RECITALUL D-LUI MINISTRU MIHAI FIFOR
RECITALUL D-LUI MINISTRU MIHAI FIFOR
PE INTELESUL LUI „STUPID PEOPLE”
Traducere pe propria raspundere
In seara zilei de 12 februarie a.c., dl. Mihai FIFOR, ministrul Apararii, a sustinut un recital propagandistic de exceptie la Antena 3, la emisiunea dlui. Radu TUDOR, „Punctul de intalnire”. Pentru neavizati, parea ca doi civili discuta, dupa ureche, situatia militarilor si politistilor, dar nimeni nu a pus intrebarea ..... „De ce nu este si un militar acolo?”. Pentru cunoscatori ... NU! Iar specialistii au apreciat ca sublima tehnica disimularii si manipularii!
In mod inteligent, dl. ministru „a scapat” cateva franturi de adevar in marasmul propagandistic. A inceput prin a lauda Legea nr.1 a Haosului, adica Legea salarizarii bramburite a „LOV”, care a permis primarilor sa bage toate primariile in colaps, stabilindu-si salarii de zece ori mai mari si a scos o categorie socio-profesionala deasupra Constitutiei – dactilografele, adica, pardon, IT-istii care nu platesc impozite. O lege care stabileste subofiterilor salarii de pana la ½ din cel al unui medic rezident in primul an si locotenent-coloneilor salarii cat 1/3 din cel al unui medic primar sau profesor universitar! O lege care ii stabileste sefului SMA (coeficient 4,36) un venit lunar mai mic decat al secretarei Primariei Suceava!
Cu entuziasm propagandistic, dl. ministru ne-a vorbit de mariri de solde cu 50% si 40% la baza piramidei si cu 15% in general „la salariu”. Ultima este, in fapt, marirea din iunie anul trecut, cu 15% doar a soldei de functie, ceea ce, tradus in lei, inseamna o crestere cu 50-60 lei/individ. Iar la pensii s-a tradus prin „0” lei, „0” bani, deoarece, conform Legii inca in vigoare in iulie, aceasta crestere era mult mai mica decat indexarea cu rata inflatiei din 2017. Finalul, insa, ne-a turtit! Adunand toate cresterile de 50%, 40%, 15%, dl. ministru ne-a condus spre colosalul spor salarial in Armata de ...... 3,4%. Ceea ce ne-a reamintit romantica epoca a aritmeticii Robertei Anastase care a impus, prin frauda parlamentara, multlaudata Lege 263/201 a pensiilor, cea care i-a transformat pe rezervisti in asistati social.
Informatia urmatoare ne-a lasat, si ea, fara grai! Noi am calificat OUG59/2017 a „LOV” drept o initativa legislativa a Tradarii Nationale menita sa puna pe butuci intregul Sistem de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala, lasandu-ne la cheremul strainilor, ca Tara, in chiar Anul Centenarului. Potrivit informatiilor noastre au fost epurati cca. 3000 de profesionisti din Servicii, 7.800 din MAI si cca. 1700 din Aparare. Ei bine dl. Fifor ne-a anuntat ca ne-am inselat si ca nu am luat in calcul si „soldatii”, ca sa fim pe intelesul tuturor, noua epurare a Armatei insumand 8000 de persoane.
In 1990, Armata romana avea 326.000 de luptatori. Pentru 2005 si dupa, NATO ne-a stabilit 52.500, cu femei si soldati, zisi profesionisti, la un loc. Inca 8000 inseamna FINAL DE TARA!
PSD-istic, adica propagandistic si manipulator, dl. Fifor a tinut, insa, sa linisteasca natiunea, anuntandu-ne ca a promovat in functii mari sute de tinere genii cu studii beton, nu ca rezervistii anacronici, uitand ca americanii studiaza si astazi si aplica tactica lui Hannibal de la Cannae, ca monument de neegalat al gandirii militare. Fara a contesta calitatea tinerilor sublocotenenti si locotenenti, o discutie de 5 minute cu un rezervist din SCMD ar lamuri lucrurile! Dar nu asta e problema, ca s-au mai vazut in istorie fruntasi si sergenti facuti peste noapte generali! Inspaimantatoare este afirmatia ca aceste tinere cadre ar avea „un alt mental”. Sa nu stie ministrul ca, de 2000 de ani, mentalul militarului roman este acelasi: sa-si dea viata pentru apararea pamantului strabun, pentru independenta, integritatea teritoriala si unitatea patriei? Care ar fi noul mental indus actualelor cadre? Sa moara pentru latrones gentium? Pentru interesele hotilor internationali de petrol, gaz metan, aur, uraniu etc.? Pentru transformarea unor unor halci de Romanie in regate pentru „incornoratii” Angliei sau urmasii lui Horthy? Mai ales ca nu mai dam 500 de copii/an tribut sultanului, ca pe vremea lui Tepes! Ii dam pe toti, sa slugareasca strainilor inlauntrul si in afara Tarii! Si nimeni nu a pus intrebarea ...... „In conditiile astea cine mai apara Romania, domnule Fifor, cand in plin An al Centenarului, se agita steagurile secesiunii?”.
