IN LOC DE...

“Omul trebuie să aibă şi prieteni şi duşmani. Prietenii îl învaţă ce trebuie să facă, iar duşmanii îl obligă să facă ce trebuie” Nicolae Iorga

marți, 19 iunie 2012

Din SPIRIT DE CORP



PDV-ul meu ese refera mai mult la faptul ca optiunea SCMD-ului de a rupe "puntile" ,acum nu este folositoare.Este vreo sansa sa castigam ceva? Eu cred ca nu.Cel mult vor bate din palme unepereii, pedeleii..etc .care deja au pus tunurile pe noi .


Din SPIRIT DE CORP
(un punct de vedere)

“Mai mult, unul dintre principiile fundamentale ale armatei este cel al camaraderiei, care presupune spirit de corp, sacrificiu, dar şi solidaritate. Există în acest moment şi rezervişti din alte structuri militare, altele decât armata, ale căror pensii au fost diminuate şi, pentru care, aceste structuri nu au banii necesari pentru a putea efectua plăţi în consecinţă. De aceea, mi se pare împotriva spiritului de corp ca noi, militarii, să beneficiem, în timp ce alte categorii ar fi nevoite să aştepte încă o bucată de vreme” (general Dobritoiu).

Acesta ar fi motivul  amanarii revenirii pensiilor la nivelul anului 2010.

Din spirit de corp si solidaritate,chiar daca raman temporar in paguba, EU UNUL IL ACCEPT.
De  ce ?
Pentru ca nu as mai putea privi in ochii colegul meu necajit de la MAI.
Pentru ca  “spiritul de corp al armatei este puternic zdruncinat” si trebuie reasezat  la locul lui,la temelia camaraderiei si colegialitatii ostasesti.
Pentru ca militarilor nimic nu le este „mai preţios decât sentimentul de a fi împreună cu ceilalţi.” 
Pentru ca de aici vine adevarata camaraderie, condiţie "sine qua non" a spiritului de corp. Care nu poate fi inventat si nici anulat la ordin.

Ce-i de facut?
Colegilor mei din Iasi (si nu numai ) ,le propun sa :
1.    Creditam ministrul apararii (USL -ul) si sa asteptam (oricum,mare lucru nu mai putem face);
2.    Continuam procesele ce au ca obiect anularea deciziilor de revizuire. Daca se obtin decizii definitve si irevocabile favorabile,  pensiile vor reveni la cuantumul din decembrie 2010, cu plata tutor restantelor;
3.    Continuam completarea datelor care atesta veniturile realizate (cereri la CMJ, arhive etc.);
4. Renuntam la procesele care au ca obiect anularea deciziilor de regularizare, ca fiind lipsite de obiect.

 
Militez pentru “pastrarea unitatii SCMD” desi nu sunt un “automultumit”. 
Inteleg “statutul “ meu “real” ,din acest motiv ma aflu in aceasta organizatie de lupta sindicala si tot din acest motiv nu accept sa-mi fie puse la indoiala onoarea si demnitatea, doar pentru faptul ca am o alta parere.
Nu “ne vom multumi cu ce avem” si nici nu vom  astepta “pana la calendele grecesti, implinirea promisiunilor”,asa cum nu cred ca poate fi acceptata sentinta  spulberarii sperantelor membrilor SCMD cu privire la rezolvarea de catre USL a problemei pensiilor militare.
De aceea ACUM ,nu pot fi de acord cu solutiile de forta , chiar daca apartin unor oameni pe care ii stimez si carora  multi dintre noi le datoram multe.

