Realitati paralele ?

Basescu for ever? (Lamentatiile unui alegator)

Am vibrat din toata fiinta mea, vazand, in primavara lui 2012, doi barbati tineri, frumosi, aparent prieteni, hotarati sa ne scape de cosmarul Basescu. Si asa a si fost - a urmat referendumul, 7400000 de romani i-au spus "eject" lui base dar... surpriza - dupa multe declaratii contradictorii, dupa jalbe mincinoase la curtile europene, iata - Base mai triumfator ca niciodata "ne-a ciuruit" din nou.
Cu toate acestea, cu car, cu mar, mai in car, mai in teleguta, USL-ul a reusit, in parte, sa indrepte nedreptatile tristului boc. Nu-i nimic, e bine si asa, decat de loc, a spus romanul si si-a vazut de treaba lui, mai taind de la benzina, mai taind de la cablu, telefon, carne, tigari si multe, multe altele. 
Iata-ne in 2014. Cand credeam ca toate incep sa se miste, iacata, apare un "ciolan". Si unde-i ciolan e si bataie. Asa ca dragii mei PNL-isti, pe care cu inima deschisa i-am votat, anunta ca participa singuri la europerlamentare. In replica, apare USD. Incep sa scartaie oarece osii prin ministerele liberale si ne trezim cu un val de demisii, mai cu voie, mai fara de voie. Se propune la Interne Klaus Johannis. Ok, de acord toata lumea dar...

Mai mult

Toate acestea poartă un nume sau ce-am avut si... ce-am pierdut?

 de Ilie BATCA

Toate acestea poartă un nume...
Dacă Băsescu nu ar fi existat, el ar fi trebuit inventat! Pentru că, dacă nu ar fi existat el, Emil Boc nu ar fi fost niciodată prim-ministru. Şi dacă Boc nu ar fi fost prim-ministru, Gabriel Oprea nu ar fi ajuns ministru la Apărăre. Fără Oprea ministru al Apărării, Băsescu şi Boc nu ar fi reuşit să finalizeze în vecii vecilor reducerea, reajustarea, recolerarea, rebotezarea, reaşezarea şi toate celelalte re-uri care privesc pensiile militare, treabă pe care fostul şef al bucătarilor şi chelnerilor din Armata Română a rezolvat-o dintr-un condei şi jumătate, doborând toate recordurile în domeniu. Pentru că nimeni altcineva din lumea asta, în afara înstelatului Oprea, bineînţeles, nu ar fi putut să termine în doar şase luni ceea ce alţii nu ar fi reuşit în 15 ani.
Şi dacă Oprea nu ar fi rezolvat în şase luni toate re-urile legate de pensiile militare, nu ar mai fost astăzi pensii care au crescut fără acte doveditoare, iar altele nu ar fi beneficiat de creşteri în baza unor documente nelegale. Şi dacă nu ar fi fost şi astfel de pensii „umflate”, bugetul de pensii pentru Ministerul Apărării nu ar mai fi crescut în 2012, faţă de 2011, cu 9% (însumând aproape 2,47 miliarde de lei), pentru cel al Ministerului de Interne nu ar mai fi fost nevoie de1,62 miliarde de lei (aproximativ 5%) şi nici pentru SRI nu s-ar mai fi dat în plus peste 325 milioane de lei. Şi nici statul nu ar mai fi trebuit să plătească 200.000 de lei instituţiilor abilitate care, în urma auditului, urmează să stabilească vinovaţii.
Dar, mai ales, Victor Ponta nu s-ar mai fi dat acum de ceasul morţii să găsească 110 milioane de lei pentru a-i plăti, în cazul că se va adopta legea, militarilor ale căror pensii au fost diminuate în mod abuziv. Dacă toate acestea nu s-ar fi întâmplat, poate ar fi fost linişte în USL. Dar, dacă s-ar fi vrut linişte în USL, de ce ar mai fi trebuit inventat Băsescu?

Preluare Facebook:https://www.facebook.com/ilie.batca?fref=ts

NU E BINE, DOMNULE BASESCU!

Ghici, ghicitoarea mea!

   Cine este Moș Teacă?

(în urma conferinței de presă a președintelui din data de 26.11.2012)

  Considerăm că exprimarea nefericită a comandantului suprem este un atentat la onoarea și demnitatea întregului corp de cadre militare active și în rezervă prin jignirea adusă Ministrului Apărării Naționale.

   Lăsăm la latitudinea dumneavoastră de a-l găsi pe adevăratul ,,Moș Teacă”.

     Nu prea este bine domnule Preshe! 

Preluare SCMD Craiova

OPERATIUNEA OVERLORD - varianta damboviteana

de Corneliu-Dan Grosu

Cand scriu aceste randuri, gandurile ma duc la acel moment istoric cunoscut sub sintagma "ZIUA Z", care a insemnat, nici mai mult nici mai putin, decat unirea tuturor fortelor aliate pentru punerea in aplicare a planului strategic, numit OPERATIUNEA OVERLORD. Un plan ce avea menirea sa intrerupa diabolica vizune a unui dictator, care-si facuse vise pentru un "imperiu de 1000 ani".

Aseara, am urmarit cu interes prestatia dlui Presedinte interimar Antonescu si, lasand in urma orice prejudecata, ingrijorare sau dezamagire, am simtit ca ceva este pe cale sa se intample. Ceva ce trebuia pus in practica mai devreme, dar din motive justificate (si obiective, as spune) nu se putea intampla: INCEPEREA OFENSIVEI (moment punctat, deja, in media). 

Ofensiva impotriva imoralului, grobianismului, minciunii si hotiei si, in primul rand, impotriva atitudinii ANTICONSTITUTIONALE si ANTINATIONALE pe care cetateanul in tricou albastru si acolitii lui le-au dezvoltat, din plin, in ultimele zile.

Ofensiva impotriva dezinformarii, manipularii si denigrarii poporului, pusa la cale de OCULTA clasa OBEDIENTA si tributara banului si avantajelor proprii, ofensiva impotriva adevaratei imixtiuni si a adevaratului blocaj in ceea ce priveste separarea puterilor statului.

Ofensiva impotriva a tot ce indeamna, instiga si face echipa cetateanului dublu-suspendat pentru a "ingropa" cele peste 7.400.000 de voturi acordate DEMOCRATIEI.

Si lista cred ca ar mai putea continua.