La capitolul pensii militare, dl. Radu TUDOR s-a dovedit un adevarat boier! A precizat clar ca acestea nu sunt pensii nesimtite, ci pensii militare de stat, platite, nu din bugetul de pensii al amaratilor de civili si al Casei Nationale de Pensii, ci din bugetul Armatei. Care Armata, insa, uita toata lumea, inca produce bani vanzand tehnica de lupta, munitii, pulberi, materiale de uniforma etc. Mai putin ca inainte de 1990, este drept, cand, dupa ce-si finanta propriile cheltuieli (dotare, inzestrare, instruire, hranire, salarizare, pensii, servicii medicale etc), dadea 2-4 miliarde / an la bugetul de stat, dar inca produce! Bani produce si MAI (ganditi-va doar la amenzile pe care le platiti!), iar „spionii” inca fura si vand secrete pe bani grei, infiinteaza banci si intreprinderi productive. „Sa traiti”, domnule Radu TUDOR! Ati facut praf toata propaganda chirieaca si vasileasca! Dar ati avut o sarcina usoara (pentru ca dl. Fifor e O.K.), spre deosebire de biata doamna Andreea Cretulescu, obligata sa traga de „LOV” ca de un cal mort, cu intrebari de genul - „Nu-i asa ca Pamantul e rotund si se-nvarteste?”. Si sa inghita in sec atunci cand diva de la Munca confunda pensiile cu ajutoarele sociale si „mamicile” cu bunicile!
Si dl. Fifor a zdrobit propaganda antimilitara, afirmand ce media pensiilor militare este de 3.300 lei, deci nu 3.900, cum s-a mintit in ultima luna de catre teleastii acoperiti ai Puterii. In fapt, este o minciuna mai mica deoarece media pensiei militare este, nu 3.300, ci 2.700 lei. De unde diferenta? A recunoscut-o, filozofic, dl Fifor, afirmand ca are in evidenta 80.000 de pensionari, din care 77.000 au pensii militare. Restul ce ar fi? Evident, pensii civile, luate legal sau nu de fosti purtatori de uniforma, mai egali decat egalii. Spre pilda medicii militari si, indeosebi, magistratii militari, in randul carora intra, pe langa judecatori, anticonstitutional, procurorii si, probabil, toti juristii si angajatii Directiei Generale Juridice pana la femeia de serviciu. Daca aceste categorii beneficiaza de pensie civila, pe lege civila si nu militara ca marea masa, de ce nu sunt transformati, pur si simplu, in angajati civili ai Armatei sau de ce gradele lor nu sunt onorifice, ca in Interbelic? Pentru ca, deocamdata, sunt folositi doar pentru a anatemiza marea masa a militarilor care nu beneficiaza de „pensii civile nesimtite”. Din cauza lor propaganda antimilitara prinde si lumea ne injura pe noi!
Spre exemplificare, dl. Fifor a declarat ca cea mai mica pensie militara este de 391 lei iar cea mai mare de 36.400 lei, marturisind, sotto voce, ca ar apartine unui magistrat. Prima .... da!, este pensie militara pe Legea 223/2015. A doua ..... nu! Este pensie de magistrat, CIVILA, pe Legea 304/2004, civila!
Mai recunoaste dl. Fifor ca, prin ilegala „recalculare” (aplicata pe OUG57/2015 in detrimentul legii reparatorii 223/2015), „60% din pensiile militarilor au scazut”. In fapt, 90%! Si, desi, „recalcularea” trebuia incheiata, legal, la 31.12.2017, Casa Sectoriala de Pensii a Armatei raportand ca s-a incheiat in noiembrie trecut, dl. Fifor precizeaza ca procesul va continua pana la 30 iunie 2018. Chiar nimeni nu este pedepsit pentru raportare falsa (un Maciu, un Jianu, un Luca, un Rosu)?
In rest, dl. ministru a demonstrat ca operatia de potolire a rezervistilor merge snur! Cu exceptia SCMD, a adunat, deja, majoritatea ONG-urilor militare in doua superstructuri, sub inaltul patronaj al papucului politic, aceste structuri urmand a fi predate, fara lupta, saptamana viitoare, in manuta vinovata a d-nei Vasilescu Olguta. Deci, asociatiile militarilor vor fi duse, incolonate, ca turmele la abator, la inutile discutii, cu ministrul Muncii. Pe ce baza, dle. Fifor? Care este, de la 1 ianuarie 2016, competenta distinsei doamne asupra sistemului militar? De ce-i duceti sa discute cu ea, cand singura recunoate acum, dupa ce ne-a distrus, ca nu are nici o legatura cu stabilirea salariilor si pensiilor militarilor si politistilor? Din aceasta perspectiva, la fel de utila, ar fi o discutie a rezervistilor, pe tema pensiilor cu ministrul Culturii!
