Aplicaţie în sălbăticie

 povestire de Dorel Pietrăreanu 

 

Mare aplicaţie, mare, undeva pe la Cheile Râşnoavei, în plină vară din 1980. Aproape toată vara, colegii mei s-au aflat acolo, în munte, printre brazi, încercând să realizeze legăturile de transmisiuni pentru forţele împrăştiate aiurea, în “garnizoana România”. Zis şi făcut. Eu şi plutonul meu rămăseserăm în cazarma de la Otopeni, pentru a efectua controlul traficului radio pe care ei îl realizau.

Cum se aflau de câteva luni în pădurile din zonă, şi aşa cum se spune că “pădure fără uscături nu există”, nici cu oamenii noştri nu se putea întâmpla altfel. Într-o seară, unul dintre soldaţi a părăsit zona fără aprobare, adică, mai pe româneşte: a fugit în oraşul Rîşnov, fără a solicita aprobare. Ca tot soldatul aflat în stare de libertate temporară, a cam beut. Ce a găsit şi el prin zonă. S-a aflat despre isprava lui. Era şi greu!

          A doua zi dimineaţa, (aşa cum mi-au povestit colegii mei), şeful de zonă (un căpitan) a stabilit că trebuie să fie luate ceva măsuri, pentru a se da un exemplu! Şi s-au luat! (Trebuie să vă spun că, după cum îl ştiam pe acel căpitan, în opinia mea, nici el nu prea “avea toate ţiglele pe casă”! Dar, să nu anticipăm!) Săracul soldat a fost pus în discuţia adunării UTC. Ca deobicei, s-a luat atitudine împotriva lui: adică, a fost criticat.

          Toată lumea părea mulţumită! Nu şi căpitanul! Cu obişnuita-i voce atât de zeflemitoare şi dispreţuitoare (nu doar faţă de soldaţi, ci şi faţă de noi, tinerii locotenenţi!) s-a ridicat şi a grăit către “popor” (surprinzându-i şi pe colegii mei, ofiţerii):

          -Soldatule! Am ascultat vrerea adunării. În calitatea mea de comandant de companie te anunţ: “Adunarea UTC te-a condamnat la moarte!”

Este greu de descris reacţia auditoriului. Inclusiv colegii mei, ofiţeri şi subofiţeri, au rămas stupefiaţi. Apoi a urmat un soi de încercare de a zâmbi scremut, gen: Uite o glumă bună aici în munţi, făcută de tov. căpitan!

          -Legaţi-l pe soldat de copacul acela, s-a auzit ordinul sec, scurt dat de căpitan unor soldaţi din preajmă. Băieţii aceia au intrat în joc, amuzându-se. Nu mai văzuse nimeni aşa ceva până atunci. Să te “condamne la moarte”, “în direct”, o adunare UTC!!!??? Orişicât, un asemenea spectacol nu se ratează. Ar fi murit şi Hollywoodul de invidie, că pe ei nu i-a dus mintea la aşa ceva.

          -Eu voi duce la îndeplinire pedeapsa, continuă imperturbabil şi flegmatic, şeful zonei, (bravul căpitan!).

          Căpitanul a luat de pe o măsuţă din apropiere un pistol mitralieră pe care şi-l pregătise dinainte, l-a armat şi a tras spre soldatul “condamnat” (legat de un pom), întregul încărcător de 30 de cartuşe. De manevră (oarbe).

          A fost panică generală. Surpriză totală, pentru că nimeni nu ştia ce are de gând să facă tov. Căpitan. “Condamnatul” a făcut pe el şi, efectiv, a căzut spre pământ, rămînând atârnat de frânghiile cu care fusese legat.

După nebunia de câteva momente, vocea dispreţuitoare a căpitanului s-a auzit din nou:

          -Luaţi-l de aici, că s-a copt!

          Comentariile vă aparţin. Am cunoscut şi astfel de “ofiţeri”. Din păcate!

La revenirea în unitate, bravul căpitan a fost trecut în rezervă. Eu zic că a scăpat uşor! Dacă copilul (soldatul) acela făcea infarct!!?? Dumneavoastră ce le-aţi fi spus părinţilor acestuia: că soldatul a murit în misiune, la datorie!!?? Şi mai am o întrebare: Dacă în locul “condamnatului”, era copilul dumneavoastră, trimis, nu-i aşa, să-şi satisfacă stagiul militar!!??

L-am mai văzut de vreo două-trei ori prin oraş, în ultimii ani pe acel “căpitan”, mergând surâzător pe stradă. M-a văzut şi el. Am trecut imediat pe celălalt trotuar. Nu suportam mirosul pestilenţial de nesimţire care apăruse deodată pe acea stradă.

Să fi fost oare doar atât!?