IN LOC DE...

“Omul trebuie să aibă şi prieteni şi duşmani. Prietenii îl învaţă ce trebuie să facă, iar duşmanii îl obligă să facă ce trebuie” Nicolae Iorga

miercuri, 31 august 2011

Schimb de replici dur între preşedintele Băsescu şi un grup de opozanţi ai proiectului minier Roşia Montană

Preşedintele Traian Băsescu a avut, luni, la Roşia Montană, un schimb de replici dur cu un grup de reprezentanţi ai opozanţilor proiectului minier, acuzându-i pe aceştia de discursuri bolşevice şi de minciună, potrivit unei înregistrări video postate pe Youtube.
Înregistrarea începe cu dialogul purtat de preşedintele Traian Băsescu cu Eugen David, preşedinte al Asociaţiei "Alburnus Maior", ONG care se opune proiectului minier.
"Nu încerca, că nu voi pleca, chiar dacă veţi sprijini în continuare proiectul... mă veţi scoate cu armata de aici. Deci dacă vreţi să faceţi ca Ceauşescu, să mă scoateţi cu armata, chiar dacă veţi scrie «Proprietatea lui Eugen David, expropriată conform legii», cu armată mă veţi scoate de aici, să ştiţi!", i-a spus Eugen David lui Traian Băsescu.
"Am o rugaminte, nu fiţi lipsit de decenţă! Da?", i-a răspuns Băsescu, la care Eugen David a replicat: "Chiar am fost decent".


"Nu, chiar nu aţi fost deloc, şi sunteţi pe punctul să... Deci mai mare bolşevism decât să vezi unul care spune... Ai văzut vreun jandarm, vreun militar care a venit să te scoată din ordinul meu? Ăsta e bolşevism. De la şcoala lui Stalin. Hai să trecem mai departe", a spus Băsescu.
"Ştiu că nu vă place discursul meu", i-a răspuns Eugen David, iar şeful statului a replicat: "Păi nu, că este discurs bolşevic".
"Nu, eu vreau să scap de bolşevism în viitor", a spus Eugen David.
La rândul său, preşedintele Fundaţiei Culturale Roşia Montană, Zeno Cornea, i-a atras atenţia preşedintelui în legătură cu impactul proiectului asupra mediului: "Această exploatare dacă o faceţi la Roşia Montană, toată zona Munţilor Apuseni o faceţi praf. Praful şi pulberea se alege".
El a spus că, pentru a scoate un gram şi jumătate de aur dintr-o tonă de minereu, compania va folosi 800 de grame de cianuri. "Calculaţi câţi oameni putem omorî cu 800 de grame de cianuri", i-a spus Cornea şefului statului, precizând că afirmaţiile companiei despre modul în care vor fi neutralizate cianurile sunt "gargară": "(...) Deci aici se vor folosi între 172.000 şi 240.000 de tone de cianură de sodiu".


Cornea i-a spus preşedintelui că trebuie întrebat inclusiv guvernatorul BNR despre ce s-a întâmplat cu aurul din "visteria ţării", care a scăzut de la 296,5 tone în 1989, la 103 tone în prezent.
"Hai să discutăm despre Roşia Montană, că pot să vă spun că s-au vândut. S-au vândut ca să se plătească salarii şi pensii", a răspuns preşedintele.
Cornea a menţionat că statul va avea 0,6 din proiect, afirmaţie care l-a determinat pe şeful statului să îl catalogheze pe interlocutor drept mincinos.
"La mine, cu cifrele pe care le-aţi vehiculat şi probabil le distribuţi pe aici v-aţi discreditat. Nu sunteţi de bună credinţă. Minţiţi", a spus Băsescu, anterior atrăgându-i atenţia lui Cornea că are date eronate.
"Cum să fie 0,6%, dacă prin lege doar redevenţa este 4%? (....) Cum credeţi că un şef de stat poate fi minţit senin aşa şi făcând-o pe atotcunoscătorul?", a spus Băsescu, arătând că statul român nu va accepta o redevenţă de 4 % şi cerându-i lui Cornea să utilizeze date concrete, nu "valori deformate".
Un alt interlocutor i-a atras atenţia şefului statului asupra faptului că prin exploatare vor fi afectate bisericile din localitate şi un cimitir. Interlocutorul a spus că are 10 hectare de teren în Roşia Montană şi că nu va pleca de pe proprietatea sa decât împuşcat.
Preşedintele Traian Băsescu a mers, luni, la Roşia Montană, unde şi-a declarat susţinerea pentru proiect.
Preşedintele Asociaţiei Alburnus Maior, principalul ONG care se opune proiectului minier de la Roşia Montană, Eugen David, a declarat corespondentului MEDIAFAX, că i-a spus şefului statului că nu va pleca din Roşia Montană şi că aşteaptă să fie scos "cu Armata" din localitate.
"Nu vom pleca din Roşia Montană. Aşteptăm să fim expropriaţi şi i-am spus şi lui Băsescu azi că îl aştept să mă scoată cu Armata", a spus Eugen David.
Cristian Fierbinteanu, fierbinteanu@mediafax.ro
Preluare de pe: http://www.gandul.info/news/

