IN LOC DE...

“Omul trebuie să aibă şi prieteni şi duşmani. Prietenii îl învaţă ce trebuie să facă, iar duşmanii îl obligă să facă ce trebuie” Nicolae Iorga

miercuri, 9 aprilie 2014

MARTIRII ȚĂRII BEIUȘULUI ( III ) SFÂRŞITUL TRAGIC AL MARTIRILOR BEIUŞENI IOAN CIORDAŞ, NICOLAE BOLCAŞ ŞI NICOLAE BOGDAN

Petru E. Papp: „Asasinate Politice In 1919, În Transilvania“

              Asasinarea românilor Nicolae Bolcaș, Ioan Ciordaș şi Nicolae Bogdan
    Iată cum descrie Petru E. Papp  , în 1928, tragicul eveniment petrecut atunci:
    „A doua zi a vorbit în taină prin sat că au fost la el în casă deținuți, pesemne doi popi, și că spre dimineață Hanköczi i-a dus undeva. Odaia lui Hanköczi avea încă o ușă, care dădea direct în coridor. Ioan Herle al Vilii din Luncă mi-a mărturisit că, tot în 4 aprilie, dimineața la 3 ceasuri, cadetul Károly Tamás, originar din Beiuș, și cadetul Kádár Ferenc, care locuiau la el cu alți cadeți și marinari, i-au cerut să le dea o lumînare și o lopată. El le-a dat cele cerute, dar nici el, nici alții nu s-au gîndit și nu s-au interesat mai de-aproape de ce și pentru ce le trebuie, fiind grozav de terorizați. Și-a închis ușa și s-a culcat. Peste o jumătate de ceas a auzit niște împușcături. În 18 aprilie am scăpat din spital. Despre numiții încă nu se știa în Beius nimic. În numele familiei doctorului Ciordaș, cu care sînt înrudit, am pus un premiu de 3.000 de coroane pentru cel ce  va da date și urme precise despre dispariția lui. Primăria din localitate a pus un premiu de 1.000 de coroane. Întîmplător fiind pretorele dr. Gherla la Beiuș, l-am rugat să publice premiul și în cercul Vașcău de sub conducerea sa, îndeosebi în comunele: Luncă, Seghiște, Seghiștel, Vașcău, pe unde staționaseră soldații unguri. 
Monumentul din centrul comunei Lunca
Notez că, după cum am înțeles, Verböczy și Hankoczi, înaintea familiei doctorului Ciordaș, a mamei și a fratelui doctorului Bolcaș, care au stăruit după răspuns, au declarat pe cuvîntul lor de onoare că sînt în viață. «Au fost deținuți, dar au fugit și nu-i pot nicicum găsi». Ipsissima verba! Dl. Ghera, în 24 aprilie, îmi scrie și-mi trimite printr-un curier următoarele: Raportez că trupurile lui Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș s-au găsit în telechiul lui Nicolae Hasan din Luncă azi, la orele 9. Dispozițiunile necesare pentru exhumarea lor le-am făcut eu. Cum am constatat la fata locului, îndemnați de premiu, sătenii au plecat să-i caute. Notarul Ioan Blaga, notăreasa și 4 femei au ajuns în grădina lui Hasan, unde, dat fiind că din cauza ploilor era numai de patru degete pămîntul peste cadavre, au simțit miros de mortăciune și, săpînd puțin, numaidecît s-au ivit hainele lui Ciordaș. Sosind cu trăsura, ca trimisul familiei Ciordaș, la Luncă, împreună cu Gh. Bolcaș, fratele doctorului Bolcaș, pe morți i-am aflat deja exhumați și așezați într-o casă țărănească în 2 sicrie improvizate. Mergînd și noi la fața locului, am constatat că decedații fuseseră aruncați într-o groapă din fundul grădinii lui Hasan, săpată la distanță de 1 metru de vîlceaua Apa Vărzarilor. Era o groapă afundată de 1 metru, lungă de 5 și lată de 3 pași, plină de spume și de sînge închegat. Pe cei morți i-am recunoscut și noi, și familiile mai presus de orice îndoială...
Continuare pe SIMION R. SUCIU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Ai un comentariu de făcut? Be my guest! Dar mai intai prezinta-te. Ca asa e la armata. Bati la usa, intri, te prezinti si raportezi.

Si trebuie să ştii că nu voi aproba apariţia acelor comentarii pe care eu le găsesc nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar şi, desigur, a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!
Administratorul blogului își rezervă dreptul de a șterge comentariile care nu respectă regula, postând mesaje de avertizare.