Oare ce s-ar putea spune despre noi, acum la aniversarea a 35 de ani de la absolvirea Liceului Militar “Dimitrie Cantemir”?!
Ne-am întâlnit şi am început, aşa cum ne-am priceput fiecare, călătoria în lumea militară la vârsta când încă nu ne dezmeticiserăm şi nu ne desprinseserăm prea bine din îmbrăţişarea părintească firească.
Am absolvit liceul militar la vârsta marilor întrebări ale adolescenţei, adolescenţă de care gardul unităţii ne ţinuse cam departe, noi fiind ocupaţi cu învăţarea ABC-ului pregătirii militare!!!
Gândurile, speranţele, visurile noastre cu lampas roşu erau scoase la iveală cu migală, căldură, profesionalism, înţelegere şi uneori chiar duritate, dar nu cu răutate de dascălii de excepţie pe care soarta ni i-a scos în cale, pe aleea aceea fără de sfârşit de la intrarea în liceu.
Ne-am luat cu regret zborul către alte azimuturi ale devenirii noastre cantemiriste, fiecare alegând drumul propriu în viaţă şi al specialităţii. Am rămas cu speranţa promisă nouă înşine pentru revederi şi reîntâlniri peste ani.
Ne-a răspândit viaţa prin garnizoanele patriei şi a avut grijă să ne dea ca bonus şi o Revoluţie în direct, revoluţie care a scris pentru fiecare din noi câte o pagină aparte.
În noua lume care se deschidea şi se căznea să se aşeze pe plaiurile mioritice ne-am regăsit şi noi, cu toate ale noastre. În această “lume relativă” în care scara valorilor nu-şi mai găseşte poziţia firească (încă), au rămas doar în noi, în cuget şi-n simţiri, speranţele şi aspiraţiile cantemiriste, cele care de fapt ne-au adunat şi astăzi aici, la Rîul Sadului. Atâţia câţi am reuşit să ne adunăm.
Ce a rămas din ceea ce am sperat, din visele şi dorinţele noastre cantemiriste?! Ce ne animă, ce ne face să ne revedem cu drag în pofida vremurilor de criză prin care mai marii zilei ne obligă nefiresc să trecem?!
Probabil că spiritul cantemirist şi “Frumuseţea sufletului care ne-a unit pentru totdeauna”, expresie care a devenit sloganul Clasei noastre “F” 1972-1976!!!
Probabil, noi, cei cu suflet cantemirist vrem doar o lume mai frumoasă, mai nuanţată, cu ceva mai multă culoare şi voioşie, vrem o pată de culoare într-o lume incoloră.
Vrem o Românie în care scara valorilor să stea în poziţie normală, cum învăţam noi la istorie şi la română, nu răsturnată, ca acum.
Ne dorim o Românie în care să domnească legea, unde statul de drept nu este considerat o glumă proastă, iar legea să nu fie doar pentru "căţei" şi... aplicată aiurea şi discreţionar doar pensionarilor militari nesimţiţi...
Vrem o ţară mai curată, unde limbajul civilizat şi bunele maniere să ia locul manelelor, miştocăriei şi mitocăniei!
Sperăm într-o Românie normală şi pentru toţi românii; sperăm într-o ţară în care să conteze ceea ce faci, şi nu cum te numeşti, o ţară care să ne permită să vedem zilnic mai mulţi oameni zâmbind şi împliniţi sufleteşte.
Noi, cantemiriştii, ne-am bucura dacă România ar fi ţara în care oamenii folosesc bunul-simţ ca „abecedar” în comunicarea dintre ei, dacă România ar fi fără oameni indiferenţi, dacă oamenii ar avea puterea de a fi fireşti şi sinceri. Ne dorim o Românie care ştie să pună preţ pe adevărul adevărat, o Românie în care să fie ascultat omul de rând, cu tot ceea ce are el de spus.
Noi, cantemiriştii, ne dorim să fim mândri că suntem români, iar steagul ţării să însemne mai mult decât o pânză uitată pe un catarg...
Vrem o Românie în care să fim respectaţi ca persoane, să nu ni se mai spună pensionari militari nesimţiţi şi să nu ni se ofere doar "pâine şi circ"!!!
Vrem o Românie în care românii să nu se mai bucure că moare capra vecinului. Dorim să nu mai avem motive pentru a spune "păcat de ţara noastră că e locuită".
Noi, cantemiriştii, ne dorim o Românie în care copiii noştri să dorească să rămână, nu să plece în alte ţări să lucreze, iar inteligenţa lor să fie folosită, în primul rând, în ţară.
Noi, cantemiriştii, ne dorim o Românie în care să nu ne fie teamă că îmbătrânim.
Acum 35 de ani când absolveam liceul militar ne doream ceva foarte simplu şi realizabil: o Românie normală. Acum, pensionari militari fiind, ne dorim ceva la fel de simplu: o Românie normală.
Ne dorim prea mult?!
Cu mult respect şi prietenie, Dorel Pietrăreanu
Rîul Sadului, 16 septembrie 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ai un comentariu de făcut? Be my guest! Dar mai intai prezinta-te. Ca asa e la armata. Bati la usa, intri, te prezinti si raportezi.
Si trebuie să ştii că nu voi aproba apariţia acelor comentarii pe care eu le găsesc nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar şi, desigur, a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!
Administratorul blogului își rezervă dreptul de a șterge comentariile care nu respectă regula, postând mesaje de avertizare.