Sa intelegem ca dl. Fifor si-a predat competentele de initiator legislativ pe tema militarilor si politistilor, ministrului Muncii? Ca se teme sa nu pateasca ceea ce a patit predecesorul sau, Adrian TUTUIANU, care i-a cerut Olgutei sa-si vada de propria ograda si sa nu-si mai bage nasul acolo unde nu-i fierbe oala?
Oricum, la o discutie cu asasinii politici, SCMD nu va participa, pentru ca nu intelege sa-si etaleze demnitatea si onoarea militara in genunchi! Si nici nu ar putea! Nu numai pentru ca este un sindicat al tuturor rezervistilor, nu doar al celor din Armata, ci si pentru ca a dat-o, deja, in judecata pe Lia Olguta Vasilescu si se pregateste sa inainteze actiunea impotriva tuturor ministrilor Apararii, de la Motoc, la Fifor inclusiv, pentru nerespectarea de catre acestia a „fisei postului”, care presupune apararea intereselor tuturor militarilor si politistilor activi si in rezerva. Evident, acuza va fi in solidar cu „asasinii” tuturor rezervistilor Sistemului de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala, „asasini” proveniti din directile Generala Juridica si Financiara ale MApN.
Asadar, dl Fifor, care trebuie felicitat pentru jumatatile de adevar strecurate in Recital, se va intalni, ca si „LOV” cu SCMD, dar ...... IN INSTANTA! Prin urmare, un membru SCMD care simte nevoia sa-i fie fudulia periata si vrea sa isi satisfaca orgoliul, discutand cu niste ministri, azi pe cai mari, maine la „Mititica” (A se vedea cazul Babiuc), se poate duce. Asta in cazul in care a uitat ca raul este, deja, facut, exact de catre cei carora le va pupa mana. Si poate sa le inghita propaganda, dezinformarea si manipularea, dar pe cont propriu! Daca isi va declina calitatea de membru SCMD, va fi suspendat de catre CD pana la viitorul CNR, pentru vina de a periclita actiunile noastre n Justitie. Cu atat mai mult cu cat, la intrebarea dlui. Radu Tudor despre urmarile pentru militari si politisti ale Legii Pensiilor, dl. Fifor a declarat: „-Despre asta nu discut!”. Ori a dovedit prezenta de spirit si inteligenta, ori l-a imitat pe Dragnea!
Intr-adevar, ce ar mai fi de discutat despre o Lege a Haosului care nu pleaca de la definirea propriului obiect, PENSIA, ca DREPT PATRIMONIAL DOBANDIT, IN BAZA UNUI CONTRACT DE MUNCA INCHEIAT, INTEGRAL SAU PARTIAL, CARE TREBUIE OBLIGATORIU PLATIT DE CONTRACTANT SI NU POATE FI RECALCULAT SAU STABILIT DUPA URECHE, RETROACTIV? O lege care confunda pensia cu rentele viagere ale marilor actori, sportivi ca Doroftei, revolutionarilor etc., cu indemnizatiile de dormit in banca ale fostilor parlamentari si cu ajutoarele sociale, date ca pomana pentru declasarea fortei de munca, este o lege Antinationala, o lege a Haosului! O lege care, pe langa cei 2.209.000 pensionari, pretinde ca „recalculeaza” niste sume stabilite din burta, in afara contractelor de munca si a contributivitatii, pentru 3.500.000 de indivizi care nu sunt pensionari, ci doar beneficiari si care proclama enormitatea existentei unei „pensii minime” este o lege Antinationala a Haosului programat!
In ceea ce ne priveste pe noi, rezervistii, noua lege nu mai are ce ne fura, pentru ca, prin OUG57/2015, OUG59/2017 si urmatoarele, ni s-a furat totul: echitatea, egalitatea de sanse, baza de calcul, limita de 100% stabilita pentru pensiile ocupationale civile, pensia privata (suplimentara), grupele de munca, ordinul „Meritul Militar”, sumele cuvenite pentru anii lucrati si inainte de intrarea in sistem si dupa trecerea in rezerva dreptul la cresterea pensiei inclusiv cu rata inflatiei etc., dreptul la asistenta medicala gratuita, la statiuni de refacere si odihna etc. Dar, despre toate acestea, despre incalcarea conditiilor integrarii Romaniei in NATO, prevazute in Anexe, ca si despre incalcarea dreptului rezervistilor la sanatate si viata, punct cu punct ..... in INSTANTA!
„Cu toata dragostea”,
Honor et Patria! Vae Victis!
Presedintele SCMD,
Col.(r) dr. Mircea DOGARU
P.S. Deja facute praf si diferite de la o persoana la alta, in dispretul oricaror criterii, pensiile militare raman „inghetate” cata vreme „LOV” ramane ministru! Urmeaza cele civile!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ai un comentariu de făcut? Be my guest! Dar mai intai prezinta-te. Ca asa e la armata. Bati la usa, intri, te prezinti si raportezi.
Si trebuie să ştii că nu voi aproba apariţia acelor comentarii pe care eu le găsesc nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar şi, desigur, a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!
Administratorul blogului își rezervă dreptul de a șterge comentariile care nu respectă regula, postând mesaje de avertizare.