IN LOC DE...

“Omul trebuie să aibă şi prieteni şi duşmani. Prietenii îl învaţă ce trebuie să facă, iar duşmanii îl obligă să facă ce trebuie” Nicolae Iorga

miercuri, 26 octombrie 2011

O ZI DIN VIAŢA MEA

Ieri a fost 25 octombrie - pentru majoritatea românilor semnificând Ziua Armatei României. Tot ieri Regele Mihai I al României şi-a sărbătorit ziua de naştere. Două aniversări - una stabilită de lege şi a doua de Dumnezeu (nimeni nu-şi poate stabili sau alege ziua de naştere).
Răcit - cobză fiind, nepermiţându-mi să ies din casă, am urmărit ambele sărbători la tv şi pe net. Nu mică mi-a fost mirarea când l-am auzit pe primul-ministru al României spunând:

 "Toţi românii ştiu că ultima brazdă de pământ românesc a fost eliberată cu jertfa armatei române, aici, la Carei, în 25 octombrie 1945.


La început am zis că nu am auzit eu bine dar m-am convins de contrariu, urmărind jurnalele de actualităţi. 
Doamne, în ce ţară trăim? De când mă ştiu nu mi s-a întâmplat să asist la o gafă de asemenea proporţii. Întreb şi eu - ce legitimitate are o persoană, chiar prim-ministru al unei ţări, să vorbească despre un act istoric cînd nici măcar nu ştie în ce dată a avut loc?
Citez din Gazeta de Nord - Vest (http://www.gazetanord-vest.ro/2011/10/25/ziua-armatei-cu-premierul-boc/):

"Ardealul de Nord, eliberat un an mai târziu?!
Ultimul discurs i-a aparţinut premierului Boc, care a ţinut să felicite toţi membrii  armatei române, subliniind rolul major pe care soldaţii români l-au avut de-a lungul istoriei. Totuşi, Emil Boc a greşit anul eliberării Ardealului de Nord, precizând în loc de anul 1944, anul 1945. “Este o mare onoare pentru mine să fiu astăzi aici într-o zi atât de importantă pentru poporul român, pentru cei care îmbracă haina militară. Niciun moment din istoria României nu ar fi fost posibil fără implicarea şi contribuţia armatei. Cele mai importante realizări ale poporului român sunt legate de armata română. Câştigarea în 1877 a Independenţei de Stat a României, realizarea Marii Uniri, în 1918, ca urmare a jertfei armatei române în Primul Război Mondial, recâştigarea Ardealului de Nord în urma celui de-al Doilea Război Mondial, sunt toate împliniri ale poporului român, care nu ar fi fost posibile fără armata română. Unde putea fi mai bine sărbătorită Ziua Armatei Române, astăzi, 25 octombrie, decât aici, la Carei? Toţi românii ştiu că ultima brazdă de pământ românesc a fost eliberată cu jertfa armatei române, aici, la Carei, în 25 octombrie 1945. Aici, practic, românii au arătat prin armată că ştiu să îşi preţuiască istoria, ştiu pentru că sunt fiu al Ardealului”, a declarat primul ministru Emil Boc. Acesta s-a corectat ulterior în privinţa anului eliberării Ardealului de Nord, care este 1944. Şeful Guvernului a mai ţinut să precizeze în discursul său că România are în acest moment cel mai înalt grad de securitate militară din istoria sa."
Impardonabil, domnule prim-ministru! Impardonabil! Bunicii mei, unul căzut la Cotul Donului şi celălalt, în ultimele zile de război, lăsând orfani pe mama mea de 9 ani şi tatăl meu de 15 ani se răsucesc în mormânt. Vorbiţi de Armata României, cea pe care aţi terfelit-o pe la toate posturile de radio şi televiziune, de veteranii pe care îi umiliţi şi pe care, puţini câţi mai sunt, îi "onoraţi" cu reducerea pensiilor, despre activii şi rezerviştii de azi, cărora le diminuaţi sistematic soldele şi pensiile. Nu ştiţi despre ce vorbiţi dar... vorbiţi.
Cu gustul amar al sărbătorii ratate am aşteptat discursul MS Regele Mihai I.
Ultima dată l-am văzut pe Rege în Beiuş, în 2007. Venise să viziteze oraşul la invitaţia primarului Odobasianu. Nu mică mi-a fost mirarea cînd l-am văzut coborând de la volanul limuzinei regale. Nefiind un adept al monarhiei dar şi influenţat de "învăţamintele" din şcolile urmate, am rămas uimit de nobleţea şi echilibrul degajate de familia regală. 
Discursul în faţa Parlamentului României m-a impresionat. Atât de firesc, pe înţelesul oricui, sincer, realist, motivant:


"Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Sunt mai bine de şaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară naţiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia reprezentanţilor legitimi ai poporului.

Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toţi cei care au murit pentru independenţa şi libertăţile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.

Ultimii douăzeci de ani au adus democraţie, libertăţi şi un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, îşi împlinesc visele şi încearcă să-şi consolideze familia şi viaţa, spre binele generaţiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.
Mersul României europene de astăzi are ca fundament existenţa Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea, întru libertate şi democraţie, a Legislativului românesc de după anul 1989.
Dar politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului.

Multe domenii din viaţa românească, gospodărite competent şi liber, au reuşit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători şi companiile mijlocii, tinerii şi profesorii din universităţi, licee şi şcoli, cei din agricultură.

Încearcă să-şi facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomaţii şi funcţionarii publici, deşi sunt puternic încercaţi de lipsa banilor şi descurajaţi instituţional. Îşi fac datoria faţă de ţară instituţii precum Academia Română şi Banca Naţională, deşi vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit faţă de ierarhia valorilor din societatea românescă.

Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare.

România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile şi aeroporturile moderne sunt parte din forţa noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a societăţii.

Regina şi cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susţine interesele fundamentale ale României, continuitatea şi tradiţiile ţării noastre.

Nu m-aş putea adresa naţiunii fără a vorbi despre Familia Regală şi despre importanţa ei în viaţa ţării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor!

Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos.

În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra fiinţei naţiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul plac nu au ce căuta în instituţiile româneşti ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.

Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii şi fraţii noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni şi respectaţi.

Am servit naţiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, unele fericite şi multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare naţiunii române:

Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.

Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi.

Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi. Europa de astăzi este un continent în care popoarele şi pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne totdeauna.

Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume.

Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!"

Ultima frază m-a impresionat profund: "Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri."
Ce-o să le dăm copiilor noştri atunci când va veni scadenţa? Cum o să le explicăm că am primit o ţară la cheie şi le returnăm un morman de moloz. Cum o să le justificăm faptul că tot ce am construit într-o viaţă nu mai este? Ce le vom spune? 
Întrebări retorice...
N-am apucat să mă dezmeticesc bine şi a sosit seara, concertul de gală. Aceeaşi senzaţie de echilibru şi bun simţ. Am uitat că mai-marii României (Băsescu, Boc, Anastase, et.comp. ba chiar şi Patriarhul ) au tratat cu indiferenţă acest eveniment unic şi de importanţă istorică şi, nu-mi explic de ce,  pentru prima dată în ultimii ani,câteva ore am avut senzaţia că trăiesc normal...
Îmi venea să spun, şi o spun public, precum unul dintre oştenii lui Mihai Viteazul:
SĂ NE TRĂIEŞTI, MĂRIA TA!

2 comentarii:

  1. Frumos articolul...e trist ca am ajuns sa cunatificam starea de normalitate in ore...poate ca ar trebui sa-i invatam pe copiii nostri ca regalitatea nu a insemnat neaparat ceea ce s-a spus si nici ceea ce vad acum ca fac actualii carmuitori.Regalitatea a insemnat onoare, demnitate si dincolo de toate responsabilitate fata de poporul pe care l-a reprezentat.

    RăspundețiȘtergere
  2. In ultima vreme am invatat sa avem foarte putin. Despre rege nu stiu mare lucru - amintiri vagi din povestile bunicii de acum multi, multi ani. Insa acest discurs isi merita pe deplin titlul - "Discursul Regelui". Este fata care ne-a fost ascunsa cu buna stiinta de catre cei care au scris istoria lor si ne-au turnat-o cu palnia la toate nivelurile de invatamant. Iata ca a venit ziua cand unele lucruri nu mai pot fi ascunse.

    RăspundețiȘtergere


Ai un comentariu de făcut? Be my guest! Dar mai intai prezinta-te. Ca asa e la armata. Bati la usa, intri, te prezinti si raportezi.

Si trebuie să ştii că nu voi aproba apariţia acelor comentarii pe care eu le găsesc nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar şi, desigur, a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!
Administratorul blogului își rezervă dreptul de a șterge comentariile care nu respectă regula, postând mesaje de avertizare.