IN LOC DE...

“Omul trebuie să aibă şi prieteni şi duşmani. Prietenii îl învaţă ce trebuie să facă, iar duşmanii îl obligă să facă ce trebuie” Nicolae Iorga

miercuri, 7 septembrie 2011

GOGOAŞA RECALCULĂRII PENSIILOR SE ÎMPUTE...

Întâmplător, navigând pe sait-ul Ministerului Apărării Naţionale, am dat peste un link, care vestea o nouă listă cu recalcularea pensiilor. Curios şi interesat fiind am accesat linl-ul şi am constatat că la tăieri nu s-a umblat. Nici la creşteri. Atunci, gândindu-mă că este imposibil ca după două calcule diferite, o pensie să aibă acelaşi cuantum am verificat pensiile nemodificate. Surpriza a fost pe măsură - din 22 de pensii nemodificate 21 au crescut cu sume între 6 şi 93 lei. Ce poate însemna asta? Că domnul ministru a minţit în iunie de două ori iar pe doi septembrie a treia oară spunând că pensiile sunt recalculate. Iată şi dovada:
Şi ar mai fi ceva. Înainte de a descoperi link-ul, un coleg mi-a spus că a primit o scrisoare de la dl. Gabriel Oprea în care, domnia sa îl felicita pentru că i s-a mărit cuantumul pensiei.

Acesta a fost foarte mirat deoarece ştia de pe sait-ul M.Ap.N. că pensia sa rămăsese nemodificată. Verificând pe lista din 2 septembrie am constatat că, într-adevăr, se mărise cu suma de ... 7 lei. Deci ministrul a avut dreptate. Ce om deosebit. Cât de mult s-a zbătut domnia sa, riscându-şi chiar postul de ministru pentru majorare acestei pensii cu 7 lei. Numai scrisoarea şi expedierea acesteia cred că a costat cel puţin 25% din valoarea majorării. Să nu vorbim şi de ciudăţenia că scrisoarea nu avea expeditor, era expediată din Braşov şi era timbrată cu timbru de instituţie, contractul 103/P/4022/2009. Ce-o fi vrând să spună asta? De unde a avut dl. ministru bani de timbru?

8 comentarii:

  1. Te poti astepta la orice de la astia? De data asta au fasolit/o.

    RăspundețiȘtergere
  2. Subscriu ideilor din acest articol.
    Felicitari sincere, draga Simi!
    Toate urarile de bine, Dorel Pietrareanu

    RăspundețiȘtergere
  3. Am primit si eu scrisoarea prin care oprea, printre altele, ma anunta ca mi-a crescut pensia.
    Foarte curios, m-am interesat telefonic si am aflat ca, intr-adevar, a crescut cu 2 (doi) lei.
    Mai bine imi crestea cu 2 cm., ca as fi fost mai bucuros. Fericire !

    RăspundețiȘtergere
  4. Urmează un an electoral și ne putem aștepta la asfel de bazaconii ridicole! Găbiță Izmănarul se pretează la asfel de scrisori ridicole ca să capete voturi! O să le capete ... din față!

    RăspundețiȘtergere
  5. ACUM CAND SALARIILE bugetarilor au scazut si pensiile militarilor au crescut voi scuipati ! ce o sa faceti cand vor scadea si pensiile cu 15 % ? harachiri ? de unde bani si pentru voi , bosorogilor ? nu va ajung astia ? pe lista nu vad nici un colonel. astia au pensii mici ? nu le ajung ? in jur de 40 mil ?????

    RăspundețiȘtergere
  6. @Anonim 8 septembrie 2011, ora 11.03. Tinere, ncred ca nu ai inteles despre ce e vorba in articol. Coloneii la care te referi dumneata au deja pensiile scazute substantial. Nu uita ca arnmata a contribuit substantial la fondul de pensii. Ideea e ca nu se prea stie ce s-a facut cu acei bani. Acest guvern minunat cu minunatul sau ministru oprea a incercat sa se scarpine dupa ureche precum olteanul (imi cer scuze fata de olteni, e un proverb, de altfel ii pretuiesc foarte mult), a incercat o diminuare a pensiilor si i-a iesit o balmajeala cumplita, pur si simplu o rasturnare a unui sistem de valori. Iar pensiile care le vezi dumneata in tabel sunt brute, scade din ele 21,5% si vei vedea valoarea reala.
    Inafara de asta, pensia este un drept castigat, nenegociabil, neretroactiv, in functie de cantitatea, calitatea si importanta muncii depuse. Ca atare as vrea sa intelegi ca pensionarii militari suntn supusi unei batjocuri nemaiintalnite pana in prezent in istoria acestui neam, acesti "bosorogi" cum ii numesti dumneata nu au a doua sansa, le-ai taiat pensia - le-ai taiat dreptul la viata. Si nu uita ca si acestia au crescut generatia din care faci parte. Nu pot sa ma supar pe dumneata pentr cele scrise, avand in vedere nestiinta dumitale si doza de rautate injectata poporului de actuala guvernare. Imi cer scuze pentru intarzierea cu care iti raspund si iti doresc o duminica frumoasa, liniste sufleteasca si un trai decent, de care toti avem nevoie.

    RăspundețiȘtergere
  7. Doresc tânărului de mai sus "tinereţe fără bătrâneţe".Poate nu a avut timp de "scoala vieţii" decât la fără frecvenţă. Păcat câ unele expresii care probabil le foloseşte in relaţiile de familie (referitor la părinţii lui) le foloseşte, expunîndu-şi nivelul cultural, şi pe un site onorabil. Ca paranteză, se pare că nu cunoşti nici banii româneşti... Oficial, "milioanele" au dispărut de ani buni!La nivelul redus de inteligenţă de care dai dovadă este inutil să-ţi explicăm abuzurile care s-au făcut în schimbarea sistemului de calcul al pensiilor militare. Pentru a te lămuri pune mâna pe carte.
    P.S. Rog pe domnii colegi sănu pună la suflet insanităţile unui asemenea specimen. Câti nu sunt ca el...

    RăspundețiȘtergere
  8. Toata stima!
    Ma bucur cand citesc materiale scrise cu inteligenta si logica.

    RăspundețiȘtergere


Ai un comentariu de făcut? Be my guest! Dar mai intai prezinta-te. Ca asa e la armata. Bati la usa, intri, te prezinti si raportezi.

Si trebuie să ştii că nu voi aproba apariţia acelor comentarii pe care eu le găsesc nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar şi, desigur, a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!
Administratorul blogului își rezervă dreptul de a șterge comentariile care nu respectă regula, postând mesaje de avertizare.