Se afișează postările cu eticheta Romania. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Romania. Afișați toate postările
sâmbătă, 30 noiembrie 2013
joi, 25 aprilie 2013
România (Foaie verde plop uscatu)
As fi vrut sa spun
multe dar, decesul celor doi colegi, Col (r)Costel Gălăţeanu de la Filiala
Sector 6 Bucureşti şi col(r)Mitrulescu Valeriu Jan, de la Filiala Craiova, Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca, m-a
amutit. Mai ales ca eram de varsta apropiata iar pe dl.
Galateanu il cunosteam de la CNR si am constatat
ca gandeam aproape la fel in anumite spete. Tristetea dar si respectul pentru
cei doi colegi mi-au pus lacat la gura asa ca astazi, pana la urmatoarea
aparitie in blogosfera am sa-l rog pe Adrian Daminescu sa vorbeasca in locul meu:
România (Foaie verde plop uscatu)
Foaie verde plop uscatu,
Păi foaie verde plop uscatu,
Plânge Ardealul și Banatul,
Măi bade, măi!
Plânge Ardealul și Banatul
Moldova și tot Regatul,
Măi bade!
Păi foaie verde plop uscatu,
Plânge Ardealul și Banatul,
Măi bade, măi!
Plânge Ardealul și Banatul
Moldova și tot Regatul,
Măi bade!
Din Constanța pân' la Cluj
Și din Giurgiu pân' la Ruji1,
Varsă țara lacrimi grele,
Găurind pământ cu ele,
Măi, măi, măi frate, măi!
Și din Giurgiu pân' la Ruji1,
Varsă țara lacrimi grele,
Găurind pământ cu ele,
Măi, măi, măi frate, măi!
Eu sunt departe, n-am ce face,
Eu sunt departe, n-am ce face,
Mă gândesc și-s ca pe ace,
Măi bade!
Eu sunt departe, n-am ce face,
Mă gândesc și-s ca pe ace,
Măi bade!
Stau și plâng ca o muiere
Că să-mi ajute n-am cui cere,
Păi să-mi ajute n-am cui cere,
Să-mi ajute n-am cui cere,
Măi, măi frate, măi!
Că să-mi ajute n-am cui cere,
Păi să-mi ajute n-am cui cere,
Să-mi ajute n-am cui cere,
Măi, măi frate, măi!
Și mă gândesc la țara mea,
Și mă gândesc la țara mea,
Mi-am pierdut și liniștea,
Măi, măi frate, măi!
Și mă gândesc la țara mea,
Mi-am pierdut și liniștea,
Măi, măi frate, măi!
Am și bani, am și muiere,
Dar am pe limbă gust de fiere,
Păi am și bani, am și de toate,
Dar nu mă simt în libertate,
Măi, măi frate, măi!
Dar am pe limbă gust de fiere,
Păi am și bani, am și de toate,
Dar nu mă simt în libertate,
Măi, măi frate, măi!
Păi, noi românii suntem mândri,
Păi, noi românii suntem mândri,
Măi bade, măi,
Ne fălim cu orișice,
Dar, de fapt, n-avem cu ce,
Păi ce-am făcut cu viața noastră?
Am dat totul pe fereastră,
Măi frate, măi!
Și ne fălim că nu vindem țara
Și ne fălim... nu vindem țara,
Măi, măi frate, măi!
Dar sunt sute de haini
Car' ne-o vând pe bani străini,
Iar românii-s milioane,
Iar românii-s milioane,
Stau și plâng și mor de foame,
Măi, măi tată, măi!
miercuri, 23 ianuarie 2013
Unica intrebare
Este în stare naţiunea românească de a mai face o faptă înţeleaptă dar, mai ales, îndrăzneaţă?
sâmbătă, 19 ianuarie 2013
SA VEDEM SI CE SPUN ALTII...
POVESTEA UNEI STRĂLUCITE LOVITURI DE STAT SOVIETICE CELEBRATĂ ANUAL ÎN ROMÂNIA CA "REVOLUŢIE"
1 - Historic background:
După vizita din China lui Mao-Tze-Dong, Nicolae Ceauşescu a început o campanie susţinută de "îndepărtare" de patria mumă U.R.S.S.. O schimbare de politică nu era de loc uşoară, având în vedere că marea majoritate a generalilor de securitate şi armată făcuseră "studii" în U.R.S.S. şi vorbeau curent limba rusă.
Nu trebuie uitat că R.S.R. avea cel mai ridicat procentaj de spioni sovietici, în special militari (G.R.U.), pe cap de locuitor în lagărul socialist...
Noua politica a fost însă foarte persistentă şi în anii 1980, toate posturile de comandă erau în mâna unor generali de încredere, loiali "tovarăşului şi tovarăşei".
Economia "socialistă" nu mergea însă de loc şi atunci a început o campanie de vânzare masivă pe valută către Occident. Se vindeau în special nemţi, evrei şi carne de porc...
La un moment dat, Marin Ceauşescu i-a sugerat "tovarăşului" că ar fi bine să vândă sisteme de armament moderne sovietice unor părţi interesate ca Statele Unite, de exemplu. Problema principală era că RSR nu mai primea de mult ultimele tipuri de armament sovietic, iar pentru cel existent în dotare aveau restricţii de înstrăinare.
Excelenta carte a lui Liviu Vălenaş "Fabrica de spioni" relatează pe larg dificultăţile unei tentative de vânzare a unui tanc T72 aflat în dotarea armatei R.S.R. Tratativele au continuat şi au fost terminate cu succes pentru livrarea a 7 sau 8 tipuri de rachete tactice aer-sol şi sol-aer, pe care Nicolae Ceauşescu le-a cumpărat de la bunul său prieten Muammar Gaddafi şi care ne-au fost livrate pe coasta de Est în schimbul a câtorva zeci de milioane de dolari depuşi de C.I.A. într-un cont cifrat la o bancă elveţiană.
Ghinionul lui Ceauşescu a fost că ultra-vigilentul G.R.U. l-a fotografiat pe fratele său Marin Ceauşescu, ajuns consilier la Ambasada RSR din Austria , într-un meeting secret cu şeful nostru de staţie C.I.A. din Viena în vara anului 1987. Atunci a fost pecetluită soarta familiei Ceauşescu şi a început proiectul de lovitură de stat care nu a avut nimic în comun cu mişcările populare anti-comuniste din Europa Orientală şi Centrală în anul 1989.
Soţii Ceauşescu şi Marin Ceauşescu au fot condamnaţi la moarte de către G.R.U., cu aprobarea lui Gorbaciov. Una din principalele acuzaţii la simulacrul penibil de proces judiciar al soţilor Ceauşescu din 23-25 Decembrie 1989 a fost că au vândut sisteme avansate de armament Statelor Unite, care i-a plătit prin intermediul unei bânci elveţiene. Guvernul american a încercat să salveze viaţa lui Marin Ceauşescu, dar echipa operativă C.I.A. a sosit la ambasada română din Viena în momentul în care
echipa GRU-Spetsnaz care îl spânzurase pe Marin Ceauşescu în subsolul ambasadei tocmai părăsea clădirea...
Gorbaciov a făcut o investiţie masivă de bani şi resurse umane pentru înlăturarea lui Ceauşescu. A început cu reactivarea "fosilelor" spionajului sovietic din generaţia lui Brucan, Iliescu şi Walter Roman (fost agent NKVD în Spania în 1936 , devenit "profesor de marxism-leninism" la Politehnica din Bucureşti unde am studiat între 1965 şi 1970, după ce am ieşit din închisoare în 1964), precum şi a "generaţiei tinere" a lui Petre Roman şi Gelu Voican-Voiculescu.
Problema esenţiala a lui Gorbaciov era că "fosilele" nu aveau acces la generaţia curenta de comandanţi ai securităţii şi armatei, care erau loiali familiei Ceauşescu. Pe de altă parte, "bascularea" securităţii şi armatei de partea guvernului sovietic era absolut esenţială, întrucât în RSR nu exista nici o societate civilă sau culturală naţională, totul fiind distrus de dictatura absolută şi tembelismul naţional tradiţional.
Phase I - Operaţia "Troika"
La sfârşitul lui Iulie 1989 a fost înfiinţat un comandament central la Kishinev (fost Chişinău) şi au fot selectaţi aproape 15000 de ofiţeri şi subofiţeri aparţinând la trei servicii diferite:
1 - Komitet Gosudarstvenoy Bezopasnasti (K.G.B.) - Committee for State Security - Comitetul pentru Securitatea de Stat,
2 - Glavnoye Razvedyvatelnoye Upravleniye Generalnogo Shtaba (G.R.U.-GSh.) - Main Intelligence Directorate of the General Staff - Directiunea Generala de Informatii a Marelui Stat Major,
3 - Voyska Spetsialnogo Naznacheniya (Spetsnaz) - Force for Special Purposes - Forţa Militară pentru Scopuri Speciale, unităţi subordonate fie la G.R.U., fie la K.G.B în 1989, iar actualmente subordonate G.R.U. sau F.S.B. (Federalnaya Sluzhba Bezopasnosti Rossiyskoy Federatsii) - Federal Security Service of theRussian Federation - Serviciul Federal de Securitate al Federaţiei Ruse.
Au fost formate circa 5000 de echipe de către trei ofiţeri sau subofiţeri reprezentând cele trei servicii, iar fiecare echipă a fost dotată cu un autoturism (marea majoritate Lada) special prevăzute cu compartimente pentru ascunderea armamentului, muniţiei şi a explozivelor.
Participanţii au luat la Chişinău lecţii speciale de limba română şi geografia României cu o durată de trei luni, în diverse cazarme ale oraşului.
Începând cu a doua jumătate a lunii Octombrie 1989, echipele Troika au fot introduse ca "turişti" în România , în ritmul de circa 150 maşini pe zi. Au fost trimise în majoritatea judeţelor, dar destinaţiile prioritare au fost Timişoara şi Bucureşti.
Timişoara a fot aleasă ca o buna candidată pentru "demonstraţii populare anti-Ceauşescu", datorită apropierii relative de Europa de Vest şi datorită prezentei unui vechi "prieten" al G.R.U., pastorul protestant Tokes.
Am citit câteva rapoarte trimise de un căpitan KGB, care fusese recrutat mai înainte şi lucra pentru noi ca agent dublu.