Sincer, incepusem sa ma ingrijorez, nu atat din cauza insuficientei implicari de combatere a raului ci, mai ales, datorita VIRULENTEI si NEOBRAZARII cu care anumite persoane, erijandu-se in aparatori al democratiei, au inceput sa faca presiuni, SI INCA CE PRESIUNI, interne si internationale, pentru deturnarea atentiei de la ADEVAR. Lipsa unor reactii adecvate pentru stoparea acestui RAZBOI RECE ANTINATIONAL, pe care purtatorul tricoului albastru l-a dus la paroxism ( alimentat, intre altele si de tradari previzibile si sustineri externe "dezinteresate"), ma adusesera intr-o stare asemanatoare celor la care faceam referile in ultimele mele postari. 

Si a venit MOMENTUL ADEVARULUI: Presedintele interimar a demontat tot esafodajul confectionat din minciuna, dezinformare, denigrare, cameleonism si manipulare antidemocratica, a pus punctul pe "I" si a lansat "ordinul de lupta" impotriva acestei mari conspiratii ANTIROMANESTI.

Urmeaza sa vedem concretizarea a cel putin DOUA elemente decisive ale acestei batalii.

Primul element, care nu tine de institutia Prezidentiala, il reprezinta comunicarea URGENTA si clarificarea adevaratei situatii, EXPUSA PERTINENT SI DOCUMENTAT aseara. Acum, cand incerc sa inchei aceste ganduri Guvernul, prin Ministerul de Externe si nu numai, ar fi trebuit sa fi trimis, deja, in toata lumea ADEVARUL si adevarata fata a PDL-ului si sustinutului sau suspendat.

Al doilea element, care-l priveste EXCLUSIV pe dl Presedinte, este intrarea RAPIDA si EFECTIVA a acestuia in rolul de MEDIATOR singurul, de altfel, permis de CONSTITUTIE si repunerea in drepturi a separarii puterilor in stat si MEDIEREA tuturor situatiile create post-referendum, pentru bunul mers al natiunii, in TOTALITATEA EI.

Caci numai acesta este scopul REPUBLICII si DEMOCRATIEI reale :

"Cuvântul republică derivă din termenul latin res publica, însemnând „lucru public”. Republica este o formă de organizare statală (sau formă de stat) în care suveranitatea aparține poporului, iar puterea executivă este exercitată de cetățeni aleși pentru o perioadă determinată de timp. Acest termen, aidoma termenului echivalent politeia, din limba greacă, se referă la organizarea politică a societății în sens larg. Modul în care autorii clasici l-au folosit (spre exemplu în Republica lui Platon) nu trebuie să fie considerat referință la un tip anume de instituție politică. Republica în antichitate nu reprezenta altceva decât interesul pentru comunitate, pentru polis, pentru oraș."

 "Democrația (în traducere literală „conducere de către popor”, din grecescul δημοκρατία - demokratia, de la demos, „popor” + kratos, „putere”) este un regim politic care se bazează pe voința poporului. Principiile de bază ale democrației sunt votul universal și suveranitatea națiunii.

De esența democrației moderne ține respectarea drepturilor omului (egalitatea în fața legii, dreptul la opinie etc.), pluripartidismul, limitarea și separația puterilor în stat."

De la Wikipedia, enciclopedia liberă.

Iar pentru cei interesati mai pragmatic, de adevar, le recomand articolul: 

Invitatii Ziare.com Dragos Dragoteanu: "Dragi" politicieni, economia merge fara voi"

 

Preluare: Gandurile unui "simplu cetatean"

Câte ceva despre... năcazuri...

La Multe Primăveri şi Multă Sănătate Tuturor!!!

Azi este 1 martie... 
Prin minte-mi trec, fugar, amintirile copilăriei... Primul mărţişor pe care mi l-a făcut mama, mâţişorii împupiţi de pe malul Crişului Repede, seninul clar al primei zile a primăverii, alte şi alte întâmplări minunate... 

Se împletesc nedelicat cu portocaliul zilelor ce le trăim - "Jos băsescu", "Jos guvernul", "Un Mărţişor, fără dictator", un amalgam brutal în care tot ce e frumos trebuie să fie spurcat, pensionarii trebuie să părăsească " pe cale naturală sistemul", cei ce muncesc trebuie să îngroaşe rândul şomerilor, copii nu trebuie să înveţe carte - ei trebuie pregătiţi pentru a fi robi, natura musai să fie distrusă, apele otrăvite, bogăţiile mutate în pungile fără fund ale magnaţilor, tot ce a fost construit să fie una cu pământul, ce mai tura - vura, România trebuie aservită cu văzduh, sol subsol, ba chiar şi cu pruncii din burta mamelor...

Hooo!!! Ajunge!!! Unde vă treziţi, ticăloşilor? Cine vă dă dreptul să faceţi ceea ce faceţi? Gata! Ne-am săturat de voi!


Am sperat în primăvara asta, mi-am pus nădejdea în ea că va fi o renaştere a sentimentului naţional. Oarece semne chiar sunt. 


Palid, îmi trece prin minte tabloul zugrăvit de maestrul Sadoveanu cu Niculăeş stând trist lângă mioara lui bolnavă, moştenire de la mama sa, sperând că se va face bine...


Cam aşa stăm şi noi lângă frumoasa noastră mioară, moştenire de la părinţii, bunii şi străbunii noştri, bolnavă şi chinuită de nişte nemernici; diferenţa este că noi putem să ajutăm mioara să se însănătoşească, nu trebuie să aşteptăm mila cerească. 


"Cocostârcii clămpăneau în smârcul de peste apă. El îi privea cu luare-aminte. Un pițigoi veni deasupra capului lui acoperit cu pălăria pleoștită, scârțâindu-și necontenit cântecul.
- Tu ești bucuros și fără grijă...îi murmura ca o mustrare băiatul. Și ofta ca un om necăjit și plin de griji ce se afla..."

Vă mai amintiţi? 

UN OM NĂCĂJIT - de Mihail Sadoveanu

Trei zile bătuseră vânturi sunătoare de la miazăzi, pământul se zbicise, și-n dumbrăvioara din marginea satului, la malul Siretului, începuseră să înflorească galben cornii. Băiatul cel mai mititel al lui Dumitru Onișor ieșea cu șase oi la mugurul proaspăt al primăverii.

