In prag de An Nou…

Iata ca am ajuns si la finele anului 2012 (cati am mai ajuns din cei plecati pe 1 ianuarie). A fost  un an greu cu o primăvară frumoasa, o lunga, lunga vara fierbinte (si la propriu si la figurat), o toamna ciudata si o iarna si mai ciudata. Un an de uzura cum nu mi-as fi inchipuit vreodata. Seceta din timpul anului s-a reflectat si in bietele buzunare romanești, si așa găurite si paragaurite, la care s-au adăugat framantarile sociale si adâncirea dezbinării intre romani. Dar sa o luam batraneste, “sa stăm strâmb si sa judecam drept”, cum spunea tata, Dumnezeu sa-l odihnească!

Așadar, pe 20 mai, poporul roman a hotărât debarcarea aleșilor locali portocalii, si așa a fost. Au mai rămas dar nu foarte mulți, unii cu locurile plătite, alții cu locurile furate si cativa pentru ca au meritat si așa au hotărât cetățenii, alegând omul iar nu culoarea. După câteva miscari fulgerătoare Parlamentul a debarcat piratul, izolandu-l intr-un garaj iar pe 29 iulie, peste 8 milioane i-au semnat demiterea. Toate bune si frumoase dar, ce sa vezi, actele (zic unii) nu au fost semnate de cati trebuie si CCR a hotarat ca acesta se poate intoarce la timona. Si iata ca pe 9 decembrie, bucurie mare, USL castiga la scor. Dar nici de asta data nu ne-a fost dat sa ne bucuram – aritmetica si legea prost facuta au invins din nou – ne-am trezit cu un Parlament mai mare cu 119 membri. Si, nu fara necaz, mi-am amintit de omul sărac si slăbănog care trebuie sa tina in spate pe cel gras, mai gras cu 119 kg. (sa zicem…).  Am mai vazut si cum piratul a inghitit o gradina zoologica si n-a comentat. Si iar nu ne-a fost bucuria deplina – scumpii noștri aleși s-au îmbolnăvit destul de grav – au pierderi de memorie – au uitat ce au promis si acum dau vina pe capra vecinului ca le-a mancat varza din gradina. ( adica, fa-te frate cu dracu’ pana treci lacu’, mai pe romaneste). Si ca sa fie tacamul complet, ultimele zile ne-au demonstrat ca lupu-si schimba parul dar naravul ba – apar primele semne de continuare a cultivarii dezbinarii, chiar si intre colegi. Si cand semnalul e dat de sus… pana jos se amplifica, stiti, acceleratia gravitationala. 

Altcumva… cumparaturi de Revelion, cat mai multe ca sa ne mearga bine tot anul si asteptam sa apara Elodia…

LA MULTI ANI!

Iar ca bonus, putina lectura…

 Câinele şi căţelul
                                               de George Toparceanu
"Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,
Cum lupii, urşii, leii şi alte câteva,
Care cred despre sine că preţuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntâmplare:
Şi eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte,
Numai pe noi mândria nu ne mai părăseşte.
Cât pentru mine unul, fieştecine ştie
C-o am de bucurie
Când toată lighioana, măcar şi cea mai proastă,
Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră."
Aşa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Căţelul Samurache, ce şedea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Şi că nu au mândrie, nici capricii deşarte,
S-apropie îndată
Să-şi arate iubirea ce are pentru ei:
"Gândirea voastră, zise, îmi pare minunată,
Şi sentimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei."
- "Noi, fraţii tăi? răspunse Samson plin de mânie,
Noi, fraţii tăi, potaie!
O să-ţi dăm o bătaie
Care s-o pomeneşti.
Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie,
Lichea neruşinată, astfel să ne vorbeşti?"
- "Dar ziceaţi..." - "Şi ce-ţi pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căţei."
Aceasta între noi adesea o vedem,
Şi numai cu cei mari egalitate vrem.