DE ZIUA EROILOR

    Pe 13 iunie sarbatorim Înălţării Domnului şi Ziua Eroilor. Să ne îndreptăm gândurile în această măreaţă Zi, cu pioşenie şi cu veneraţie către cei ce şi-au dat viaţa pentru Ţară pe câmpurile de bătălie, care îşi dorm somnul de veci în glia străbună, pe tărâmuri străine, în adâncul apelor, sub lespezi de piatră sau fără mormânt şi cruce la căpătâi.

Azi, dangătele clopotelor din turlele bisericilor, imnurile de slavă, mirosul de tămâie răspândit în biserici vestesc că acei care au pus mai presus decât viaţa lor trecătoare Eternitatea României, sunt încă vii în amintirea urmaşilor.

Cei care s-au identificat cu apărarea Patriei până la sacrificiul suprem, soldaţi sau generali, tineri sau vârstnici, poartă deopotrivă înaltul titlu de Erou al României. Numele lor stă scris pe frontispiciul monumentelor, pe panouri de onoare din incintele unităţilor militare, pe troiţele de la răspântia drumurilor, pe crucile înnegrite de vreme prin cimitire dar mai ales în mintea şi sufletele celor care i-au cunoscut şi i -au preţuit.

Eroii Neamului au îmbrăcat cămaşa morţii, au murit cu imaginea Patriei în privire.

De fapt, ce a fost Patria pentru ei? Pentru ce şi-au dat viaţa?

Explicaţia e simplă – şi-au dat viaţa lor pentru viaţa celor pe care îi iubeau, aşa cum spune un cântec vechi pe care îl cântau soldaţii români înainte de a trece Prutul:

„Am şi eu la mine-n sat un petic de ogor

Pe care tatăl meu mi l-a lăsat

Şi mai am la mine-acasă o mândră în pridvor

Am pe mândra mândrelor din sat.

Ogorul meu şi mândra mea

Doar Dumnezeu le poate lua

Dar eu ştiu că nu mă lasă singur să rămân

Că şi Dumnezeu e-un bun român.

Ţara mea şi mândra mea

Mi-am scris pe inima din piept doar două nume

România şi cu Leana mea

Asta-i tot ce am pe lume

Ţara mea şi mânda mea.

Ţara mea şi mândra mea

Păi amândouă laolaltă să–nflorească

Şi mă rog lui Dumnezeu aşa –

Eu să mor dar să trăiască, 

Ţara mea şi mândra mea!”

Atât cât au trăit au avut înfăţişarea noastră dar ei sunt mai presus decât noi, ei au renunţat la viaţa lor ca să o facă posibilă pe a noastră în cinste, respect şi demnitate.

Încă mai avem veterani de război, din ce în ce mai puţini...

Sunt acei care au în trupurile lor adânc săpate infirmităţi ireparabile, făcute de gloanţe, schije şi ger năprasnic.

Sunt părinţii şi bunicii generaţiilor de azi.

Ţie, brav veteran de război, îţi deschid larg porţile inimii, cu respect şi preţuire.

Tu ai scris cu sângele tău istoria ţării în vremuri de cumpănă, îţi port în suflet admiraţie şi recunoştinţă pentru că întruchipezi în sensul cel mai înalt ideea de sacrificiu pentru patrie.

Ţie, văduvă de război  îţi adresez cuvinte de laudă şi cinstire pentru devotament, răbdare şi speranţă.

Pe tine, erou trecut în lumea umbrelor, te binecuvântez şi îţi cinstesc memoria, mă plec cu pietate în faţa ta şi rog pe bunul Dumnezeu să te aşeze în ceata celor drepţi, ce stau în preajma sa!