IN LOC DE...

“Omul trebuie să aibă şi prieteni şi duşmani. Prietenii îl învaţă ce trebuie să facă, iar duşmanii îl obligă să facă ce trebuie” Nicolae Iorga

joi, 20 mai 2010

Unitate pentru apararea drepturilor noastre

l
Am fost martorii celei mai mari revolte populare înregistrate în România din anul 1991 până în prezent. Sărăcia, lipsa de speranță, cinismul și iresponsabilitatea actualei puteri au adunat în Piața Victoriei din București zeci de mii de români, de toate profesiile, pe mulți dintre cei ce susțin prin munca lor domenii fundamentale ale existenței noastre cum sunt: educația, sănătatea, funcționarea statului și altele. O bună parte dintre participanți au fost pensionari, oamenii cei mai loviți de duritatea măsurii anunțate de Guvernul Băsescu de a le scădea veniturile cu 15%, afectându-li-se astfel posibilitatea de a își asigura hrana, medicamentele și plata utilităților. Printre acești pensionari se află foarte mulți militari în rezervă care au înțeles că acest Guvern este incapabil să le respecte drepturile câștigate și sacrificiile pe care le-au făcut pentru țara lor.

În plin proces de întărire a rolului statului, așa cum spune Președintele, sunt atacate bazele existenței statului de drept: Parlamentul, Justiția, Armata, Educația, Sănătatea, etc. Se va întări statul cu oameni nemotivați, prost plătiți și nemulțumiți? Cred că nu.

Suntem singura țară din Europa în care se recurge la măsuri atât de dure, suntem singura țară membră a N.A.T.O. în care guvernanții nu respectă principiile și normele acceptate în toate statele pentru pensiile militarilor.

La câteva ore după această ridicare la luptă pașnică, civilizată a populației afectate de măsurile iraționale ale puterii, Guvernul Boc continua să “își arate mușchii” și asigura că își va asuma răspunderea în fața Parlamentului pentru reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor, deci și ale militarilor și implicit a pensiilor tuturor celor ce vor ieși din sistemul militar în acest an, eliminarea salariilor compensatorii cu ocazia ieșirii la pensie, reducerea cu 15% a pensiilor, amputarea ajutoarelor pentru creșterea copiilor, a burselor elevilor și studenților, a gratuităților asigurate pensionarilor pentru transportul urban și pe calea ferată, a indemnizațiilor veteranilor și văduvelor de război, etc. Sunt măsuri dure care ne vor afecta foarte serios existența.

Opoziția amenință cu depunerea moțiunii de cenzură, care nu va trece, deoarece “independenții” domnului ministru Oprea vor vota împotrivă, apărând interesul național așa cum au făcut-o și recent când au votat pentru predarea istoriei și geografiei în limba maghiară, una dintre cele mai anti-naționale măsuri luate în ultimii 20 de ani în România.

Ce avem de făcut noi militarii în rezervă în acest context deosebit de nefavorabil, care va deveni și mai dureros prin adoptarea legii unice a pensiilor? Cred că una dintre primele măsuri pe care trebuie să o luăm este să întărim unitatea, spiritul camaraderesc, să trecem la ofensivă pentru apărarea drepturilor câștigate prin munca și sacrificiile noastre. Din nefericire, politica băsesciană de învrăjbire a bugetarilor cu cei care lucrează în sectorul privat, a pensionarilor cu oamenii în activitate, a tinerilor cu bătrânii, etc. a prins rădăcini și în sistemul nostru. S-a încercat și în bună măsură s-a reușit, divizarea părții active și a celei de rezervă a armatei. Au fost învrăjbiți rezerviștii cu pensii mici împotriva celor cu pensii mai mari, cadrele active împotriva pensionarilor militari, restricționându-se drastic accesul acestor persoane în unitățile în care muncesc colegii lor cu care au slujit împreună țara zeci de ani. Există o adversitate de neadmis între asociațiile cadrelor militare în rezervă și sindicatul cadrelor militare disponibilizate, promovate mai ales de conducerea asociației care a rămas aservită puterii și nu a înțeles direcția în care se mișcă societatea, riscurile și amenințările la adresa membrilor săi. Multe dintre aceste animozități au fost depășite în teritoriu, acolo unde în fruntea asociațiilor județene ale cadrelor militare în rezervă și în retragere sunt ofițeri lucizi care au înțeles că prioritară este în acest moment apărarea drepturilor rezerviștilor militari.

