joi, 19 iulie 2012
duminică, 1 iulie 2012
LA MULŢI ANI MEMBRILOR FANFAREI BEIUŞENE!!!
Infiinţată
în anul 1921, Fanfara militară din Beiuş a funcţionat, fără
întrerupere, până în 1995, când a fost desfiinţată. Dupa acest an,
graţie pasiunii şi priceperii rezerviştilor, a mai funcţionat, sub egida
Cercului Militar Beiuş, pînă la 19 aprilie 2008. Iată câteva aprecieri
din placheta "Trecea Fanfara Militară" apărută în anul 2006.
“To be or not to
be” … iată o problema la care vom reflecta şi noi şi anume, fanfara militară
din Beiuş. Deşi a fost desfiinţată în 1995 îşi continuă activitatea, graţie
dăruirii şi pasiunii rezerviştilor… Vremea trece, valorile adevărate rămân. Dar
fie vremea caldă sau rece, fanfara merge mai departe ca un singur soldat… Da,
fanfara continuă să existe, trecând, cu sau fără un tambur major în frunte.
Pentru că sensul este stabilit – ESTE SENSUL VIEŢII. ( punct… şi de la capăt…)
Liviu Balint (01.07.2006)
Puţini beiuşeni ştiu că pe 1
iulie 1831 s-au înfiinţat Muzicile Militare. Câţiva ştiu că pe 1 iulie Armata
României se sărbătoreşte Ziua Muzicilor Militare. Mai toţi beiuşenii ştiu că,
indiferent de anotimp sau condiţiile meteo, la toate ceremoniile din tânărul
nostru municipiu cântă fanfara militară. De altfel, nici n-ar fi de conceput ,
să zicem, sărbătoarea Beiuşului, Ziua Eroilor sau Ziua Armatei României, fără
sunet de fanfară. Şi atunci, respectabilii pensionari militari îşi scot
uniformele de la naftalină, îşi lustruiesc alămurile şi încolonaţi, cu
modestie, continuă tradiţia începută pe 9 octombrie 1921…
Atunci, prin grija
cetăţenilor Beiuşului, s-au adunat fonduri “pentru înfiinţarea orchestrei
militare” a Regimentului de Infanterie 101 – 102 “Dr. Ciordaş”.
Nouă, beiuşenilor ni se pare
absolut firesc gestul înaintaşilor noştri şi nici nu am accepta un Beiuş fără
armată şi fără fanfară, deoarece, aici, armata este iubită şi respectată, ea
face parte din Beiuş, nu numai ca instituţie, ea este mândria şi sufletul
Beiuşului.
Lt. Col. (r) Simion SUCIU (01.07.2006)
Orchestra regimentului
nostru (“Beiuşul” , Anul I, Nr. 20 – 21,
23.10.1921)
În scopul adunării unui fond pentru
înfiinţarea orchestrei militare, ofiţerii regimentului nostru, de sub comanda
d. colonel A. Phelepps, au aranjat balul din 9 crt. La care , am putut vedea
aproape întreg publicul, ce a voit să dea dovada înţelegerii rostului armatei
şi a foloaselor ce le poate aduce societăţii.
Sala
era somptuos împodobită, dând un caracter intim balului…
Pentru
cât mai grabnica înfiinţare a orchestrei, la iniţiativa d. sublocotenent P.
Baruţia s’au repartizat cumpărarea singuraticelor instrumente , pe cum urmează:
1.
Corpul didactic al
liceului de fete – Picolo. 2. Dna Viora Dr. Ciordaş – Flauto. 3. Dr. C. Papp –
Clarinet. 4. Dr. A. Ciavici – Clarinet. 5. Dr. Eugen Nveki – Clarinet. 6.
Corpul didactic al liceului de băieţi – Flugelhorn. 7. S. Selagian – Flugelhorn.