Col.(r) Dan Moraru


sâmbătă, 16 iunie 2012

JALNICUL IMPORT DE SUVERANITATE

1. Nu doresc să fac o retrospectivă a calvarului suportat de unii pensionari militari din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Speranţele unei intervenţii legislative care să amendeze odioasa OUG nr.1/2011( o nemeritată şi umilitoare curbă de sacrificiu şi pedeapsă morală) aplicată, pentru prima dată, în istoria Românilor, pensionarilor militari, s-a spulberat, din nou, azi, 14.06.2012.
În conformitate cu principiul „rostogolirii datoriilor”, minciuna, impostura, jaful şi răutatea se rostogolesc „către prostime”, an de an,  mascând neputinţa liderilor români în faţa instituţiilor globalitare. Anul acesta, statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice are de returnat, diverşilor creditori externi, rate în valoare de 60 de miliarde de lei (adică 14 miliarde de euro). Este anul în care efortul financiar al statului va atinge apogeul. Până aici totul este foarte clar, nu sunt bani, deci este nevoie de FMI pentru un nou împrumut. Prin această soluţie vom reuşi, din nou, rostogolirea datoriilor. Criza a luat prin surprindere guvernul portocaliu care a denumit-o mai întâi, finaciară apoi bancară, economică, criza datoriilor suverane, criza rostogolirii datoriilor  şi în final, adaug eu, criza imposturii şi a nemerniciei politice. Am să vin cu câteva argumente:
-  criza a fost produsă, în principal, de sectorul privat, iar epicentrul acesteia a fost sectorul financiar – bancar;
- conform teoriei „noii economii”, finanţele conduc economia;
- deşi avea caracter global şi naţional, prin măsurile juridice abuzive, efectele crizei au fost suportatate, în principal, de sectorul bugetar, în care salariile au fost diminuate cu   25% - 40%;
- s-a încercat o diminuare şi a pensiilor însă CCR a dat verdictul de neconstiuţionalitate;
- afişând o răutate şi aroganţă ieşite din comun, guvernanţii portocalii, acompaniaţi de „întregul aparat mafiot” au creat o psihoză propice atacului direct şi imoral asupra pensionarilor militari;
- dintre toţi pensionarii, numai militarii în rezervă au suportat curba de sacrificiu, existând şi la ora actuală, 26.500 de pensionari militari, cu pensiile diminuate forţat, din iniţiativa statului; cei aleşi prin mandat, judecătorii, parlamentarii şi lichelele „plasate în funcţiile grase” din agenţiile statului, au rămas invulnerabili la criză;
- în acest timp nefast pentru militari şi familiile lor, toate averile, furăciunile, privatizările nemernicilor, evaziunea, profitul de tip mafiot, însoţite de minciuna şi impostura politicii, au rămas neatinse, devenind chiar modelul imoral al idealului social.
Prin urmare, efectele crizei le-am suportat numai noi, cei 26.500 de militari în rezervă. Argumentele lor au fost, legea este constituţională şi  principiul „imoral al contributivităţii”. Ba unii neruşinaţi au mai completat aceste argumente cu unele întrebări, lansate în spaţiul public, cu aroganţă şi mesaj defăimător:” în ce războaie aţi luptat ?”, „ ce merite speciale aveţi ?”, etc. Răul a fost făcut, instituţionalizat şi introdus mascat în actul de guvernare drept un  „demers moral”, generat de spiritul de solidaritate. A noastră, a celor 26.500 de pensionari militari ale căror familii au fost condamnate şi îngenunchiate datorită lipsei de performanţă a unei guvernări de dreapta cu apucături de extremă stânga şi a unui sector privat, inundat de evaziune. Acesta este „OF-UL” CELOR 26.500 DE FAMILII SACRIFICATE!
