IN LOC DE...

“Omul trebuie să aibă şi prieteni şi duşmani. Prietenii îl învaţă ce trebuie să facă, iar duşmanii îl obligă să facă ce trebuie” Nicolae Iorga

vineri, 10 octombrie 2014

CRAIOVA - DREPTUL LA REPLICA


Interese mascate

Mare vânzoleală mare în SCMD, se apropie alegerile, se apropie CNR care se spune că va aduce modificări unui statut care îşi face efectul în stare de ilegalitate, ca şi ROF-ul de câţiva ani de zile. De cinci ani conducerea SCMD se face că lucrează la statut, de 5 ani la fiecare CNR se adoptă hotărâri pe care nici chiar cei care le adoptă şi propun nu le respect, de cinci ani domnul Dogaru abureşte şi lasă lucrurile în coadă de peşte provocând doar scandal, aşa cum a făcut şi în comisia pentru elaborarea legii pensiilor din mandatul domnului Dobriţoiu. Pentru cei ce l-au citit nu mai este o surpriză faptul că toate legile pe care le-a văzut sau la care a contribuit cu un amendament domnia sa, sunt şchioape. Nu i-a convenit şi nu îi convine ca sindicaliştii să se vadă cu sacii în căruţă, pentru că acest sindicat a fost constituit şi a funcţionat numai datorită legilor defavorizante sau discriminatorii. Fără ele, Dogaru nu ar fi avut nici cotizanţi nici cotizaţii iar primul care ştie asta şi are şi situaţia numerică şi financiară a sindicatului, este Dogaru. De aceea tot ce a făcut sau a insistat să se facă şchiop, pentru a avea motiv să ţină sindicaliştii lângă el. Cel mai bun exemplu îl constituie celebra scrisoare către doamna senator Cristiana Anghel şi către deputaţi, prin care cerea să nu mai facă amendamente, să lase legea 241 aşa cum e, pasămi-te de teamă că nu se mai votează, DEŞI ŞTIA CĂ ODATĂ INTRATĂ ÎN PLEN, LEGEA AR FI FOST ORICUM APROBATĂ TACIT INDIFERENT DACĂ ERA INTRODUSĂ LA VOT SAU NU, DAR DACĂ SE FĂCEAU AMENDANAMENTELE PROBABIL NU MAI AVEA PE NIMENI ÎN SINDICAT ACUMA.
Cine nu gândeşte ca Dogaru este duşmanul ţării
În comparaţie cu domnia sa, mai sunt şi alţi lideri, de filiale, care chiar doresc şi fac tot ce ţine de ei pentru a determina parlamentarii, legislativul să adopte o lege cu adevărat ocupaţională a militarilor. Numai că văzând pericolul, domnul Dogaru face tot posibilul să îi denigreze, să le bagatelizeze eforturile, să ăi învinuiască de rebeliune, de spargerea unităţii sindicatului, de trădare şi alte bazaconii. Cum domnia sa a absolvit cursuri de manipulare şi dezinformare,nu pot decât să constat că a participat la cursuri şi a fost un cursant sârguincios, pentru că manevrele şi intoxicarea au funcţionat şi încă îşi mai fac efectul chiar dacă asupra unui număr din ce în ce mai mic de oameni. S-au cam lămurit toţi ce fel de om este şi spre disperarea sa nu îl mai bagă nimeni în seamă, nici şefii de partide, nici oficialii guvernamentali şi – aşa cum s-a dovedit la ultima pichetare, şi cum s-a lamentat chiar el - nici măcar presa. „Un regret si un gust amar l-a lăsat absenta reprezentanţilor media de la acest eveniment, dovedind astfel, de la caz la caz, fie  obedienţa faţă de Putere, fie dezinteres faţă de societatea civilă, faţă de cererile şi doleanţele cetăţenilor de rând ai României”. Domnul Dogaru încă se mai crede reprezentantul naţiunii, forţa a treia, societatea civilă, luptătorul cu sabia. Până şi săracu Becali a realizat că nu mai este Războinicul Luminii, nu este altceva decât un biet muritor, sau probabil s-a tratat în închisoare, că acuma spune că nu mai vrea război, vrea dragoste. Şi domnul Dogaru a făcut dragoste, dar pe furiş, cu duşmanul pentru că a fost surprins mergând să „alimenteze” şi el la Cotroceni, ca şi pleşcoianca.
Manevre
