La 1859, prin actul de voinţă al românilor s-au înfăptuit
Unirea Moldovei cu Muntenia, victorie de seamă în luptele purtate de atâtea
generaţii de înaintaşi şi, în acelaşi timp, marile transformări economice şi
social-politice reclamate în mod obiectiv de înaintarea naţiunii române pe
calea progresului şi punerii bazelor statului modern. Pe bună dreptate scria
mai târziu ziarul transilvănean "Tribuna" din Sibiu: "Unirea fusese cea mai îndrăzneaţă şi cea mai
înţeleaptă faptă a naţiunii româneşti. Îndrăzneaţă pentru că s-a săvârşit
împotriva voinţei şi dorinţei tuturor marilor puteri europene şi înţeleaptă
pentru că, după veacuri de zbuciumări, părinţii patriei prevăzură, în sfârşit,
că numai unirea poate să fie pârghia de înălţare a neamului românesc".
Este în stare naţiunea românească de a mai face o faptă înţeleaptă dar, mai ales, îndrăzneaţă?
