IN LOC DE...

“Omul trebuie să aibă şi prieteni şi duşmani. Prietenii îl învaţă ce trebuie să facă, iar duşmanii îl obligă să facă ce trebuie” Nicolae Iorga

vineri, 21 iunie 2013

ONOR LA GENERAL !

Cu adanca durere, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate anunta prematura trecere in nefiinta, la numai 65 de ani,
generalului Mihail-Eugeniu Popescu, membru al Comitetului Militar al NATO.
Ostas in sensul deplin al cuvantului, doctor in Stiinte Militare, generalul Mihail Popescu a parcurs toate formele invatamantului militar din Romania, apoi Cursul NATO pe probleme de aparare, pentru generali, de la Roma (1997) si, pe parcursul unei cariere militare de prestigiu, intregul cursus honorum de la gradul si functia de locotenent de artilerie, comandant de pluton (1969) pana la general de armata si Sef al Statului Major General (2000), calitate in care a avut principalul rol in semnarea protocoalelor de aderare a Romaniei la NATO in 2003.
Exemplu de loialitate fata de armata si Tara, de demnitate, curaj si darzenie, a parasit cariera militara la 25 octombrie 2004, pentru a servi interesele nationale ca senator de Valcea in anii 2004-2008.
Dezamagit de politica, hotarat sa apere demnitatea si drepturile militarilor, a coborat ca un adevarat ostas „in strada”, acolo unde se scrie adevarata Istorie, devenind, din 2009 membru al SCMD, in contextul ofensivei ticaloase dezlantuita de un regim opresiv impotriva categoriei socio-profesionale a militarilor. Ni-l amintim rostind raspicat la tribuna sau la posturi de televiziune: “ - Va intrebati unde sunt generalii ? Adevaratii generali sunt aici ! Sunt generalul Mihail Popescu, fostul sef al SMG. Sunt membru al SCMD si ma mandresc cu asta ! ”.
Pentru curajul, demnitatea si intransigenta sa, generalul Mihail Popescu a constituit tinta jegoaselor acuze, masluiri si atacuri diversioniste ale Politicului, fiind unul dintre romanii condamnati politic, de defunctul regim, in dispretul Dreptului si al Dreptatii ! 
Generalul Mihail Popescu a decedat in urma unui infarct, in contextul declansarii noului val de “revizuiri”, soldat cu noi taieri de pensii si executii silite, retroactive, ieri 20 iunie a.c. la orele 17.45, la Vatra Dornei.
Spre stiinta celor care vor sa-i aduca un ultim omagiu camaradului nostru, trupul neinsufletit a fost adus astazi la Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central si va fi depus, incepand de maine, sambata 22 iunie, de la orele 08.00 a.m., pana duminica 23 iunie dimineata la Cercul Militar National. Ceremonialul si inhumarea vor avea loc la Cimitirul Militar Ghencea 1, duminica 23 iunie a.c. la orele 13.00.
Dumnezeu sa-l odihneasca ! 
Sincere condoleante familiei indoliate.
Presedintele SCMD
      Col. (r) dr. Mircea DOGARU

miercuri, 19 iunie 2013

Legea 164/2013 a fost votată

    Membrii Filialei 1 Beiuș a SCMD aduc mulţumiri publice tuturor celor care au contribuit la iniţierea si adoptarea în Parlamentul României în data de 18.06.2013 a Legii 164 – lege reparatorie pentru pensionarii militari umiliţi de regimul Băsescu – Boc.
       Mulțumim, în mod deosebit domnilor senator Cristian Bodea, deputat Gheorghe Danuț Bogdan și deputat Gheorghe Costin care s-au implicat activ pentru recunoaşterea drepturilor militarilor pensionari promovând  situaţia corectă şi reală a acestora .