8 Adolf şi Bernat Leipnic – Bas flugelhorn. 9. Ilarie Crişan – Bariton. 10.
Roman Cristian – bariton. 11. M. Papluca – Bariton. 12. Ioan Ardelean –
Eufonion. 13. Dr. Cosma Gavril senator – Corni. 14. Domeniul Episcopal – Corni.
15. Politzer Simon – Corni. 16. Banca Belenyesi Hitelbank – Trombe. 17. Dl.
Const. Ignat – Trombe. 18. Emanuil Schwimmer – Trombe. 19. Banca “Drăganul” –
Trombon – 20. Banca poporală – Trombon. 21. Belenyesi Takarekpenztar – Trombon
basso. 22. Weinstein Marcu – Bass helicon. 23. Stern Hermann – Bass helicon.
24. Dl. Ciumpe – Toba mare. 25. Dl. Papp Gerasim ( Gherasim n.n. ) – Talgere şi
treangl. 26. Fraţii Morschi – toba mică. 27. Bolcaciu Gheorghe – Căluţ.
Numele donatorilor va fi gravat pe
instrumentele cumpărate de ei.
Din
acest prilej am primit pentru publicare următoarele:
“ Corpul ofiţerilor
regimentului de casă, aduce viile sale mulţumiri tutulor, cari au participat la
balul din 9,crt. Şi în special domnilor, cari s’au angajat să procure
instrumentele orchestrei militare ce se va înfiinţa“.
Ofiţerii
reg. 101 – 102 de inf. Dr. Ciordaş
PREMISELE ÎNFĂPTUIRII FANFAREI MILITARE DIN BEIUŞ
După înfăptuirea statului naţional unitar român,
prin voinţa liber exprimată la 1 Decembrie 1918, se punea problema consolidării
sale dar şi a creării unor redute de apărare – îndeosebi la fruntariile vestice
– contra duşmanilor din afară, ce nu acceptau alipirea Transilvaniei la România
Mare.
În acest context, în luna septembrie a anului 1921,
clădirea Casinei Române din Beiuş a fost pusă la dispoziţia Regimentului
de casă 101/102 infanterie „Dr. Ioan Ciordaş”
Prezenţa regimentului în oraş avea efecte economice
pozitive pentru populaţia locală şi din jur: cetăţenii puteau să închirieze
militarilor spaţiile locative ce le prisoseau (contra unei taxe foarte
convenabile), comercianţii şi ţăranii puteau desface o cantitate mai mare de
produse iar regimentul, la rândul său, valorifica pe piaţă - spre folosul celor
interesaţi şi la un preţ convenabil – orice surplus din bunurile sale.
(Bunăoară, în „târgul de cai” din 27 aprilie 1922 au fost vânduţi 50 de cai – Beiuşul,
Anul II, nr. 15 /23 aprilie, pg. 3)
În scurt timp de la înfiinţarea sa, acest Regiment
de Casă s-a integrat activ şi în
viaţa culturală a urbei. Colonelul Phelepps, primul comandant al garnizoanei,
era, fără îndoială, un om instruit nu numai în chestiuni militare dar şi un om
cu vederi largi. Împreună cu ofiţerii din subordinea sa au luat cunoştinţă
foarte repede cu intensa activitate culturală din Beiuş, alăturându-se
iniţiativelor şcolilor şi societăţilor culturale locale. Mai mult, au venit cu
iniţiative proprii, îmbogăţind paleta factorilor creatori şi difuzori de
cultură. Cu siguranţă că au fost încântaţi de prestaţia publică a orchestrei
elevilor Liceului gr. cat. „Samuil Vulcan” şi formaţiile corale din cele trei
mari şcoli secundare şi, mai ales, a corului „Lira” dar aveau ambiţia să vină
şi cu contribuţia lor proprie.