El descrie în detaliu acţiunile din Calea Girocului şi de la reşedinţa lui Tokes. La un moment dat în seara zilei de 16 Decembrie 1989, colonelul KGB care era comandant operativ al "operaţiei Tokes" a cerut să se facă "numărul", adică identificarea tuturor protestatarilor din jurul locuinţei lui Tokes. "Şi ne-am alarmat, fiindcă noi (echipele Troika) eram peste 80% din participanţi. Noroc că a doua zi a venit ordinul să ne deplasăm la Bucureşti..."
Acţiunea importantă era acum la Bucureşti unde 2 generali sovietici şi un număr de ofiţeri superiori KGB or GRU care toţi vorbeau "moldovineşte" au dus tratative timp de aproape două săptămâni cu diverşi generali români de securitate şi armată pentru a asigura "bascularea" ...
Echipa sovietică de negociatori era în contact radio quasi-permanent cu comandamentul operaţiei Troika din Chişinău. Ei au prezentat ultima propunere a lui Gorbaciov pe 17 Decembrie 1989, care promitea în mod solemn că nici un salariat al Ministerului de Interne sau al Ministerului Forţelor Armate nu va fi concediat, arestat sau judecat, şi că toţi aceşti salariaţi vor fi promovaţi în masă şi salariile le vor fi mărite corespunzător...
Propunerea a fost acceptată de aproape toţi conducătorii securităţii şi armatei la 20 Decembrie 1989.
Singura excepţie a fost un general de armată care era ministru adjunct; el a refuzat şi a fost imediat "sinucis" de "negociatori". Generalii care acceptaseră propunerea lui Gorbaciov au cerut apoi lui Ceauşescu să organizeze faimoasa "adunare populara" din 22 Decembrie 1989.
Mi s-a părut deosebit de interesant faptul că toate aceste negocieri cu conducătorii securităţii şi armatei au fost purtate exclusiv de către militarii sovietici care nu au implicat, evident din motive de securitate, echipa de spioni civili destinaţi fazei următoare, operaţia "Flanela".
E foarte probabil că marea majoritate a securiştilor care au executat lovitura de stat sovietcă nu au ştiut cine sunt noii conducători politici ai României până când i-au văzut pe "flanelişti" defilând pe ecranele televizoarelor...
Phase II - Operaţia "Flanela"
Ziua de 21 Decembrie 1989 a început înainte de ora 7 dimineaţa pentru trei agenţi operativi CIA care lucrau în cadrul Ambasadei Americane la Bucureşti. Erau îmbrăcaţi "româneşte" şi au ajuns devreme în Piaţa Palatului, aşa că au asistat la toate fazele faimosului meeting.
Au văzut cum s-a construit "dreptunghiul" şi "razele", care erau o procedură standard la toate meetingurile publice a lui Ceauşescu. "Dreptunghiul" era constituit din circa 200 de securişti masaţi sub balconul de la care urma să vorbească Ceauşescu. De la "dreptunghi" plecau "razele" constituite din câte doi (uneori trei) securişti umăr la umăr, mergând spre exterior. Între aceste "raze" erau apoi plasate grupurile de muncitori şi alţi membri de partid aduşi cu autobuzele.
Această descriere tehnica e probabil plictisitoare, dar veţi vedea că este foarte importantă pentru meetingul din 21 Decembrie 1989.
Când Ceauşescu a ajuns la punctul în care a făcut o pauză, securitatea a pus la difuzoare o înregistrare a unor rafale de mitralieră. Am văzut filmul meetingului şi văd şi acum privirea speriată a
lui Ceauşescu care nu înţelegea ce se întâmplă. Emil Bobu intră pe balcon în spatele lui şi-i spune: " E SECU !". În momentul acela Ceauşescu a înţeles că securitatea a trecut de partea sovieticilor şi că partida era pierdută.
Acesta este momentul în care nişte "tineri curajoşi" au început să alerge prin mulţime strigând: "Jos Ceauşescu! Jos cu dictatorul".
Oamenii noştri de la Ambasada Americană au remarcat imediat ca aceşti "tineri curajoşi" nu alergau de la periferia masei de oameni către centru. Ei alergau întotdeuna dinspre "dreptunghi" spre periferie, şi ALERGAU NUMAI PRIN "RAZELE" DE SECURIŞTI, unde evident se simţeau în siguranţă. Era clar că erau toţi securişti...
Cronologia evenimentelor din 22 Decembrie 1989 este in general cunoscuta, aşa că n-am să insist asupra ei...
Vreau însă să relatez un eveniment amuzant, raportat de un informator din Tulcea. La 21 Decembrie 1989 Petre Roman era în Delta Dunării la vânătoare de mistreţi. Începand de la 10 dimineaţa toţi cei care lucrau la comitetul judeţean de partid din Tulcea au fot mobilizaşi să-l găsească pe Petre Roman pe care-l caută la telefon cu insistenţă "cineva" de la Bucureşti. L-au găsit în fine în jurul prânzului şi convorbirea telefonică a fost foarte scurtă:
- "Da, tovarăşu!
- "BĂI PETRICĂ, FLANELA E MÂINE!"
- "Am înţeles, tovarăşu!"...
După care "Petrică" se dădea de ceasul morţii să ajungă în Bucureşti în aceeaşi seară, fiindcă altfel se făcea "revoluţia" fără el...
A doua zi după masă a început defilarea la televizor a "flaneliştilor", tovarăşi cu pulovere şi flanele, dar fără sacouri sau costume de haine, care a durat mai bine de două săptămâni.
Securitatea lor personala era asigurată de echipele Troika care s-au ocupat de asemenea de organizarea fazei următoare a loviturii de stat...
Phase III - "Teroriştii"
De îndată ce căderea lui Ceauşescu a devenit cunoscută, o mulţime de oameni de buna credinţă, informaţi asupra evenimentelor din celelalte ţări din Europa de Est, au crezut că totul s-a schimbat şi că au devenit peste noapte "LIBERI".
Aceasta era o problemă majoră pentru securitatea care trecuse de partea sovieticilor cu condiţia de a-şi menţine puterea intactă.
Ei trebuiau să arate "prostimii" că nu s-a schimbat nimic şi că FRICA, nu libertatea este baza noii "societăţi".
S-a organizat imediat, cu colaborarea echipelor Troika, faza denumită "Teroriştii" care a început chiar în seara de 22 Decembrie 1989.
Unităţile USLA au început să joace prin rotaţie rolul de "terorişti" şi de "anti-terorişti". Aceiaşi militari de securitate erau o noapte "terorişti" şi noaptea următoare "anti-terorişti".
Această fază a durat câteva săptămâni şi s-a soldat cu sute de morţi, oameni nevinovaţi împuşcaţi în stradă. De multe ori morţii erau transportaţi de la o strada la alta, ca să se propage teroare în toate cartierele.
Dacă fazele anterioare, Troika şi Flanela, au fost executate ireproşabil, faza Teroriştii nu a dat în totalitate efectele scontate. O mulţime de oameni de bună credinţă credeau că sunt într-adevăr liberi şi se comportau ca atare, înfiinţând sau reînfiinţând vechi partide şi organizaţii politice.
În plus direcţia afacerilor religioase din securitate era complet blocată pentru un motiv foarte simplu:
aşa-zisul "Patriarh al Bisericii Ortodoxe" (Teoctist-Anticrist cum îi strigaseră în faţă credincioşii în Decembrie 1989), care se spune că avea grad de general de securitate, a crezut cu adevărat că a sosit momentul să dea socoteală pentru toate crimele comise de conducerea securistă a bisericii române în ultimii 41 de ani, şi s-a retras la o mânăstire, refuzând să mai "conducă" Biserica Ortodoxă.
În 1948 Gheorghiu-Dej şi Ana Pauker au numit "Patriarh" pe un preot de ţară din Oltenia care petrecuse doi ani de închisoare în lagărul de la Târgul Jiu unde Gheorghiu-Dej era de asemenea internat. Preotul Marina fusese condamnat pentru complicitate cu o bandă de hoţi de cai.
Îmediat după "hirotonisire" Justinian Marina a participat la distrugerea Bisericii Greco-Catolice din România . Toţi episcopii Greco-Catolici au fost arestaţi, condamnaţi şi au murit în închisoare ca adevăraţi martiri ai credinţei. Mii de preoţi Greco-Catolici de toate vârstele au fost de asemnea arestaţi şi condamnaţi la 15-20 de ani de închisoare.
Am cunoscut în închisoare în perioada 1959-1964 câteva zeci de preoţi Greco-Catolici care supravieţuiseră din 1948. Am toată admiraţia pentru aceşti preoţi adevăraţi, martiri ai credinţei care îşi continuau vocaţia de preoţi în condiţiile de exterminare din închisoare. Un exemplu: părintele Crişan, văr al excelentului profesor de matematici Iacob Crişan care mi-a fost profesor 4 ani la Liceul Matei Basarab din Bucureşti. Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească!
Toate proprietăţile Bisericii Greco-Catolice din România , incluzând peste 2500 de biserici şi alte clădiri au fost confiscate şi trecute în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române, "condusă" de Justinian Marina.
Faptul că securitatea comunistă controla conducerea Bisericii Ortodoxe nu însemna că preoţii şi monahii trecuseră în serviciul Satanei. În primăvara anului 1958, Justinian Marina a ordonat tuturor preoţilor şi monahilor Bisericii Ortodoxe să semneze angajamente cu organele securităţii locale că vor informa asupra oricăror fapte sau intenţii de a acţiona împotriva guvernului comunist, MĂRTURISITE ÎN TAINA SPOVEDANIEI.
Spre cinstea lor veşnică, mii de preoţi ortodocşi AU REFUZAT să semneze aceste angajamente cu Satana...Ei au fost toţi arestaţi şi condamnaţi între 10 şi 20 de ani de închisoare.
Am întâlnit sute de preoţi ortodocşi între 1959-1964. Numai în lagărul Grădina de la Piatra Frecăţei în Balta Brăilei erau 3 "brigăzi" de preoţi (150 de persoane).
"Cum să trădez eu sfânta taină a spovedaniei? Înseamnă că nu mai sunt preot!" îmi spunea cu lacrimi în ochi un preot bătrân, trecut de 75 de ani, care a şi murit câteva luni mai târziu...Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească pe aceşti martiri ai credinţei şi ai neamului românesc, care au împărtăşit soarta miilor de preoţi Greco-Catolici şi Romano-Catolici...
