Armata, între patriotism şi regulamente

 Scris de : Teodor Seran

Se   spune   că  uneori, puţină  nebunie  poate   să  biruiască  puterea   şi  slava. Singura   condiţie   necesară  este  ca  acest  lucru   să  se  întâmple   la  momentul  oportun, pentru  a duce  la  un  rezultat  maxim, cu urmări pozitive  remarcabile.

Cei care  au  ascultat discursul locotenentului Alexandru  Gheorghe din  Piaţa  Universităţii s-au împărţit în două  tabere  inegale : cea  a  exaltaţilor  şi  cealaltă  a  scepticilor. Cei  mai  mulţi  au  proslăvit  prestaţia  tânărului  ofiţer, categorisită  drept  un act  de  mare  curaj, un  exemplu  de  comportament  civic  sau  o  mostră  autentică de  patriotism. 99,99%  dintre  cei  care  se  pronunţă nu  cunosc  ad-  literam  regulamentele militare, pe  care  un  ofiţer  care  a  rostit  jurământul militar, este obligat să  le respecte  toată  viaţa. Pe  de  altă  parte,  este  adevărat  că  mesajul transmis  prin  acest  gest  fără  precedent  pentru  breasla  militarilor, crează  un sentiment de  emoţie  profundă  în mentalul  colectiv, în  momentele  de mare  frământare  socială  pe  care  le  traversăm.
Puterea  exemplului oferit  de acest  tânăr  este  copleşitoare  si duce la naşterea  unor  circumstanţe  atenuante în  judecarea  acestei  fapte. S-a  născut  astfel  întrebarea: cine  poartă  responsabilitatea  apariţiei  unei  astfel  de gest ? Tânărul  locotenent care  a  încălcat  flagrant  regulamentele  militare, clamând  apărarea  cetăţenilor  ieşiţi  în  stradă sau  manifestanţii, care  au  creat vreme  de  zece  zile  impresia  că ordinea  de  drept s-a  clătinat  şi  este  gata  să  se  prăbuşească? Niciuna dintre aceste ipoteze nu poate constitui singura  cauză a apariţiei unui ofiţer activ al Armatei Române, îmbrăcat în ţinută militară, în mijlocul mulţimii revoltate din Piaţa Universităţii.
Marii vinovaţi sunt actualii guvernanţi care  au adus societatea în starea de manifestare a unor spasme sociale neobişnuite. Marele  necaz îl  reprezintă faptul că această mare vină  nu poate fi încadrată într-un anumit tip de infracţiune, ea fiind doar de natură morală. De aceea, nimeni nu  îi va  judeca  pe  guvernanţi pentru răul făcut, atunci când vor pleca de la guvernare. În schimb, în mod  implacabil, locotenentul considerat curajos, va fi  judecat conform regulamentelor  militare şi va fi trecut în rezervă fără drept de apel. Decizia defavorabilă luată împotriva  locotenentului, nu poate fi contestată de nimeni : nici de către viitoarea « victimă », nici de către societatea  civilă.
Alexandru Gheorghe va trebui să îşi accepte cu bărbăţie pedeapsa, pentru că o merită. O eventuală minimalizare sau ducere  în derizoriu a acestui caz nu ar aduce niciun serviciu democraţiei şi ordinii de  drept. Să îl admirăm sau să îl condamnăm pe acest om ? Şi, şi. Trebuie admirat pentru nobleţea mesajului şi în acelaşi timp condamnat pentru faptul că a destructurat prin gestul lui ordinea  de drept. Din acest punct de vedere el nu ar trebui să constituie un exemplu sau să fie admirat. În acelaşi timp, paradoxal, în mentalul tinerilor, el va fi probabil considerat un exemplu de atitudine civică şi că va constitui un anumit gen de catalizator. Acest caz, poate fi considerat amar sau dulce, în funcţie de tabăra din interiorul căreia judecăm cazul. Tabăra entuziaştilor sau cea a scepticilor neîncrezători în puterea acestor  gesturi. Unii  îi prevăd locotenentului un viitor  strălucit în Armata Română, alţii îl văd deja şomer  pe  străzile din Câmpia  Turzii.
Există şi o variantă super-optimistă, o fabulaţie, cu conotaţie de basm: după eventuala venire  la putere a USL-ului, tânărul locotenent va fi rechemat en fanfare în rândurileArmatei şi ridicat la gradul de maior, pentru excepţionalele servicii aduse Patriei. Ipoteza este realizabilă şi este posibil să îl revedem peste  un timp în postura de erou naţional. Să nu uităm că de fiecare dată, toate basmele se  termină frumos.

DEMOCRAȚIE ÎN ZECE PAȘI

de Sisak Emeric

Vă rog să nu mai ieşiţi în stradă şi să nu mai manifestaţi împotriva puterii si a preşedintelui.
Ei nu sunt vinovaţi cu nimic pentru sărăcia cruntă în care ne zbatem, pentru relele de zi cu zi şi pentru toate lucrurile pe care i le imputaţi.
Domnul preşedinte Traian Băsescu nu are nici o vină.
Domnul premier Emil Boc nu are nici o vină.
Doamna ministru Elena Udrea nu are nici o vină.
Nici ceilalţi membrii ai coaliţiei de la putere nu se fac vinovaţi de nimic.
PENTRU TOATE ACESTE SUN VINOVAT EU ŞI NUMAI EU !
Sunt vinovat pentru că m-am născut şi am reuşit să trăiesc 55 de ani.
Sunt vinovat, că respir, că zâmbesc, că visez.
Sunt vinovat fiindcă mănânc de trei ori pe zi.
Sunt vinovat pentru că am frigider, masină de spălat, aragaz, becuri în toate camerele, televizor, calculator şi internet.
Sunt vinovat pentru că consum curent, gaz metan, apă şi uneori câte o bere.
Sunt vinovat pentru că folosesc săpun şi detergenţi pentru igiena casnică şi personală.
Sunt vinovat că îmi place măcar o dată în săptămână ies în oraş cu soţia să ne deconectăm.
Sunt vinovat că bolnav fiind, insist să mă tratez în România şi nu plec urgent la Viena la spital.
Sunt vinovat că îmi cumpăr haine de la second hand măcar de două ori pe an, iar pantofi mult mai rar şi nu îi duc la pingelit.
Sunt vinovat că am o rablă de maşină veche de 20 de ani şi din această cauză s-a introdus taxa auto nesimţită.
Sunt vinovat şi pentru cele patru anotimpuri, pentru că soarele răsare şi apune şi pentru că s-au născut şi au trăit, Burebista, Decebal, Mihai, Ştefan, Brâncoveanu, Cuza precum şi Eminescu, Creangă, Arghezi, Labis şi Nichita.
Sunt vinovat că patria mea nu se cheamă Canada, SUA ori Australia.
Şi mai sunt vinovat de alte multe pe care nu le mai enumăr.
În consecinţă vă rog să lăsaţi în pace puterea, preşedenţia, guvernul.
Mă puteţi huidui pe mine şi mă puteţi acuza deschis.
Vă promit că am să îmi dau demisia în mod onorabil.




”LUAȚI SAITUL DE CULTURĂ ȘI BĂGAȚI-L ÎN DUBĂ!”