Era un copilaș palid și mărunțel și târa pe pământul ravăn niște ciubote grele ale unui frate mai mare. Ridică spre mine ochii triști învăluiți ca-ntr-o umbră cenușie și-și scoase cu anevoie din cap pălărioara veche pleoștitî ca o ciupercă. Îmi dădu bună ziua cu un glas moale în care parcă suna o suferință timpurie; apoi, acoperindu-se, ridică deasupra oilor toiegelul alb, îndemnându-le spre crâng.
- Ce mai faci tu, măi flăcăule ? îl întrebai eu. Ai ieșit cu oile la păscut ?
- M-a trimis tătuca să le mai port ! îmi răspunse el serios, cu glasu-i subțirel și peltic; și se opri.
Oile se opriră și ele și întoarseră capetele spre călăuzul lor.
- Dar tu ești vrednic, bre Niculăieș, să porți un cârd de oi ?
- He, sunt eu vrednic: da acuma n-am ce purta, sunt supărat...
- Cum se poate ? Și de ce, mă rog ?
- De ce ? mă întrebă el ridicând spre mine fruntea pe care sta zimțuit în neregulă păru-i buhos; pentru că în primăvara asta tot ne-au căzut din oi; și-acuma am rămas numai cu acestea șase...
Deși ”flăcăul” cu care vorbeam era numai de-o șchioapă, deși intrase în a opta primăvară a vieții lui, năcazul lui era adânc și serios și zâmbetul meu pieri pe dată.
- Și v-au murit multe, bre Niculăeș ?
- Multe...răspunse el grav, rezemându-se înaintea mea în băț, ca ciobanii. Tătuca întruna blastămă și suduie când cade câte-o oaie; mă mai bate și pe mine câteodată; dar parcă eu ce-s vinovat ? Acu' azi, mi s-a întâmplat alta. Când ieșeam din sat, a trecut unul repede cu căruța și mi-a  pălit o oaie. A dat-o jos. Acuma abia umblă și abia suflă. Are să se ducă și asta. Era a mămucăi și mi-o lăsase mie...
Glasul lui dintr-o dată scăzuse într-un tremur de lacrimi.
- Și pe omul care ți-a pălit oaia nu-l cunoști ?
- Nu-i din sat de la noi, nu-l cunosc.
- De ce nu te-ai întors repede să-i spui lui tatu-tău ?
- Tătuca nu-i acasă; a ieșit la arat cu cei mari.
- Și de ce spui că ți-o lăsase mămuca ție ?
- Apoi nu știi ? Eu n-am mamă. A murit și ne-a lăsat singuri. Acu' n-are cine mă spăla, n-are cine mă îngriji, n-are cine-mi spune o vorbă bună...Într-o zi i-a fost rău, s-a pus în pat, și-a murit într-o duminică. Și-nainte de asta, m-a mângâiat așa pe frunte și mi-a spus că-mi lasă mie mioara asta...

Copilul cel mărunțel îmi vorbea cu seriozitate și cu durere, ca un om mare. Aș fi vrut să-l mângâi în vreun fel, dar nu-mi venea în minte ce-aș putea spune unui copil. Și-o dezmierdare cu mâna pe fruntea lui cu păr zbârlit nu era o mângâiere pentru acest om. Văzându-mă că tac, el mă privi cu luare-aminte. Fără îndoială că nu aștepta de la mine nici o vorbă bună, nici dezmierdare.
- Apoi eu mă duc să-mi port oile...îmi zise el cu hotărâre.
Și urnindu-se din loc, începu a-și tâtâi iar ciubotele grele, îndemnând cu bățul alb oile spre dumbrăvioara de la malul Siretului.

Începui a merge și eu alăturea de el, pe cărarea proaspăt zbicită. Cerul era limpede, soarele umplea câmpiile de lumină, și din când în când se vedea Siretul scânteind la cotituri.
- Uite, asta-i oaia pălită...îmi zise Niculăeș, atingând cu bățul mioara care pășea încet, șchiopătând, în urma cârdișorului. Apoi, dac-a pieri și asta, are ce mă păli și mustra tătuca...parcă nu mi-ar ajunge mie supărarea pe care-o am...

Smârcâi pe nas și-și trecu pe deasupra buzelor mânica lungă a anteriului. Apoi oftă adânc.
- De ce oftezi, Niculăeș ?...
La o asemenea întrebare de prisos copilul nu-mi răspunse.
- Când era mămuca bolnavă, zise el într-un târziu, eu, care eram cel mezin, stăteam lângă dânsa, ca să-i dau apă, când îi era sete...Avea arșiță mare. Eram singuri; ceilalți erau afară, după treburi. Și ea-mi spunea să fiu cuminte după ce s-a duce ea și să ascult pe tătuca. Și eu o întrebam așa: Unde-ai să te duci, mămuță ? Și ea-mi spunea așa: Apoi eu am să mor, Niculăeș, și tu să nu spui la nimeni...Eu nu spuneam dar tătuca știa și el asta și era supărat și trântea și izbea și întreba: Da' cât ai să mai bolești, măi fumeie ?

Copilul vorbea încet cu glasul lui de suferință și nu mă privea; parcă nu vorbea cu mine și sta la sfat cu oile lui, ca totdeauna.
- Da' tu de ce mergi așa de moale ? întrebă el pe mioara lui. Așa-i că te doare ? Te-a trântit și te-a pălit rău cela...He, dac-aș fi fost eu batâr ca bădița Mihai, l-aș fi apucat de piept și l-aș fi scuturat: Măi, cum să-mi calci tu mie oaia ?...Hai încet, c-apoi în dumbravă te-i hodini...
- Nu te teme, Niculăeș, că nu piere...îi zisei eu.
El tresări și întoarse capul spre mine.
Apoi tăcu până ce ajunserăm la țărmul apei. Acolo găsirăm alunii și cornii în floare. Toporași violeți răzbăteau prin frunzele moarte; pițigoii și cintezoii cântau între muguri din mesteceni. Siretul venea învolburat, mare și tulbure, și trecea c-un fel de supărare parcă pe sub dumbravă, băiatul lui Onișor rămase privindu-l lung, pe când oile, împrăștiate în juru-i, ciuguleau cu boturile lor mișcătoare iarba măruntă.

- Uite cocostârcii...zise el deodată cu un glas par-ar fi vorbit tot tovarășelor lui.
Dincolo de mal, într-un smârc, umblau cu pași rari cocostârci cu pliscuri portocalii. Apoi pe deasupra crângului trecu în zbor șuierător un cârd de rațe. Veniră din susul râului fâlfâind rar din aripile lor ascuțite și doi pescăruși albi. În dumbrava plină de lumină văzui deodată zburând și fluturi roșii - și-n singurătatea care ne împresura era ceva blând și dulce, ca-ntr-un basm al copilăriei.

