IN LOC DE...

“Omul trebuie să aibă şi prieteni şi duşmani. Prietenii îl învaţă ce trebuie să facă, iar duşmanii îl obligă să facă ce trebuie” Nicolae Iorga

luni, 10 octombrie 2011

TESTAMENTUL NESCRIS


10.10.2011

   La mitingul din ziua de 7 octombrie ar fi vrut să vină şi fratele meu, cpt.(r.) Lică Dorel deşi nu era sindicalist şi nici pensionar militar întrucât, printr-un nefericit concurs de împrejurări, părăsise armata după 9 ani de slujire a patriei sub drapelul de luptă tricolor. Cu un destin nefericit, a ajuns să-şi câştige existenţa ca agent de pază la o instituţie de stat, unde i se oferise şi cazare. Dar urmărea cu atenţie activitatea S.C.M.D. şi era convins că foarte curând acesta va deveni o forţă de neoprit.
   La miting însă n-a putut să ajungă. A ascultat îndemnul preşedintelui ţării de a pleca într-o lume mai bună şi pe al premierului de a părăsi pe cale naturală sistemul, astfel încât în ziua de 3 octombrie 2011 s-a dus să se odihnească pe veci alături de părinţi.
   Bolnav fiind, în ultimele zile de viaţă mi-a împărtăşit convingerile lui despre cum trebuie acţionat pentru înlăturarea cancerului portocaliu din trupul societăţii româneşti.
    Mafioţii aceştia conduşi de diabolicul marinar –spunea el – cunosc foarte bine psihologia poporului român, definit de fatalismul ciobanului mioritic şi de deloc măgulitoarea trăsătură moştenită de la geto-daci : aceea subliniată de Herodot, părintele istoriei, care observa că cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci erau incapabili de a se uni în cuget şi în simţiri. Această dezbinare a noastră o cultivă geniul răului din fruntea ţării care a reuşit să asmută toate categoriile sociale unele împotriva altora, ba a reuşit chiar să învrăjbească şi militarii între ei –spunea cu obidă fratele meu. Totuşi, pe români îi poate uni ura împotriva dictaturii, ca în 1989, sau pericolul dispariţiei statale ca în 1917 la Mărăşeşti. Iată ce nu mai pot controla mafioţii portocalii ! Ura poporului împotriva acestei tagme de jefuitori a ajuns la apogeu, dar fatalismul din concepţia românilor îi împiedică să iasă masiv în stradă. Voturile de anul viitor pot fi furate de aceşti ticăloşi care nu se vor da în lături de a-i mânji pe oamenii săraci, îndeosebi de la ţară, cu produse alimentare şi bani pentru a fi votaţi din nou. Nemernicii care au adus ţara în sapă de lemn, au vândut-o duşmanilor ei, precum Iuda pe  Iisus, au distrus spitale şi şcoli şi viitorul copiilor noştri, mizează pe memoria socială scurtă, pe lipsa de viziune a celor mai puţin şcoliţi şi pe sărăcia oamenilor gata să-şi vândă ziua de mâine pentru bucata de pâine primită ca pomană azi.
   Dar nu e totul pierdut dacă S.C.M.D. va acţiona acum, nu defensiv prin instanţe şi proteste la care nu prea se deranjează toţi membrii de sindicat, ci printr-o ofensivă hotărâtoare împotriva mafioţilor.Trebuie decapitată năpârca. Acum. Acţionaţi pentru suspendarea preşedintelui acum, spunea fratele meu,strângeţi semnături, umblaţi din casă în casă, oamenii vor semna căci s-au săturat de acest beţiv care îşi urăşte propriul popor şi îl minte cu neruşinare, sărăcindu-l pentru binele lui şi al ticăloşilor din jurul lui. Fără acest diavol care a transformat România într-un stat mafiot, partidul portocaliu nu va mai însemna nimic şi alegerile de la anul nu vor mai putea fi furate. Acest popor are încă încredere în armată. Voi, sindicaliştii militari nu aveţi dreptul să lăsaţi garda jos şi să moară ultima speranţă a românilor!  
   Dacă Dumnezeu i-ar fi dat zile nefericitului meu frate, ar fi putut să fie prezent la miting şi să spună toate acestea de la tribuna din faţa Statuii Eroilor de lângă Academia Militară. Am vrut să iau şi eu cuvântul la acest miting pentru a comunica tuturor testamentul nescris al celui ce a fost cpt.(r.) Lică Dorel – Dumnezeu să-l odihnească în pace ! – dar timpul alocat manifestării nu a mai permis şi intervenţia mea.
   Am ţinut însă să o fac pe această cale pentru a-mi elibera sufletul. Şi dacă fratele meu a privit dintr-o stea la adunarea din 7 octombrie, probabil se va fi bucurat că ideea suspendării preşedintelui Băsescu a fost înscrisă pe steagul de luptă al sindicatului nostru.