Atitudinea domnului Dogaru faţă de încercările filialelor de a purta discuţii cu reprezentanţii guvernului şi Parlamentului a fost întotdeauna obstrucţionistă, de câte ori unele filiale au încercat să obţină ceva pe calea dialogului, domnul Dogaru a organizat în contrapartidă, cu cei fideli, manifestări de protest şi a dat declaraţii belicoase, jignitoare, pentru a boicota şi zădărnici eforturile discuţiilor. Aşa a făcut şi în Februarie 2013 când în timp ce reprezentanţii unor filiale discutau aspecte ale legii 263 cu Comisia pentru Apărare Senatului, El Lider Maximo organiza proteste cu alte filiale ai căror lideri îi ciugulesc din palmă din motive pe care nu le mai amintesc. Bineînţeles că şi-a însuşit toate reuşitele „dizidenţilor” spunând că dacă nu protesta el, nu se obţinea nimic.
Cum se manipulează ca la carte
Metoda a fost aplicată şi acum, când în timp ce acelaşi grup de adevăraţi lideri de sindicat discutau cu vice-prim-ministrul Gabriel Oprea,care chiar dacă este cel care a adus rezerviştii în starea asta este unul din puţinii care poate îndrepta situaţia dacă vrea, poate tocmai pentru că el a provocat-o acceptând legea lui Boc, domnul Dogaru şi din ce în ce mai puţinii săi susţinători pichetau sediul PSD din Kiseleff. Ce treabă are sediul Kiseleff? De ce nu la guvern, acolo unde se iau deciziile şi se coc legile, de ce nu la Parlament, acolo unde se votează, de ce nu la Cotroceni, acolo unde se promulgă? Aşa ca simplă curiozitate, legea de anulare a cap 4 din Legea 329 privind cumulul pensie-salariu nu a fost nici până acum promulgată de preşedinte, deşi au trecut cele 10 zile legale. De ce nu se adresează domnul Dogaru preşedintelui Băsescu, de ce nu pichetează palatul Cotroceni sau statuia Leul, pentru promulgarea legii? Ale cui jocuri şi interese le urmăreşte, pentru cine strânge semnături şi în numele cui?Am arătat într-un articol anterior că aşa zisa rugăminte a aşa numitului forum Alternativa Naţională pentru sprijinirea lui Meleşcanu în alegeri şi strângerea de semnături este nimic altceva decât o anexă a SCMD marcă înregistrată de SCMD de domnul Dogaru, nu de CNSC care este tot o anexă a aceluiaşi manipulator care se joacă cu cuvintele şi asociaţiile după cum îi cântă cucul de la Cotroceni. Că domnul Dogaru face jocuri politice o spune chiar titlul scrisorii adresate premierului Victor Ponta: DOMNULUI VICTOR PONTA PREŞEDINTELE PSD, PREMIER, CANDIDAT LA PREŞEDINŢIE”(5 octombrie 2014). Păi dacă domnul Dogaru avea treabă cu legea pensiilor, se adresa premierului şi să admitem şi preşedintelui PSD, dar ce legătură are candidatul Ponta cu o lege cu care nu are nici o legătură? De ce nu s-a adresat aşa tuturor candidaţilor, inclusiv domnului Meleşcanu pentru care se laudă că a strâns semnături din poziţia de mare organizator al nu ştiu cui? Este clară încercarea lui Dogaru de a lovi în ponta şi şansele sale la preşedinţie. Personal nu mă interesează soarta domnului Ponta, nu sunt susţinător, dar eu nu sunt preşedinte de sindicat, eu vorbesc doar în numele meu şi eu nu implic pe nimeni în jocuri politice mascate sub nume de asociaţii şi forumuri fictive.
Dezinformare marca Dogaru
O altă manipulare recentă ne arată că acest om profită cu neruşinare de neştiinţa unora, credulitatea altora, bunătatea unora şi lipsa de reacţie a celor mai mulţi. Iată ce declară domnul Dogaru în comunicatul din data de 07.10. 2014:
„Discuţii s-au purtat, la solicitarea acestora, la ora 14.30, cu preşedintele UNPR, viceprim-ministru, iar la ora 16.00, cu dl. Liviu Dragnea, preşedinte executiv al PSD. Celor doi demnitari li s-a înmânat câte un exemplar al solicitărilor oficiale adresate dlui Victor Ponta. Ambii au promis deblocarea situaţiei în două zile, în sensul solicitărilor SCMD.
Cu stupoare am aflat  CU ACEASTĂ OCAZIE că un mic grup de membri SCMD din provincie s-ar fi prezentat, în baza unei „pile” pusă telefonic, nu la sediul PSD, ci la alte sedii oficiale, pentru a reclama, nu drepturile rezervistilor, nu legea solicitata de SCMD, ci faptul de a fi recunoscuţi drept adevărata conducere a SCMD şi adevăratele persoane de dialog. Au fost trimişi la plimbare. Vom verifica această informaţie şi vom lua măsurile statutare care se impun.”
