nu fi luati pe nepregatite si a evita un alt val de infarcturi si atacuri cerebrale, in perioada 15 august – 15 decembrie a.c.
“Mai bine un sfarsit cu groaza, decat o groaza fara de sfarsit! ”
Honor et Patria! Vae Victis!

Presedintele SCMD
Col. (r) dr. Mircea DOGARU