         Col. (r.) Lică Pavel

vineri, 7 octombrie 2011

Lansarea PLATFORMEI CIVICE




Asa cum a promis inca din luna martie a.c., SCMD a organizat astazi, 7 octombrie, cu ocazia Zilei Internationale a Muncii Decente si a deschiderii lucrarilor Adunarii Anuale Parlamentare NATO la Bucuresti, in Capitala si in toata tara ample manifestatii. Invitati au fost toate sindicatele, federatiile sindicale si ONG-urile partenere ale SCMD si ale Fundatiei FACIAS, cu care SCMD colaboreaza perfect pentru sustinerea actiunii Comitetului de Initiativa Civica de strangere de semnaturi pentru modificarea Constitutiei, in sensul suspendarii presedintelui si prin vointa nationala directa.

Scopul mitingurilor de astazi de la Bucuresti si din Tara, a fost organizarea Societatii civile de catre militari, in dubla lor calitate de membri de drept ai Societatii civile (ca militari si sindicalisti) in jurul unui program coerent de actiune civica, in douasprezece puncte, de larg interes national, numit PLATFORMA CIVICA.

La Bucuresti si in Tara, reprezentantii de drept ai Societatii civile au votat in unanimitate textul Proclamatiei care a prezentat PLATFORMA CIVICA.

Cu mentiunea ca societatea civila nu inseamna acea parte a societatii care nu are pistoale, asa cum s-a inteles cand a fost emanat programul absolut imbecil si anticonstitutional intitulat ”controlul Societatii civile asupra Armatei” ci, acea parte a societatii care, prin lege, nu are acces la actul politic decizional (structurile militare, biserica, sindicatele, profesorii, educatorii, politistii, magistratii, functionarii publici, etc) va punem la dispozitie textul Proclamatiei, respectiv programul numit PLATFORMA CIVICA, votata in unanimitate de delegatii ONG-urilor si sindicatelor prezente la Bucuresti. Numarul aderentilor va fi comunicat dupa ce vom insuma toate datele de la actiunile desfasurate in paralel de SCMD in Tara:

“PROCLAMATIA

din Piata Eroilor Patriei

         Noi, reprezentanti de drept ai Societatii civile, intruniti astazi, 7 octombrie 2011, in Piata Eroilor Patriei, cu ocazia Zilei Internationale a Muncii Decente, proclamam, in numele sindicatelor si asociatiilor pe care le reprezentam, in atentia intregii natiuni romane si a reprezentantilor NATO, participanti la Adunarea Anuala Parlamentara NATO la Bucuresti, hotararea noastra de a lupta pana la capat, prin orice mijloace legale, pentru afirmarea drepturilor noastre legitime, conforme legislatiei europene, drepturi care constituie baza PLATFORMEI CIVICE pe care o propunem tuturor cetatenilor Romaniei, dupa cum urmeaza:
1.     Dreptul inalienabil si neingradit la munca decenta, fapt ce presupune:
·        Locuri de munca garantate, indiferent de varsta, persoanelor majore, prin contracte colective si individuale
·        Libertatea alegerii locului de munca
·        Salarii decente
·        Protectie sociala
·        Dialog social
·        Pensii decente
·        Alocatii pentru copii
·        Ajutoare sociale pentru persoane cu dizabilitati.
2.     Dreptul inalienabil si nerestrictionat al cetateanului la proprietate mobila, imobila si de calitate (grad militar, titlu stiintific, pensie dobandita, drept de autor sau proprietate intelectuala, etc).
3.     Dreptul inalienabil de proprietate al natiunii romane asupra solului, subsolului, apelor, spatiului maritim si aerian romanesc.
4.     Dreptul la sanatate fapt ce presupune refacerea retelei de spitale si unitati medicale de stat, a productiei farmaceuticeromanesti si interzicerea desfiintarii Instutului Cantacuzino.
5.     Dreptul la educatie prin reforma invatamantului in interesul imediat si de perspectiva al natiunii romane, cu interzicerea stricta a politizarii acestuia.
6.     Dreptul la justitie obiectiva prin interzicerea amestecului Executivului si politizarea actului de justitie, desfiintarea structurilor de politie politica de tip stalinist si a instrumentelor politice tip Curtea Constitutionala, ANI, DNA, CNSAS, etc.
7.     Dreptul la cultura romaneasca si europeana, prin depolitizarea culturii si desfiintarea instrumentelor de tip stalinist gen CNA si ICR.
8.     Dreptul la siguranta nationala, prin refacerea si depolitizarea completa a structurilor militare, de ordine publica, siguranta nationala, penitenciare si reinvestirea in productia romaneasca de aparare.
9.     Dreptul inalienabil al natiunii romane la un stat social, ca expresie a vointei si intereselor cetatenilor.
10.                       Dreptul la un guvern responsabil in fata natiunii.
11.                       Dreptul la reprezentare parlamentara corecta prin anularea restrictiilor de tip politie politica si “lustratiilor”, a actualului sistem electoral ticalos si interzicerea migratiei parlamentare.
12.                       Dreptul cetatenilor de a declansa procedura de suspendare a Presedintelui prin depunerea unui milion de semnaturi.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!”

Reprezentantii Societatii civile care au aderat, prin vot si semnatura, vor sustine in alegeri acele forte politice care-si insusesc in programul lor de guvernare punctele cuprinse in programul numit PLATFORMA CIVICA. In caz contrar, acest program va deveni un program electoral in sine, al Societatii civile din Romania!