Lăsai pe Niculăeș al lui Onișor singur în liniștea țărmului și pornii în josul apei, spre locuri care și mie îmi aduceau aminte de anii cei de demult. Imaginea copilului însă nu-mi dispărea dinaintea ochilor și glasul lui trist îmi suna necontenit în urechi. Cu mama lui, Irina lui Avram, copilărisem în școală, și-mi aduceam aminte mai ales de ochii înecați de un văl fumuriu; ochii ei îi avea și copilul. Fusese o fată vioaie și aprigă, foarte frumoasă și cuminte. De toate darurile ei avusese parte Dumitru Onișor, gospodar bun, dar om ursuz și cam cărpănos. Acum Irina noastră cea de odinioară murise; povestirea copilului îmi adusese aminte de toate cele de demult frumoase și pentru totdeauna pierdute. Murise, lăsând sufletul ei cald și mintea ei bogată copilului, care sta acum sub mesteceni la malul apei, vorbind cu oițele lui.

Mormântul ei, ca al tuturor în tristele noastre țintirimuri, n-avea nici un semn și nici o floare, și Onișor își ara ogorul nepăsător, îngrijorat numai de holda de mâne. Amintirea Irinei noastre trăia numai în copilul cel palid. Duioșiea ei, înțelepciunea ei și ceea ce era în sufletul ei vis, parcă trecuseră în măruntul meu tovarăș de drum, în serile acelea singuratece de suferință când amândoi sfătuiau cu ochii în lacrimi, și afară bântuiau, cu chinuite plângeri, vifornițele iernii.

De la un loc, de pe înălțimea malului, mă întorsei chemat parcă de cineva și privii în urmă. Copilul sta sub mesteceni și-l vedeam nedeslușit, ca într-o ceață de lumină. Oile pășteau în juru-i. Pițigoii își rosteau cu viers subțire veșnicele lor cuvinte de bucurie: Simț a vară ! simț a vară ! Și de bună seamă, ca-n toate zilele, Niculăeș grăia cu oile lui. Și-acum întreba pe mioara cea bolnavă:
- Cum îți mai este ? Tot te mai doare ?...
Oaia răspundea behăind ușor și dulce.
- Să nu mori, că numai tu mi-ai rămas de la mama, îi zise el încet.

Cocostârcii clămpăneau în smârcul de peste apă. El îi privea cu luare-aminte. Un pițigoi veni deasupra capului lui acoperit cu pălăria pleoștită, scârțâindu-și necontenit cântecul.
- Tu ești bucuros și fără grijă...îi murmura ca o mustrare băiatul. Și ofta ca un om necăjit și plin de griji ce se afla...

Târziu, întorcându-mă, îl găsi înseninat, căci mioara i se înviorase. Cu o custură încerca să-și facă o trișcă dintr-o rămurică de răchită. Și când ridică zâmbind ochii spre mine, mă izbi deodată o amintire ce brusc izvora ca din negură, ș-o asemănare izbitoare cu ochii și zâmbetul celei care odată, cu ani în urmă, înflorise ca o floare și-mi fermecase c-un zâmbet și c-o privire un trecător ceas al vieții.

Ca-n "Ferma Animalelor"...

 Acest film a fost difuzat pe tvr1 de Craciun, in 1989. Spunand cateva cuvinte despre modul cum ar trebui sa pastram cuceririle abia obtinute, crainica a avertizat telespectatorii despre pericolul derapajelor democratice si a spus ca acest film este un exemplu concludent. M-a marcat acest comentariu, nu l-am uitat, m-am temut mereu de implinirea premonitiei crainicei dar, iata, am ajuns la mana "porcilor". Tot ce ni se intampla azi este o copie la indigo a filmului... Sau cum spuneau batranii - "Cand ajunge sluga stapan... 

Țara cu semafoare portocalii

de Simion Suciu 


 M-am trezit într-o dimineaţă cu o durere de cap. Era în ajun de anul nou. Am crezut că o să-mi treacă dar se accentua cu fiecare clipă. Am zis că odată cu noul an va fi mai bine. Dar mă urmărea tot timpul, se ţinea ca scaiul de mine. Am zis că timpul o va atenua. Dar...  Până într-o altă dimineaţă când... 
Mi-am pornit bătrâna Dacie şi am luat-o spre oraş. Surpriză! Semaforul nu mai avea trei culori ci doar una singură - portocaliu. Se circula în viteză, trecea cine putea, când putea, nu se mai respecta nici o regulă. Prioritate aveau doar maşinile portocalii. Dacă aveai o nenorocită de Dacie stăteai în intersecţie până prindeai drumul gol. Şi atunci, cu mare grijă, să nu te lovească altă Dacie amărâtă, te strecurai în trafic. Banii erau şi ei portocalii şi nu-i aveau decât anumiţi oameni, erau nişte bancnote care se procurau foarte greu şi aveau pe ele un chel care se uita strâmb la tine. Toate celelalte bancnote nu erau valabile, trebuind sa fie schimbate la bănci sau case de schimb care aveau sigla portocalie. Accesul în magazine era liber dar nu puteau cumpăra decât cei ce aveau bancnote portocalii. La spitale aveau prioritate cei cu sânge portocaliu. De altfel, oamenii portocalii erau de temut – ocupau toate posturile importante chiar dacă nu erau libere, erau peste tot şi cu greu te puteai feri de ei. În altă zi, omuleţii portocalii, care erau mari cheltuitori, au rămas fără bani şi atunci au pus biruri peste ceilalţi. Toată lumea era revoltată, toţi doreau să schimbe cârmuirea ... Şi au purces cu mic, cu mare, cu tânăr, cu bătrân să se revolte dar, la un moment dat s-au oprit aproape toţi – funcţionau semafoarele portocalii...

Despre politichie și proteste

De-o săptămână mă mut din fața tv-ului în fața calculatorului și vițăvercea, spre nemulțumirea soției, care, după o zi de muncă, nici nu mai are cu cine să stea de vorbă acasă – deh, telectualul face politică... 

Din fericire, Bihorul a fost ferit de urgia iernii așa că, principala mea ocupație, de pensionar, se limitează la micile treburi gospodărești, la citirea mail-urilor si urmărirea programelor de știri.  Aș vrea eu să fac și alte treburi, mai bănoase dar nu știu cum se nimerește ca nimeni nu are nevoie nici de priceperea și nici de experiența mea, nici de serviciile mele... 

