“Steagul şi toba să bată-n faţă” recomanda Nicolae Bălcescu în 1848 comitetelor pentru înrolarea pandurilor şi dorobanţilor în tabăra de la Râureni.
Îm miez de noapte, stau si reflectez la aceste cuvinte, cu doar câteva ore înaintea zilei aniversare a Imnului Naţional. Şi nu numai...
Pentru că azi este o zi foarte importantă pentru noi, românii - nu doar că ne aniversăm imnul dar, la ceas de răscruce, ne croim şi viitorul, al nostru şi al copiilor noştri; mă înţelegeţi că este un moment crucial, un moment istoric?
Suntem pe ultima redută - oşteni obosiţi, trecuţi printr-un război psihologic greu, cu sănătatea şi nervii zdruncinaţi. Timp de trei ani ne-am iubit şi ne-am urât dar azi ne iubim iară. Şi azi este ultima bătălie. Un ultim efort pentru armata care se numeşte Poporul Român.
Trebuie să ne cinstim Imnul naţional care a ne-a îmbărbătat şi ne îmbărbătează la greu. Şi ce dar mai de preţ am putea să-i facem decât acela de a demonstra lumii întregi, prietenilor şi duşmanilor, că ne pasă, că nu suntem nici marionetele cuiva, nici cobaii şi nici omuleţi cu tărâţe în cap, cum îşi imaginează unii, nici roboţi şi nici sclavi, cum şi-ar dori alţii.
Aşadar, fraţi români, să ne rezervăm azi câteva minute spre a ne aminti Imnul Naţional şi alte câteva minute, mai puţin de zece, spre al cinsti - adică să mergem la referendum şi să ne achităm datoria cetăţenească de a ne spune punctul de vedere - DA sau NU, nu are importanţă dar să mergem. Că dacă nu, în câţiva ani, imnul va deveni o amintire iar noi...
Scris azi, 29 iulie 2012, ora 1.21 de
Simion Suciu
George Coşbuc
Decebal către popor
Viaţa asta-i bun pierdut
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
Şi-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem şi-al doilea rău?
Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit.
Cei ce se luptă murmurând,
De s-ar lupta şi-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orişicare laş fugar!
Murmurul, azi şi orişicând,
E plânset în zadar!
Iar a tăcea şi laşii ştiu!
Toţi morţii tac! Dar cine-i viu
Să râdă! Bunii râd şi cad!
Să râdem, dar, viteaz răsad,
Să fie-un hohotit şi-un chiu
Din ceruri până-n iad!
De-ar curge sângele pârău,
Nebiruit e braţul tău
Când morţii-n faţă nu tresari!
Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari
Când râzi de ce se tem mai rău
Duşmanii tăi cei tari.
Ei sunt romani! Şi ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Şi nu le-am da nici lor pământ
Căci ei au cerul lor!
Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
E rău destul că ne-am născut:
Dar cui i-e frică de război
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine-i vânzător vândut
Să iasă dintre noi!
Eu nu mai am nimic de spus!
Voi braţele jurând le-aţi pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Duşmanii lângă noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ai un comentariu de făcut? Be my guest! Dar mai intai prezinta-te. Ca asa e la armata. Bati la usa, intri, te prezinti si raportezi.
Si trebuie să ştii că nu voi aproba apariţia acelor comentarii pe care eu le găsesc nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar şi, desigur, a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!
Administratorul blogului își rezervă dreptul de a șterge comentariile care nu respectă regula, postând mesaje de avertizare.