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

joi, 6 octombrie 2011

GÂNDURI ÎN PRAG DE MITING



Nici nu ştii cum trece vremea...   
E din nou toamnă în Ţara Beiuşului.  Şi parcă nici nu a trecut un an de când scriam despre patru parlamentari care vor vota cu România  şi, la momentul respectiv, chiar aşa s-a întâmplat – au votat în favoarea moţiunii de cenzură. Cu toate că moţiunea nu a trecut prin parlament, noi rămânând la discreţia ciocoilor noi pe durată nedeterminată(?), totuşi am nutrit speranţa că nu suntem singuri, mai este cineva alături de noi, şi ne-am pus nădejdea şi în aceşti patru parlamentari – Tudor Ciuhodaru, Liviu Câmpanu, Niculae Mircovici şi Nicolae Stan.      
Vremea a trecut şi iată, odată cu noul an, cum iubirile sunt trecătoare iar în mioriticul nostru plai, plin de surprize (şi gropi pe drumuri), au apărut primele semne că nădejdea noastră a fost de scurtă durată – în 21 iunie 2011, când s-a votat(?) OUG 1/2011 ce mi-a fost dat să văd – din cei patru parlamentari „ai noştri” au votat trei şi doar unul a votat pentru noi. Care va să zică „cei patru apostoli au fost trei, Luca şi Matei?” – domnii Stan şi Mircovici votând pentru, dl. Ciuhodaru a votat împotrivă iar dl. Cîmpanu nu a votat şi asta ne-a favorizat oarecum deşi votul nu a fost curat. Poate că votul d-lui Stan nu m-a pus pe gânduri deoarece dânsul era „independent” la vremea aceea, dar votul d-lui Mircovici m-a lăsat cu răsuflarea tăiată – tocmai dânsul, fost militar de carieră a votat împotriva foştilor săi colegi faţă de care, desigur, are o obligaţie pentru că l-au votat? Nu mai pun la socoteală voturile celorlalţi, foştiI militari din Parlament înrolaţi în „Armia Portocalie” pentru care, Armata României a fost, aşa cum spunea un fost ministru al apărării (MI SE PARE DL. Victor Babiuc, în urmă cu câţiva ani, doar „o umbrelă pentru vreme rea”. Motivarea domniei sale la acea vreme, puerilă şi ipocrită, m-a umplut de silă: „îţi explic ca aveam de ales intre a defavoriza majoritatea de 90% si a favoriza pe mult mai putini. Ceea ce nu ştiu colegii, si unii si alţii, este ca există dorinţa ca ordonanţa să se întoarcă la Comisia de muncă, pentru a fi diminuate câştigurile celor mulţi si nu pentru a nu se scădea o parte din pensii. Niciodată un chirurg nu va fi iubit când taie o mână, chiar dacă prin asta salvează o viaţă” (extras dintr-um mail cere a circulat multă vreme pe roarmy230, pe care şi eu l-am primit). Chiar aş fi vrut să-i dau un răspuns pe aceeaşi lungime de undă – Ce-aţi spune dumneavoastră, domnule general – senator dacă eu, chirurg fiind, v-aş tăia mâna cu care aţi votat pentru ca să nu mai puteţi „salva” altădată 10% din pensionarii militari? Dar astea sunt… poveşti. La fel ca şi cele despre alţi militari care au votat împotriva foştilor lor colegi - acestea sunt alte poveşti. Poveşti dureroase care ne întunecă puţinele zile care ne-au rămas, ştiind cert că „trebuie să părăsim sistemul pe cale naturală” cât mai rapid, să nu "cocoşăm bietul om slab care ne ţine în spate pe noi, grăsanii". Păi, s-o credeţi domniile dumneavoastră! Nici nu cocoşăm pe nimeni că trăim pe banii noştri, care, ar trebui, noi să vă întrebăm ce-aţi făcut cu ei şi nici nu vom pleca. Chiar nu avem de gând să vă facem pe plac. PÂNĂ LA URMĂ, NĂDEJDEA NOASTRĂ ESTE DOAR ÎN NOI! O să vedeţi. Pentru că, aşa cum spunea bădia Lăncrănjan „… nu i-i dat oricui să fie drept şi cinstit, nu poţi face din orice gogoman un luptător, un făt – frumos, nici povestea nu face asta, darămite viaţa, care e, oricum ai întoarce-o, altfel de poveste, e cea mai teribilă baladă !… Iar eu sunt eroul ei, unul dintre aceşti eroi, unul care a suit din şesurile tuturor deznădejdilor spre izvoarele tuturor speranţelor !… Ca păstrăvul am ţâşnit eu în sus peste stăvilare şi peste baraje, şi acum chiar dacă ar vrea cineva să mă dea înapoi, n-ar putea-o face, nici dacă m-ar omorî, nici dacă m-ar preschimba în pulbere !… Ar rămâne gândul în urma mea, care s-ar uni cu cele mai adânci vreri, ale întregului popor, pe care nu le mai poate stinge nimeni, după ce au fost trezite !”

P.S. Mai deunăzi aflai că dl. Ciuhodaru a trecut din barca PC în barca UNPR. Şi mi-am spus atunci – „Şi tu, Brutus?

Lt.col.r. Simion Suciu
Preşedintele Filialei 1 a SCMD Beiuş

luni, 3 octombrie 2011

DESPRE PUPINCURIŞTI ŞI CURŢUCĂI. DISCURS IMAGINAR CĂTRE UN PRIETEN


Recent am constatat că in Românica noastră a apărut o nouă specie. Se numeşte curţucău. Da, ai auzit bine, curţucău - substantiv ambigen, masculin şi feminin, cu pluralul curţucăi [cuvânt compus format din CUR, cururi,  (Pop.) Șezut, popou. – Lat. culus şi A ȚUCÁ țuc tranz. reg. A atinge cu buzele pe cineva (în semn de respect, de dragoste etc.); a săruta]. Fiind specie nouă nu este trecut în DEX şi nici în alte dicţionare dar nu-i bai, tânără-i vremea cum spun bătrânii satelor. De fapt această specie este varianta perfecţionată a pupincuristului, cu o "interfaţă" super-adaptabilă, direct proporţională cu adâncirea crizei. Pare "un băiat de treabă".   