Curat - murdar, coane Fănică!

Și atunci, protestez!

La mine-n sat, pe ulița pe care stau, vecinii mei protestează mai mult pe la birtul lui Mitică dar până la urmă se dreg cu o pălincă si le trece. Nu sunt violențe, doar scandări puternice, chiar dacă nu-s prea mulți, cu trimitere în unele zone ascunse și intime, atât a lui base, a guvernului cât si, alternativ, a unei părți a demonstranților. 

Marile proteste au loc, de obicei, dupa ieșirea de la slujba de duminică (ce să-i faci dacă birtul e-n drum spre casă? Cum se spune la armată - punct obligat de trecere). 

Uneori protestez cu bace Sandricu, da pe șest, să nu ne prindă nana Mărie ori nevastă-mea. Oricum, lozinca de bază este peste tot aceeași - "Jos băsescu". Nu știu care-i problema, ori noi nu protestăm cu destulă vehemență, ori nu ne rugăm destul de fierbinte la biserică, ori mai exista un motiv care ne scapă (precis asta e) că băse se încăpățânează să rămână. 

Ce ți-e și cu protestele astea...

Politichia se zice că e acea artă de a fi și cu clisa-n pod și cu tigaia unsă.

Mai deunăzi, mă uitam pe ”antene” și vedeam cei trei crai de la București, șefii USL, zic eu, singura speranță a noastră în momentul actual. Mă uitam la ei și mă minunam – tineri, frumoși, inteligenți, bătăioși... Dar  scurtă mi-a fost bucuria când am auzit, tot de la ”antene”, că în USL și-a băgat dracu’  coada,  că Ponta a spus nu știu ce discurs în Parlament, că Antonescu s-a făcut foc și pară, că tătuca Iliescu încercând să îmbuneze ”cârlanii” puși pe harță, mai mult a pus gaz pe foc, că USL scârțâie...

Și atunci, protestez!

Că dacă vom mai fi băsiți multă vreme, praful și pulberea se alege de noi, de casa noastră, de ograda noastră, de telechi, de sat, de județ și de țară.

Am zis!

Armata, între patriotism şi regulamente

 Scris de : Teodor Seran

Se   spune   că  uneori, puţină  nebunie  poate   să  biruiască  puterea   şi  slava. Singura   condiţie   necesară  este  ca  acest  lucru   să  se  întâmple   la  momentul  oportun, pentru  a duce  la  un  rezultat  maxim, cu urmări pozitive  remarcabile.

Cei care  au  ascultat discursul locotenentului Alexandru  Gheorghe din  Piaţa  Universităţii s-au împărţit în două  tabere  inegale : cea  a  exaltaţilor  şi  cealaltă  a  scepticilor. Cei  mai  mulţi  au  proslăvit  prestaţia  tânărului  ofiţer, categorisită  drept  un act  de  mare  curaj, un  exemplu  de  comportament  civic  sau  o  mostră  autentică de  patriotism. 99,99%  dintre  cei  care  se  pronunţă nu  cunosc  ad-  literam  regulamentele militare, pe  care  un  ofiţer  care  a  rostit  jurământul militar, este obligat să  le respecte  toată  viaţa. Pe  de  altă  parte,  este  adevărat  că  mesajul transmis  prin  acest  gest  fără  precedent  pentru  breasla  militarilor, crează  un sentiment de  emoţie  profundă  în mentalul  colectiv, în  momentele  de mare  frământare  socială  pe  care  le  traversăm.
Puterea  exemplului oferit  de acest  tânăr  este  copleşitoare  si duce la naşterea  unor  circumstanţe  atenuante în  judecarea  acestei  fapte. S-a  născut  astfel  întrebarea: cine  poartă  responsabilitatea  apariţiei  unei  astfel  de gest ? Tânărul  locotenent care  a  încălcat  flagrant  regulamentele  militare, clamând  apărarea  cetăţenilor  ieşiţi  în  stradă sau  manifestanţii, care  au  creat vreme  de  zece  zile  impresia  că ordinea  de  drept s-a  clătinat  şi  este  gata  să  se  prăbuşească? Niciuna dintre aceste ipoteze nu poate constitui singura  cauză a apariţiei unui ofiţer activ al Armatei Române, îmbrăcat în ţinută militară, în mijlocul mulţimii revoltate din Piaţa Universităţii.
Marii vinovaţi sunt actualii guvernanţi care  au adus societatea în starea de manifestare a unor spasme sociale neobişnuite. Marele  necaz îl  reprezintă faptul că această mare vină  nu poate fi încadrată într-un anumit tip de infracţiune, ea fiind doar de natură morală. De aceea, nimeni nu  îi va  judeca  pe  guvernanţi pentru răul făcut, atunci când vor pleca de la guvernare. În schimb, în mod  implacabil, locotenentul considerat curajos, va fi  judecat conform regulamentelor  militare şi va fi trecut în rezervă fără drept de apel. Decizia defavorabilă luată împotriva  locotenentului, nu poate fi contestată de nimeni : nici de către viitoarea « victimă », nici de către societatea  civilă.
Alexandru Gheorghe va trebui să îşi accepte cu bărbăţie pedeapsa, pentru că o merită. O eventuală minimalizare sau ducere  în derizoriu a acestui caz nu ar aduce niciun serviciu democraţiei şi ordinii de  drept. Să îl admirăm sau să îl condamnăm pe acest om ? Şi, şi. Trebuie admirat pentru nobleţea mesajului şi în acelaşi timp condamnat pentru faptul că a destructurat prin gestul lui ordinea  de drept. Din acest punct de vedere el nu ar trebui să constituie un exemplu sau să fie admirat. În acelaşi timp, paradoxal, în mentalul tinerilor, el va fi probabil considerat un exemplu de atitudine civică şi că va constitui un anumit gen de catalizator. Acest caz, poate fi considerat amar sau dulce, în funcţie de tabăra din interiorul căreia judecăm cazul. Tabăra entuziaştilor sau cea a scepticilor neîncrezători în puterea acestor  gesturi. Unii  îi prevăd locotenentului un viitor  strălucit în Armata Română, alţii îl văd deja şomer  pe  străzile din Câmpia  Turzii.
Există şi o variantă super-optimistă, o fabulaţie, cu conotaţie de basm: după eventuala venire  la putere a USL-ului, tânărul locotenent va fi rechemat en fanfare în rândurileArmatei şi ridicat la gradul de maior, pentru excepţionalele servicii aduse Patriei. Ipoteza este realizabilă şi este posibil să îl revedem peste  un timp în postura de erou naţional. Să nu uităm că de fiecare dată, toate basmele se  termină frumos.