Aşa
se face că în seara zilei de 9 octombrie 1921 s-a organizat un bal „în scopul
adunării unui fond pentru înfiinţarea orchestrei militare” într-o sală „somptuos
împodobită” şi în care s-a „putut vedea aproape întreg publicul ce a voit să dea dovada înţelegerii rostului armatei şi a foloaselor ce
le poate aduce societăţii. Cu acest prilej au fost
donate mai multe instrumente muzicale „orchestrei militare ce se va
înfiinţa” iar în semn de preţuire, numele donatorilor a fost „gravat pe
instrumentele cumpărate de ei”
În seara zilei de 29 noiembrie 1921
ofiţerii acestui regiment au organizat o altă serată, pentru sporirea
fondurilor necesare constituirii orchestrei şi pentru acţiuni de caritate.
Programul a constat din muzică (melodii italiene interpretate la chitară şi
mandolină de către locotenentul Bocean), recitări din poeziile Vioarei dr.
Ciordaş (sublocotenent dr. Bologa) şi o reprezentaţie dramatică cu piesa „O
noapte furtunoasă”.
Lăudabile aceste preocupări culturale,
cu atât mai mult cu cât regimentul funcţiona în condiţii improvizate, în lipsa
unei cazărmi proprii. (Primele demersuri în acest sens s-au făcut în anul 1923
de către primarul Nerva Traian Cosma, urmate de obţinerea terenului în 1928 şi
demararea construirii cazărmii în anul 1935 (Beiuşul, VI,1934, p.5).
S-au scurs 85 de ani de la naşterea
acestei orchestre, perioadă în care, cu siguranţă, a încântat generaţii de
beiuşeni, însoţindu-i şi în momentele solemne ale vieţii lor. Cuvinte de laudă
se cuvin adresate tuturor celor care au ostenit pentru menţinerea ei în
activitate şi care s-au strămutat în lumea umbrelor dar şi celor care astăzi
sunt continuatori de bogată tradiţie: Zoltan Boldiş, Traian Buran, Panfil
Buran, Constantin Sava, Vasile Gale…
Prof. Gavril Hădăreanu (01.07.2006)
FARMECUL SUNETELOR
Întâlnirea mea cu
fanfara militară datează din septembrie 1944. În localitatea mea natală era
cartiruit unul dintre regimentele Diviziei 3 Munte, mi se pare Regimentul de
instrucţie, care pornea în fiecare dimineaţă spre câmpul de instrucţie, condus
fiind de fanfară. Nu pot spune că fanfara era în fruntea regimentului deoarece ca
şi în cântecul lui Dan Spătaru, muzica militară era, la propriu, încercuită de
cel puţin un pluton dintre copii
localităţii. După amiază joaca noastră se muta pe strada pe care se deplasa
regimentul pentru a observa membrii fanfarei care plecau spre capătul satului
pentru a aştepta regimentul, pe care îl conducea apoi în cele mai frumoase,
pentru noi, triluri muzicale, spre terenul din faţa bisericii, unde se dădea
ordinul de voie.
Plecarea
regimentului şi, deci, şi a fanfarei ne-a produs o mare tristeţe care a durat,
aşa ca în copilărie, câteva ore. Sunetele şi melodiile acelea frumoase şi
stimulative mi-au lipsit multă vreme, ceea ce m-a determinat ca să ascult la
patefonul familiei, aproape zilnic “Valurile Dunării”, singura placă de patefon
cu muzică de fanfară pe care o aveam.
Următoarea fanfara pe care am ascultat-o a fost într-o localitate moroşană.
Din păcate numele localităţii nu-mi vine
în minte acum, ar fi putut fi Botiza, Cîmpulung la Tisa sau Mara (pe atunci
Crăceşti), localităţi în care am locuit pentru scurtă vreme, unde o fanfară a locuitorilor cânta duminica şi în
sărbători la biserică iar după amiază fie în faţa şcolii, fie pe locul unde se
organiza hora satului.
