IN LOC DE...

“Omul trebuie să aibă şi prieteni şi duşmani. Prietenii îl învaţă ce trebuie să facă, iar duşmanii îl obligă să facă ce trebuie” Nicolae Iorga

miercuri, 24 august 2011

CÂND TE TRANSFORMI DIN LEU ÎN MISTREŢ...

Nu de multă vreme, cam prin primăvară, se zvonise că ministrul oprea a dat un ordin prin care interzicea militarilor activi să ia legătura cu rezerviştii membri de sindicat (SCMD). Întâlnindu-mă aproape zilnic cu foştii colegi am simţit o oarecare grabă în discuţiile ce le purtam cu aceştia, am simţit o senzaţie de fereală până într-o zi, când, unul din ei mi-a confirmat "recomandarea" şefilor de a evita contactul cu membrii SCMD. Mai mult decât atât, unul dintre membrii SCMD şi-a dat demisia din sindicat chiar înainte de proces. Probabil pentru că, motiv nespus, un membru al familiei lucrează într-o unitate militară.
Azi dimineaţă, intrând pe blogul SCMD am constatat cu stupoare că la Craiova, în timpul unei manifestări publice, un ofiţer în rezervă a fost obligat de către un general al Armatei Romîniei să părăsească locaţia pentru simplul fapt că la ceremonie "urma să sosească ministrul oprea" (???)
Stupid. Ăsta nu este comportament de general.
În urmă cu nu prea multă vreme, generalii erau respectaţi de către cei mai mici în grad şi, la rândul lor, respectau pe cei mulţi, ştiind că dacă nu sunt soldaţi, nu sunt nici generali. Se pare că generalul emil tudose de la Craiova a uitat această lecţie. Adică, s-a transformat din leu în... mistreţ...
OBEDIENŢĂ, SLUGĂRNICIE SAU PROSTIE

Acest articol apartine blogului Mihai Calinescu 
Scenă incredibilă petrecută azi înainte de începerea ceremoniei militare prilejuită de sosirea din misiune din Afganistan a militarilor Batalionului 26 Infanterie “Scorpionii Roşii”.  După ce s-a înregistrat legal la intrarea în unitate şi a pătruns în cazarmă, col.(r) Naon Mişu – preşedintele Filialei Craiova a S.C.M.D. – i s-a adus la cunoştinţă de către locţiitorul comandantului Brigăzii 2 Infanterie “Rovine” să se prezinte imediat la acesta. Întrucât col.(r) Naon a refuzat, comandantul brigăzii, gl. Tudose s-a deplasat el personal la dl. col. şi, transpirat tot, i-a cerut să părăsească cazarma pentru că prezenţa dumnealui îi crează probleme şi-i periclitează cariera, întrucât la ceremonie este aşteptat să sosească ministrul Oprea. Dl. col.(r) Naon a refuzat cererea generalului, a participat la ceremonie şi chiar a aplaudat discursul ministrului, întrucât conţinutul acestuia făcea referire la meritele militarilor întorşi din misiune. Numai că pe tot parcursul ceremonialului dl. col. (r) Naon a fost încadrat de ofiţerii de siguranţă militară, de parcă acesta ar fi pregătit un act terorist! Ce nu ştiau însă toate aceste slugi era faptul că prezenţa d-lui col.(r) Naon era legată de faptul că avea o rudă în rândul militarilor întorşi din misiune, fapt pe care i l-a adus la cunoştinţă şi comandantului brigăzii. 
Ce este însă şi mai interesant abia acum urmează: din discuţia cu generalul Tudose, a reieşit că s-ar fi dat ordin ca membrilor S.C.M.D. să li se interzică accesul în unităţile militare, inclusiv atunci când se desfăşoară activităţi şi acţiuni publice. Totodată, locţiitorul comandantului i-a spus col.(r) Naon că se ştie ce s-a discutat la şedinţa Biroului Operativ al Filialei Craiova, ceea ce demonstrează că ori încăperea este înţesată cu tehnică de ascultare, ori cineva din interior “sifonează”!
Aşadar, cam cu asta se ocupă actualii şefi militari ai armatei române. Să fie doar obedienţă, slugărnicie sau prostie? Când se va da şi ordinul ca militarilor în rezervă membri ai S.C.M.D. să li se interzică inclusiv ieşitul din casă?
P.S. Pe tot parcursul prezenţei în cazarmă, col.(r)Naon Mişu a fost însoţit de juristul filialei, dl. lt.col.(r) Av. Marian Popa, iar discuţia cu comandantul brigăzii a avut loc în văzul tuturor subordonaţilor acestuia. Cele prezentate mai sus mi-au fost aduse la cunoştinţă de un martor ocular.
Preluare: http://mihailcalinescu.blogspot.com/










2 comentarii:

  1. Oare poate fi o umilinta mai mare decat sa fii dat afara de la o activitate publica pentru simplul fapt ca nu-i place cuiva de fata ta? Si de cine? Se pare ca nenea generalul Tudose a fost implicat in urma cu cativa ani intr-un scandal financiar alaturi de un maior Stoica. Stie cineva, ceva despre asta?
    Ghimposu

    RăspundețiȘtergere
  2. Dragilor, se pare ca unii dintre dv. culegeti ce ati semanat asa ca SA NU VA MIRE NIMIC. Unde ati fost in 2009 cand base terbiua dat jos?

    RăspundețiȘtergere


Ai un comentariu de făcut? Be my guest! Dar mai intai prezinta-te. Ca asa e la armata. Bati la usa, intri, te prezinti si raportezi.

Si trebuie să ştii că nu voi aproba apariţia acelor comentarii pe care eu le găsesc nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar şi, desigur, a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!
Administratorul blogului își rezervă dreptul de a șterge comentariile care nu respectă regula, postând mesaje de avertizare.