DEMOCRAȚIE ÎN ZECE PAȘI

de Sisak Emeric

Vă rog să nu mai ieşiţi în stradă şi să nu mai manifestaţi împotriva puterii si a preşedintelui.
Ei nu sunt vinovaţi cu nimic pentru sărăcia cruntă în care ne zbatem, pentru relele de zi cu zi şi pentru toate lucrurile pe care i le imputaţi.
Domnul preşedinte Traian Băsescu nu are nici o vină.
Domnul premier Emil Boc nu are nici o vină.
Doamna ministru Elena Udrea nu are nici o vină.
Nici ceilalţi membrii ai coaliţiei de la putere nu se fac vinovaţi de nimic.
PENTRU TOATE ACESTE SUN VINOVAT EU ŞI NUMAI EU !
Sunt vinovat pentru că m-am născut şi am reuşit să trăiesc 55 de ani.
Sunt vinovat, că respir, că zâmbesc, că visez.
Sunt vinovat fiindcă mănânc de trei ori pe zi.
Sunt vinovat pentru că am frigider, masină de spălat, aragaz, becuri în toate camerele, televizor, calculator şi internet.
Sunt vinovat pentru că consum curent, gaz metan, apă şi uneori câte o bere.
Sunt vinovat pentru că folosesc săpun şi detergenţi pentru igiena casnică şi personală.
Sunt vinovat că îmi place măcar o dată în săptămână ies în oraş cu soţia să ne deconectăm.
Sunt vinovat că bolnav fiind, insist să mă tratez în România şi nu plec urgent la Viena la spital.
Sunt vinovat că îmi cumpăr haine de la second hand măcar de două ori pe an, iar pantofi mult mai rar şi nu îi duc la pingelit.
Sunt vinovat că am o rablă de maşină veche de 20 de ani şi din această cauză s-a introdus taxa auto nesimţită.
Sunt vinovat şi pentru cele patru anotimpuri, pentru că soarele răsare şi apune şi pentru că s-au născut şi au trăit, Burebista, Decebal, Mihai, Ştefan, Brâncoveanu, Cuza precum şi Eminescu, Creangă, Arghezi, Labis şi Nichita.
Sunt vinovat că patria mea nu se cheamă Canada, SUA ori Australia.
Şi mai sunt vinovat de alte multe pe care nu le mai enumăr.
În consecinţă vă rog să lăsaţi în pace puterea, preşedenţia, guvernul.
Mă puteţi huidui pe mine şi mă puteţi acuza deschis.
Vă promit că am să îmi dau demisia în mod onorabil.




”LUAȚI SAITUL DE CULTURĂ ȘI BĂGAȚI-L ÎN DUBĂ!”

O ZI DIN VIAŢA MEA

Ieri a fost 25 octombrie - pentru majoritatea românilor semnificând Ziua Armatei României. Tot ieri Regele Mihai I al României şi-a sărbătorit ziua de naştere. Două aniversări - una stabilită de lege şi a doua de Dumnezeu (nimeni nu-şi poate stabili sau alege ziua de naştere).
Răcit - cobză fiind, nepermiţându-mi să ies din casă, am urmărit ambele sărbători la tv şi pe net. Nu mică mi-a fost mirarea când l-am auzit pe primul-ministru al României spunând:

 "Toţi românii ştiu că ultima brazdă de pământ românesc a fost eliberată cu jertfa armatei române, aici, la Carei, în 25 octombrie 1945." 

La început am zis că nu am auzit eu bine dar m-am convins de contrariu, urmărind jurnalele de actualităţi. 

Doamne, în ce ţară trăim? De când mă ştiu nu mi s-a întâmplat să asist la o gafă de asemenea proporţii. Întreb şi eu - ce legitimitate are o persoană, chiar prim-ministru al unei ţări, să vorbească despre un act istoric cînd nici măcar nu ştie în ce dată a avut loc?
Citez din Gazeta de Nord - Vest (http://www.gazetanord-vest.ro/2011/10/25/ziua-armatei-cu-premierul-boc/):

"Ardealul de Nord, eliberat un an mai târziu?!

Ultimul discurs i-a aparţinut premierului Boc, care a ţinut să felicite toţi membrii  armatei române, subliniind rolul major pe care soldaţii români l-au avut de-a lungul istoriei. Totuşi, Emil Boc a greşit anul eliberării Ardealului de Nord, precizând în loc de anul 1944, anul 1945. “Este o mare onoare pentru mine să fiu astăzi aici într-o zi atât de importantă pentru poporul român, pentru cei care îmbracă haina militară. Niciun moment din istoria României nu ar fi fost posibil fără implicarea şi contribuţia armatei. Cele mai importante realizări ale poporului român sunt legate de armata română. Câştigarea în 1877 a Independenţei de Stat a României, realizarea Marii Uniri, în 1918, ca urmare a jertfei armatei române în Primul Război Mondial, recâştigarea Ardealului de Nord în urma celui de-al Doilea Război Mondial, sunt toate împliniri ale poporului român, care nu ar fi fost posibile fără armata română. Unde putea fi mai bine sărbătorită Ziua Armatei Române, astăzi, 25 octombrie, decât aici, la Carei? Toţi românii ştiu că ultima brazdă de pământ românesc a fost eliberată cu jertfa armatei române, aici, la Carei, în 25 octombrie 1945. Aici, practic, românii au arătat prin armată că ştiu să îşi preţuiască istoria, ştiu pentru că sunt fiu al Ardealului”, a declarat primul ministru Emil Boc. Acesta s-a corectat ulterior în privinţa anului eliberării Ardealului de Nord, care este 1944. Şeful Guvernului a mai ţinut să precizeze în discursul său că România are în acest moment cel mai înalt grad de securitate militară din istoria sa."

Impardonabil, domnule prim-ministru! Impardonabil! Bunicii mei, unul căzut la Cotul Donului şi celălalt, în ultimele zile de război, lăsând orfani pe mama mea de 9 ani şi tatăl meu de 15 ani se răsucesc în mormânt. Vorbiţi de Armata României, cea pe care aţi terfelit-o pe la toate posturile de radio şi televiziune, de veteranii pe care îi umiliţi şi pe care, puţini câţi mai sunt, îi "onoraţi" cu reducerea pensiilor, despre activii şi rezerviştii de azi, cărora le diminuaţi sistematic soldele şi pensiile. Nu ştiţi despre ce vorbiţi dar... vorbiţi.

