"AM OBŢINUT..."
marți, 10 februarie 2015
In atentia membrilor SCMD
Doamnelor si domnilor,
La intrunirea de astazi a Comisiei mixte de lucru pe Proiectul Legii Pensiilor Militare de Stat, am obtinut toate reparatiile necesare si clarificarile solicitate, in conformitate cu acordul initial convenit intre sindicate si ministrii de resort. Ramane sa urmarim sa nu se mai produca eventuale modificari. In termen de o saptamana ne-a fost promis avizul Guvernului si asumarea de catre ministrii parlamentari.
Efortul nostru se concretizeaza in directia valorificarii avizelor favorabile, deja obtinute pe proiectul initial, pentru urgentarea procedurii.
Honor et Patria! Vae Victis!
Presedintele SCMD,
Col.(r) dr. Mircea DOGARU
INFORMARE 09.02.2015
Subiect: Proiectul Legii Pensiilor Militare de Stat
Continut: Pozitia presedintelui SCMD la sedinta din 10.02.2015 a Comisiei mixte de lucru pe Proiectul Legii Pensiilor Militare de Stat
Doamnelor si domnilor,
Principiul enuntat de ministrii de resort, care au decis imbunatatirea proiectului Legii Pensiilor Militare de Stat, a fost acela al deplinei echitati si nediscriminarii intre categoriile de rezervisti.
Daca la ultima sedinta de lucru, majoritatea propunerilor sindicatelor au fost acceptate, constatam ca acestea nu au fost introduse in Proiect sau au fost introduse eronat. In aceasta situatie vom atrage atentia colegilor activi asupra urmatoarelor :
1. Este vorba despre un Proiect care are, deja, toate avizele si se afla in responsabilitatea presedintelui Comisiei de Munca a Camerei Deputatilor. Orice propunere poate fi adaugata ca amendament, trecand odata la vot. Ii vom pune pe membrii Comisiei in legatura directa, pentru a li se explica procedura, cu presedintele Comisiei de Munca a Camerei Deputatilor. Introducerea in text a amendamentelor inseamna alt proiect, reluarea procedurii de avizare de la capat si amanarea sine die a introducerii in procedura de vot care ar putea fi lansata luna aceasta pe Proiectul, deja, avizat;
2. Discriminati la ora actuala sunt, potrivit evidentei guvernamentale, 18.000 de rezervisti de la Armata, 6000 de la Interne, militarii angajati pe baza de contract, cei trecuti in rezerva pe motive medicale si vaduvele camarazilor care au decedat pana la promulgarea Legii 241/2013 (ex. vaduva colonelului (r) Irimie, vaduva generalului (r) Mihail Popescu etc.);
3. Sub incidenta art.4, OUG1/2011 se afla toti rezervistii, daca aceasta nu este abrogata. Abrogarea a fost inclusa, pana acum, in textul Proiectului, noi cerand si abrogarea Legii 165/2011 cu articol unic de aprobare a lui OUG 1;
4. Intrucat Legea 241/2013 a fost o lege reparatorie, cu caracter temporar, care ne-a inghetat pensiile la nivelul anului 2010 si se precizeaza in Proiect ca pensiile acordate potrivit ei "devin pensii in sensul prezentei legi", am solicitat abrogarea expresa a Legii 241/2013, cu atat mai mult cu cat art.2, care ne deschidea posibilitatea recuperarii banilor, abuziv retinuti, a fost, deja, abrogat prin Legea 125/2014. Nu vom accepta nici un Proiect care nu va contine aceasta prevedere expresa.
5. Prevederile HG1294/2001 extinse de HG1019/2011 trebuiau aplicate unitar tuturor rezervistilor, pentru ca sistemul este, astazi, unic. S-a aplicat unitar la Interne si SRI, nu si la MapN, unde aplicarea s-a facut « dupa caz « , cei vinovati insistand sa introduca aceste cuvinte si in noul Proiect, pentru a scapa basma curata.
6. Noua Lege presupune aparitia unor Norme metodologice unitare, comune tuturor structurilor, nu si Norme si « ordine comune ale ministrilor « acolo unde nu este cazul ;
7. Daca s-a acceptat introducerea Actualizarii, din oficiu, cu cresterea salariala la activi, aceasta sa se faca pana la sfarsitul anului in care este promulgata prezenta lege, care restabileste Pensiile Militare de Stat. Nu la doi ani dupa aparitia legii sistemului unic de salarizare, cu atat mai mult cu cat noi, SCMD, am propus ca sistemul militar sa aiba o Lege separata a salarizarii unitare sau, in cel mai rau caz, un capitol separat in Legea unica, lucru acceptat de ministrii de resort.
Doamnelor si domnilor,
In situatia in care camarazii nostri activi, care au tacut in ultimii 5 ani, cu vinovata prudenta, lasandu-ne sa ne batem singuri pentru drepturile castigate si in mod abuziv confiscate, vor avea in vedere, exclusiv, propriile lor interese legate mai mult de prestatiile lor politice decat militare si vor ignora, in continuare, situatia actualilor rezervisti discriminati, vom respinge Proiectul si vom initia aducerea in Justitie a tuturor specialistilor din sistem care s-au facut vinovati fata de noi in ultimii 5 ani. Speram, insa, ca este vorba de o neintelegere si de o nerespectare involuntara a solicitarii domnilor ministri de a se elimina orice discriminare din sistem. La urma urmelor, toti cei care au beneficiat de OUG1/2011, de marirea neasteptata a pensiilor lor, facute tandari la 01 ianuarie 2011, si de cresterea in continuare prin indexare, in timp ce camarazii lor discriminati, abia au reusit sa reobtina venitul din 2010, inghetat pana la moarte, isi datoreaza linistea si bunastarea actuala luptei SCMD.
Ca dovada a bunei noastre credinte, inainte de a recurge, din nou, la intreg arsenalul luptei sindicale, vom negocia aducandu-ne argumentele, dar ne rezervam dreptul de a-i atentiona pe domnii ministri de resort asupra impasului in care ne gasim, trimitandu-le aceasta informare.
Honor et Patria ! Vae Victis !
Presedintele SCMD,
Col. (r) Mircea DOGARU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ai un comentariu de făcut? Be my guest! Dar mai intai prezinta-te. Ca asa e la armata. Bati la usa, intri, te prezinti si raportezi.
Si trebuie să ştii că nu voi aproba apariţia acelor comentarii pe care eu le găsesc nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar şi, desigur, a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!
Administratorul blogului își rezervă dreptul de a șterge comentariile care nu respectă regula, postând mesaje de avertizare.