Mai târziu, când Ceauşescu a început construcţiile faraonice, sute de biserici au fost dărâmate fără ca conducerea securistă a Bisericii Ortodoxe Române să protesteze în nici un fel...
Acestea sunt crimele majore ale conducerii securiste a Bisericii Ortodoxe Române şi motivul pentru care Teoctist-Anticrist credea că a sosit ora judecăţii până în prima săptămână a lunii Aprilie 1990, când securitatea l-a convins în fine că nimic nu s-a schimbat şi i-a promis solemn că va putea să păstreze toate proprietăţile furate de la Biserica Greco-Catolică.
ROMÂNIA ESTE SINGURA ŢARĂ DIN EUROPA ÎN CARE PROPRIETĂŢILE BISERICII GRECO-CATOLICE NU AU FOST RESTITUITE PROPRIETARILOR LEGALI, spre deosebire de Ungaria, Slovacia, Cehia, Ucraina , Bulgaria , Serbia , Croaţia şi Slovenia .
În perioada Ianuarie-Aprilie 1990 toţi salariaţii Ministerului de Interne şi ai Ministerului Forţelor Armate au fost avansaţi în grad şi salariile li s-au mărit în mod corespunzător.
De exemplu, şeful tribunalului militar al sectorului 2 Bucuresti care în 1959 era căpitanul Prună Liviu şi care ajunsese în 1989 general-maior, a fost avansat direct general-colonel şi numit de Iliescu şef al Justiţiei Militare din România "post-revoluţionară". Faptul că el condamnase în August 1959 la 225 ani închisoare pe cei 12 membri ai organizaţiei Frontul Eliberării Naţionale de la Liceul Matei Basarab a fost desigur ceva minor comparat cu cele câteva zeci de condamnări la moarte pe care le-a "pronunţat" în perioada 1958-1959.
Între timp "turiştii" din operaţia Troika s-au întors progresiv acasă în U.R.S.S., până în Mai 1990, dar situaţia politică în România continua să fie critică, cu toate eforturile securităţii de a "cultiva" frica şi teroarea.
Phase IV - "Mineriada"
Astfel "conducerea post-revoluţionară" a hotărât să organizeze o variantă română a "revoluţiei culturale" a lui Mao-Tze-Dong şi a mobilizat importante resurse financiare şi umane care au asigurat "succesul strălucit" al MINERIADEI din Iunie 1990.
Au dezlănţuit sălbăticia fără precedent a lumpen-proletariatului împotriva "duşmanilor poporului". Mii de oameni au fost bătuţi şi maltrataţi, sute de oameni au murit sau au fost schilodiţi pe viaţă.
Scopul era unul singur şi anume să impună frica şi teroarea fără de care securitatea nu putea funcţiona.
Şi au avut un succes deplin care a asigurat rolul dominant al securităţii până în ziua de astăzi.
"Tovarăşi minieri, vă mulţumesc!" dixit criminalul Iliescu.
Ştiaţi că efectivele forţelor de securitate în România (Serviciul Român de Informaţii, Serviciul Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază şi alte câteva mai mici), au crescut cu peste 10% între 1989 şi 2010? Au crescut foarte mult şi capacităţile tehnologice ale securităţii care în 2011 înregistrează "TOATE CONVORBIRILE TELEFONICE" şi filmează toate întâlnirile "suspecte".
Cei care trăiesc în România ştiu că TOATE ACTIVITĂŢILE ECONOMICE, PROFESIONALE , CULTURALE şi POLITICE sunt controlate de oamenii securităţii "post-revoluţionare". Ei încurajează corupţia şi furtul la toate nivelele, pentru că toţi cei care fac un ban trebuie să-şi dea obolul la securitate.
Comparaţi situaţia securităţii în România cu fosta Cehoslovacie unde securiştii au fost linşaţi pe stradă în 1989 adresele lor fiind publicate la toate oficiile de poştă. Sau cu Germania de Est, unde li s-a interzis securiştilor să intre în clădirile unde lucrau. Sau cu Bulgaria unde TOŢI salariaţii securităţii, de la ministru până la gardian, au fost DEMIŞI ÎNTR-O SINGURĂ ZI ( 24 DE ORE ).
QUO VADIS ROMÂNIA ?
Michael Olteanu, M.S.(Master of Sciences)
Preşedinte al Frontului Eliberării
Naţionale în 1956-1959
"Bandit Contrarevolutionar", deţinut politic între 1959 şi 1964
Absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti, Inginer de Calculatoare Electronice în 1970
Systems Engineer at Electronic Data Systems în San Francisco, 1976-1984
Senior Vice President of Network Engineering at Wells Fargo Bank în San Francisco, 1984-2004
După vizita din China lui Mao-Tze-Dong, Nicolae Ceauşescu a început o campanie susţinută de "îndepărtare" de patria mumă U.R.S.S.. O schimbare de politică nu era de loc uşoară, având în vedere că marea majoritate a generalilor de securitate şi armată făcuseră "studii" în U.R.S.S. şi vorbeau curent limba rusă.
Nu trebuie uitat că R.S.R. avea cel mai ridicat procentaj de spioni sovietici, în special militari (G.R.U.), pe cap de locuitor în lagărul socialist...
Noua politica a fost însă foarte persistentă şi în anii 1980, toate posturile de comandă erau în mâna unor generali de încredere, loiali "tovarăşului şi tovarăşei".
Economia "socialistă" nu mergea însă de loc şi atunci a început o campanie de vânzare masivă pe valută către Occident. Se vindeau în special nemţi, evrei şi carne de porc...
La un moment dat, Marin Ceauşescu i-a sugerat "tovarăşului" că ar fi bine să vândă sisteme de armament moderne sovietice unor părţi interesate ca Statele Unite, de exemplu. Problema principală era că RSR nu mai primea de mult ultimele tipuri de armament sovietic, iar pentru cel existent în dotare aveau restricţii de înstrăinare.
Excelenta carte a lui Liviu Vălenaş "Fabrica de spioni" relatează pe larg dificultăţile unei tentative de vânzare a unui tanc T72 aflat în dotarea armatei R.S.R. Tratativele au continuat şi au fost terminate cu succes pentru livrarea a 7 sau 8 tipuri de rachete tactice aer-sol şi sol-aer, pe care Nicolae Ceauşescu le-a cumpărat de la bunul său prieten Muammar Gaddafi şi care ne-au fost livrate pe coasta de Est în schimbul a câtorva zeci de milioane de dolari depuşi de C.I.A. într-un cont cifrat la o bancă elveţiană.
Ghinionul lui Ceauşescu a fost că ultra-vigilentul G.R.U. l-a fotografiat pe fratele său Marin Ceauşescu, ajuns consilier la Ambasada RSR din Austria , într-un meeting secret cu şeful nostru de staţie C.I.A. din Viena în vara anului 1987. Atunci a fost pecetluită soarta familiei Ceauşescu şi a început proiectul de lovitură de stat care nu a avut nimic în comun cu mişcările populare anti-comuniste din Europa Orientală şi Centrală în anul 1989.
Soţii Ceauşescu şi Marin Ceauşescu au fot condamnaţi la moarte de către G.R.U., cu aprobarea lui Gorbaciov. Una din principalele acuzaţii la simulacrul penibil de proces judiciar al soţilor Ceauşescu din 23-25 Decembrie 1989 a fost că au vândut sisteme avansate de armament Statelor Unite, care i-a plătit prin intermediul unei bânci elveţiene. Guvernul american a încercat să salveze viaţa lui Marin Ceauşescu, dar echipa operativă C.I.A. a sosit la ambasada română din Viena în momentul în care
echipa GRU-Spetsnaz care îl spânzurase pe Marin Ceauşescu în subsolul ambasadei tocmai părăsea clădirea...
Gorbaciov a făcut o investiţie masivă de bani şi resurse umane pentru înlăturarea lui Ceauşescu. A început cu reactivarea "fosilelor" spionajului sovietic din generaţia lui Brucan, Iliescu şi Walter Roman (fost agent NKVD în Spania în 1936 , devenit "profesor de marxism-leninism" la Politehnica din Bucureşti unde am studiat între 1965 şi 1970, după ce am ieşit din închisoare în 1964), precum şi a "generaţiei tinere" a lui Petre Roman şi Gelu Voican-Voiculescu.
Problema esenţiala a lui Gorbaciov era că "fosilele" nu aveau acces la generaţia curenta de comandanţi ai securităţii şi armatei, care erau loiali familiei Ceauşescu. Pe de altă parte, "bascularea" securităţii şi armatei de partea guvernului sovietic era absolut esenţială, întrucât în RSR nu exista nici o societate civilă sau culturală naţională, totul fiind distrus de dictatura absolută şi tembelismul naţional tradiţional.
Phase I - Operaţia "Troika"
La sfârşitul lui Iulie 1989 a fost înfiinţat un comandament central la Kishinev (fost Chişinău) şi au fot selectaţi aproape 15000 de ofiţeri şi subofiţeri aparţinând la trei servicii diferite:
1 - Komitet Gosudarstvenoy Bezopasnasti (K.G.B.) - Committee for State Security - Comitetul pentru Securitatea de Stat,
2 - Glavnoye Razvedyvatelnoye Upravleniye Generalnogo Shtaba (G.R.U.-GSh.) - Main Intelligence Directorate of the General Staff - Directiunea Generala de Informatii a Marelui Stat Major,
3 - Voyska Spetsialnogo Naznacheniya (Spetsnaz) - Force for Special Purposes - Forţa Militară pentru Scopuri Speciale, unităţi subordonate fie la G.R.U., fie la K.G.B în 1989, iar actualmente subordonate G.R.U. sau F.S.B. (Federalnaya Sluzhba Bezopasnosti Rossiyskoy Federatsii) - Federal Security Service of theRussian Federation - Serviciul Federal de Securitate al Federaţiei Ruse.
Au fost formate circa 5000 de echipe de către trei ofiţeri sau subofiţeri reprezentând cele trei servicii, iar fiecare echipă a fost dotată cu un autoturism (marea majoritate Lada) special prevăzute cu compartimente pentru ascunderea armamentului, muniţiei şi a explozivelor.