Cu gustul amar al sărbătorii ratate am aşteptat discursul MS Regele Mihai I.

Ultima dată l-am văzut pe Rege în Beiuş, în 2007. Venise să viziteze oraşul la invitaţia primarului Odobasianu. Nu mică mi-a fost mirarea cînd l-am văzut coborând de la volanul limuzinei regale. Nefiind un adept al monarhiei dar şi influenţat de "învăţamintele" din şcolile urmate, am rămas uimit de nobleţea şi echilibrul degajate de familia regală. 

Discursul în faţa Parlamentului României m-a impresionat. Atât de firesc, pe înţelesul oricui, sincer, realist, motivant:

"Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Sunt mai bine de şaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară naţiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia reprezentanţilor legitimi ai poporului.

Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toţi cei care au murit pentru independenţa şi libertăţile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.

Ultimii douăzeci de ani au adus democraţie, libertăţi şi un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, îşi împlinesc visele şi încearcă să-şi consolideze familia şi viaţa, spre binele generaţiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.
Mersul României europene de astăzi are ca fundament existenţa Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea, întru libertate şi democraţie, a Legislativului românesc de după anul 1989.
Dar politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului.

Multe domenii din viaţa românească, gospodărite competent şi liber, au reuşit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători şi companiile mijlocii, tinerii şi profesorii din universităţi, licee şi şcoli, cei din agricultură.

Încearcă să-şi facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomaţii şi funcţionarii publici, deşi sunt puternic încercaţi de lipsa banilor şi descurajaţi instituţional. Îşi fac datoria faţă de ţară instituţii precum Academia Română şi Banca Naţională, deşi vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit faţă de ierarhia valorilor din societatea românescă.

Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare.

România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile şi aeroporturile moderne sunt parte din forţa noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a societăţii.

Regina şi cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susţine interesele fundamentale ale României, continuitatea şi tradiţiile ţării noastre.

Nu m-aş putea adresa naţiunii fără a vorbi despre Familia Regală şi despre importanţa ei în viaţa ţării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor!

Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos.

În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra fiinţei naţiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul plac nu au ce căuta în instituţiile româneşti ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.

Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii şi fraţii noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni şi respectaţi.

Am servit naţiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, unele fericite şi multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare naţiunii române:

Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.

Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi.

Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi. Europa de astăzi este un continent în care popoarele şi pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne totdeauna.

Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume.

Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!"

Ultima frază m-a impresionat profund: "Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri."

Ce-o să le dăm copiilor noştri atunci când va veni scadenţa? Cum o să le explicăm că am primit o ţară la cheie şi le returnăm un morman de moloz. Cum o să le justificăm faptul că tot ce am construit într-o viaţă nu mai este? Ce le vom spune? 

Întrebări retorice...

N-am apucat să mă dezmeticesc bine şi a sosit seara, concertul de gală. Aceeaşi senzaţie de echilibru şi bun simţ. Am uitat că mai-marii României (Băsescu, Boc, Anastase, et.comp. ba chiar şi Patriarhul ) au tratat cu indiferenţă acest eveniment unic şi de importanţă istorică şi, nu-mi explic de ce,  pentru prima dată în ultimii ani,câteva ore am avut senzaţia că trăiesc normal...

Îmi venea să spun, şi o spun public, precum unul dintre oştenii lui Mihai Viteazul:

SĂ NE TRĂIEŞTI, MĂRIA TA!

Schimb de replici dur între preşedintele Băsescu şi un grup de opozanţi ai proiectului minier Roşia Montană

Preşedintele Traian Băsescu a avut, luni, la Roşia Montană, un schimb de replici dur cu un grup de reprezentanţi ai opozanţilor proiectului minier, acuzându-i pe aceştia de discursuri bolşevice şi de minciună, potrivit unei înregistrări video postate pe Youtube.

Înregistrarea începe cu dialogul purtat de preşedintele Traian Băsescu cu Eugen David, preşedinte al Asociaţiei "Alburnus Maior", ONG care se opune proiectului minier.

"Nu încerca, că nu voi pleca, chiar dacă veţi sprijini în continuare proiectul... mă veţi scoate cu armata de aici. Deci dacă vreţi să faceţi ca Ceauşescu, să mă scoateţi cu armata, chiar dacă veţi scrie «Proprietatea lui Eugen David, expropriată conform legii», cu armată mă veţi scoate de aici, să ştiţi!", i-a spus Eugen David lui Traian Băsescu.

"Am o rugaminte, nu fiţi lipsit de decenţă! Da?", i-a răspuns Băsescu, la care Eugen David a replicat: "Chiar am fost decent".

"Nu, chiar nu aţi fost deloc, şi sunteţi pe punctul să... Deci mai mare bolşevism decât să vezi unul care spune... Ai văzut vreun jandarm, vreun militar care a venit să te scoată din ordinul meu? Ăsta e bolşevism. De la şcoala lui Stalin. Hai să trecem mai departe", a spus Băsescu.

"Ştiu că nu vă place discursul meu", i-a răspuns Eugen David, iar şeful statului a replicat: "Păi nu, că este discurs bolşevic".

"Nu, eu vreau să scap de bolşevism în viitor", a spus Eugen David.

La rândul său, preşedintele Fundaţiei Culturale Roşia Montană, Zeno Cornea, i-a atras atenţia preşedintelui în legătură cu impactul proiectului asupra mediului: "Această exploatare dacă o faceţi la Roşia Montană, toată zona Munţilor Apuseni o faceţi praf. Praful şi pulberea se alege".

El a spus că, pentru a scoate un gram şi jumătate de aur dintr-o tonă de minereu, compania va folosi 800 de grame de cianuri. "Calculaţi câţi oameni putem omorî cu 800 de grame de cianuri", i-a spus Cornea şefului statului, precizând că afirmaţiile companiei despre modul în care vor fi neutralizate cianurile sunt "gargară": "(...) Deci aici se vor folosi între 172.000 şi 240.000 de tone de cianură de sodiu".

Cornea i-a spus preşedintelui că trebuie întrebat inclusiv guvernatorul BNR despre ce s-a întâmplat cu aurul din "visteria ţării", care a scăzut de la 296,5 tone în 1989, la 103 tone în prezent.

"Hai să discutăm despre Roşia Montană, că pot să vă spun că s-au vândut. S-au vândut ca să se plătească salarii şi pensii", a răspuns preşedintele.