Au intervenit mutări succesive şi de scurtă durată
ale familiei, mai mult în localităţi care nu erau garnizoane militare Aşa că
până în 1952, când am revenit în Beiuş, nu am mai ascultat melodii interpretate
de fanfară decât la radio sau la patefon.
După 3-4 zile
de la revenirea în Beiuş, într-o după amiază, cred că era miercuri, spre
înserat dinspre centru am auzit acordurile fanfarei militare. Am lăsat baltă
lecţiile, cu stiloul uitat în mână, am fugit spre centru unde, în faţa
monumentului am redescoperit, cu mare şi deosebită plăcere fanfara militară, muzica de fanfară, pe
care mulţi ani după aceea beiuşenii am putut-o asculta săptămână de săptămână.
Ajunsesem să cunosc bine şi instrumentiştii: nenea Titi Dumitrescu, Bucur,
Ştefan şi pe mulţi alţii.
Începând de prin anii 1954-1955 şi următorii,
fanfara a început să se înnoiască, au venit de la şcoala militară de muzică
instrumentişti tineri cu o bună pregătire, unii dintre ei stăpânind mai multe
instrumente: Babin, Buran (Traian şi Pamfil), Lache, Radu, Pavel, Sava, Vişoiu
şi mulţi alţii al căror nume îmi scapă în acest moment, tineri care s-au
integrat rapid în societatea beiuşeană, în viaţa culturală locală. Alături de
talentaţii instrumentişti locali: Cergheş, Ciorcan, Copil, Luscan (fraţii),
Stanciu, s-au constituit în diferite formaţii: orchestră de muzică uşoară, taraf,
orchestră de estradă, orchestră
semisimfonică, etc, prezentând spectacole pe scenele din: Beiuş, Ţara
Beiuşului, Cluj, Oradea, Timişoara etc.
Intrând, profesional, în viaţa culturală beiuşeană,
cercetându-i tradiţiile am aflat că instrumentele pentru fanfara regimentului
din Beiuş au fost achiziţionate în deceniul al treilea al secolului trecut cu
largul sprijin financiar al populaţiei oraşului. Prin animatorii vieţii
culturale locale prof. Mihai Bruchental, dr. Emil Pop, prof. Niculiţă Papp am
aflat faptul că membrii fanfarei militare din Beiuş au făcut parte integrantă
din viaţa culturală interbelică locală. Cercetările documentare personale mi-au
confirmat faptul că unul dintre reprezentanţii de seamă ai muzicii de fanfară,
comandant al fanfarelor armatei, generalul Dinu Stelian a condus, între anii
1938-1947, fanfara din Beiuş, bucurându-se de aprecierea şi simpatia
localnicilor pentru buna colaborare cu factorii culturali civili.
Venind mai aproape în timp, la viaţa culturală
locală din care am făcut parte am apreciat întotdeauna activitatea fanfarei
militare beiuşene prezentă mai tot timpul în spectacolele locale precum şi
implicarea necondiţionată a domnilor Pamfil Buran, Trian Buran, Constantin Sava în activitatea şi formaţiile culturale
ale casei de cultură şi a celora din şcolile Beiuşului, şi în general în viaţa
muzicală locală.
Cred, sunt convins că trebuie să se bucure şi se
bucură de calda apreciere a beiuşenilor oameni ai fanfarei ca Ilie Mişu, Zoltan
Boldis, Pamfil Buran, Traian Buran, Vasile
Gale, Constantin Sava şi alţii.
Ieşirile publice ale fanfarei unităţii militare din
Beiuş au fost pentru mulţi chiar foarte mulţi o mare şi deosebită încântare.
Nu ştiu ce legături tainice s-au format între mine
şi muzica de fanfară, dar datorită ei, a acestei muzici, iubesc astăzi muzica
de orgă.
Ioan Igna (01.07.2006)
MARGINALII LA O ANIVERSARE
În partitura timpului aniversările
constituie, de regulă, un fericit prilej de rememorare a strădaniilor
înaintaşilor ce au temeinicit pentru urmaşi.
În neliniştile şi contradicţiile vremilor în
care s-a creat acum 85 de ani Fanfara Regimentului 101 – 102 de infanterie
„Dr. Ciordaş” , devenită apoi Fanfara Unităţii Militar din Beiuş, aceasta a fost nu
numai o formaţie instrumentală oarecare ci şi un element cultural artistic în
jurul căruia s-a dezvoltat o parte din viaţa spirituală a beiuşenilor.
În deplină armonie cu
Reuniunea de cântări „Lira” – care a promovat activitatea corală, fanfara
militară a oraşului Beiuş a îmbogăţit fenomenul cultural local prin muzica
instrumentală.
Fanfara militară, prin
tonurile instrumentelor sale, a reuşit să transmită ani la rând, spre sufletul
concitadinilor, vibraţii artistice de mare tensiune interioară care nu trebuie
uitate.
Acum, la confluenţa
meritelor şi înfăptuirilor trecutului cu dezideratele prezentului se aşteaptă o
reconsiderare pentru activitatea viitoare a fanfarei militare, de fapt şi
fanfara municipiului Beiuş, printr-o soluţie salvatoare eroică. Spunem aceasta
ca o pledoarie în favoarea puterilor creatoare de cultură ale omului.
Beiuş, octombrie 2006.
Prof.
Anton NAGHIU (01.07.2006)
Fanfara din Beiuş
Încă din viaţa de elev
ştiam de existenţa ei. Cânta în oraş cu diferite ocazii festive, înainte de
comunism şi după. Ca o activitate deosebită îmi amintesc că duminica după
amiază, în parcul din centru cânta fanfara militară, auzindu-se în tot oraşul.
Într-o vreme se auzea sunetul gornistului care dădea stingerea în unitatea
militară. Dintre foştii dirijori îmi amintesc de Stelian Dima, Mişu Iancu şi
Boldiş Zoltan, care de altfel, şi azi este dirijorul fanfarei. Nu pot să uit
corul şcolii militare din Beiuş, care, într-o vreme a cântat cu corul elevelor
de la Liceul Pedagogic sub bagheta lui Bruchental.
Se organizau spectacole
la Teatrul Armatei, coruri, dansuri populare, nelipsind nici dansurile ruseşti
interpretate de elevii şcolii militare.
Pe vremea aceea, Liceul
„Samuil Vulcan” avea un cor bine pus la punct, condus de maestrul Bruchental,
cor care era acompaniat de fanfara militară. De altfel, mai în toate
spectacolele, fanfara avea un punct în spectacol. Cu ocazia paradelor de la 23
august, fanfara din Beiuş era prezentă la Bucureşti.
Amintiri, amintiri…
Au trecut anii iar dintre
cei care au fost a mai rămas o mână de oameni care continuă tradiţia.
La mulţi ani şi multă
sănătate membrilor Fanfarei Militare din Beiuş!
Prof.
Ilarion LAZEA (01.07.2006)
La aniversare…
Am colaborat cu membrii
fanfarei beiuşene încă din 1967, când eram îndrumător cultural la Casa de
Cultură din Beiuş. I-am cunoscut ca foarte buni profesionişti, ca prieteni,
chiar şi profesori, având multe de învăţat de la unii dintre ei cum ar fi:
Constantin Sava, Traian Buran, Panfil Buran, Constantin Voinea şi cărora, acum,
la ceas aniversar le mulţumesc. Erau tineri, aveau talent şi voinţă, se
străduiau să iniţieze în arta meseriei pe cei care doreau să cunoască un
instrument muzical. Erau implicaţi în activităţi culturale înafara armatei,
ajutând unităţile economice şi şcolile din oraş în organizarea unor activităţi
artistice, concursuri, etc. Concertele de fanfară colorau dupăamiezile de
duminică iar ceremoniile unde cânta fanfara atrăgeau un număr mare de beiuşeni.