Conform Dicţionarului on-line 123urban, o colecţie de termeni si expresii care deşi nu şi-au găsit locul in dicţionarele tradiţionale, umblă libere si nestingherite în limbajul colocvial, pupincuristul este definit astfel:

1.     Persoană falsă cu interese ascunse, linguşitoare.

Exemple: Pupincuristul are de câştigat dar îi pute gura.

2.     Persoană care se dă pe lângă o altă persoană pentru a-i fi lui bine.

Exemple: Ce pupincurist e ăla la şeful său.

Curţucăul se înrudeşte nu doar cu pupincuristul dar are multe trăsături comune cu oportunistul, egoistul, trădătorul, laşul, ticălosul şi perversul. Este pseudo-cooperant, aparent devotat unei cauze, are clanţa mare şi „combate” bine, este misterios şi te lasă cu căruţa-n drum când ţi-e jalea mai mare. Ba mai mult, te ridică-n slăvi pe faţă şi-ţi bagă cuţitul pe la spate, de nici nu ştii ce te-a lovit. Stă toată ziua lângă tine şi îşi oferă disponibilitatea dar când e să facă ceva, nu ştiu cum dracu’ se întâmplă că apar tot felul de cauze obiective şi, iată, te trezeşti singur „ca Vida Gheza între porodici”. ( Fac o mică paranteză pentru explicaţii: se spune că regretatul şi inegalabil sculptor român, de naţionalitate română, într-una din călătoriile sale a văzut la un ţăran doi copaci superbi, numai buni pentru sculptură. Îl întreabă pe ţăran dacă îi vinde iar acesta îi spune că da, mai mult, se angajează să-i transporte până la atelierul sculptorului. Într-o zi, când acesta era în grădină, plivind roşiile se aude strigat – „Domnu’ Gheza, am adus copacii!” Pictorul ridică privirea şi rămâne siderat – în patru care, încolonate, se aflau cei doi copaci tăiaţi la metru şi crăpaţi.)
Scuze pentru divagaţie. Să revenim la oile noastre.
O altă „calitate” a curţucăului este pseudo-implicarea. Lucrează alături de tine, încearcă să-ţi câştige încrederea, îţi strecoară subtil neîncrederea în ce faci dar din când în când te apreciază într-un mod deosebit pentru ceea ce faci, permanent, ciripind gingaş acolo unde trebuie toate planurile tale, mai mult sau mai puţin secrete.
Ar mai fi multe de spus dar te las pe tine, prietene, să mai descoperi din trăsături.
P.S.
         Se pare că această specie a pătruns şi în SCMD. Gurile rele spun că au oarece afinitate spre culoarea oranj şi spre un oarece ministru Gabi. Ai grijă, prietene! Curţucăul ascultă, ciripeşte, te mângâie (virtual)… pe net şi te desfiinţează în viaţa reală. Tu cunoşti pe cineva?