       Biroul Operativ al Filialei 1 Beiuș

joi, 13 iunie 2013

MINUTUL DE GLORIE


       
Totul a inceput de la o cafea... in urma cu trei saptamani.  Victor Damian mi-a spus ca in Cimitirul Eroilor e dezastru. Am mers pana-n Deal si am constatat ca asa era. Apoi, de acum trei saptamani si pana ieri la pranz, impreuna cu M.M. Tasica Bursasiu, initiatorul si sufletul actiunii, Cpt. r. Victor Damian, Cpt. r. Fanica Horvath, Cpt. r. Toni Jurca, M.M. Eugen Butuc si cap. Ioan Foghis de la U.M. 01343, cu sprijinul primarului Adrian Domocos, a comandantului garnizoanei Lt.col. Mihai Sopota si a presedintelui Filialei Beius a ANCMRR col.r. Nicolae Pacala am trecut la ofensiva: s-au curatat peste 230 de cruci si doua monumente de depunerile de licheni cu peria de sarma, s-au indreptat bordurile, s-a cosit iarba, s-au taiat lastarii, maracinisul , s-au toaletat pomii si arbustii ornamentali, s-au scos aproape doua camioane de vegetatie, s-au reconditionat inscrisurile de pe cruci si monumente iar in final, ca la armata, s-au dat bordurile cu var.
Iar azi, cand peste 250 de beiuseni, printre care si deputatii Gheorghe Danut Bogdan si Gheorghe Costin, au venit sa-si cinsteasca eroii, cimitirul arata " ganz".
          Dupa onorul Garzii de Onoare constituita din militari ai U.M. 01343  si Detasamentului de Pompieri Beius, intonarea Imnului de Stat al Romaniei si slujba religioasa a luat cuvantul, din partea cadrelor militare in rezerva si in retragere col.r. Ioan Ojica, fostul comandant al garnizoanei, care a evocat sacrificiul eroilor, incepand cu martirii beiuseni Nicolae Bolcas si Ioan Ciordas, continuand cu fapta eroică a maiorului Valeriu Carp, cu eroul beiusean Lt.Col. Nicolae Cristescu, cu "legenda" vanatorilor de munte - general Leonard Mociulschi si incheind cu eroul zilelor noastre - sublocotenent P.M. Mihail Anton Samuila. Apoi, primarul prof.ec. Adrian Domocos a cuvantat despre eroii beiuseni mai putin cunoscuti - ucenicii carora li s-au taiat mainile in locul numit "La Ciungi" dar si despre importanta cinstirii eroilor si semnificatia sarbatoririi Inaltarii Domnului. A urmat depunerea de coroane si jerbe de flori la Monumentul Eroilor Romani cazuti pentru eliberarea patriei de sub jugul fascist si Monumentul Eroilor Sovietici.
          O sa spuneti: " Si unde-i minutul de glorie?" Si am sa va raspund - minutul de glorie l-am avut in momentul in care lumea a intrat in cimitir, a ramas surprinsa iar unii au intrebat: "Cine a aranjat cimitirul?" Cineva din multime a spus: "Pensionarii militari". Si in acel moment am fost mandru ca sunt si eu unul dintre ei. Si am mai fost mandru ca spiritul de corp in Beius inca n-a murit. Si am mai fost mandru ca in Beius sindicalistii militari, membrii ANCMRR, militarii activi si civilii inca mai traiesc in acelasi spirit - SPIRITUL BEIUSULUI.
Delegatiile SCMD si ANCMRR

Col.r. Ioan Ojica

Primarul Beiusului prof.ec. Adrian Domocos
Delegatiile SCMD si ANCMRR
SCMD Filiala 1 Beius a depus o coroana de flori si la Monumentul Eroilor Sovietici

Dupa depunerea de coroane, sub aceeasi umbrela, la aceeasi masa, membrii a patru organizatii: ANCMRR, Asociatia Avram Iancu Beius si SCMD, la un pahar de apa si o cafea deapana amintiri...

