Catre toti membrii si simpatizantii SCMD

ATENTIE MARITA!

Situatia poporului roman este dramatica, la limita supravietuirii. Orice scanteie poate sa aprinda incendiul, oriunde. Depinde de unde vine scanteia. Ca militari, stim ce inseamna si diversiunea si gestionarea crizei si o explozie controlata!

Nu ne intereseaza batalia …  ”cine este primul care da jos Guvernul – Basescu sau opozitia”!

Avertizam ca in aceasta perioada teama de manifestarea noastra din 25 Octombrie, care nu poate fi “gestionata”, este atat de mare incat s-a dat ordin sa fim impiedicati pe orice cale, daca nu legala, macar “profesionista”.

“Javrele” de condei ne ataca din ordinul “Javrei Supreme” din toate pozitiile, pe propriile noastre pagini de internet. Dar nu se multumesc numai cu atat. La una dintre cele mai cunoscute reviste din tara a aparut pe fax un material “olograf” si “incendiar” semnat chipurile de Presedintele SCMD si avand reprodusa stampila noastra. Materialul indemna populatia civila la revolta alaturi de militari, facand paralela cu 22 Decembrie 1989. Din fericire, si la acea revista s-au izbit de vigilenta membrilor SCMD care, ca militari profesionisti, au facut verificarile de rigoare.

Astfel de de actiuni vor continua, “jigodiile” de presa, ordinare sau nu, incercand sa ne arunce in afara conditiei noastre si a legii, pentru a permite o riposta de genul celei produse asupra politistilor.

Daca noii “spontani” isi imagineaza ca-si vor putea bate joc, din nou, de disperarea oamenilor, si vor sari iarasi din strada direct in balcoane si de acolo direct in fotolii, se inseala. Ii vom ajuta profesionist sa sara direct direct la Jilava, acolo unde le este locul.

Pe 25 octombrie isi vor demonstra loialitatea fata de natiunea romana si democratia constitutionala doar membrii onesti ai marii familii a militarilor in rezerva si in retragere si aliatii lor, in toata tara si in cadrul dispozitivelor strict organizate si controlate de SCMD.

Orice “deturnatori” de profesie vor fi luati de guler (de catre fostii lor sefi si colegi…), fotografiati, filmati, si predati jandarmilor.

Honor et Patria! Vae victis!

Col. (r) dr. Dogaru Mircea

PRESEDINTELE SCMD

CE-AŢI FĂCUT CU ROMÂNIA MEA?

M-am născut, ca orice copil de la poalele Vlădesei, într-un colţ de rai, ferit de patimile şi răutăţile lumii. Am crescut într-o familie de mineri, am avut norocul să urmez o şcoală cu dascăli deosebiţi de la care am învăţat carte dar şi să fiu corect, cinstit, să-mi iubesc ţara, să fiu loial şi nepărtinitor, să respect persoanele în vârstă, să fiu harnic şi multe altele, la fel ca toţi copii din acea vreme.

Am străbătut la pas Munţii Bihorului, am intrat în cele mai periculoase văgăuni din munte, am băut apă din urmă de copită de cal, am mâncat porumb de furat, fript seara la un foc de găteje, am jucat fotbal desculţ, am primit o pereche de bocanci de Crăciun, o pereche de pantofi de Paşti şi o pereche de tenişi cînd se termina şcoala, ca toţi copii de vârsta mea şi eram fericit.

Pe atunci nu ştiam de Cola, apă plată, de adidaşi, calculatoare sau alte minuni ale tehnicii – aveam un radio „Bucureşti 500” la care ascultam meciurile duminica şi teatru radiofonic seara, mai apoi, prin clasa a V a, tata a adus un televizor, primeam odată pe săptămână 50 de bani să merg la matineu, la cinematograf, ca toţi copii de vârsta mea şi eram fericit.

Am făcut liceul, armata, şcoala militară, am jurat „să-mi apăr ţara, chiar cu preţul vieţii”, am primit doi epoleţi cu grade, m-am îndrăgostit, mi-am întemeiat o familie, am fost la „munci” ca toţi ofiţerii de vârsta mea şi eram fericit.

Am stat la coadă la lapte, la pâine, la ulei, de carne nu mai vorbesc – cumpăram câte două calupuri de salam de vară din 13 Septembrie de fiecare data când plecam acasă, la Oradea – mă uitam două ore la programul tv, îl înjuram pe Ceauşescu dimineaţa, la prânz şi seara, chiar şi în intervalele dintre, la fel ca toţi românii dar eram fericit.

A venit revoluţia(?) din 1989 şi am crezut că va fi mai bine, am păzit luni întregi cazarma, ca toţi militarii, ca să poată face mic trafic în Ungaria toţi şmecherii, am votat „liber”, am asistat neputincios la distrugerea economiei naţionale, mi-am primit „a treia cizmă” că trebuiau reduse efectivele militare, am semnat cu mâna mea că accept să ies la pensie (altă alternativă era demisia), am încheiat un contract de muncă cu statul şi, oarecum era bine, ca la tot românul.

Între timp mi-a murit soţia de o boală necruţătoare, rămânând singur cu doi copii mici, i-am crescut cum am putut, mi-am refăcut familia şi când să ridic şi eu ochii, hop, mă trezesc dat afară din serviciu pentru că aveam pensia mai mare cu două sute de lei.

Şi atunci n-am mai rezistat, ca mai toţi românii, mi-am ieşit din fire şi am strigat: „Scârnăviilor, ce-aţi făcut cu viaţa mea? Ce-aţi făcut cu România mea? Nu mai aveţi de unde fura şi umblaţi prin buzunrele mele? De unde să vă dau, mă? De unde să vă dau că mi-aţi luat aproape tot?”

Scriu asta în momentele în care Angela Merkel vizitează România şi mă gândesc cu groază dacă mâine dimineaţă, când mă voi trezi, Ţara mea se va mai numi România...

Şi atunci, mă apuc şi urlu: „Ce-aţi făcut cu România mea, nenorociţilor?”

Simion Suciu

NO COMMENT!

MILITARUL, JURĂMÂNTUL, ŞANTAJUL POLITIC

            Dintre multele lucruri grave care se petrec azi în România, în sumedenia de fapte guvernamentale iresponsabile a căror simplă enumerare ar umple paginile unui roman tragic, sunt câteva care uimesc. Prin cinism şi răutate. Prin ura de neexplicat ce o degajă.

         Mă gândesc, în primul rând,  la politica ucigaşă prin care sunt sunt sortiţi morţii copii şi bătrânii ţării. Unei morţi lente şi programate prin stoparea accesului la medicaţie şi alungării medicilor. Sau chiar unei morţi violente urmare a  degradarii grave a mediului spitalicesc. Ei sunt cei atacaţi cu cu cea mai mare duritate, fără nici o reţinere. Deoarece sunt cei ce  nu pot riposta, cei care nu-şi pot apăra drepturile omeneşti. Victime sigure şi facile pentru asasinii coloraţi politic.

         Şi mai este, într-un al doilea rând, politica prin care se forţează, cu încăpăţânare, încălcându-se grav legislaţia, desfiinţarea armatei naţionale şi a statutului de militar în România.  Politică prin care indivizi iraţionali, ajunşi accidental la conducerea statului, doresc să distrugă cu bunăştiinţă armata,  singura protecţie reală a statului într-o lume imprevizibilă şi plină de pericole. O pavăză fără  de  care, ţara noastră, oricare altă ţară de pe mapamond, fie ea şi membră a unui bloc militar, este expusă deschis şi voluntar primejdiei de a dispărea ca stat de pe harta lumii.

        Pentru că o ţară fără armată este ca o bijuterie părăsită la colţ de stradă. La îndemâna primului  ticălos care o doreşte.

             Cum de este posibil să se întâmple aşa ceva? Cum poate un conducător, o clasă politică, să condamne la dispariţie propria  ţară? Şi dacă ei sunt iresponsabili, de ce nu sunt opriţi? Cum de permite Armata propria desfiinţare, punerea ţării în pericol, când are ca responsabilităţi constituţionale clare “garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale”?( Constituţia României, art. 118).

            Cum de nu acţionează cetăţenii, înlăturând imediat trădătorii de neam? 

            Sunt ÎNTREBĂRI. Logice. La îndemâna oricărui om responsabil, trăitor într-o ţară normală.

            Răspunsurile însă… Aici este mult mai complicat. Chiar şi atunci când sunt găsite, sunt adevărate şi sunt expuse public, răspunsurile mele, ale dumneavoastră, ale altor oameni de bună credinţă, vor fi catalogate imediat ca  potrivnice restructurării ţării, purtătoare a intereselor unor moguli, opoziţiei politice ori pur şi simplu răuvoitoare. Orice părere, orice protest, fie şi o banală demonstraţie de stradă, poate fi catalogată ca atentat la stabilitatea ţării sau tentativă de lovitură de stat.

            Pentru că a fost  dezvoltat un sistem teribil, menit să ascundă adevărul, să transforme realităţile în aparenţe, realul în virtual şi improbabilul viitor în certitudine.  Iar răspunsurile adevărate, în delict.

            Am discutat ieri cu prietenul meu, colonelul A.C. Comandant de mare unitate. Pe care îl cunosc de o viaţă. De când el, orfan fiind, la vârsta de 11 ani a devenit copil de trupă. L-am întrebat de ce militarii activi, care au nişte obligaţii constituţionale, par atât de neinteresaţi de ceea ce se întâmplă cu instituia în care lucrează. Cu statutul militarului, cu viitorul armatei. Cu ţara.

          Răspunsul său, argumentele sale, încerc să le sintetizez în cele  scrise  mai jos.

         Militarii nu sunt indiferenţi. Greşesc cei care îi judecă aşa. Trebuie să fii în mijlocul lor ca să înţelegi. Vei vedea atunci cum, cu militarii se aplică o metodă de reprimare a posibilelor împotriviri care este de o perversitate rară. Metodă prin care se urmăreşte aducerea lor în imposibilitatea practică de a se apăra. Cum? Folosindu-se  jurământul militar, jurământul de credinţă dat ţării. El, sfântul Jurământ militar, devine  astfel element de şantaj politic.  Şi de ameninţare.

          Iată mecanismul…Pentru început, printr-o campanie furibundă, militarul este umilit, discriminat, supus oprobiului public, prezentat ca parazit al societăţii, ca posesor al unor venituri exorbitante (nesimţite) şi necuvenite. Adus în situaţia de a-i fi ruşine să mai meargă pe stradă îmbrăcat în uniformă.

         Sunt şterse toate valorile instituţiei!  Tradiţiile, jerfele trecute şi actuale, meritele evidente  în procesul de accedere în NATO şi UE, rolul esenţial în stabilitatea ţării şi a devenirii sale din 1989 până azi etc.

        Apoi, i se taie aproape jumătate din soldă. I se refuză, treptat, drepturi legitime. I se anulează pensia de stat transformând-o într-o bonificaţie benevolă a guvernului. I se neagă anii de muncă. I se retrag ordinele şi medaliile primite ca urmare a devotamentului său necontenit faţă de ţară  şi care sunt singurele bunuri materiale pe care un militar le ia cu el în mormânt! I se batjocoresc gradele obţinute prin examene şi ca urmare a unei pregătiri profesionale permanente.

          Urmează  punerea  pe drumuri a militarului rezervist,  bătrân şi bolnav, silindu-l să demonstreze (cui şi pentru ce?) că a existat, că a  trăit, că a muncit, că a fost plătit pentru munca sa. Şi, fiecare militar în rezervă, este obligat să roage armata, în scris, sub proprie semnătură, să-i fie reduse drepturi obţinute legal, susţinând că este de acord cu primirea, până la sfârşitul vieţii,  doar a unei părţi din pensia militară de stat ce i se cuvine urmare a activităţii sale.  I se renegă până şi statutul social câştigat prin munca sa şi a predecesorilor săi.  Ce poate fi mai degradant?

           Totodată, persistent, militarului i se impune să tacă. Să nu protesteze în vreun mod.  Să accepte fără crâcnire  acest lung şir de nedreptăţi, culminând cu desfiinţarea, practic, a statutului său profesional. I se cere să fie de acord, în mod  necondiţionat, cu  încălcarea făţişă, punitivă într-un stat de drept, a unui număr nelimitat de legi aflate în vigoare, care îi apără drepturile. Şi, din nou, să nu protesteze!

          De ce? Pentru că, i se spune a mia oară, a depus un jurământ. Şi pentru că, îi aminteşte politicianul care a gândit tortura, el, militarul, este obligat să-şi respecte jurământul. Să se supună necondiţionat şi legilor care îi interzic drepturi elementare. Fapt  pentru care azi nu mai este plătit, recompensat conform legii ori respectat de societate.

          Dacă îşi exprimă dezacordul, nemulţumirea, dacă se opune în vreun fel acestui tratament, este ameninţat cu puşcăria. Reamintindu-i-se permanent că nerspectarea jurământului este act penal.  

         Esenţa acestei presiuni este ilustrată elocvent în ameninţarea pe care preşedintele a adresat-o poliţiştilor care şi-au cerut, în mod legal, drepturile: “Nu aveţi scăpare!” Şi poliţiştii nu juraseră pe viaţă!

          Cunoşti un exemplu mai clar de şantaj? De şantaj politic la lumina zilei, pe faţă şi în prezenţa tuturor organelor statului a căror datorie este să pedepsească chiar şi existenţa unei tentative de acest gen? 

        Militarul n-ar trebui să se lase şantajat. De ei, Bocii, Oprii şi Marinii. El, militarul  capabil încă de verticalitate, ar trebui să le arate celor numiţi mai sus, şi celui de deasupra lor, Constituţia României. Legea supremă. Acolo unde la articolul 118, aliniatul (1),  scrie clar: “Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului…”

           După cum bine ştii, nici domnul Băsescu, nici domnul Boc şi cu atât mai puţin domnii Oprea Gabriel sau amiralul Marin, nu sunt poporul român!

          Atunci, pentru ce militarul român să se supună unor legi nedrepte, aprobate de parlament în mod tacit, ori fraudate la vot fără ruşine, urmare a unor manevre politice murdare şi vinovate?

         Atunci, de ce să accepte nişte norme de aplicare a acestor legi strâmbe, gândite cu ură şi pline de umilinte de neimaginat, de percepte cu iz de tortură morală şi chin fizic?

        Atunci, de ce să admită el, militarul în rezervă, că poate fi silit să ceară singur, prin proprie semnătură, furtul din drepturile sale legitime, obţinute cinstit, prin legi în vigoare ale acestei ţări, mergând supus pe calea de autodistrugere ca vita la abator? Fără apărătorii fireşti, doar cu stăpâni.  Cu statul duşman. Vrei un exemplu? Iată, se pare că rămăne singurul cu pensiile furate…

          Şi atunci, de ce el, militarul activ, s-ar supune acestui şantaj odios, în care se foloseşte împotriva sa şi  a existenţei sale fireşti  jurământul faţă de ţară, depus cu emoţie şi bunăcredinţă la început de carieră? Faţă de ţară!Nu jurământul faţă de preşedinte. Nu faţă de premier. Nici faţă de partidul de guvernământ.

       Sunt militarii sclavi? Sclavii erau măcar îmbrăcaţi, hrăniţi şi cazaţi pe gratis…

      Este ultima frază rostită de colonel, înainte de a ne despărţi. Frază care ne întoarce sute de ani în istorie.

       Apar, deci, alte întrebări. Nu le pot eu aprecia justeţea. Nu încerc să-i judec gândurile.  O puteţi face dumneavoastră. Dar eu am dreptul să cred că întrebările prietenului A.C. ar merita un răspuns. Unul ferm. Milităresc, dur şi drept. În conformitate cu  legea. Constituţional. Un răspuns pe măsura batjocorii cu care este tratat în prezent militarul.

      Dar un asemenea răspuns, spun eu, este posibil numai dacă, aşa cum mai sper încă, el, MILITARUL ROMÂN, nu şi-a pierdut demnitatea.  Nu s-a resemnat. Nu a fost supus. Sau înlocuit cu politicianul.  Ori, pur şi simplu, legat în mod parşiv la gură,  la mâini şi la ochi.

      Aşa cum, toate acestea, mi se par a fi pe cale să se întâmple. Ori, în mare parte, săvârşite deja.

Preluare de pe http://teopal.com/?p=498

Întâlnirea preşedintelui Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (S.C.M.D.), col.(r) Mircea Dogaru, cu cadrele militare în rezervă şi în retragere din Beiuş

Sâmbătă, 9 octombrie a.c. a avut loc în Sala Mare a Primăriei Municipiului Beiuş o întâlnire a preşedintelui Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (S.C.M.D.), col.(r) Mircea Dogaru, cu cadrele militare în rezervă şi în retragere din garnizoană. La întâlnire au mai fost invitaţi şi ec. Nicu Silviu Odobasianu,  subprefect de Bihor şi ing. Gheorghe Costin, viceprimarul Beiuşului.

În prima parte a întâlnirii, col(r) Dogaru a informat auditoriul despre S.C.M.D., scopurile acestuia şi acţiunile întreprinse până în prezent. De asemenea, s-a referit şi la starea actuală a ţării, la greutăţile cu care se confruntă cetăţenii, inclusiv pensionarii militari. A subliniat importanţa ca militarii disponibilizaţi să se organizeze în sindicat, singura cale prin care îşi pot promova şi impune interesele în situaţia actuală, când armata, ca institutie, şi militarii sunt pe cale să-şi piardă poziţia în societate. Actualele legi, emise de Parlament sau prin asumarea răspunderii guvernului au adus ţara în stare de haos, aproape de faliment iar „puterea portocalie” dezbină şi aţâţă categoriile sociale, pe principiul „Dividae et Impera”.

În partea a doua a întâlnirii, lt.col.(r) Cătălin Apostol, vicepre;edinte al S.C.M.D., a făcut precizări privind metodologia de recalculare a pensiilor dar şi modul incorect în care se face aceasta.

După întîlnire, s-a constituit Filiala 1 Beiuş a S.C.M.D., aceasta numărând 35 de membri.

 Simion Suciu