IN LOC DE...

“Omul trebuie să aibă şi prieteni şi duşmani. Prietenii îl învaţă ce trebuie să facă, iar duşmanii îl obligă să facă ce trebuie” Nicolae Iorga

joi, 3 iulie 2014

Discutii la Curtea Constitutionala (CCR)



In atentia tuturor membrilor SCMD

Cu sprijinul liderilor Fundatiei Romane pentru Democratie prin Drept (aliatii nostri in cadrul CNSC), asociata Comisiei de la Venetia, am avut astazi, 30.06.2014, intre orele 11.30-13.00, o intrevedere la sediul CCR cu dl. presedinte Augustin Zegrean. Am abordat punctual aspectele de neconstitutionalitate existente in legislatia basista referitoare la toate categoriile de militari, precum si unele inadvertente aparute chiar in citatia trimisa noua de CCR, in legatura cu solutionarea solicitata de noi a exceptiei de neconstitutionalitate, programata pentru ziua de 3 iulie 2014.
Dupa cinci ani pot sa apreciez ca, in sfarsit, apar semnele normalitatii, dialogul fiind nu numai posibil ci si necesar. Pentru noi, este vorba despre valorificarea demersurilor juridice facute prin grupul de filiale Muntenia Sud, gratie tenacitatii domnului vicepresedinte Col. (r) Popescu Victor, caruia ii multumim inca odata pe aceasta cale.

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Ai un comentariu de făcut? Be my guest! Dar mai intai prezinta-te. Ca asa e la armata. Bati la usa, intri, te prezinti si raportezi.

Si trebuie să ştii că nu voi aproba apariţia acelor comentarii pe care eu le găsesc nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar şi, desigur, a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!
Administratorul blogului își rezervă dreptul de a șterge comentariile care nu respectă regula, postând mesaje de avertizare.