Presedintele ANCMRR, Subfiliala Beius si Presedintele SCMD Filiala 1 Beius
De la dreapta la stanga: M.M.r. Tasica Bursasiu, Col.r Gheorghe Dumitriu, lt.col.r Simion Suciu, lt.col.r. Florin Marincas,  lt.col.r. Vasile Cmeciu, Viorel Ianc - Presedintele Asociatiei Avram Iancu si lt.col.r. Dorel Rosca
Fostul elev si comandantul lui din scoala militara - lt.col.r. Simion Suciu si col.r. Gheorghe Dumitriu
De la stanga la dreapta: cpt.r. Victor Damian, lt.col.r. Dorel Rosca, Viorel Ianc, col.r. Ioan Ojica, Berinde Ioan, col.r. Nicolae Pacala. Primul din dreapta colr. Gheorghe Dumitriu

miercuri, 12 iunie 2013

DE ZIUA EROILOR


    Pe 13 iunie sarbatorim Înălţării Domnului şi Ziua Eroilor. Să ne îndreptăm gândurile în această măreaţă Zi, cu pioşenie şi cu veneraţie către cei ce şi-au dat viaţa pentru Ţară pe câmpurile de bătălie, care îşi dorm somnul de veci în glia străbună, pe tărâmuri străine, în adâncul apelor, sub lespezi de piatră sau fără mormânt şi cruce la căpătâi.

Azi, dangătele clopotelor din turlele bisericilor, imnurile de slavă, mirosul de tămâie răspândit în biserici vestesc că acei care au pus mai presus decât viaţa lor trecătoare Eternitatea României, sunt încă vii în amintirea urmaşilor.
Cei care s-au identificat cu apărarea Patriei până la sacrificiul suprem, soldaţi sau generali, tineri sau vârstnici, poartă deopotrivă înaltul titlu de Erou al României. Numele lor stă scris pe frontispiciul monumentelor, pe panouri de onoare din incintele unităţilor militare, pe troiţele de la răspântia drumurilor, pe crucile înnegrite de vreme prin cimitire dar mai ales în mintea şi sufletele celor care i-au cunoscut şi i -au preţuit.
Eroii Neamului au îmbrăcat cămaşa morţii, au murit cu imaginea Patriei în privire.
De fapt, ce a fost Patria pentru ei? Pentru ce şi-au dat viaţa?
Explicaţia e simplă – şi-au dat viaţa lor pentru viaţa celor pe care îi iubeau, aşa cum spune un cântec vechi pe care îl cântau soldaţii români înainte de a trece Prutul:
„Am şi eu la mine-n sat un petic de ogor
Pe care tatăl meu mi l-a lăsat
Şi mai am la mine-acasă o mândră în pridvor
Am pe mândra mândrelor din sat.
Ogorul meu şi mândra mea
Doar Dumnezeu le poate lua
Dar eu ştiu că nu mă lasă singur să rămân
Că şi Dumnezeu e-un bun român.
Ţara mea şi mândra mea
Mi-am scris pe inima din piept doar două nume
România şi cu Leana mea
Asta-i tot ce am pe lume
Ţara mea şi mânda mea.
Ţara mea şi mândra mea
Păi amândouă laolaltă să–nflorească
Şi mă rog lui Dumnezeu aşa –
Eu să mor dar să trăiască, 
Ţara mea şi mândra mea!”
Atât cât au trăit au avut înfăţişarea noastră dar ei sunt mai presus decât noi, ei au renunţat la viaţa lor ca să o facă posibilă pe a noastră în cinste, respect şi demnitate.
Încă mai avem veterani de război, din ce în ce mai puţini...
Sunt acei care au în trupurile lor adânc săpate infirmităţi ireparabile, făcute de gloanţe, schije şi ger năprasnic.
Sunt părinţii şi bunicii generaţiilor de azi.
Ţie, brav veteran de război, îţi deschid larg porţile inimii, cu respect şi preţuire.
Tu ai scris cu sângele tău istoria ţării în vremuri de cumpănă, îţi port în suflet admiraţie şi recunoştinţă pentru că întruchipezi în sensul cel mai înalt ideea de sacrificiu pentru patrie.
Ţie, văduvă de război  îţi adresez cuvinte de laudă şi cinstire pentru devotament, răbdare şi speranţă.
Pe tine, erou trecut în lumea umbrelor, te binecuvântez şi îţi cinstesc memoria, mă plec cu pietate în faţa ta şi rog pe bunul Dumnezeu să te aşeze în ceata celor drepţi, ce stau în preajma sa!

