Domnule Valeriu Pricină,
Vă scriu aceste rânduri fără nici cea mai mică plăcere, ele fiind o reacţie la
acţiunile dumneavoastră din ultima perioadă.
La 4 martie 2013, la întâlnirea cu ministrul apărării, în timp ce expuneam un punct
de vedere critic la adresa lui Gabriel Oprea, dumneavoastră m-aţi întrerupt şi aţi arătat că
totuşi acesta a făcut foarte mult bine pensionarilor militari. Nu am ripostat din respect
pentru domnul ministru.
În perioada imediat următoare în toate apariţiile la diferite posturi de televiziune
aţi adus adevărate elogii lui Gabriel Oprea, care totuşi este vinovatul principal de haosul
existent în sistemul de pensii militare. Am solicitat Biroului Operativ al SCMD să vă
interzică exprimarea unor astfel de poziţii, contrare intereselor sindicatului, sau să fiţi
obligat, pe timpul apariţiilor tv, să anunţaţi că exprimaţi opinii personale.
La şedinţa CD din 14 iunie 2013, atunci când, la propunerea reprezentanţilor din
teritoriu,s-a conturat idea organizării unui miting de protest, pe 20 iunie 2013 şi nu în luna
iulie, cum a propus Biroul Operativ, dumneavoastră aţi ieşit din sala de şedinţă. După
câteva minute, după ce aţi raportat lui Gabriel Oprea ce hotărâre se preconiza,aţi revenit
şi ne-aţi anunţat plin de satisfacţie că acesta ne asigură că se va implica personal şi
legea reparatorie va fi aprobată în şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 iunie 2013. Am avut
atunci confirmarea că dumneavostră aveţi o legătură suspectă cu cel care, nu cu mult timp
în urmă, era declarat duşmanul numărul unu al pensionarilor militari.
Cu un tupeu ieşit din comun, dumneavoastră, vicepreşedinte fondator al SCMD,
ne anunţaţi că începând cu 9 august 2013 aţi devenit membru al UNPR, această
formaţiune oferindu-vă o funcţie de mare responsabilitate. Din ceea ce am prezentat
rezultă fără dubii că în cadrul sindicatului aţi reprezentat cu mult timp înainte interesele lui Gabriel Oprea.
Prin acţiunea dumneavoastră aţi afectat imaginea SCMD şi aţi produs o imensă
dezamăgire miilor de membri oneşti ai sindicatului.
În aceste condiţii consider ca un act de minimă demnitate din partea
dumneavoastră să vă daţi demisia din SCMD sau măcar să vă autosuspendaţi din funcţia
de vicepreşedinte. Aţi putea astfel să vă concentraţi eforturile pentru coordonarea
acţiunilor “generalilor de carton” şi “coloneilor de tinichea”, creaţii ale “eroului între eroii neamului ”Gabriel Oprea”.
Dacă acest lucru nu se va întâmla, în şedinţa următoarea a CD voi propune suspendarea dumneavoastră din funcţie.
Col.(r) Remus Macovei
P.S.
Referitor la atitudinea colegilor din sindicat faţă de punctele de vedere exprimate
pe timpul apariţiilor dumneavoastră la diferite posturi tv vă trimit un mesaj primit de la un
coleg din Focşani: ”Fraţilor opriti-l pe Pricină de a mai bate câmpii pe posturile T.V. Este
un demagog. Latră aiurea şi bate câmpii. Ăsta nu ştie definiţia militarului şi vorbeşte
despre armată. Vezi RTV ora 22.15 din 01 august 2013. Ce ştie el de viaţa de cazarmă ?
Filme, reportaje, documentare facute pe bani mulţi. Acum tot pe bani vorbeşte. Mă cam
ruşinez cu un asemenea exemplar din scmd. Vom fi nevoiţi să luăm atitudie fermă pentru
acest individ care a avut comun cu armata doar statul de plată şi cascheta - în rest nimic”.
Sursa: http://scmdfiliala1constanta.blogspot.ro/2013/08/domnule-valeriu-pricina-va-scriu-aceste.htmlhttp://scmdfiliala1constanta.blogspot.ro/2013/08/domnule-valeriu-pricina-va-scriu-aceste.html
Data: 18.08 2013 16.55
Honor et Patria! Vae victis!
IN LOC DE...