Participanţii au luat la Chişinău lecţii speciale de limba română şi geografia României cu o durată de trei luni, în diverse cazarme ale oraşului.
Începând cu a doua jumătate a lunii Octombrie 1989, echipele Troika au fot introduse ca "turişti" în România , în ritmul de circa 150 maşini pe zi. Au fost trimise în majoritatea judeţelor, dar destinaţiile prioritare au fost Timişoara şi Bucureşti.
Timişoara a fot aleasă ca o buna candidată pentru "demonstraţii populare anti-Ceauşescu", datorită apropierii relative de Europa de Vest şi datorită prezentei unui vechi "prieten" al G.R.U., pastorul protestant Tokes.
Am citit câteva rapoarte trimise de un căpitan KGB, care fusese recrutat mai înainte şi lucra pentru noi ca agent dublu.
El descrie în detaliu acţiunile din Calea Girocului şi de la reşedinţa lui Tokes. La un moment dat în seara zilei de 16 Decembrie 1989, colonelul KGB care era comandant operativ al "operaţiei Tokes" a cerut să se facă "numărul", adică identificarea tuturor protestatarilor din jurul locuinţei lui Tokes. "Şi ne-am alarmat, fiindcă noi (echipele Troika) eram peste 80% din participanţi. Noroc că a doua zi a venit ordinul să ne deplasăm la Bucureşti..."
Acţiunea importantă era acum la Bucureşti unde 2 generali sovietici şi un număr de ofiţeri superiori KGB or GRU care toţi vorbeau "moldovineşte" au dus tratative timp de aproape două săptămâni cu diverşi generali români de securitate şi armată pentru a asigura "bascularea" ...
Echipa sovietică de negociatori era în contact radio quasi-permanent cu comandamentul operaţiei Troika din Chişinău. Ei au prezentat ultima propunere a lui Gorbaciov pe 17 Decembrie 1989, care promitea în mod solemn că nici un salariat al Ministerului de Interne sau al Ministerului Forţelor Armate nu va fi concediat, arestat sau judecat, şi că toţi aceşti salariaţi vor fi promovaţi în masă şi salariile le vor fi mărite corespunzător...
Propunerea a fost acceptată de aproape toţi conducătorii securităţii şi armatei la 20 Decembrie 1989.
Singura excepţie a fost un general de armată care era ministru adjunct; el a refuzat şi a fost imediat "sinucis" de "negociatori". Generalii care acceptaseră propunerea lui Gorbaciov au cerut apoi lui Ceauşescu să organizeze faimoasa "adunare populara" din 22 Decembrie 1989.
Mi s-a părut deosebit de interesant faptul că toate aceste negocieri cu conducătorii securităţii şi armatei au fost purtate exclusiv de către militarii sovietici care nu au implicat, evident din motive de securitate, echipa de spioni civili destinaţi fazei următoare, operaţia "Flanela".
E foarte probabil că marea majoritate a securiştilor care au executat lovitura de stat sovietcă nu au ştiut cine sunt noii conducători politici ai României până când i-au văzut pe "flanelişti" defilând pe ecranele televizoarelor...
Phase II - Operaţia "Flanela"
Ziua de 21 Decembrie 1989 a început înainte de ora 7 dimineaţa pentru trei agenţi operativi CIA care lucrau în cadrul Ambasadei Americane la Bucureşti. Erau îmbrăcaţi "româneşte" şi au ajuns devreme în Piaţa Palatului, aşa că au asistat la toate fazele faimosului meeting.
Au văzut cum s-a construit "dreptunghiul" şi "razele", care erau o procedură standard la toate meetingurile publice a lui Ceauşescu. "Dreptunghiul" era constituit din circa 200 de securişti masaţi sub balconul de la care urma să vorbească Ceauşescu. De la "dreptunghi" plecau "razele" constituite din câte doi (uneori trei) securişti umăr la umăr, mergând spre exterior. Între aceste "raze" erau apoi plasate grupurile de muncitori şi alţi membri de partid aduşi cu autobuzele.
Această descriere tehnica e probabil plictisitoare, dar veţi vedea că este foarte importantă pentru meetingul din 21 Decembrie 1989.
Când Ceauşescu a ajuns la punctul în care a făcut o pauză, securitatea a pus la difuzoare o înregistrare a unor rafale de mitralieră. Am văzut filmul meetingului şi văd şi acum privirea speriată a
lui Ceauşescu care nu înţelegea ce se întâmplă. Emil Bobu intră pe balcon în spatele lui şi-i spune: " E SECU !". În momentul acela Ceauşescu a înţeles că securitatea a trecut de partea sovieticilor şi că partida era pierdută.
Acesta este momentul în care nişte "tineri curajoşi" au început să alerge prin mulţime strigând: "Jos Ceauşescu! Jos cu dictatorul".
Oamenii noştri de la Ambasada Americană au remarcat imediat ca aceşti "tineri curajoşi" nu alergau de la periferia masei de oameni către centru. Ei alergau întotdeuna dinspre "dreptunghi" spre periferie, şi ALERGAU NUMAI PRIN "RAZELE" DE SECURIŞTI, unde evident se simţeau în siguranţă. Era clar că erau toţi securişti...
Cronologia evenimentelor din 22 Decembrie 1989 este in general cunoscuta, aşa că n-am să insist asupra ei...
Vreau însă să relatez un eveniment amuzant, raportat de un informator din Tulcea. La 21 Decembrie 1989 Petre Roman era în Delta Dunării la vânătoare de mistreţi. Începand de la 10 dimineaţa toţi cei care lucrau la comitetul judeţean de partid din Tulcea au fot mobilizaşi să-l găsească pe Petre Roman pe care-l caută la telefon cu insistenţă "cineva" de la Bucureşti. L-au găsit în fine în jurul prânzului şi convorbirea telefonică a fost foarte scurtă:
- "Da, tovarăşu!
- "BĂI PETRICĂ, FLANELA E MÂINE!"
- "Am înţeles, tovarăşu!"...
După care "Petrică" se dădea de ceasul morţii să ajungă în Bucureşti în aceeaşi seară, fiindcă altfel se făcea "revoluţia" fără el...
A doua zi după masă a început defilarea la televizor a "flaneliştilor", tovarăşi cu pulovere şi flanele, dar fără sacouri sau costume de haine, care a durat mai bine de două săptămâni.
Securitatea lor personala era asigurată de echipele Troika care s-au ocupat de asemenea de organizarea fazei următoare a loviturii de stat...
Phase III - "Teroriştii"
De îndată ce căderea lui Ceauşescu a devenit cunoscută, o mulţime de oameni de buna credinţă, informaţi asupra evenimentelor din celelalte ţări din Europa de Est, au crezut că totul s-a schimbat şi că au devenit peste noapte "LIBERI".
Aceasta era o problemă majoră pentru securitatea care trecuse de partea sovieticilor cu condiţia de a-şi menţine puterea intactă.
Ei trebuiau să arate "prostimii" că nu s-a schimbat nimic şi că FRICA, nu libertatea este baza noii "societăţi".
S-a organizat imediat, cu colaborarea echipelor Troika, faza denumită "Teroriştii" care a început chiar în seara de 22 Decembrie 1989.
Unităţile USLA au început să joace prin rotaţie rolul de "terorişti" şi de "anti-terorişti". Aceiaşi militari de securitate erau o noapte "terorişti" şi noaptea următoare "anti-terorişti".
Această fază a durat câteva săptămâni şi s-a soldat cu sute de morţi, oameni nevinovaţi împuşcaţi în stradă. De multe ori morţii erau transportaţi de la o strada la alta, ca să se propage teroare în toate cartierele.
Dacă fazele anterioare, Troika şi Flanela, au fost executate ireproşabil, faza Teroriştii nu a dat în totalitate efectele scontate. O mulţime de oameni de bună credinţă credeau că sunt într-adevăr liberi şi se comportau ca atare, înfiinţând sau reînfiinţând vechi partide şi organizaţii politice.
În plus direcţia afacerilor religioase din securitate era complet blocată pentru un motiv foarte simplu:
aşa-zisul "Patriarh al Bisericii Ortodoxe" (Teoctist-Anticrist cum îi strigaseră în faţă credincioşii în Decembrie 1989), care se spune că avea grad de general de securitate, a crezut cu adevărat că a sosit momentul să dea socoteală pentru toate crimele comise de conducerea securistă a bisericii române în ultimii 41 de ani, şi s-a retras la o mânăstire, refuzând să mai "conducă" Biserica Ortodoxă.
În 1948 Gheorghiu-Dej şi Ana Pauker au numit "Patriarh" pe un preot de ţară din Oltenia care petrecuse doi ani de închisoare în lagărul de la Târgul Jiu unde Gheorghiu-Dej era de asemenea internat. Preotul Marina fusese condamnat pentru complicitate cu o bandă de hoţi de cai.
Îmediat după "hirotonisire" Justinian Marina a participat la distrugerea Bisericii Greco-Catolice din România . Toţi episcopii Greco-Catolici au fost arestaţi, condamnaţi şi au murit în închisoare ca adevăraţi martiri ai credinţei. Mii de preoţi Greco-Catolici de toate vârstele au fost de asemnea arestaţi şi condamnaţi la 15-20 de ani de închisoare.
Am cunoscut în închisoare în perioada 1959-1964 câteva zeci de preoţi Greco-Catolici care supravieţuiseră din 1948. Am toată admiraţia pentru aceşti preoţi adevăraţi, martiri ai credinţei care îşi continuau vocaţia de preoţi în condiţiile de exterminare din închisoare. Un exemplu: părintele Crişan, văr al excelentului profesor de matematici Iacob Crişan care mi-a fost profesor 4 ani la Liceul Matei Basarab din Bucureşti. Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească!
Toate proprietăţile Bisericii Greco-Catolice din România , incluzând peste 2500 de biserici şi alte clădiri au fost confiscate şi trecute în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române, "condusă" de Justinian Marina.
Faptul că securitatea comunistă controla conducerea Bisericii Ortodoxe nu însemna că preoţii şi monahii trecuseră în serviciul Satanei. În primăvara anului 1958, Justinian Marina a ordonat tuturor preoţilor şi monahilor Bisericii Ortodoxe să semneze angajamente cu organele securităţii locale că vor informa asupra oricăror fapte sau intenţii de a acţiona împotriva guvernului comunist, MĂRTURISITE ÎN TAINA SPOVEDANIEI.