luni, 26 septembrie 2011

Scrisoare deschisa tuturor membrilor SCMD

Stimati camarazi,

In toate statele civilizate, conduse de guverne decente, mai putin in Romania, pe data de 7 octombrie, patronatele, sindicatele, Societatea civila aniverseaza Ziua Internationala a Muncii Decente.
Pe data de 7 octombrie, pentru prima data in Romania, SCMD organizeaza aceasta manifestare. In Bucuresti - cu filialele din Capitala si jud Ilfov, in teritoriu - in fiecare localitate in care exista filiale, sau grupat (ramane la latitudinea dvs.) in resedintele de judete.
Coincidenta face ca, pe 7 octombrie, sa inceapa la Parlamentul Romaniei, lucrarile Adunarii Anuale Parlamentare NATO. Vor fi prezenti, alaturi de Staff-ul NATO, 6 sefi de state.
Guvernul a luat masuri pentru a impiedica orice manifestare in jurul Parlamentului cu aceasta ocazie, in ideea de a minti inca odata opinia publica internationala asupra situatiei reale din tara. SCMD este singura forta a Societatii civile din Romania care va organiza manifestatii cu aceasta ocazie. Solicitam tuturor membrilor SCMD din Capitala, nu numai sa fie prezenti la ora 10.00 pe platoul din fata Academiei militare, dar sa-si mobilizeze si prietenii, vecinii, rudele, cunoscutii.
Solicitam membrilor SCMD din toate filialele sa faca acelasi lucru, in aceeasi zi, la aceeasi ora, asigurand prezenta masiva in fata prefecturilor.
Ingaduiti-ne sa va explicam de ce trebuie sa participati si de este in interesul dvs sa participati.

De ce trebuie sa participati?

Pentru ca nu sunteti nici ”asistati”, nici ”beneficiari”!  Ati fost, sunteti si veti muri militari! Iar datoria noastra constitutionala este nu numai sa aparam unitatea si integritatea teritoriala a tarii (pe care Puterea se pregateste sa le desfiinteze prin regionalizare, ca baza a federalizarii) ci si democratia constitutionala, cu desavarsire desfiintata intr-un stat in care executivul a anihilat complet legislativul si puterea judecatoreasca, a distrus industria, transporturile, a vandut pamantul agricol, a vandut sau a inchis in scopul vinderii minele, a distrus administratia publica, armata, internele, serviciile de informatii, reteaua de spitale, sistemul de invatamant, etc, proclamand lipsa oricaror obligatii ale statului fata de cetateni si hotarand ca trebuie sa plecam aiurea sa muncim, daca vrem sa supravietuim sau sa parasim in 6 ani, pe cale naturala sistemul, daca suntem pensionari sau invalizi. In acest stat, in care Puterea a distrus, invrajbindu-le, toate categoriile socio–profesionale, noi, ca rezervisti disponibilizati sau pensionati, am ramas, datorita faptului ca ne-am organizat, ultima speranta, ultima linie de rezistenta in fata marilor asasini economici.

De ce este interesul dumneavoastra sa participati?

La aceasta intrebare va vom raspunde in ordinea categoriilor de varsta, de obiective si de calitate juridica, in care ati aderat la SCMD:

Stimati camarazi pensionati anticipat sau la termen,

Incepand din anul 2009, cu ocazia intemeierii fiecarei filiale, SCMD v-a descris punct cu punct ofensiva ce urma a se dezlantui impotriva dvs., prin limitarea apoi rapirea dreptului la munca, a dreptului la proprietate (grad si pensie), la asistenta medicala gratuita, la viata, incepand cu Legea 329/2009 si culminand cu ”legile lustratiei” din 2012. Totul s-a intamplat intocmai, prima lege a lustratiei fiind deja in Parlament.
Doi ani de zile ati fost insultati, facuti pomanagii si nesimtiti, pentru ca in valul de ura generala, declansat de propaganda guvernului, sa fiti transformati in civili, dependenti de punctul de pensie, iar pensiile voastre sa scada cu procente intre 18 si 69%. Ati fost loviti prin legi cu caracter retroactiv, votate prin frauda. De fiecare data in Parlament, pe langa frauda, balanta a fost inclinata in defavoarea noastra de ”independentii” dlui Oprea, care n-au admis nici macar amendamentul prevazut in Legea 19/2000 ca din doua cuantumuri, sa ramana cel mai favorabil noua. Botezate ”speciale”, legile noastre ocupationale au fost abrogate, rupandu-ni-se orice legatura cu soldele activilor. Ticalosia s-a numit ”recalculare”. SCMD a invins definitiv in justitie pe 7 ian. a.c., cand, in ciuda ofensivei mediatice, a insultelor la care am fost supusi, a minciunilor debitate de vocile autorizate ale MAI., MApN si SRI, s-a decis ca procesul de recalculare trebuia stopat la 28 sept 2010. Prin urmare, deciziile de pensie pe care le-ati primit in inuarie, sunt si ilegale si nule de drept.
In 24 ianuarie 2011, SCMD a scos 15 000 de oameni in strada la Bucuresti, dand ultimatum Guvernului si presedintiei, ca pe 17 feb sa ne vina pensiile din decembrie si drepturile furate pe luna ianuarie. De frica, Puterea a admis, dar nu ne-a prorogat si legile. Prin urmare, toate pensiile militare, se incaseaza la ora actuala ilegal, mai devreme sau mai tarziu urmand sa ni se ia banii inapoi ca ”foloase necuvenite din drepturi de pensie”.
Iata de ce trebuie sa iesiti in strada, pentru ca acest lucru sa nu se intample. Cu atat mai mult cu cat, extrem de grav vor fi loviti cei cu pensiile marite ”din burta”. Pentru ca guvernul a decis sa ne dezbine si dupa doi ani de insulte a declarat ca nu este vorba de o reducere a pensiilor ”nesimtitilor” ci de a face ”dreptate in interiorul istemuluti”. Cu regret o spunem, unii dintre dvs s-au lasat prostiti.
In locul recalcularii, Puterea a inventat ”revizuirea”, dand o ordonanta fara obiect, apoi o lege votata prin frauda, care si-au propus sa revizuiasca deciziile ilegale din 2010. Din cele 21.753 de procese declansate pe acesta tema, SCMD a castigat deja peste 2400 si in 26 de cazuri a obtinut respingerea recursurilor MAI si MAN.
Dintre membrii SCMD, 26 au redevenit din ”asistati”, militari in rezerva, pe Legile 164/2001 si 179/2004, iar batalia in justitie continua pana la victoria finala, SCMD deschizand intre timp actiune impotriva statului roman si la Bruxelles.
Interesul dvs este sa iesiti in strada pe 7 octombrie, pentru a va apara dreptul la pensii decente, deoarece Puterea se pregateste sa ia inapoi tot ceea ce a aceptat de nevoie sau a acordat propagandistic in plus, prin ”regularizare”, de la 1 ianuarie 2012. In plus, va atragem atentia ca, din ianuarie 2012, se va trece la plafonarea tuturor pensiilor militare sau civile (asa cum salariile au fost ilegal micsorate anul trecut si sfidand insasi legea emisa de Guvern in vederea micsorarii temporare, au ramas si vor ramane micsorate) la 4 puncte de pensie. Va atragem atentia ca la inceputul bataliei noastre punctul de pensie era 738,28 lei, astazi este 732,34 lei si cat va fi in ianuarie 2012, numai Basescu stie!... Deci, prin plafonare, puteti avea si un miliard pensie, mai mult de 2487 lei la valoarea actuala a punctului nu veti lua. Si ca bomboana sa va fie bine pusa pe coliva, din ceea ce va ramane, vi se vor mai lua 15%, pentru ca ati servit Romania proclamata de odraslele vechilor kgb-isti drept stat ”ilegitim si criminal”.
Aceia dintre dvs. care se lasa momiti cu promisiuni sau prostiti de propaganda Puterii, si nu vor veni alturi de noi pe 7 octombrie, vor plange pe mormantul propriei neputinte in ianuarie.

Stimati camarazi trecuti in rezerva in anul 2011,

Ati fost trecuti in rezerva la 50-55 de ani, in baza vechii legislatii, dar pensie ori nu primiti deloc, pana la varsta de 60, 63 sau 65 de ani (cazul Col. (r) Irimescu Luca Aura) ori primiti o pensie ”provizorie” (cazul Col. (r) Roman V. Mirel) intrucat Legea 263/2010 nu este aplicabila.
Aveti tot interesul sa iesiti in strada pentru a ne redobandi statutul de militar si legile ocupationale, cu atat mai mult cu cat dvs., cei care n-ati avut tupeul sa va scoateti retroactiv dosar de handicapati, ca fostul sef al SMG-ului, nu ati beneficiat ca noi de prevederile Legilor 164/2001 si 179/2004!