“Omul trebuie să aibă şi prieteni şi duşmani. Prietenii îl învaţă ce trebuie să facă, iar duşmanii îl obligă să facă ce trebuie” Nicolae Iorga
“Omul trebuie să aibă şi prieteni şi duşmani. Prietenii îl învaţă ce trebuie să facă, iar duşmanii îl obligă să facă ce trebuie” Nicolae Iorga
Se afișează postările cu eticheta scrisoare deschisa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta scrisoare deschisa. Afișați toate postările
luni, 19 august 2013
sâmbătă, 2 martie 2013
SCRISOARE DESCHISA ADRESATA PRIMULUI MINISTRU AL ROMANIEI, DL. VICTOR PONTA
Anul trecut, imediat dupa mitingul organizat de "ziua internationala a muncii" [sic!], la care v-ati alaturat din spirit de solidaritate, ati reafirmat sprijinul USL pentru militarii cu pensii diminuate in urma recalcularii / revizuirii acestora, lucru pe care l-ati repetat in alte cateva ocazii pana la data alegerilor generale. A trecut vara, apoi a trecut si toamna, iar noi - asa cum am promis - am votat schimbarea (este adevarat ca nu ne-a iesit demiterea, insa noi ne-am facut datoria si am participat la vot printr-un DA hotarat!). Astfel, dupa 9 decembrie guvernul Ponta I a devenit Ponta II. Din pacate, noi, cei cu pensii diminuate, am ramas doar cu nadejdea. In luna ianuarie a venit delegatia comuna a FMI, BM si CE fara ca macar sa se fi (re)discutat "problema noastra", asa cum ati promis. Am luat insa la cunostinta ca "problema" se va discuta la urmatoarea vizita a creditorilor internationali, probabil in iunie. Mai zilele trecute, dupa bilantul MApN, ati dat de inteles ca Guvernul cauta solutii si pentru noi - cei cu pensiile militare diminuate, dar aceasta inseamna gasirea unei solutii "echitabile (?!) pe "termen mediu si lung". Tot din pacate, trebuie sa va aduc aminte ca zilele noastra sunt numarate. Noi nu mai avem demult patruzeci de ani. A trecut deja un an de cand ("cu subiect si predicat") ne-ati incurajat sa va fim alaturi. Asa cum am fost invatati, am promis si am facut! Nu am cerut niciodata ca pensiile celor 90% dintre fostii nostri colegi sa fie recalculate pentru a ni se face noua dreptate. Noi am cerut sa ni se faca dreptate fara ca altii sa fie afectati in vreun fel anume. Nu inteleg, de asemenea, de ce sunt contrapusi castigatorii cu perdantii revizuirii pensiilor militare. Parca retraiesc un vis urat de care credeam ca am scapat. Dar in fiecare zi imi dau seama ca presedintele Basescu are mai multi "uramasi" decat cei deja stiuti de lume. Pacat! Cum poti sa recunosti repetat ca celor perdanti (fie ei si 10%, cu toate ca lumea barfeste in targ ca deja sunt vreo 20%, iar in final or sa fie mai bine de 30%) li s-a facut o mare nedreptate si sa nu faci nimic timp de aproape noua luni de zile?!
Va rog sa intelegeti ca nu toti pensionarii militari cu pensii diminuate sunt reprezentati de dl. Mircea Dogaru. Cu totii suntem in jur de 30 000 de suflete. Puteti gandi chiar ca si noi avem familii, unii mai au parinti in viata, iar cei mai multi avem copii si nepoti. Astazi, probabil ca doar o treime din cei 30 000 o reprezinta sindicalistii militari. Ce faceti cu noi ceilalti? Pe noi cui ne lasati? Vom plati pentru greselile altora? Ganditi-va ca se emit inca pe banda rulanta decizii de revizuire, iar noile cuantumuri sunt in scadere. Sa fie noii "revizuiti" cei care vor umple maine Piata Victoriei? In mediul virtual, pe site-urile cu specific, acolo unde postaci sunt majoritatea militarilor rezervisti (de data asta, 90% sunt perdanti) se simte mirosul "prafului de pusca". Vor fi sindicalisti militari care se vor dezice de dl. Mircea Dogaru, isi vor lua soarta in propriile maini si impreuna cu freelancerii si cu proaspetii perdanti vor incepe pichetarea sediului USL. Nu au facut-o pana acum pentru ca au avut incredere in dumneavoastra, in domnul Antonescu si domnul Dobritoiu. Cu fostul ministru al apararii am vazut ce s-a intamplat, dl. Antonescu, Manescu si d-na Alina Gorghiu - sustinatorii liberali ai militarilor disponibilizati cu pensii diminuate au luat distanta de noi (!?) dupa alegerile din 9 decembrie (asta si din cauza d-lui Mircea Dogaru care a "cochetat" la un anumit moment cu dl. Chiliman!?), iar dumneavoastra nu ne spuneti nimic clar, cu termene si conditii precise - asa cum am fost invatati noi, militarii de cariera!
Mai am sa va spun un ultim lucru. Atat sindicatul militarilor disponibilizati, dar si ceilalti rezervisti cu pensii diminuate in urma revizuirilor abuzive, am constientizat ca iesirea in strada inaintea scrutinului din 9 decembrie 2012 ar fi influentat semnificativ electoratul, iar absenteismul celor indecisi sau "comozi" ar fi inclinat altfel balanta alegerilor. Cu onestitate, trebuie sa recunoasteti ca militarii rezervisti au tinut aprinsa flacara nemultumirilor populatiei, iar aceasta, chiar daca astazi este doar "flacara de veghe", se poate reaprinde cu mai mare intensitate ca niciodata. Asteptarea este foarte mare, iar promisiunile trebuie onorate. Guvernul Ponta si-a terminat primul mandat fara sa-si respecte cuvantul dat militarilor rezervisti cu pensii diminuate; iar argumentul celor 90% dintre colegii care au castigat in urma transformarii pensiilor militare de stat si recalcularii / revizuirii va deveni curand doar o marota. Deja sunt multi colegi care din plus au trecut pe minus. Doar un impuls asteapta baietii astia. Va fi ca in sapte pacate.
NB: Chiar daca am inceput acest mesaj printr-o ironie, totul este de fapt un strigat disperat pentru a se face "DREPTATE PANA LA CAPAT!".
O FI BINE, DOMNULE PRIM-MINISTRU?
Cu stima,
Cdor.av.(r) Sorin Rabaea
Abonați-vă la:
Postări (Atom)