Patru fraze, 6 minciuni. Am să demonstrez că domnul Dogaru minte cu neruşinare în absolut tot ce a susţinut în cele 4 fraze. Să le luăm pe rând:
„Discuţii s-au purtat, la solicitarea acestora, la ora 14.30, cu preşedintele UNPR, viceprim-ministru, iar la ora 16.00, cu dl. Liviu Dragnea, preşedinte executiv al PSD.”
În primul rând cine sunt cei la a căror cerere s-au purtat discuţii? Din context reiese că aceştia ar fi cei doi vice-prim-miniştri. Are cineva timp să creadă asta? Nici cel mai fidel susţinător al lui Dogaru nu ar crede această minciună. Ce fel de discuţii şi cu cine, dar mai ales unde şi cât timp, domnul Dogaru nu spune. Am să vă spun eu pentru că am contactat biroul vice-prim-ministrului Dragnea şi am cerut relaţii privind întâlnirea pe care acesta a avut-o cu „domnul Dogaru”.
- Răspunsul a fost aşa cum bănuiam, diferit de ceea ce a minţit domnul Dogaru. Adevărul este că domnul Dragnea nu s-a întâlnit cu domnul Dogaru, nici nu a solicitat o întrevedere cu el, şi nu au discutat şi nu a făcut promisiuni, cum a susţinut domnia sa. De la cabinetul domnului Dragnea am primit răspuns, că domnul Dragnea nu a iniţiat şi nu a cerut această întâlnire aşa cum spune domnul Dogaru, domnia sa s-a întâlnit timp de 5 minute cu reprezentanţii REVOLUŢIONARILOR de la care a primit un document. Nu s-a confirmat încă dacă printre cei primiţi a fost şi domnul Dogaru, din alte surse am înţeles că Domnul Dogaru s-a infiltrat sau insinuat în această delegaţie şi a dat domnului Dragnea şi documentul său. În asta a constat „discuţia şi marele dialog soldat cu promisiuni” din partea domnului Dragnea. Trebuie să recunosc că domnul Dogaru şi-a învăţat lecţia dezinformării, în sensul că pe o informaţie reală, înmânarea acelui document, brodează insinuări lăsând să se înţeleagă că au avut loc discuţii şi acestea s-au soldat cu promisiuni care vai Doamne nu au fost onorate. Pe o infiltrare printre revoluţionari de care nu pomeneşte în comunicat, ca şi când nici nu ar fi existat, lasă să se înţeleagă că Dragnea l-ar fi primit pe el datorită pichetării. Biroul vice-prim-ministrului Dragnea a precizat că nu a existat nici o întâlnire separată între domnul Dragnea şi Dogaru. Are şcoală, domnul Dogaru, nu zic nu. Să judece fiecare cum vrea şi să vadă cine minte.
- A doua frază: „Celor doi demnitari li s-a înmânat câte un exemplar al solicitărilor oficiale adresate dlui Victor Ponta. Ambii au promis deblocarea situaţiei în două zile, în sensul solicitărilor SCMD”. Minciună, nu există nici o confirmare a acestor promisiuni, li s-a promis revoluţionarilor de către domnul Dragnea că se vor studia cererile, va fi informat primul ministru şi li se va da răspuns în termen legal. Şi aici se minte şi se brodează, promisiunea era alta nu cea despre vorbeşte domnul Dogaru.
- A treia frază: „Cu stupoare am aflat cu această ocazie că un mic grup de membri SCMD din provincie s-ar fi prezentat, în baza unei „pile” pusă telefonic, nu la sediul PSD, ci la alte sedii oficiale, pentru a reclama, nu drepturile rezerviştilor, nu legea solicitată de SCMD, ci faptul de a fi recunoscuţi drept adevărata conducere a SCMD si adevăratele persoane de dialog”.
Când a aflat, şi de ce cu stupoare, deoarece intenţia şi acţiunea filialelor din Craiova, Slatina şi Bucureşti a fost anunţată cu două zile înainte pe blogul sindicatului,  nu a fost o surpriză pentru nimeni. Dar domnul Dogaru iarăşi lasă să se înţeleagă că vezi Doamne, a aflat de această iniţiativă după ce s-a materializat, sau în timp ce domnia sa se luptă cu balaurul. Prima minciună. Spune domnia sa că un mic grup de membri SCMD s-ar fi prezentat în baza unei pile. A doua minciună. Să ne fie cu iertare, grupul care s-a întâlnit cu Oprea a fost de trei ori mai numeros