Cornea a menţionat că statul va avea 0,6 din proiect, afirmaţie care l-a determinat pe şeful statului să îl catalogheze pe interlocutor drept mincinos.

"La mine, cu cifrele pe care le-aţi vehiculat şi probabil le distribuţi pe aici v-aţi discreditat. Nu sunteţi de bună credinţă. Minţiţi", a spus Băsescu, anterior atrăgându-i atenţia lui Cornea că are date eronate.

"Cum să fie 0,6%, dacă prin lege doar redevenţa este 4%? (....) Cum credeţi că un şef de stat poate fi minţit senin aşa şi făcând-o pe atotcunoscătorul?", a spus Băsescu, arătând că statul român nu va accepta o redevenţă de 4 % şi cerându-i lui Cornea să utilizeze date concrete, nu "valori deformate".

Un alt interlocutor i-a atras atenţia şefului statului asupra faptului că prin exploatare vor fi afectate bisericile din localitate şi un cimitir. Interlocutorul a spus că are 10 hectare de teren în Roşia Montană şi că nu va pleca de pe proprietatea sa decât împuşcat.

Preşedintele Traian Băsescu a mers, luni, la Roşia Montană, unde şi-a declarat susţinerea pentru proiect.

Preşedintele Asociaţiei Alburnus Maior, principalul ONG care se opune proiectului minier de la Roşia Montană, Eugen David, a declarat corespondentului MEDIAFAX, că i-a spus şefului statului că nu va pleca din Roşia Montană şi că aşteaptă să fie scos "cu Armata" din localitate.

"Nu vom pleca din Roşia Montană. Aşteptăm să fim expropriaţi şi i-am spus şi lui Băsescu azi că îl aştept să mă scoată cu Armata", a spus Eugen David.

Cristian Fierbinteanu, fierbinteanu@mediafax.ro

Preluare de pe: http://www.gandul.info/news/

Mesajul care va fi transmis de SCMD Presedintelui Romaniei, luni, 30 mai a.c., cu ocazia mitingului desfasurat cu incepere de la ora 11.00, la Monumentul Leul

Scrisoare deschisa

Fostului nostru comandant,

Presedintele Romaniei,

Domnul Traian Basescu

Domnule Presedinte,

In repetate randuri, SCMD v-a atentionat asupra gravului dezechilibru intervenit intre puterile statului, asupra faptului ca Executivul isi permite sa anihileze Puterea judecatoreasca si Legislativul, rezultatul fiind aparitia unor ordonante de urgenta si legi discriminatorii pe care noi le-am numit legi ale genocidului, subminarii economiei nationale si dezagregarii Romaniei ca Stat.

Sunt legi nu numai anticonstitutionale si antieuropene, dar care se opun si oricarui principiu de drept, vizand rapirea unor drepturi fundamentale tuturor categoriilor socioprofesionale, dar, in primul rand militarilor:

• Dreptul la munca
• Dreptul la proprietate (grad si renta)
• Dreptul la sanatate, invatamant, cultura
• Dreptul la o batranete linistita
• Dreptul la viata.

In repetate randuri, SCMD v-a solicitat interventia in sensul determinarii abrogarii legilor 329/2009, 119 si 263/2010, OUG 1/2011, a Legii 1/2011 si a Codului neoiobagist al Muncii. In fapt, va atentionam ca, astazi, o astfel de abrogare se impune, deoarece:

1. OUG 1/2011 urmeaza sa fie votata ca lege in decada 1-10 iunie a.c., or, in circa 618 actiuni in justitie SCMD a obtinut hotarari ale tribunalelor ca aceasta Ordonanta este fara obiect deoarece isi propune sa “”revizuiasca”” niste decizii ilegale de pensie emise in perioada de suspendare a HG 735/2010, deci nule de drept. Daca promulgati o lege fara obiect, va umpleti de ridicul.
2. “”Legea politistilor”” a fost respinsa in Camera Deputatilor, or Executivul se pregateste sa sfideze Legislativul, transpunand ilegal in practica proiectul de “”reforma”” prin disponibilizarea a 19 000 de cadre de la MAI, cu ajutorul Ministerului de Finante. Daca acceptati acest lucru, va faceti vinovat de complicitate.
3. Urmare a vidului legislativ creat de insistenta in prostie a Guvernului Boc, actuale cadre de la MAI si MapN sunt trecute in rezerva la 50-55 de ani, fara drept de pensie, pana la 60-63 sau 65 de ani, sau cu un ajutor de somaj calculat in baza defunctei HG 735 si botezat “”Decizie provizorie””. Daca nu stopati aceasta practica va faceti vinovat de complicitate sau, daca Guvernul arunca totul in sarcina dumneavoastra, ca de obicei, de instigare la genocid.
4. Tot ca urmare a vidului legislativ, militarii angajati pe baza de contract, sunt aruncati pe piata muncii la 45 de ani, fara drept de ajutor de somaj, fara drept de pensie anticipata, fara recunoasterea stagiului si calificarilor obtinute in Armata Romana, Legea 51/2010 fiind practic anulata de Legea 263/2010.

In aceasta situatie revenim , domnule presedinte, insistand sa recomandati marionetelor dvs. din Guvernul Boc sa actioneze pentru abrogarea legilor amintite. Doar prorogarea legilor 164/2001, 179/2004 si 51/2010 poate duce la reintrarea Romaniei, din punct de vedere legislativ in normalitate.

Ca militari, insistam, domnule presedinte, sa luati in baza Constitutiei Romaniei, masurile care se impun, vizand arestarea si deferirea lor justitiei, sub acuza de inalta tradare, pentru toti cei ce conspira la dezintegrarea statului roman, incepand cu tradatorul Laszlo Tokes, care-si datoreaza pozitia pentru crearea de consulate ale asa zisului “”Tinut Secuiesc””, exclusiv dvs. si deficitarei dvs. gandiri in materie de politica interna si externa si terminand cu ultimul complice-executant la transpunerea in practica a himerei masonice numita “”Regatul Coroanei Sf. Stefan””, Csibi Barna.

In caz contrar, ne vedem obligati, domnule presedinte, sa actionam si pe mai departe, conform misiunii trasate noua de Art. 118, al 1 din Constitutia Romaniei.

Honor et Patria! Vae victis!

Fara respect si fara stima,

Dar cu reala ingrijorare pentru viitorul Romaniei,

PRESEDINTELE SCMD,

Col. (r) dr. Mircea DOGARU