7 comentarii:

  1. Care o fi interesul presedintelui sa se implice, dincolo de constitutie, intr-o afacere comerciala ?; de ce presedintele se considera Seful Statului daca Constitutia nu prevede aceasta demnitate? Daca presedintele afirma ca s-au vandut 193 de tone de aur, din rezerva BNR, pt. plata salariilor si pensiilor de ce a mai sustinut si angajat creditele inrobitoare cu FMI ? Oare nu ar fi bine ca sa se obtina clarificari cu privire la reducerea rezervei de aur de la BNR: cand a inceput vanzarea, de ce s-a vandut, cine a aprobat, etc. Daca este adevarata dezmintirea data de purtatorul de cuvant al Presedintiei presedintele sa spuna din ce motive a mintit. Cred ca ar fi util ca SCMD impreuna cu pretinsii aliati care promit orice numai sa obtina voturile rezervistilor, sa lanseze in presa o campanie civica puternica pentru a afla de ce a mintit presedintele,scopul si consecintele, astfel incat atunci cand va veni ora socotelilor sa existe dovezile necesare.Trebuie sa se afle care sunt adevaratele pagube aduse intereselor natiei si cine sunt vinovatii.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Anonim - Pertinenta si de bun simt intrebarea dv.
    Administrator

    RăspundețiȘtergere
  3. @ ANONIM 13.25
    1. Cred ca prese4dintele a mintit din nestiinta sau din inertie.
    2. O prima masura a SCMD, anuntata deja, este adunarea de semnaturi pentru modificarea Constitutiei. (http://www.stirea.net/actualitate/rezervistii-vor-schimbarea-constitutiei/). Aceasta ar permite politicienilor suspendarea presedintelui. Acesta fiind suspendat va putea fi cercetat si, implicit, vor putea fi demascati vinovatii.
    3. Toate acestea depind de niste VOTURI pe care trebuie sa le acorde POPORUL.
    4. Daca toate astea se vor indeplini mai urmeaza VOINTA POLITICIENILOR SA FACA CURATENIE.
    ASTA E CEL MAI GREU...

    RăspundețiȘtergere
  4. bolsevicul din el n-a rabdat pana nu s-a dat in stamba!!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. schib dur dar s-au inteles intotdeauna schimbul dur al unui grup cu bolsevicul sovietizat basescu duce la intelegeri bere si mici ca de obicei ca de aia s-a facut revolutie ca sa vina basescu si bolsevicii pdl ,psd,udmr,pnl sa bantuie cu masinile

    RăspundețiȘtergere
  6. deci bolsevicii continua si au ajuns la concluzia ca : ati muncit destul pentru noi ani de zile acum carati-va acasa ca aici ce sa faceti

    RăspundețiȘtergere
  7. acum au zis bolsevicii basescu,oprescu ,boc, si factiunile comuniste pdl,psd,udmr,pnl ati construit destul socialismul ca avem toti bolsevicii cate 20 masini

    RăspundețiȘtergere


Ai un comentariu de făcut? Be my guest! Dar mai intai prezinta-te. Ca asa e la armata. Bati la usa, intri, te prezinti si raportezi.

Si trebuie să ştii că nu voi aproba apariţia acelor comentarii pe care eu le găsesc nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar şi, desigur, a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!
Administratorul blogului își rezervă dreptul de a șterge comentariile care nu respectă regula, postând mesaje de avertizare.