Spre cinstea lor veşnică, mii de preoţi ortodocşi AU REFUZAT să semneze aceste angajamente cu Satana...Ei au fost toţi arestaţi şi condamnaţi între 10 şi 20 de ani de închisoare.
Am întâlnit sute de preoţi ortodocşi între 1959-1964. Numai în lagărul Grădina de la Piatra Frecăţei în Balta Brăilei erau 3 "brigăzi" de preoţi (150 de persoane).
"Cum să trădez eu sfânta taină a spovedaniei? Înseamnă că nu mai sunt preot!" îmi spunea cu lacrimi în ochi un preot bătrân, trecut de 75 de ani, care a şi murit câteva luni mai târziu...Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească pe aceşti martiri ai credinţei şi ai neamului românesc, care au împărtăşit soarta miilor de preoţi Greco-Catolici şi Romano-Catolici...
Mai târziu, când Ceauşescu a început construcţiile faraonice, sute de biserici au fost dărâmate fără ca conducerea securistă a Bisericii Ortodoxe Române să protesteze în nici un fel...
Acestea sunt crimele majore ale conducerii securiste a Bisericii Ortodoxe Române şi motivul pentru care Teoctist-Anticrist credea că a sosit ora judecăţii până în prima săptămână a lunii Aprilie 1990, când securitatea l-a convins în fine că nimic nu s-a schimbat şi i-a promis solemn că va putea să păstreze toate proprietăţile furate de la Biserica Greco-Catolică.
ROMÂNIA ESTE SINGURA ŢARĂ DIN EUROPA ÎN CARE PROPRIETĂŢILE BISERICII GRECO-CATOLICE NU AU FOST RESTITUITE PROPRIETARILOR LEGALI, spre deosebire de Ungaria, Slovacia, Cehia, Ucraina , Bulgaria , Serbia , Croaţia şi Slovenia .
În perioada Ianuarie-Aprilie 1990 toţi salariaţii Ministerului de Interne şi ai Ministerului Forţelor Armate au fost avansaţi în grad şi salariile li s-au mărit în mod corespunzător.
De exemplu, şeful tribunalului militar al sectorului 2 Bucuresti care în 1959 era căpitanul Prună Liviu şi care ajunsese în 1989 general-maior, a fost avansat direct general-colonel şi numit de Iliescu şef al Justiţiei Militare din România "post-revoluţionară". Faptul că el condamnase în August 1959 la 225 ani închisoare pe cei 12 membri ai organizaţiei Frontul Eliberării Naţionale de la Liceul Matei Basarab a fost desigur ceva minor comparat cu cele câteva zeci de condamnări la moarte pe care le-a "pronunţat" în perioada 1958-1959.
Între timp "turiştii" din operaţia Troika s-au întors progresiv acasă în U.R.S.S., până în Mai 1990, dar situaţia politică în România continua să fie critică, cu toate eforturile securităţii de a "cultiva" frica şi teroarea.
Phase IV - "Mineriada"
Astfel "conducerea post-revoluţionară" a hotărât să organizeze o variantă română a "revoluţiei culturale" a lui Mao-Tze-Dong şi a mobilizat importante resurse financiare şi umane care au asigurat "succesul strălucit" al MINERIADEI din Iunie 1990.
Au dezlănţuit sălbăticia fără precedent a lumpen-proletariatului împotriva "duşmanilor poporului". Mii de oameni au fost bătuţi şi maltrataţi, sute de oameni au murit sau au fost schilodiţi pe viaţă.
Scopul era unul singur şi anume să impună frica şi teroarea fără de care securitatea nu putea funcţiona.
Şi au avut un succes deplin care a asigurat rolul dominant al securităţii până în ziua de astăzi.
"Tovarăşi minieri, vă mulţumesc!" dixit criminalul Iliescu.
Ştiaţi că efectivele forţelor de securitate în România (Serviciul Român de Informaţii, Serviciul Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază şi alte câteva mai mici), au crescut cu peste 10% între 1989 şi 2010? Au crescut foarte mult şi capacităţile tehnologice ale securităţii care în 2011 înregistrează "TOATE CONVORBIRILE TELEFONICE" şi filmează toate întâlnirile "suspecte".
Cei care trăiesc în România ştiu că TOATE ACTIVITĂŢILE ECONOMICE, PROFESIONALE , CULTURALE şi POLITICE sunt controlate de oamenii securităţii "post-revoluţionare". Ei încurajează corupţia şi furtul la toate nivelele, pentru că toţi cei care fac un ban trebuie să-şi dea obolul la securitate.
Comparaţi situaţia securităţii în România cu fosta Cehoslovacie unde securiştii au fost linşaţi pe stradă în 1989 adresele lor fiind publicate la toate oficiile de poştă. Sau cu Germania de Est, unde li s-a interzis securiştilor să intre în clădirile unde lucrau. Sau cu Bulgaria unde TOŢI salariaţii securităţii, de la ministru până la gardian, au fost DEMIŞI ÎNTR-O SINGURĂ ZI ( 24 DE ORE ).
QUO VADIS ROMÂNIA ?
Michael Olteanu, M.S.(Master of Sciences)
Preşedinte al Frontului Eliberării
Naţionale în 1956-1959
"Bandit Contrarevolutionar", deţinut politic între 1959 şi 1964
Absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti, Inginer de Calculatoare Electronice în 1970
Systems Engineer at Electronic Data Systems în San Francisco, 1976-1984
Senior Vice President of Network Engineering at Wells Fargo Bank în San Francisco, 1984-2004
vineri, 7 septembrie 2012
Raport german din 1940: strategia Germaniei naziste era de a transforma Romania intr-o colonie. UE a reusit!
de George Damian
Preluare: Apologeticum: Ortodoxie, neam şi ţară
Aceasta
este traducerea unui raport german, care poartă data de 4 noiembrie
1940. Autorul acestui text stabileşte strategia de acţiune a Germaniei
naziste în România, la două luni de la alungarea regelui Carol al II lea
şi la puţină vreme de la sosirea misiunii militare germane. Documentul
se găseşte la Arhivele Naţionale ale României, Fondul Microfilme SUA,
rola 258 cadrul 1405523. Raportul a fost recuperat din arhivele naziste
de armata americană, însă din păcate nu a fost înregistrată provenienţa
lui. După ton, vocabular şi atitudine pare să fie elaborat de un membru
al NSDAP. Diplomaţii şi economiştii celui de-al treilea Reich rareori se
exprimau atât de direct în rapoartele scrise.
Dincolo de originile acestui raport şi identitatea autorului său este şocantă viziunea asupra trecutului şi viitorului României. În ziua de azi găsim destui români care susţin idei asemănătoare cu cele din acest raport. Pe de altă parte acest document scoate la lumină adevărata părere a naziştilor faţă de legionari.
Cât despre viitorul rezervat României lucrurile sunt spuse limpede: o colonie furnizoare de materii prime şi forţă de muncă.
Dincolo de originile acestui raport şi identitatea autorului său este şocantă viziunea asupra trecutului şi viitorului României. În ziua de azi găsim destui români care susţin idei asemănătoare cu cele din acest raport. Pe de altă parte acest document scoate la lumină adevărata părere a naziştilor faţă de legionari.
Cât despre viitorul rezervat României lucrurile sunt spuse limpede: o colonie furnizoare de materii prime şi forţă de muncă.
România
de pe cele două părţi ale Carpaţilor reprezintă două entităţi deplin
diferite. Transilvania şi Banatul sunt marcate de Europa Centrală;
Valahia, Moldova şi ţinuturile de la gurile Dunării sunt mai degrabă
oriental-asiatice. Încă din secolul al X lea cultura ţărănească şi
orăşenească a Imperiului a ajuns până la arcul carpatic. De cealaltă
parte a Carpaţilor nu s-a putut clădi ceva asemănător, de aici începe un
spaţiu colonial care nu este capabil să trăiască într-un mod propriu şi
este influenţat de formele exterioare. Valahia şi Moldova au fost
dependente de imperiile german, turc şi rus şi din păcate la dorinţa
acestor puteri au devenit state "independente". "Naţiunea română" nu
este nici în ziua de azi nimic altceva decât o legendă a istoriografiei.
Până în secolul al XIX lea nu a existat
de fapt decât o viaţă
vegetativă a micului popor de ţărani şi păstori valahi care număra cu
puţin peste un milion de oameni care niciodată nu au avut o clasă
conducătoare proprie ci nişte profitori patriarhali care se schimbau
adesea. Înmulţirea de zece ori a acestei populaţii în secolele XIX şi XX
s-a reuţit prin apariţia sistemului industrial european care a
transformat stepele în terenuri agricole. Această mare şansă economică
s-a transformat, ca la toţi primitivii, într-o creştere a populaţiei. De
aici a rezultat un număr mai mare şi o clasă de mari proprietari lacomi
care nu aveau nici o legătură cu pământul şi cu masele muncitoare; fără
să existe un popor şi cu atât mai puţin o naţiune. Puţinul care are
legătură cu voinţa poporului vine din Transilvania. În cercurile
românilor emigraţi aici ca forţă de muncă, în urma contactului strâns cu
cultura mărcilor de graniţă ale Imperiului a apărut dorinţa de a da o
viaţă mai bună neamului propriu. Însă până în ziua de azi s-a rămas la
stadiul de dorinţă.
Aceasta
nu putea să fie altfel, spune Garda de Fier deoarece clasa conducătoare
străină orientată doar spre câştig a nimicit toate încercările de
îmbunătăţire. Faptul că turcii, grecii, evreii şi alţi străini au
devenit zeii idealului îmbogăţirii fără limite şi acceptarea corupţiei
ca sistem au făcut ca aceste dorinţe idealistice să nu aibă nici o
şansă. Abia revoluţia din 1940 a dat ocazia unei renaşteri a poporului
român pentru o viaţă de naţiune independentă.
Ar fi o greşeală acceptarea necritică a acestei teze a Gărzii de Fier. Este adevărat că mişcarea lui Codreanu este cea mai puternică expresie de sănătate şi voinţă proprie care a apărut în rândurile populaţiei României. Putem astfel vedea că există aici substanţe ale unei rase vrednice. Este însă îndoielnic că acestea sunt destul de puternice pentru a crea un stat şi a transforma o populaţie într-un popor. În primul rând nu există un conducător şi nici o clasă conducătoare. Codreanu şi 17.000 de comandanţi subordonaţi au fost înlăturaţi şi "poporul" nu s-a mişcat.
Revoluţia nu a fost făcută de Garda de Fier, ci
de Antonescu, un general despre care se poate
spune că este un bărbat curajos. Lovitura de stat i-a reuşit deoarece
inamicii săi au fost nişte nemernici laşi. Şi chiar şi aşa
Antonescu nu ar fi reuşit nimic dacă prăbuşirea politicii externe a
vechiului sistem nu i-ar fi pus în mână toate atuurile. Revoluţiile
adevărate au drept urmare modificarea politicii externe. Noua Românie
însă trăieşte de la început pe baza atotputernicei bunăvoinţe a Axei,
chiar şi din punctul de vedere al politicii interne. Anume nu împotriva
unor puteri străine a trebuit Antonescu să cheme trupele germane,
ci împotriva propriei sale armate şi împotriva rezistenţei din cadrul
aparatului de stat pentru că într-adevăr nu avea la îndemână forţe
proprii care să îi fie alături. Într-o ţară
ai cărei ofiţeri, funcţionari şi intelectuali aproape fără excepţie sunt
obişnuiţi să trăiască din trădare, acest bărbat care înainte de toate
pretinde cinste s-a confruntat imediat cu o duşmănie crescândă.
De asemenea trebuie evitată luarea drept realitate a viselor
gardiştilor. Noua Românie va avea nevoie pentru totdeauna din punct de
vedere al politicii externe de sprijinul trupelor germane, iar din
punctul de vedere al politicii interne pentru cel puţin câteva decenii.
Garnizoanele germane din România îi dau Reichului garanţia că nu vor apărea dezordini în sud-estul spaţiului său vital care ar fi păguboase din punct de vedere politic şi pentru situaţia aprovizionării sale. Mulţumită capacităţii populaţiei româneşti de a răbda de foame, mica supraproducţie agrară a României va fi la dispoziţia Reichului şi petrolul îşi va găsi drumul spre Reich câtă vreme acesta va curge. Astfel prin aceste exporturi româneşti se pare că vor asigurate lipsurile industriei germane. Apare acum întrebarea dacă Reichul trebuie să se mulţumească cu atât. Nu ar fi mai degrabă în interesul său să folosească pe deplin bogăţiile naturale şi forţa de muncă din această ţară apropiată? Recolta medie la hectar în România este doar puţin mai mare decât jumătate din media Reichului, în ciuda faptului că terenul este în general cu mult mai bun decât cel din Germania. De asemenea nu sunt folosite nici pe departe toate oportunităţile agricole ale României. Tratatul Wohlthat a indicat numeroase căi rin care să fie folosite puterile economice ale României şi să fie însufleţite schimburile comerciale. Tratatul este în continuare în vigoare şi piedicile politice care se opuneau punerii lui în aplicare au dispărut. Fără îndoială că mijloacele prevăzute în tratat pot fi folosite acum mai bine, însă este nevoie de un discipol dornic de învăţătură şi care să fie capabil de dezvoltare asupra căruia să se facă simţite efectele pedagogice. Însă această viziune trebuie mai întâi analizată în mod corect. Întreaga dezvoltare istorică pasivă de până acum a României vorbeşte împotriva unei posibilităţi de acest fel. Cunoscătorii ţării ne asigură că populaţia României nu este una ambiţioasă şi că în mod oriental-slav se mulţumeşte cu astâmpărarea foamei în loc să se străduiască să îşi asigure toate cele necesare. Religiozitatea moartă a bisericii ortodoxe îi întăreşte în această atitudine. Faptul că credinţa ortodoxă se găseşte alături de ideea naţională şi de cea de ordine în ideologia Mişcării Legionare ne face să nu ne aşteptăm la nici un fel de schimbare. Dacă se doreşte ca România să nu fie doar păstrată ci să fie folosită pe deplin acest lucru nu poate avea succes doar prin consiliere, ci prin metode coloniale. Pentru aceasta este nevoie ca în locul proprietăţilor ţărăneşti minuscule prost exploatate să apară mari moşii care să fie administrate după metode moderne sub conducere germană. Apoi trebuie ca forţa de lucru care acum leneveşte să fie ocupată intensiv pe model colonial cu agricultura şi trebuie alcătuite mair armate de muncitori care să refacă sistemul de drumuri extrem de înapoiat. Industriile care necesită forţă de muncă intensivă trebuie să fie transferate din Reich în România.În acest fel i se va da poporului german din România o şansă de implicare care să îi dea şi conştiinţa că joacă un rol important în cadrul Reichului. Poporul german din România a devenit de puţină vreme o corporaţie de drept public. Ei se poat alătura drapelului Reichului şi pot să îşi satisfacă serviciul militar în regimente proprii. Prin aceasta se reuşeşte ca Reichul să nu cedeze acest vechi post de graniţă, ci să îl păstreze şi cum este de dorit, să îl dezvolte. Ţara de dincoace de Carpaţi poate prin munca saşilor transilvăneni să primească din nou caracterul unui district german. De asemenea grupul etnic german oferă o rezervă necesară de oameni cunoscători ai ţării care să fie folosiţi pentru rezolvarea problemelor de cealaltă parte a Carpaţilor.
Aceste sarcini pot fi îndeplinite fără să fie atinsă suveranitatea formală a României (caracteristicile cele mai importante ale suveranităţii oricum îi lipsesc acestui stat) şi fără ca să fie blocate posibilităţile de dezvoltare ale puterilor vrednice din rândul populaţiei româneşti. Modalitatea de acţiune trebuie să fie o impunere pe cale paşnică. Nu ar trebui să fie dificil de obţinut sprijinul guvernului român pentru înfiinţarea unor moşii model şi treptat numărul acestor mari moşii să fie crescut. De asemenea nu ar trebui să fie întâmpinate obstacole de netrecut pentru punerea sub regie germană a construcţiilor de drumuri şi canale. Nu este nevoie de mijloace violente pentru penetrarea industrială. Există destul capital în Reich care caută oportunităţi şi care printr-o organizaţie centrală de intermediere în mod planificat să fie orientat către România.
Printr-o politică românească bazată pe realităţi şi nu pe programul imposibil de realizat al unei minorităţi de gardişti fiecare va primi ceea ce i se cuvine: masele capabil de dezvoltare o mai bună supraveghere şi alimentare ca până acum, germanii vor primi conducerea în ceea ce priveşte interesele Reichului şi foloasele cuvenite pentru contribuţia şi responsabilitatea lor politico-militară, forţele vrednice de origine românească vor primi participarea la guvernare şi administrare, conducerea producţiei şi a comerţului.
Misiunea militară germană din România trebuie să apere ordinea astfel încât să nu mai fie posibile dezordinile. Reichul german nu trebuie să lase să îi scape posibilităţile coloniale care se găsesc la uşa sa.
Ar fi o greşeală acceptarea necritică a acestei teze a Gărzii de Fier. Este adevărat că mişcarea lui Codreanu este cea mai puternică expresie de sănătate şi voinţă proprie care a apărut în rândurile populaţiei României. Putem astfel vedea că există aici substanţe ale unei rase vrednice. Este însă îndoielnic că acestea sunt destul de puternice pentru a crea un stat şi a transforma o populaţie într-un popor. În primul rând nu există un conducător şi nici o clasă conducătoare. Codreanu şi 17.000 de comandanţi subordonaţi au fost înlăturaţi şi "poporul" nu s-a mişcat.
Garnizoanele germane din România îi dau Reichului garanţia că nu vor apărea dezordini în sud-estul spaţiului său vital care ar fi păguboase din punct de vedere politic şi pentru situaţia aprovizionării sale. Mulţumită capacităţii populaţiei româneşti de a răbda de foame, mica supraproducţie agrară a României va fi la dispoziţia Reichului şi petrolul îşi va găsi drumul spre Reich câtă vreme acesta va curge. Astfel prin aceste exporturi româneşti se pare că vor asigurate lipsurile industriei germane. Apare acum întrebarea dacă Reichul trebuie să se mulţumească cu atât. Nu ar fi mai degrabă în interesul său să folosească pe deplin bogăţiile naturale şi forţa de muncă din această ţară apropiată? Recolta medie la hectar în România este doar puţin mai mare decât jumătate din media Reichului, în ciuda faptului că terenul este în general cu mult mai bun decât cel din Germania. De asemenea nu sunt folosite nici pe departe toate oportunităţile agricole ale României. Tratatul Wohlthat a indicat numeroase căi rin care să fie folosite puterile economice ale României şi să fie însufleţite schimburile comerciale. Tratatul este în continuare în vigoare şi piedicile politice care se opuneau punerii lui în aplicare au dispărut. Fără îndoială că mijloacele prevăzute în tratat pot fi folosite acum mai bine, însă este nevoie de un discipol dornic de învăţătură şi care să fie capabil de dezvoltare asupra căruia să se facă simţite efectele pedagogice. Însă această viziune trebuie mai întâi analizată în mod corect. Întreaga dezvoltare istorică pasivă de până acum a României vorbeşte împotriva unei posibilităţi de acest fel. Cunoscătorii ţării ne asigură că populaţia României nu este una ambiţioasă şi că în mod oriental-slav se mulţumeşte cu astâmpărarea foamei în loc să se străduiască să îşi asigure toate cele necesare. Religiozitatea moartă a bisericii ortodoxe îi întăreşte în această atitudine. Faptul că credinţa ortodoxă se găseşte alături de ideea naţională şi de cea de ordine în ideologia Mişcării Legionare ne face să nu ne aşteptăm la nici un fel de schimbare. Dacă se doreşte ca România să nu fie doar păstrată ci să fie folosită pe deplin acest lucru nu poate avea succes doar prin consiliere, ci prin metode coloniale. Pentru aceasta este nevoie ca în locul proprietăţilor ţărăneşti minuscule prost exploatate să apară mari moşii care să fie administrate după metode moderne sub conducere germană. Apoi trebuie ca forţa de lucru care acum leneveşte să fie ocupată intensiv pe model colonial cu agricultura şi trebuie alcătuite mair armate de muncitori care să refacă sistemul de drumuri extrem de înapoiat. Industriile care necesită forţă de muncă intensivă trebuie să fie transferate din Reich în România.În acest fel i se va da poporului german din România o şansă de implicare care să îi dea şi conştiinţa că joacă un rol important în cadrul Reichului. Poporul german din România a devenit de puţină vreme o corporaţie de drept public. Ei se poat alătura drapelului Reichului şi pot să îşi satisfacă serviciul militar în regimente proprii. Prin aceasta se reuşeşte ca Reichul să nu cedeze acest vechi post de graniţă, ci să îl păstreze şi cum este de dorit, să îl dezvolte. Ţara de dincoace de Carpaţi poate prin munca saşilor transilvăneni să primească din nou caracterul unui district german. De asemenea grupul etnic german oferă o rezervă necesară de oameni cunoscători ai ţării care să fie folosiţi pentru rezolvarea problemelor de cealaltă parte a Carpaţilor.
Aceste sarcini pot fi îndeplinite fără să fie atinsă suveranitatea formală a României (caracteristicile cele mai importante ale suveranităţii oricum îi lipsesc acestui stat) şi fără ca să fie blocate posibilităţile de dezvoltare ale puterilor vrednice din rândul populaţiei româneşti. Modalitatea de acţiune trebuie să fie o impunere pe cale paşnică. Nu ar trebui să fie dificil de obţinut sprijinul guvernului român pentru înfiinţarea unor moşii model şi treptat numărul acestor mari moşii să fie crescut. De asemenea nu ar trebui să fie întâmpinate obstacole de netrecut pentru punerea sub regie germană a construcţiilor de drumuri şi canale. Nu este nevoie de mijloace violente pentru penetrarea industrială. Există destul capital în Reich care caută oportunităţi şi care printr-o organizaţie centrală de intermediere în mod planificat să fie orientat către România.
Printr-o politică românească bazată pe realităţi şi nu pe programul imposibil de realizat al unei minorităţi de gardişti fiecare va primi ceea ce i se cuvine: masele capabil de dezvoltare o mai bună supraveghere şi alimentare ca până acum, germanii vor primi conducerea în ceea ce priveşte interesele Reichului şi foloasele cuvenite pentru contribuţia şi responsabilitatea lor politico-militară, forţele vrednice de origine românească vor primi participarea la guvernare şi administrare, conducerea producţiei şi a comerţului.
Misiunea militară germană din România trebuie să apere ordinea astfel încât să nu mai fie posibile dezordinile. Reichul german nu trebuie să lase să îi scape posibilităţile coloniale care se găsesc la uşa sa.
marți, 28 august 2012
BLAT, ROCK ŞI CĂPUŞE ÎN ROBĂ
Maria Diana Popescu, Agero
N.A.S.A declară că obiectele
inexplicabile filmate de robotul Curiosity pe Marte,
„reprezintă un moment istoric” pentru omenire. Ştiam eu
că nu sîntem singuri în Univers! Roboţelul face o descoperire
epocală: cele patru obiecte plutitoare reperate sînt pachetele
goale de ţigări, în imponderabilitate, ale extratereştrilor.
Adică o nouă mega-păcăleală americană, la fel cum avioanele lor
invizibile ar fi o specie nedescoperită de vulturi
sau farfurii zburătoare. Trucaje ieftine realizate
într-un deşert. Altfel cum şi-ar justifica N.A.S.A existenţa. Se
străduiesc ei să ne ţină cu capul în nori, însă pe Terra au loc
evenimente pentru cărţile de istorie. Cu toate că la Chişinău
s-au sudat canalele, convoiul oficial al Angelei Merkel a fost
atacat cu un cocktail Molotov. Fraţii de peste Prut sînt mîniaţi
şi în alertă pentru că peste Moldova şi România îşi întind din
nou mîinile lacome Germania şi Rusia. Frau Merkel şi Ţarul Putin
dau bice federalizării Moldovei, iar de bucurie, preşedintele
României-mamă, suspendat de popor şi reinstalat de către
emisarul Înaltei Porţi de la Washington, va dansa rock sau sîrba
pe loc pe 1 septembrie. E nuntă în cartier, la Palatul Snagov!
Eba, cu succesurile ei, se mărită, iar formaţia Voltaj le va
cînta mesenilor: „Lume... lume!”
Doamne, în ce
hal a ajuns România! O groază de bani daţi pe referendum,
economia la pămînt, visteria goală. Euro i-a bulversat pe
români, creşteri de preţuri pe măsura creşterii preţului
carburanţilor, promisiuni populiste de reîntregire a salariilor
şi pensiilor, dar procentele nu se regăsesc în buzunarele
noastre, Parlamentul e copărtaş la mega-hoţia votului,
băntîndu-şi joc de cei peste opt milioane de cetăţeni dornici să
scape de preşedintele suspendat a doua oară, care, odată
reîntors la Cotroceni va dezlănţui cele mai crunte represalii
împotriva poporului, pentru că a îndrăznit să-i dea
cu flit. Ce-ar fi dacă s-ar face un referendum pe tema
desfiinţării Parlamentului leneş şi
dezinteresat de soarta românilor? Pariez că s-ar obţine
rezultate surprinzătoare cu privire feţele politicienilor
şmecheri şi corupţi, aceleaşi feţe pe care le tot votăm de 22 de
ani. Iată de ce a fost împuşcat Ceauşescu! Băieţii deştepţi se
grăbeau să jefuiască ţara, iar Occidentul să arunce gunoaiele în
ograda românilor. După lovitura de stat, guvernele toate au
distrus economia ţării, în timp ce poporului îi era distrasă
atenţia cu şouri (sic) păcătoase, cu moluri şi sex,
cu marcheturi şi cu chiloţii aşa-ziselor vedete în presă,
cu manele şi fetiţe siliconate. Aştept o lege care să
pedepsească penal cumnaţii, verişorii, mătuşile, ginerii,
nurorile, cumetrii, fii, fiicele, nepoţii miniştrilor,
senatorilor şi ai altor factori de putere, parteneri de fraude
cu interlopii, care au „moştenit cu forţa”
patrimoniul realizat pe timpul lui Ceauşescu pentru Ţară.
Au făcut din el alte grămezi de bani şi o boieresc conform
îndemnului „să trăiţi bine”. Justiţia, o casă părăsită, a aciuat
şi solidarizat împotriva valorilor morale, împotriva statului de
drept, căpuşe în robă care în complicitate cu grupurile de
infractori şi cu oamenii politici vînd şi cumpără, la fel ca în
bazare, tot felul de sentinţe şi hotărîri, apărînd pe jefuitorii
patrimoniului naţional. Haosul din societatea românească este
generat de corupţia din instituţiile statului. „Bani, sex,
maşini, avere”, astea sînt reperele la care se raportează” şi pe
care le transmit mulţi dintre deţinătorii vremelnici ai
„puterii”, conectaţi la conductele de bani murdari. Şantaj,
şpagă şi justiţie la comandă. Cu dispreţ evident faţă de lege şi
de valorile româneşti, oamenii Puterii sînt autorii distrugerii
României. Că au avut de executat un ordin, că au avut de
intermediat un blat între ei şi infractorii mondiali, sînt
„făptaşii” asasinatului economic. Ei au sărăcit şi înfometat
poporul timp de 22 de ani. Cum zidul de la Târgovişte e prea mic
pentru aceste armate de hoţi, munca silnică pe viaţă pentru
reconstruirea României şi confiscarea bunurilor obţinute
fraudulos, ar prinde bine viitorului naţiunii.
După atîta război politic,
pensiile, salariile şi nivelul de trai nu vor fi la fel ca în
Uniune. Cu alte cuvinte, poporul va fi hrănit gratuit cu răbdări
prăjite, adică hoţia de stat rămîne stăpînă pe ceea ce a mai
rămas din trupul economic al ţării. În urmă cu vreo trei secole
şi jumătate, filosoful Descartes, nu prea iubit în zilele
noastre, de parcă el ar fi, şi nu capitaliştii americanii, la
originea răului în lume, afirma că, e mai bine să ne schimbăm
dorinţele, decît ordinea lumii - cîndva, înfloritoare, prosperă,
ordonată, împăcată cu sine şi cu Dumnezeu, azi, o stepă
sălbatică.
miercuri, 9 mai 2012
CU UNUL MAI PUŢINI...
Plutonierul Ion-Lucian
Leuştean, rănit grav anul trecut în Afganistan, a decedat în dimineaţa zilei de
miercuri, 9 mai, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central (SUUMC) din
Bucureşti. Subofiţerul se afla internat, în stare de comă, la secţia terapie
intensivă şi, în pofida eforturilor de lungă durată ale medicilor, viaţa sa nu
a mai putut fi salvată.Militarul, în vârstă de 25 de ani, era necăsătorit şi
era în serviciul militar din anul 2009.
Ion-Lucian Leuştean, care
era încadrat în Batalionul 2 Manevră, a fost rănit grav la data de 7 septembrie
2011, în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat, în timp ce
executa cercetarea terestră a unui obiectiv în provincia Zabul.Militarului i
s-a acordat pe loc primul ajutor, după care a fost transportat de urgenţă cu un
elicopter de evacuare medicală la spitalul militar din Baza Lagman pentru
intervenţii chirurgicale. În data de 8 septembrie, militarul român a fost
evacuat în Germania, la Spitalul militar american din Landstuhl, pentru tratament
de specialitate şi, ulterior, la 30 octombrie, a fost transferat în România, la
Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central, în stare vegetativă, fiind
diagnosticat cu multiple traumatisme interne şi cranio-cerebrale. Pe parcursul
întregii perioade de internare, Ion-Lucian Leuştean a beneficiat, în cadrul
secţiei de terapie intensivă, de monitorizare permanentă şi de tratament
complex suportiv şi curativ. Din nefericire, cu toate eforturile echipei
medicale pluridisciplinare de la SUUMC, evoluţia clinică a pacientului nu a
înregistrat ameliorări ale statusului cognitiv, iar în ultimele 10 zile s-a
constatat o deteriorare progresivă neresponsivă la tratament etiologic
specific, militarul decedând în urma unui stop cardio-respirator.
Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, l-a avansat la gradul de
sublocotenent post-mortem pe plutonierul Ion-Lucian Leuştean, care şi-a
sacrificat viaţa sub culorile Drapelului naţional, săvârşind acte de devotament
excepţional în timpul executării misiunii în teatrul de operaţii din
Afganistan.
De asemenea, ministrul Apărării Naţionale va înainta Preşedintelui României
propunerea de decorare a sublocotenentului post-mortem Ion-Lucian Leuştean cu
Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, pentru
militari, cu însemn de război.
Astăzi, 9 mai, la ora 15.00, în toate unităţile militare din ţară şi în cele
dislocate în afara teritoriului naţional, vor fi organizate ceremonii militare
şi religioase, în semn de recunoştinţă, preţuire şi deplin respect pentru eroul
Ion-Lucian Leuştean.
Conducerea Ministerului Apărării Naţionale îşi exprimă profundul regret pentru
pierderea vieţii sublocotenentului (p.m.) Ion-Lucian Leuştean şi este alături
de familia greu încercată.
Filiala 1 Beiuş a SCMD transmite sincere condoleanţe familiei îndurerate!
joi, 23 februarie 2012
Ca-n "Ferma Animalelor"...
Acest film a fost difuzat pe tvr1 de Craciun, in 1989.
Spunand cateva cuvinte despre modul cum ar trebui sa pastram cuceririle abia
obtinute, crainica a avertizat telespectatorii despre pericolul derapajelor
democratice si a spus ca acest film este un exemplu concludent. M-a marcat
acest comentariu, nu l-am uitat, m-am temut mereu de implinirea premonitiei crainicei dar, iata, am ajuns la mana "porcilor". Tot ce ni se
intampla azi este o copie la indigo a filmului... Sau cum spuneau batranii - "Cand ajunge sluga stapan...
marți, 21 iunie 2011
LA REFERENDUM, PE VIATA SI PE MOARTE!
Doamnelor si domnilor,
Cu ocazia intemeierii fiecarei filiale ati fost avertizati, in ultimii doi ani, asupra pachetelor de legi antieuropene, anticonstitutionale si antinationale care vor urma, vizand nu numai distrugerea fiecarei categorii socioprofesionale, incepand cu militarii, dar si, pas cu pas, a statului numit Romania!
Astazi, acest proces este ca si incheiat: industria ne-a fost definitiv distrusa, pamantul productiv nu ne mai apartine, exploatarile miniere sunt inchise pentru a fi cesionate pe nimic strainilor, nici o banca nu mai este romaneasca, ultimele posesiuni ale natiunii sunt gestionate de firma Franklin Templeton, iar guvernul se pregateste sa dea pe nimic ultimele active. Presedintele declara ca statul nu are nici o obligatie fata de cetateni si indeamna forta activa sa-si gaseasca de lucru aiurea iar premierul cere pensionarilor sa paraseasca in maximum sase ani, pe cale naturala, sistemul. Slujbele au ajuns o raritate, salariile o batjocura (pana si diurnele luptatorilor din teatrele de operatii au fost taiate), pensiile, alocatiile pentru copii, elevi si studenti, indemnizatiile pentru persoanele cu dizabilitati si pentru revolutionari - un lux, ca si spitalele si scolile!
Tot in urma cu doi ani, SCMD-ul va avertiza ca gongul final il va constitui, dupa distrugerea Romaniei de facto, distrugerea de jure prin regionalizare, ca inceput al destructurarii Romaniei prin federalizare. Si iata-ne ajunsi aici !
Un presedinte tradator, un guvern tradator, o majoritate parlamentara tradatoare vor sa imparta Tara, in scopul pastrarii puterii prin frauda, in opt regiuni de tip stalinist, botezate, in dispretul istoriei, “judete”. Mai mult decat atat, proiectul PDL-UNPR-UDMR prevede ca in aceste judete sa apara substructuri administrative de Ev Mediu timpuriu, prestatale, de tipul Tara Barsei, Tara Oltului, “Tinutul Secuiesc”, etc.
Va reamintim ca Ardealul cedat a fost eliberat la 25 octombrie 1944 prin jerfa a peste 58000 de militari romani si imediat ocupat de trupele sovietice, Stalin conditionand retrocedarea de acordarea cetateniei romane celor 400.000 de fascisti unguri adusi din Ungaria si colonizati de Horthy, si de creerea unui bantustan unguresc numit Regiunea Mures Autonoma Maghiara.
Mult hulitul Dej ne-a scapat de ocupatia ruseasca in 1958 si, la fel de hulitul Ceausescu, de consecintele acesteia, zece ani mai tarziu.
Astazi puterea tradatoare reface mostenirea stalinista in numele …democratiei europene.
Potrivit art. 118 din Constitutia Romaniei si Juramantului nostru, datoria noastra de militari este sa aparam “chiar cu pretul vietii” independenta, unitatea, integritatea terioriala a Tarii si democratia constitutionala. Pana la arme insa, exista mijloacele democratiei constitutionale. Deocamdata !
USL, ca forta a opozitiei, a declarat ca va organiza referendum-uri in judetele unde detine puterea in consilii. Impartasim aceleasi opinii ! Reorganizarea administrativ teritoriala a tarii nu se poate face fara consultarea natiunii! Natiune pe care o informam prin prezenta ca puterea tradatoare vrea prin forta, in Parlament, sau prin asumarea raspunderii de catre guvern sa impuna si absurda si antinationala Lege a statutului minoritatilor !
In consecinta, rugam toate filialele, pe toti membrii de sindicat dar si pe toti rezervistii din judetele unde se vor organiza referendum-uri, sa sprijine cu toata forta acest demers al USL, sa convinga intreaga populatie sa voteze impotriva reformei PDL-iste, pentru pastrarea integritatii teritoriale si a insasi existentei Romaniei ca stat.
Rugam de asemenea toate filialele si pe toti membrii SCMD si simpatizantii din judetele unde puterea detine controlul sa organizeze manifestari de toate tipurile pentru a solicita si obtine organizarea de referendum-uri.
Doamnelor si domnilor,
Batalia noastra nu mai este o lupta pentru statut si drepturi ci o BATALIE PENTRU ROMANIA. Sa fim pregatiti, la nevoie, de sacrificiul impus de Juramant!
Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARUmiercuri, 1 decembrie 2010
La Mulţi Ani, Ţara mea şi Mândra mea!
Numele lor stă scris pe frontispiciul monumentelor, pe troiţele de la răspântia drumurilor, pe crucile înnegrite de vreme prin cimitire dar mai ales în mintea şi sufletele celor care i-au cunoscut şi i -au preţuit. Atât cât au trăit au avut înfăţişarea noastră dar ei sunt mai presus decât noi, ei au renunţat la viaţa lor ca să o facă posibilă pe a noastră în cinste, respect şi demnitate.
Sunt acei care au în trupurile lor adânc săpate infirmităţi ireparabile, făcute de gloanţe, schije şi ger năprasnic.Sunt părinţii şi bunicii generaţiilor de azi...
Ei, Eroii Neamului, cei ce au îmbrăcat cămaşa morţii şi au murit cu imaginea Patriei în privire...
De fapt, ce a fost Patria pentru ei? Pentru ce şi-au dat viaţa?
Explicaţia e simplă – şi-au dat viaţa lor pentru viaţa celor pe care îi iubeau, aşa cum spune un cântec vechi pe care îl cântau soldaţii români:
„Am şi eu la mine-n sat un petic de ogor
Pe care tatăl meu mi l-a lăsat
Şi mai am la mine-acasă o mândră în pridvor
Am pe mândra mândrelor din sat.
Ogorul meu şi mândra mea
Doar Dumnezeu le poate lua
Dar eu ştiu că nu mă lasă singur să rămân
Că şi Dumnezeu e-un bun român.
Ţara mea şi mândra mea
Mi-am scris pe inima din piept doar două nume
România şi cu Leana mea
Asta-i tot ce am pe lume
Ţara mea şi mânda mea.
Ţara mea şi mândra mea
Păi amândouă laolaltă să–nflorească
Şi mă rog lui Dumnezeu aşa –
Eu să mor dar să trăiască,
Ţara mea şi mândra mea!”
L-am auzit pentru prima dată din gura lui Dumitru Fărcaş, prin 1988,89...
Mi-am amintit de el şi ţi-l dăruiesc azi, 1 Decembrie 2010, ora 1şi 3 minute...
Vreau sa fiu printre primii care-ţi spune:
La Mulţi Ani, Ţara mea şi Mândra mea!
LA MULŢI ANI, MAMA ROMÂNIA!
Simion Suciu
Simion Suciu
sâmbătă, 6 noiembrie 2010
Sincere condoleante familiei, sincere condoleante natiunii romane!
“”S-a stins lumina lumii”” – a sunat rezumarea in cuvinte pentru contemporani, a vestii disparitiei premature in tabara de la Zemun a cruciatului roman Iancu de Hunedoara.
Aceeasi consternare si aceleasi sentimente le-au incercat alaturi de toti romanii care mai simt romaneste si militarii, la aflarea vestii ca in in aceasta dimineata s-a savarsit prematur din viata un alt mare cruciat roman, cruciat de data aceasta contemporan, un mare luptator pentru Adevar, pentru drepturile legitime ale natiunii noastre dar si in primul rand, pentru cultura romana si pentru toate valorile ei autentice, poetul national Adrian Paunescu.
Aceasta disparitie se inscrie intr-un lung si cumplit sir de pierderi de valori ale neamului urmand indeaproape lui Grigore Vieru, Mihai Ungheanu si Mircea Micu.
Pentru cultura romana, pentru limba romana, pentru firavele sperante de viitor ale romanilor, pierderea este ireparabila.
In ceea ce priveste omul de geniu si opera sa, Istoria va desparti in viitor, ca de obicei, apele.
In calitate de contemporani, noi nu putem decat sa ne exprimam durerea in fata acestei nedrepte pierderi si sa transmitem condoleantele noastre atat familiei cat si natiunii romane, in egala masura indoliate. Si ne mai exprimam totodata convingerea ca de acolo de unde este, poetul si luptatorul care a fost fratele nostru, al tuturor, va sti sa ne lumineze in continuare calea, in clipele de cumpana.
Dumnezeu sa-l odihneasca!
SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
ASOCIATIA CADRELOR MILITARE IN REZERVA SI IN RETRAGERE “”AVRAM IANCU”” - ORADEA
Abonați-vă la:
Postări (Atom)