2. Sub presiunea acţiunilor democratice intreprinse de SCMD şi  permise de Constituţie, guvernarea portocalie a transformat criza pensiilor militare, care atisese apogeul în ianuarie 2011, într-o oportunitate electorală. Aşa se face că partidul „nostru de suflet”, UNPR, a urcat de la 0,80% cât avea în primăvara lui 2011, la 3,5% procent  câştigat, în urma recentelor alegeri locale. Diferenţa de aproximativ 3% provine din votul celor care au primit scrisori de mulţumire şi care, pe drept cuvânt, au de ce să fie mulţumiţi (sunt şi unii camarazi care au fost felicitaţi în van). Datorită protestelor noastre  repetate, sub presiunea aceluiaşi partid, UNPR, s-a declanşat procedura de amendare a OUG nr.1/2011, în sensul rezolvării litigiului rămas în sarcina celor 26.500 de pensionari militari sacrificaţi de guvern. Paradoxul zilelor noastre este următorul: „Proiectul de modificare şi completare a O.U.G. nr.1 /2011 a trecut de Senat în perioada guvernării portocalii (cu acele amendamentele favorabile pensionarilor militari) şi a fost blocat, azi 14.06.2012, pe timpul guvernării USL, în Camera Decizională, Camera Deputaţilor!  Iată pe scurt istoria acestei nereuşite: în perioada 07 – 10.05.2012,  au avut loc lucrările Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională; în prima zi, 7 mai 2012, au fost audiaţi cei doi miniştri, domnii Corneliu Dobriţoiu şi Ioan Rus; în a doua zi, pe 8 mai 2012, membrii Comisiei Pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din Camera Deputaţilor au  hotărât amânarea dezbaterilor cu două săptămâni, având în vedere contextul guvernamental şi impactul bugetar (în această zi Comisia de Apărare a cerut avizul guvernului Ponta pentru identificarea sursei de finanţare); în ziua de 9 mai 2012, membrii Comisiei au sărbătorit Ziua Independenţei de Stat a României iar în ziua de 10 mai au efectuat studiul individual. Încă din data de 21.05.2012, de ziua Sfinţilor Constantin şi Elena, aveam semnalele unei tergiversări a depunerii raportului final de către cele două comisii (apărare şi muncă) ale Camerei Deputaţilor şi reprogramarea discutării proiectului pentru săptămâna următoare. Prin această amânare, Comisiile sperau să primească avizul favorabil sau nefavorabil al guvernului. Mesajul transmis de secretarul de stat Ghorghe Gherghina,  că în exerciţiul bugetar al anului 2012, nu este posibilă o revenire concretă la pensiile din decembrie 2010, iar cei vătămaţi să privească la orizont, exerciţiul bugetar al anului 2013, m-a lămurit pe deplin: „nu se mişcă nimic în politica internă fără aprobarea FMI!” . Statul  a luat prin forţă din pensiile noastre şi acum spune că nu poate da ce a furat. Iată cum furăciunea se rostogoleşte precum ratele la datoria externă! Am înţeles, de asemenea, că importăm suveranitate din exterior, ca şi cum am importa castraveţi. Au urmat zilele mult aşteptae de miercuri 13 iunie şi joi 14 iunie 2012. În urma şedinţei de azi, 14 iunie 2012, am reţinut că „Strategia de reparare a furăciunii” are două etape: în prima etapă se stopează efectul retroactiv al furăciunii şi se continuă furăciunea în viitor; în etapa a doua se va opri furăciunea după ce FMI aprobă acest lucru. Această situaţie dezamăgitoare mă pune serios pe gânduri atunci când  încerc să adaug o picătură de optimism şi încredere în noua guvernare. Expresiile sunt elegante şi  însoţite de fumigene precum: „procesul este în doi paşi”, „pensionarii militari nu mai sunt obligaţi să returneze sumele plătite în plus”, „amnistie fiscală pentru cei cu pensiile diminuate”, „USL îşi va lua angajamentul în discuţiile cu instituţiile financiare”,”nu putem reveni la pensiile din 2010 din cauza constrângerilor bugetare”,”la noile negocieri cu FMI, dorim ca din 2013 să revenim la pensiile militare din...”s.a.m.d. Făcând o mică paranteză asupra termenului de "amnistie fiscală" le recomand celor care au aprobat-o, să o păstreze pentru infractorii care produc zilnic hemoragii financiare în bugetul statului! Pentru noi, acest termen este impropriu. Prin urmare, dragi camarazi nu ne  mai fură retroactiv, dar vom mai fi furaţi încă luni şi ani de zile, iar familiile noastre vor continua acest calvar nemeritat.
3. Se nasc totuşi câteva întrebări pentru guvernul USL:
-  pe cine am slujit noi, militarii în rezervă, întreaga viaţă activă,  poprul român sau FMI?;
- de ce ne lăsaţi atunci la mila FMI şi nu vă asumaţi răspunderi care ţin de funcţiile statului?;
- pentru ce vă este atât de greu să înţelegeţi că inventarea principiului contributivităţii este un eşec lamentabil iar condamnarea noastră la supravieţuire un act imoral?;
- cum de nu reuşiţi  să adunaţi din evaziune, acea numeroasă cifră de 30 milioane de euro cu care joacă „alba – neagra” zilnic, cămătarii, excrocii, acoliţii, baronii locali, mafioţii şi toţi aceia care vă burduşesc buzunarele în campaniile electorale absurde?; încercaţi să faceţi un mic calcul: dacă eu, ca cetăţean am primit materiale electorale în cutia poştală în valoare de 30 de euro, înmulţiţi cu 3 milioane de cetăţeni şi vedeţi că rezultă 90 de milioane de euro; mai adăugaţi peste 200 de milioane euro afişajul electoral urban şi rural  şi vedeţi ce rezultă? Chiar credeţi că suntem atât de naivi să acceptăm mesajul vostru preluat de la boc „solidaritate, voi cu voi şi noi cu noi?”;
- de ce ne lăsaţi în continuare să ne irosim viaţa,energia şi traiul familiilor noastre în miile de procese în care suntem trataţi ca nişte „milogi la poarta statului”?; cât credeţi că mai rezistăm după ce, timp de trei ani, am luptat permanent în stradă cu ticăloşia unei dictaturi?;
- nu simţiţi o jenă pentru tot ce aţi promis? Noi nu dorim nimic în plus decât ce ni s-a furat. Suntem singurii cetăţeni pensionari furaţi de stat! De ce vă temeţi atât de mult de dictatura FMI? ;
- era atât de greu să garantaţi printru-un act juridic că începând cu 2013, veţi reda pensionarilor jefuiţi pensiile pe care le-au primit de la statul român, anterior frauduloasei revizuiri? Aceste pensii au fost calculate în baza unor legi care ne-au permis să devenim europeni, votate de un legislativ, în care dumneavoastră, cei de acum, formaţi majoritatea de atunci!
4. Am invocat, de mai multe ori, nevoia de unitate, solidaritate şi toleranţă, inclusiv cu lumea politică! Am simţit permanent cât de vulnerabili suntem la ticăloşia manipulării. Am făcut apeluri repetate la înţelegerea situaţiei  şi iertarea unor greşeli. Am susţinut şi susţin demersurile SCMD cu bune şi rele. Sunt pentru refacerea potenţialului combativ al SCMD, readucând în interiorul său şi pe aceia care s-au revoltat. Probabil au şi domniile lor ceva de spus. Este o situaţie inacceptabilă pentru orice om cu bun simţ, iar subsemnatul nu poate avea linişte până nu-şi recâştigă demnitatea furată. Lupta pentru apărarea drepturilor şi demnităţii noastre nu poate continua prin resemnare. Când eu am depus jurământul militar nu era prezent FMI! Drapelul de luptă al marii unităţi l-am primit din mâna unui comandant român! Am trecut cu formaţia de defilare a marii unităţi dând onorul unui politician român! Zecile de promoţii de luptători le-am pregătit pentru apărarea României! Guvernul Boc mi-a tulburat toată liniştea, mi-a violat morala, mi-a distrus viitorul şi m-a aruncat în urmă cu 30 de ani! Aşteptam de la guvernul Ponta un act reparatoriu. Acum voi de ce mă trimiteţi la FMI?
Iar  dumneavoastră, stimaţi camarazi, nu vă mulţumiţi numai cu o analiză critică a acestui material. Încercaţi să exprimaţi un punct de vedere, reveniţi la realitate, nu renunţaţi la viitor. Lăsaţi mesajele de felicitare , urările de sărbători şi încercaţi să refaceţi forţa democratică combativă. Este singura în măsură să vă confere statutul de cetăţean activ şi atitudinea de implicare. Mai preluaţi ştafeta de la noi, cei care suntem în bătaia vânturilor duşmănoase, pentru că am obosit. Vă doresc o vară liniştită, plină de speranţă şi multă sănătate! Imi cer scuze pentru că am scris atât de mult!

PREŞEDINTELE SCMD, FILIALA 1 BRAŞOV
PREŞEDINTELE „ALIANŢEI PENTRU RESPECTAREA DEMOCRAŢIEI – OCTAVIAN PALER”
General Maior, prof. univ. dr. Petrişor Mandu