Politica guvernamentală de discreditare a armatei, atitudinea incorectă și dură exprimată de comandantul forțelor armate, Președintele țării la adresa generalilor din minister, care a rămas fără replică din partea conducerii armatei, induc în societate o poziție falsă cu privire la locul armatei. De ce nu a luat atitudine conducerea militară în fața acestor atitudini arogante și iresponsabile ale șefului statului se explică foarte bine în cartea apărută recent “Naufragiul submarinului Garinus” a colonelului (r) Costinel Petrache pe care ar fi bine să o citească cât mai mulți militari și care într-o societate normală ar genera măsurile de rigoare.

Ideile nefaste ale învrăjbirii și dezbinării corpului cadrelor militare în rezervă au prins din nefericire rădăcini. Numai parcurgerea site-ului sindicatului ne relevă atacuri nedrepte împotriva unor colegi, încercări de invocare a trecutului unora, diferite frustrări peste care ar trebui să se treacă, prioritare fiind interesele comune. Este păcat să ne irosim energia în lucruri periferice care fac jocul celor care ne vor răul.

Fiecare așteaptă să facă altcineva pasul necesar pentru binele comun, am abandonat coeziunea profesională și inițiativa, fără de care nu se poate câștiga nici cea mai mica înfruntare. Cred că ar trebui să ne unim in jurul unor lideri autentici care și-au demonstrat valoarea în timp și să ne planificăm acțiunile pentru a ne apăra drepturile. Recunoașterea socială a rolului armatei în societate este în scădere după ce s-a renunțat la serviciul militar obligatoriu. Reformularea misiunilor armate,scoaterea din corpul său a valorilor culturale și sportive, diminuarea valorii științifice a unor instituții cum sunt Spitalul Militar Central, scoaterea din sistem a celor mai valoroși specialiști și altele, au afectat enorm imaginea armatei.

Era datoria conducerii armatei să nu dea curs unor asemenea fenomene, să optimizeze relația armatei cu societatea, dar daca nu au făcut-o nici noi nu facem nimic? Armata a avut specialiști în toate domeniile care au trecut în rezervă și actuala putere politică i-a aruncat la periferie, interzicând cumulul salariului cu pensia, în timp ce țările avansate valorifică acest potențial în complexul militar industrial, în învățământ în administrația publică, etc. Aceste forțe intelectuale sunt capabile să facă strategii pentru apărarea intereselor noastre și readucerea armatei la rolul pe care îl merită în societate.

Istoria recentă ne învață că nu trebuie să ratăm procesul revizuirii Constituției, în care să încercăm să redefinim rolul armatei, să adoptăm modelul occidental, cel vest-german de exemplu, în care armata are senatorii și deputații ei în Parlament, care își suspendă funcțiile pe timpul mandatului. Susțin aceasta și pentru că foștii militari, actuali deputați și senatori, în unele situații cum au fost cele privind legile pensiilor și salarizării au votat în interesul partidului pe care îl reprezintă, abandonându-și colegii pe care trebuiau să îi susțină. Să se prevadă posibilitatea organizării sindicatelor în armată care să apere drepturile militarilor pentru că puterea politică, comandantul forțelor armate s-au dovedit nedemni de un asemenea rol. Se respectă astfel și recomandarea Consiliului Europei nr. 1572/2002, în acest domeniu.

Nu trebuie să ne resemnăm, să devenim patetici, loviți de noua lege a lustrației adoptată de actuala putere, care nu îi amendează pe cei care au făcut, de fapt, rău românilor.

Este timpul ca sindicatul și asociațiile cadrelor militare să găsească o formulă comună de comunicare, să-și întărească colaborarea cu celelalte sindicate și societatea civilă și să găsească o cale de acțiune eficientă pentru viitor.

Numai uniți vom reprezenta o forță pe care nici o putere politică nu-și va permite să nu o ia în calcul atunci când decide cu privire la viața noastră.

General de brigadă (r) doctor Vasile Băețelu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Ai un comentariu de făcut? Be my guest! Dar mai intai prezinta-te. Ca asa e la armata. Bati la usa, intri, te prezinti si raportezi.

Si trebuie să ştii că nu voi aproba apariţia acelor comentarii pe care eu le găsesc nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar şi, desigur, a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!
Administratorul blogului își rezervă dreptul de a șterge comentariile care nu respectă regula, postând mesaje de avertizare.