duminică, 2 iunie 2013

Maresalul Ion Antonescu - a trăit, a luptat și a murit ca un erou. Romanii nu-l vor uita niciodata!


Mareşal Ion Antonescu În întreaga istorie a tuturor popoarelor există o zicală străveche care spune oarecum asemănător același lucru: la vremuri grele, e nevoie de bărbați adevărați. La fel și în cazul nostru, al românilor, de multe ori în vremurile dificile, am avut parte de bărbați adevărați care să-și ia soarta în mâini, a lor și a celor care i-au urmat, și să scrie istoria. Sunt mulți care au rămas necunoscuți, alții au intrat în panteonul eroilor români, unii cunoscuți, alții uitați. Numele lor sunt întipărite pe socluri, plăci memoriale, au nume de străzi sau instituții. Nu avem cum să nu ne amintim de ei, sunt nume care au făcut istorie, și sunt instituții sau străzi care ne amintesc de asta: Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Alexandru Ioan Cuza, Ferdinand etc. Aceștia au făcut multe pentru neamul românesc, unii au avut o soartă tragică, dar numele lor a rămas înscris în memoria românilor ca și eroi ai unor timpuri dure, când s-au ridicat și au făcut față vremurilor, i-au inspirat și condus pe români în luptă împotriva dușmanilor mult mai numeroși, au învins sau au fost învinși, dar au rămas în memoria românilor ca și adevărați lideri, ca și exemple de urmat pentru alte vremuri grele ce vor veni. Și care au venit și vor veni, fie că ne place sau nu.

Totuși, în istoria noastră există un personaj tragic și eroic care se ridică la nivelul celor mai sus menționați, dar nu are numele înscris pe bulevarde sau străzi, nu sunt instituții sau școli care să-i poarte numele, nu este amintit în cărțile de istorie ca și un erou al neamului său. Nu are nici măcar un mormânt unde să i se pună o floare din când în când, nu are nimic în afară de amintirea câtorva conaționali care se încăpățânează să-l considere erou al neamului românesc. Fiindcă chiar asta a fost, un erou al neamului românesc, a trăit ca un erou, a luptat ca un erou și a murit ca un erou. A murit ca un erou adevărat, fără să ceară nimic în schimb, a ridicat brațul în fața plutonului de execuție și a strigat: „Trăiască România!"

Nu, nu este o legendă, nu este ceva inventat, este un om adevărat care și-a dedicat viața și moartea României, iar numele lui este Ion Antonescu. Adulat între anii 1940-1944, hulit în perioada comunistă, controversat în perioada post-comunistă, acesta este mareșalul Ion Antonescu, o personalitate militară românească de prim rang, care s-a evidențiat din timpul primului război mondial ca și șef de stat major al viitorului mareșal Prezan, autorul multor planuri de luptă pentru armata română care s-au concretizat în mari victorii, dar prea puțin cunoscute și recunoscute astăzi.

Când Moldova stătea sub amenințarea bandelor bolșevice care urmăreau asasinarea primului ministru Ion I. C. Brătianu și arestarea regelui Ferdinand pentru a proclama Republica Bolșevică Română la finele anului 1917, la ședința de guvern din ajunul Crăciunului când unii membrii guvernului își dădeau demisia de frica bolșevicilor ale căror sloganuri se auzeau sub ferestrele palatului din Iași unde se ținea ședința, atunci când generalul Prezan a pus pe masă planul de contracarare a mișcării bolșevice, câți știau că aceste planuri de acțiune au fost concepute de un maior din statul major al generalului Prezan, un necunoscut pe atunci pe nume Ion Antonescu? Iar aceste planuri puse în aplicare au avut drept rezultat alungarea trupelor bolșevizate ruse peste Prut, uneori prin luptă, fără această acțiune unirea cu Basarabia din 23 martie 1918 fiind practic imposibilă?

În 1919, în râzboiul româno-ungar, generalul Mărdărescu respinge atacul ungar peste Tisa și trece la contraatac, trecând Tisa pe la Tisza-Bo, în prezența regelui Ferdinand. Soldații români trec voioși podul de vase, însuflețiți de prezența suveranului, mergând mai departe pentru a ocupa prin luptă Budapesta la 4 august 1919. Dar există un eveniment uitat de istoriografie. Regele Ferdinand îl observă pe Antonescu stând modest de o parte. Se duce la el, îl îmbrățișează, apoi îi pune pe piept propria decorație, Ordinul Mihai Vireazu, spunându-i că acest rezultat este datorat lui, până la urma planurile contraatacului românesc erau concepute tot de acest Ion Antonescu.

Timpul a trecut, dar vremurile veneau tot mai grele. Ion Antonescu a conceput un memoriu care a fost folosit la negocierile de pace de la Paris, precum și un altul destinat regelui Carol al II-lea despre dotarea precară a armatei în pragul următorului război mondial. Carol l-a închis într-o mănăstire, dar în 1940, după rapturile teritoriale, Basarabia, nordul Bucovinei și nordul Ardealului, l-a chemat ca și salvator și om providențial. La vremuri grele, e nevoie de bărbați adevărați. Faceți un exercițiu de imaginație, deși e imposibil, dar gândiți-vă doar o clipă cum ar fi fost dacă România ar fi avut la cârmă atunci unul dintre politicienii din ziua de astăzi!

De aici, din 6 septembrie 1940, după ce a forțat abdicarea lui Carol al II-lea, de când a obținut puterea în stat, încep polemicile dintre apărătorii și detractorii lui Antonescu. De la 6 septembrie 1940 și până la 23 august 1944, fiecare gest și ordin al lui este analizat, criticat sau lăudat, uneori cu prea multă pasiune și prea puțină logică și reflecție asupra cadrului internațional sau mobilurilor din spatele unei decizii sau alteia. Unii susțin că au fost făcute în interesul României, alții că nu, dimpotrivă. Va fi nevoie de calm și o dezbatere serioasă, atât asupra lucrurilor bune, cât și asupra greșelilor. Dar nu am văzut pe nimeni care să arunce vreo urmă de îndoială asupra meritelor sale anterioare preluării puterii.

De aceea, măcar pentru ziua de azi, 1 iunie 2013, când se împlinesc 67 de ani de la executarea sa, putem amâna controversele, amintindu-ne mai degrabă că a murit ca un adevărat român care și-a făcut datoria. Îmi amintesc de relatarea unui fost deținut politic care vorbea despre modul cum a fost formată Divizia „Tudor Vladimirescu" din prizonieri români considerați suficient de îndoctrinați politic pentru a lupta alături de ruși. Chiar Ana Pauker făcea propagandă cutreierând lagărele pentru înscrierea prizonierilor români. Au fost unii care au aceptat doar pentru condiții mai bune față de cele din lagăr și pentru a se putea întoarce mai repede acasă. Pentru a testa fidelitatea acestei divizii, rușii au pus-o să lupte împotriva trupelor române de pe front. Au fost șase ofițeri care au refuzat categoric, iar rușii i-au pus în fața plutonului de execuție. Cei șase ofițeri au murit strigând „Trăiască România!" Nu am găsit încă confirmarea acestui episod și nici numele celor șase ofițeri români, dar dacă este real, exemplul este grăitor.

Un fapt este adevărat, în fața plutonului de execuție, Mareșalul Ion Antonescu a strigat Trăiască România!
 

Cristian Negrea