Stimati camarazi fosti militari angajati pe baza de contract,

SCMD a fost alaturi de dvs. din clipa in care a constatat ca sunteti aruncati pe piata muncii la 40 de ani, fara nici un drept, nefiind nici macar considerati militari, dupa ce ati slujit in uniforma si sub stagul tarii, sangerand in Bosnia, Angola, Afganistan sau Irak. Legea 51/2010 care va dadea dreptul sa va prelungiti contractul pana la 45 de ani a fost initiata si cu ajutorul SCMD, un mare merit revenind uneia dintre cele mai proeminente figuri ale sindicatului, fostul sef al SMG, domnul General (r) Mihail Popescu. Din pacate, aceasta lege, care va dadea dreptul la pensie anticipata, a fost maturata de Legea 263/2010, care ridica varsta de pensie la 50 de ani.
Este interesul dvs. sa iesiti in strada pe 7 octombrie, pentru a ne recupera legile ocupationale, deoarece la 45 de ani sunteti aruncati in strada din locuintele de seviciu, fara drept de pensie militara sau de ajutor de somaj.

Stimati camarazi recent disponibilizati din structurile MAI,

A trecut mai mult de un an de cand SCMD v-a avertizat asupra actului de tradare al Puterii, care urma, cu sau fara lege, sa lase tara fara forte de ordine, protectie si interventie. Zisa reforma din MAI s-a declansat pe fondul unei ofensive imagologice si psihologice la fel de ticaloasa impotriva dvs, ca si aceea impotriva celor mai in varsta.
Ati fost facuti incompetenti, betivi, pilosi, “lipsiti de sange in instalatie””, etc. Pentru ca nimeni sa nu se revolte si sa va apere atunci cand urma sa fiti, in dispretul legii, in baza unor simulacre de concursuri si examinari, dati afara din slujbe!
Contractele voastre au fost unilateral si ilegal denuntate. Mai mult, asa cum noi am fost prostiti sa ne semnam singuri distrugerea, prin cereri de adeverinte inutile de venit, voi ati fost pacaliti sa semnati angajamente ca nu veti face contestatii. SCMD v-a invatat sa ocoliti ticalosia, ca membri SCMD actionati astazi in justitie!
Interesul dvs este sa iesiti in strada pe 7 octombrie, deoarece ofensiva continua. Primarii refuza sa va angajeze in politia locala, deoarece sunteti considerati elemente incapabile, adica dati afara pentru ca ati pierdut examenele!...
Alaturi de noi, ca falanga tanara a noastra, veti duce un razboi de durata, pentru recuperarea nu numai a drepturilor incalcate, dar si a onoarei si a demnitatii incalcate!

Stimati camarazi,

Numai in Bucuresti, la ora actuala au murit 265 de colegi ai nostri cu varste cuprinse intre 47 si 60 de ani. Nu este o solutie sa fierbem in suc propriu si sa ne enervam, facand pe placul lui Boc si parasind pe cale naturala sistemul prin infarct miocardic sau cerebral!
Nu este o solutie sa ne spanzuram ca domnul Mr (r) Breban Felician (Filiala 1 Satu Mare) din disperare  sau sa ne dam foc in fata Cotocenilor ca dl Mr. (r)  Petre Morjan (Filiala 1 Sector 3 Bucuresti) acuzand dictatura!
Solutia este sa iesim in strada pe data de 7 octombrie, in prezenta in tara a sefilor de state si staff-ului NATO, participanti la Adunarea Anuala Parlamentara NATO, proclamand dreptul tuturor romanilor la onoare, la demnitate, la viata!

Munca decenta! Salarii decente! Pensii decente!

Va reamintim deviza adoptata de noi pe Campia Libertatii la 25 Octombrie 2010: ”Mai bine un sfarsit cu groaza decat o groaza fara de sfarsit”!


Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU