ASTĂZI SE ÎMPLINEȘTE UN AN DE CÂND ADRIAN PĂUNESCU A PLECAT DINTRE NOI

REMEMBER

O ZI DIN VIAŢA MEA

Ieri a fost 25 octombrie - pentru majoritatea românilor semnificând Ziua Armatei României. Tot ieri Regele Mihai I al României şi-a sărbătorit ziua de naştere. Două aniversări - una stabilită de lege şi a doua de Dumnezeu (nimeni nu-şi poate stabili sau alege ziua de naştere).
Răcit - cobză fiind, nepermiţându-mi să ies din casă, am urmărit ambele sărbători la tv şi pe net. Nu mică mi-a fost mirarea când l-am auzit pe primul-ministru al României spunând:

 "Toţi românii ştiu că ultima brazdă de pământ românesc a fost eliberată cu jertfa armatei române, aici, la Carei, în 25 octombrie 1945." 

La început am zis că nu am auzit eu bine dar m-am convins de contrariu, urmărind jurnalele de actualităţi. 

Doamne, în ce ţară trăim? De când mă ştiu nu mi s-a întâmplat să asist la o gafă de asemenea proporţii. Întreb şi eu - ce legitimitate are o persoană, chiar prim-ministru al unei ţări, să vorbească despre un act istoric cînd nici măcar nu ştie în ce dată a avut loc?
Citez din Gazeta de Nord - Vest (http://www.gazetanord-vest.ro/2011/10/25/ziua-armatei-cu-premierul-boc/):

"Ardealul de Nord, eliberat un an mai târziu?!

Ultimul discurs i-a aparţinut premierului Boc, care a ţinut să felicite toţi membrii  armatei române, subliniind rolul major pe care soldaţii români l-au avut de-a lungul istoriei. Totuşi, Emil Boc a greşit anul eliberării Ardealului de Nord, precizând în loc de anul 1944, anul 1945. “Este o mare onoare pentru mine să fiu astăzi aici într-o zi atât de importantă pentru poporul român, pentru cei care îmbracă haina militară. Niciun moment din istoria României nu ar fi fost posibil fără implicarea şi contribuţia armatei. Cele mai importante realizări ale poporului român sunt legate de armata română. Câştigarea în 1877 a Independenţei de Stat a României, realizarea Marii Uniri, în 1918, ca urmare a jertfei armatei române în Primul Război Mondial, recâştigarea Ardealului de Nord în urma celui de-al Doilea Război Mondial, sunt toate împliniri ale poporului român, care nu ar fi fost posibile fără armata română. Unde putea fi mai bine sărbătorită Ziua Armatei Române, astăzi, 25 octombrie, decât aici, la Carei? Toţi românii ştiu că ultima brazdă de pământ românesc a fost eliberată cu jertfa armatei române, aici, la Carei, în 25 octombrie 1945. Aici, practic, românii au arătat prin armată că ştiu să îşi preţuiască istoria, ştiu pentru că sunt fiu al Ardealului”, a declarat primul ministru Emil Boc. Acesta s-a corectat ulterior în privinţa anului eliberării Ardealului de Nord, care este 1944. Şeful Guvernului a mai ţinut să precizeze în discursul său că România are în acest moment cel mai înalt grad de securitate militară din istoria sa."

Impardonabil, domnule prim-ministru! Impardonabil! Bunicii mei, unul căzut la Cotul Donului şi celălalt, în ultimele zile de război, lăsând orfani pe mama mea de 9 ani şi tatăl meu de 15 ani se răsucesc în mormânt. Vorbiţi de Armata României, cea pe care aţi terfelit-o pe la toate posturile de radio şi televiziune, de veteranii pe care îi umiliţi şi pe care, puţini câţi mai sunt, îi "onoraţi" cu reducerea pensiilor, despre activii şi rezerviştii de azi, cărora le diminuaţi sistematic soldele şi pensiile. Nu ştiţi despre ce vorbiţi dar... vorbiţi.

Cu gustul amar al sărbătorii ratate am aşteptat discursul MS Regele Mihai I.

Ultima dată l-am văzut pe Rege în Beiuş, în 2007. Venise să viziteze oraşul la invitaţia primarului Odobasianu. Nu mică mi-a fost mirarea cînd l-am văzut coborând de la volanul limuzinei regale. Nefiind un adept al monarhiei dar şi influenţat de "învăţamintele" din şcolile urmate, am rămas uimit de nobleţea şi echilibrul degajate de familia regală. 

Discursul în faţa Parlamentului României m-a impresionat. Atât de firesc, pe înţelesul oricui, sincer, realist, motivant:

"Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Sunt mai bine de şaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară naţiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia reprezentanţilor legitimi ai poporului.

Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toţi cei care au murit pentru independenţa şi libertăţile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.

Ultimii douăzeci de ani au adus democraţie, libertăţi şi un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, îşi împlinesc visele şi încearcă să-şi consolideze familia şi viaţa, spre binele generaţiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.
Mersul României europene de astăzi are ca fundament existenţa Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea, întru libertate şi democraţie, a Legislativului românesc de după anul 1989.
Dar politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului.

Multe domenii din viaţa românească, gospodărite competent şi liber, au reuşit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători şi companiile mijlocii, tinerii şi profesorii din universităţi, licee şi şcoli, cei din agricultură.

Încearcă să-şi facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomaţii şi funcţionarii publici, deşi sunt puternic încercaţi de lipsa banilor şi descurajaţi instituţional. Îşi fac datoria faţă de ţară instituţii precum Academia Română şi Banca Naţională, deşi vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit faţă de ierarhia valorilor din societatea românescă.

Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare.

România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile şi aeroporturile moderne sunt parte din forţa noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a societăţii.

Regina şi cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susţine interesele fundamentale ale României, continuitatea şi tradiţiile ţării noastre.

Nu m-aş putea adresa naţiunii fără a vorbi despre Familia Regală şi despre importanţa ei în viaţa ţării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor!

Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos.

În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra fiinţei naţiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul plac nu au ce căuta în instituţiile româneşti ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.

Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii şi fraţii noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni şi respectaţi.

Am servit naţiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, unele fericite şi multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare naţiunii române:

Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.

Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi.

Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi. Europa de astăzi este un continent în care popoarele şi pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne totdeauna.

Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume.

Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!"

Ultima frază m-a impresionat profund: "Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri."

Ce-o să le dăm copiilor noştri atunci când va veni scadenţa? Cum o să le explicăm că am primit o ţară la cheie şi le returnăm un morman de moloz. Cum o să le justificăm faptul că tot ce am construit într-o viaţă nu mai este? Ce le vom spune? 

Întrebări retorice...

N-am apucat să mă dezmeticesc bine şi a sosit seara, concertul de gală. Aceeaşi senzaţie de echilibru şi bun simţ. Am uitat că mai-marii României (Băsescu, Boc, Anastase, et.comp. ba chiar şi Patriarhul ) au tratat cu indiferenţă acest eveniment unic şi de importanţă istorică şi, nu-mi explic de ce,  pentru prima dată în ultimii ani,câteva ore am avut senzaţia că trăiesc normal...

Îmi venea să spun, şi o spun public, precum unul dintre oştenii lui Mihai Viteazul:

SĂ NE TRĂIEŞTI, MĂRIA TA!

ULTIMUL 25 OCTOMBRIE

Toți militarii de carieră au îndrăgit Armata și o dată cu ea Țara. Așa se face că întreaga viață au închinat-o Țării și Armatei. Au fost educați arătându-li-se că acestea se află printre valorile supreme ale oricărui Neam, care vrea să dăinuie peste timp. Și-au format convingeri că cele două sunt nemuritoare. Dar, sunt astăzi contemporanii unor întâmplări halucinante. Armata a fost decimată. Și ceea ce este mai trist, nu au făcut-o dușmanii din exterior, care s-au temut întotdeauna de Armata Română, ci de trădătorii în rol de călăi ai Neamului Românesc.Au distrus Armata și o dată cu ea valorile pe care s-a sprijinit Poporul Român din vremuri imemorabile. Astăzi mai avem Armată doar în evidențele documentelor oficiale, în spatele cărora se află dezastrul. Specialități și arme fie au dispărut, fie sunt pe cale de dispariție. Avem în locul unei armate profesioniste o armata de week-end plătită și înzestrată prost. Și uite așa Brava Armată Română a ajuns azi un joc de copii spre sfârșit de săptămână! Și cu siguranță de râsul lumii, între Armatele Lumii! A.I. Cuza întemeitorul Armatei Române Moderne se răsucește în aceste momente în mormânt, cum ar spune românul. Opera lui, de consolidare a temeliei Nației Române, nu a rezistat dorinței de distrugere a celor care ne conduc. Primul deceniu al mileniului trei a zdruncinat întregul edificiu. Armata Română Modernă marchează în anul de grație 2011 ultima sa aniversare tradițională. Miile de militari: veterani de război, rezerviști și disponibilizați au condus pe ultimul drum instituția pentru care și-au sacrificat viața. Pentru aceștia faptul că nu mai beneficiază de o pensie ocupațională care să-i individualizeze între celelalte categorii socio-profesionale, echivalează cu desființarea lor identitară. Dacă așa trebuia, fără voia lor desigur, să li se reducă niște drepturi câștigate în mulți ani de muncă, se putea face asta în contextul menținerii reglementărilor speciale privind Armata și fără a fi jigniți și desconsiderați. Sintagma „pensii speciale” nu înseamnă cuantumul, cum voit și perfid s-a manipulat opinia publică, ci faptul că noi militarii avem o profesie specială care presupune să-ți oferi viața pentru Țară la nevoie. Culmea cinismului la care asistăm este că cei care au produs acest dezastru îl prezintă ca pe o mare realizare. Și tragic este faptul că se găsesc destui care împărtășesc acestă idee. Ca militari în rezervă PROTESTĂM. Este singura formă în care putem să ne exprimăm dezacordul. Atât mai avem la dispoziție noi foștii militari de carieră: veterani, rezerviști, disponibilizați. În curând noi nu vom mai exista. Statutul nostru conservat, ca o recunoaștere cu valoare de simbol pentru servirea intereselor țării la pace, dar și la război, va fi desființat. Valoarea de simbol a Armatei și Tradițiilor ei vor fi îngropate, culmea chiar de conducătorii ei, care nu au înțeles că se află în slujba Țării și că ei sunt efemeri în raport cu Țara și valorile ei care sunt eterne. Și dacă lucrurile au ajuns iată, aici, se mai îndoiește cineva că acestă falsă și mult clamată reformă a statului (!?) se va opri acum? Cu siguranță Poporul Român nu. Asistați în acest an stimați concetățeni la Ultima Aniversare a Armatei Române. Sunteți martorii distrugerii unuia dintre pilonii Existenței Statale Românești. Valoarea de simbol ca element de Forță a Națiunii s-a năruit. Se lucrează cu spor la dispariția Statului Național Unitar Român. Regionalizarea este doar un exemplu. Noi TOȚI suntem martorii impasibili la jocul cu viitorul nostru, dar mai ales al copiilor noștri. Când se vor întoarce AICI din lumea largă, unde o conducere iresponsabilă i-a alungat, AICI pentru ei nu va mai fi ACASĂ. Și pentru asta ne vor condamna întrebându-ne: Ce ați facut cu noi de am rămas orfani de ȚARĂ? Și oare ce le vom spune? Vor avea actualii conducători înțelepciunea necesară să oprească ACUM acest curs? Și dacă nu o au NOI TOȚI TREBUIE SĂ-I OPRIM!

Col (r.) Dumitru Codiță

Preluare: http://scmdfiliala1prahova.blogspot.com/

Viperele şi... CNR

De două zile s-au încheiat lucrările Consiliului Național al Reprezentanţilor... Nu m-am grăbit să scriu despre asta pentru că lucrul făcut în pripă nu este nici durabil nici eficient. Aşa că aştern acum câteva rânduri în ideea de a împărtăşi cu dumneavoastră impresiile după încheierea CNR de la Alba Iulia.
Aşteptată cu mult interes atât de prieteni cât şi de duşmani, CNR a demonstrat ceea ce era de demonstrat - sindicatul are la conducerea filialelor oameni cu scaun la cap, oameni pentru care contează faptele şi nu vorbele. La Alba am reuşit să descâlcesc multe nelămuriri, am cunoscut preşedinţii filialelor şi membrii CD - am cunoscut mulţi oameni pe care-i ştiam doar de pe net - i-am văzut în carne şi oase şi m-am bucurat că eram aidoma cum îmi imaginam să fie; la rândul meu, nădăjduiesc că n-am dezamăgit pe nimeni.
Discuţii au fost, şi contradictorii, destule. Până la urmă s-a găsit limbajul comun şi s-a făcut lumină. S-a dovedit, cu acte în regulă că "Hoţul stigă: uite hoţul!", fapt care, din punctul meu de vedere, era de aşteptat. S-au limpezit apele...

Am constatat cu amărăciune că tot veninul aruncat pe unele bloguri, pe grupurile de discuţii, pe mail, nu au fost altceva decât o încercare a unor indivizi de a destabiliza Sindicatul sau, de ce nu, de satisfacere a unor orgolii ilegitime. 
Până la urmă, liderii filialelor au ales calea cea dreaptă şi corectă, îndeplinind obiectivele CNR şi nu dezideratele altora, care, precum şarpele după ce a fost omorât, tot vor mai da o vreme din coadă...

Lt.col.r. Simion Suciu

Preşedintele Filialei 1 a SCMD Beiuş

TESTAMENTUL NESCRIS

10.10.2011

   La mitingul din ziua de 7 octombrie ar fi vrut să vină şi fratele meu, cpt.(r.) Lică Dorel deşi nu era sindicalist şi nici pensionar militar întrucât, printr-un nefericit concurs de împrejurări, părăsise armata după 9 ani de slujire a patriei sub drapelul de luptă tricolor. Cu un destin nefericit, a ajuns să-şi câştige existenţa ca agent de pază la o instituţie de stat, unde i se oferise şi cazare. Dar urmărea cu atenţie activitatea S.C.M.D. şi era convins că foarte curând acesta va deveni o forţă de neoprit.

   La miting însă n-a putut să ajungă. A ascultat îndemnul preşedintelui ţării de a pleca într-o lume mai bună şi pe al premierului de a părăsi pe cale naturală sistemul, astfel încât în ziua de 3 octombrie 2011 s-a dus să se odihnească pe veci alături de părinţi.

   Bolnav fiind, în ultimele zile de viaţă mi-a împărtăşit convingerile lui despre cum trebuie acţionat pentru înlăturarea cancerului portocaliu din trupul societăţii româneşti.

    Mafioţii aceştia conduşi de diabolicul marinar –spunea el – cunosc foarte bine psihologia poporului român, definit de fatalismul ciobanului mioritic şi de deloc măgulitoarea trăsătură moştenită de la geto-daci : aceea subliniată de Herodot, părintele istoriei, care observa că cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci erau incapabili de a se uni în cuget şi în simţiri. Această dezbinare a noastră o cultivă geniul răului din fruntea ţării care a reuşit să asmută toate categoriile sociale unele împotriva altora, ba a reuşit chiar să învrăjbească şi militarii între ei –spunea cu obidă fratele meu. Totuşi, pe români îi poate uni ura împotriva dictaturii, ca în 1989, sau pericolul dispariţiei statale ca în 1917 la Mărăşeşti. Iată ce nu mai pot controla mafioţii portocalii ! Ura poporului împotriva acestei tagme de jefuitori a ajuns la apogeu, dar fatalismul din concepţia românilor îi împiedică să iasă masiv în stradă. Voturile de anul viitor pot fi furate de aceşti ticăloşi care nu se vor da în lături de a-i mânji pe oamenii săraci, îndeosebi de la ţară, cu produse alimentare şi bani pentru a fi votaţi din nou. Nemernicii care au adus ţara în sapă de lemn, au vândut-o duşmanilor ei, precum Iuda pe  Iisus, au distrus spitale şi şcoli şi viitorul copiilor noştri, mizează pe memoria socială scurtă, pe lipsa de viziune a celor mai puţin şcoliţi şi pe sărăcia oamenilor gata să-şi vândă ziua de mâine pentru bucata de pâine primită ca pomană azi.

   Dar nu e totul pierdut dacă S.C.M.D. va acţiona acum, nu defensiv prin instanţe şi proteste la care nu prea se deranjează toţi membrii de sindicat, ci printr-o ofensivă hotărâtoare împotriva mafioţilor.Trebuie decapitată năpârca. Acum. Acţionaţi pentru suspendarea preşedintelui acum, spunea fratele meu,strângeţi semnături, umblaţi din casă în casă, oamenii vor semna căci s-au săturat de acest beţiv care îşi urăşte propriul popor şi îl minte cu neruşinare, sărăcindu-l pentru binele lui şi al ticăloşilor din jurul lui. Fără acest diavol care a transformat România într-un stat mafiot, partidul portocaliu nu va mai însemna nimic şi alegerile de la anul nu vor mai putea fi furate. Acest popor are încă încredere în armată. Voi, sindicaliştii militari nu aveţi dreptul să lăsaţi garda jos şi să moară ultima speranţă a românilor!  

   Dacă Dumnezeu i-ar fi dat zile nefericitului meu frate, ar fi putut să fie prezent la miting şi să spună toate acestea de la tribuna din faţa Statuii Eroilor de lângă Academia Militară. Am vrut să iau şi eu cuvântul la acest miting pentru a comunica tuturor testamentul nescris al celui ce a fost cpt.(r.) Lică Dorel – Dumnezeu să-l odihnească în pace ! – dar timpul alocat manifestării nu a mai permis şi intervenţia mea.

   Am ţinut însă să o fac pe această cale pentru a-mi elibera sufletul. Şi dacă fratele meu a privit dintr-o stea la adunarea din 7 octombrie, probabil se va fi bucurat că ideea suspendării preşedintelui Băsescu a fost înscrisă pe steagul de luptă al sindicatului nostru.

         Col. (r.) Lică Pavel