decât grupul de sindicalişti care a dat ochii cu Dragnea. Mai spune domnia sa că acel grup s-a întâlnit cu Oprea, nu pentru a reclama drepturile sindicaliştilor, ci pentru a fi recunoscuţi drept adevărata conducere a SCMD. Aici domnia sa s-a întrecut pe sine, minţind pur şi simplu şi încercând să convingă sindicaliştii că grupul respectiv vrea să se substituie conducerii SCMD, să spargă sindicatul. Nimic mai fals. Normal ar fi acuma ca acei oameni care au format grupul de dialog să ceară domnului Dogaru satisfacţie în instanţă pentru cele afirmate, pentru să sunt învinuiri grave, dar nu bazate pe informaţii ci pe intenţii de dezinformare.
„Vom verifica această informaţie şi vom lua măsurile statutare”, mai spune domnul Dogaru. De acord, asta am făcut şi eu, am verificat informaţiile date de cele două grupuri şi am constat că cele relatate de grupul de filiale corespunde realităţii, în timp ce cele declarate, insinuate, afirmate, înveninate de domnul Dogaru sunt nereale sau doar parţial adevărate, tendenţioase, răuvoitoare, manipulative, mizerabile. În ceea ce priveşte întâlnirea dintre domnul Dogaru şi domnul Oprea, aceasta nu a putut fi confirmată de către biroul de presă al MAI. Rog pe domnul Dogaru să facă toate verificările posibile şi să vină cu toate dovezile în vederea susţinerii afirmaţiei sale, altfel poate fi învinuit de ofense aduse unor cadre militare în rezervă.
Cine vrea să afle adevărul?
Acum, spun şi eu aşa cum spunea şi domnul Dogaru, sper ca SĂ FIE APLICAT STATUTUL FAŢĂ DE CEL CARE A MINŢIT ŞI A ADUS PREJUDICII IMAGINII UNOR COLEGI DE SINDICAT ŞI SINDICATULUI PRIN ACESTE AFIRMAŢII CALOMNIOASE ŞI NEADEVĂRATE. Sper ca sindicaliştii militari, rezerviştii, toţi cei care apucă să citească acest material să aibă puterea de a discerne şi de a lua o decizie în consecinţă. E timpul ca la conducerea sindicatului să vină un militar adevărat, respectat şi apreciat, care să nu se ocupe de împroşcări cu noroi asupra celor care nu sunt de acord cu declaraţiile lui iresponsabile. E timpul ca cei care au tot oscilat şi au mers înainte considerând că „nu avem altul mai bun” sau „nu e momentul” sau „nu e bine să ne punem contra” să vadă adevărata dimensiune a pericolului. Ideal ar fi fost ca toate acţiunile SCMD să fie coordonate, conjugate, unanim acceptate, dar s-a dovedit şi de data asta că cel puţin una din părţi este total opusă oricărei forme de dialog, de colaborare sau negociere, cu oricine, singura formă pe care o acceptă este pumnul în masă, scrisorile oarbe, scrise într-un limbaj a la Mircea Badea. Asta nu caracterizează casta militarilor.
Menţionez că toate cele afirmate aici sunt adevărate, mă refer la fapte si declaraţiile vizavi de întâlnirile din data de 06.10.2014, iar dacă membrii CNR vor probele, sunt gata sa mă prezint cu ele la întâlnirea din Octombrie şi chiar şi cu altele privind alte declaraţii şi activități.
P.S. Pe surse, pot afirma că  discuțiile purtate de delegația filialelor cu vice-prim-ministrul Gabriel  Oprea, deja s-au concretizat printr-o inițiativă acestuia de a cere un documentar privind impactul financiar al unui proiect legislativ care să restituie  şi militarilor  sumele abuziv reținute prin recalculările guvernării Boc. Aceleași surse confirmă că există fonduri la ministerele de resort şi că deja se mişcă roțile.
 Marin N

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Ai un comentariu de făcut? Be my guest! Dar mai intai prezinta-te. Ca asa e la armata. Bati la usa, intri, te prezinti si raportezi.

Si trebuie să ştii că nu voi aproba apariţia acelor comentarii pe care eu le găsesc nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar şi, desigur, a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!
Administratorul blogului își rezervă dreptul de a șterge comentariile care nu respectă regula, postând mesaje de avertizare.