Aş dori să felicit
comandaţii acestei garnizoane care, din 1995 când fanfara a fost desfiinţată,
s-au străduit să o menţină. La fel şi dirijorului Zoltan Boldiş, coordonatorul
acestei fanfare precum şi tuturor celor care au înţeles că Beiuşul nu poate fi
întreg fără muzică militară şi au depus interes pentru menţinerea acesteia.
Ar fi foarte multe de
spus dar, în final, doresc să adresez membrilor fanfarei, la această
aniversare, multă sănătate, putere de muncă şi multe, multe concerte.
La mulţi ani!
Nicolae
Fărcuţ (01.07.2006)
ÎN
SUNET DE FANFARĂ
Situându-se alături de
influenţele Bisericii şi ale limbii naţionale, fanfara este nu numai formativă,
reprezentativă ci şi apărătoare a teritoriului de apartenenţă. Muzica de
fanfară a menţinut trează conştiinţa naţională, fiind o componentă dinamică a
spiritualităţii naţionale, o forţă care nu a putut fi oprită să se situeze
mereu ca o coloană morală, „axis mundi” sub semnul continuităţii şi al
speranţei. Repertoriul fanfarei este preponderent format din cântece patriotice
iar vestimentaţia militară, sonoritatea amplă şi pompoasă au atras întotdeauna
privirea şi admiraţia oricărui suflet care vibrează în faţa frumosului.
Fenomenul „fanfară” a
prins aderenţă şi în viaţa urbei noastre, devenind o constantă prin prezenţa ei
la manifestările prilejuite de Ziua Naţională a României, Ziua Eroilor, Ziua
oraşului, etc.
De bun augur ar fi
reînvierea vechiului obicei al Fanfarei Cercului Militar Beiuş de a încânta
(măcar odată pe lună) locuitorii urbei cu capodopere specifice genului. Ar fi
un prilej de a face cunoscute tinerei generaţii valorile muzical artistice naţionale
dar şi un factor de socializare şi agrement pentru populaţia urbei care se
pierde în vâltoarea secolului vitezei, fapt ce ar da o notă de originalitate
vetrei beiuşene, aducând un aer nostalgic dar în acelaşi timp un suflu
revigorant al spiritului naţional.
Trebuie să le aducem
mulţumiri celor care de-a lungul anilor au stat la pupitrul dirijoral al
fanfarei beiuşene şi s-au luptat ca această formaţie să nu fie ştearsă din
peisajul cultural bihorean.
Prof.
Remus Decebal Lazea (01.07.2006)
PATRIOŢI
AI CÂNTECULUI
Cântecul este pentru
fiinţa umană parte a sufletului său. Omul este cu cântecul de leagăn al mamei,
cântă la hora satului, la păşunat, la muncă, în cătănie. Evoluţia în timp a
muzicii a dus această artă pe culmi nebănuite, având modalităţi diferite de
abordare.
Cântecul de fanfară are
specificitatea sa, dată de sonoritatea şi tonul instrumentelor din alamă.
Fanfara creează armonii, stări emoţionale şi de spirit unice. Aceşti oameni
extraordinari, suflători sau percuţionişti sunt legaţi sufleteşte unul de altul
iar noi, ascultătorii, de ei, înconjuraţi fiind de aura armoniei, de spirit şi
dragoste pentru muncă.
Din 1921 avem şi noi,
locuitorii Ţării Beiuşului bucuria de a ne mândri cu o fanfară, instrumentele
acesteia fiind cumpărate din donaţii făcute de către locuitorii oraşului.
Decenii la rând, din curtea regimentului au răsunat în urbe acordurile Imnului
Naţional , marşuri şi cântece. Viaţa muzicală a Ţării Beiuşului este mai bogată
şi mai plină de sensuri prin acest grup minunat. Pentru ei a cânta cântecul
până la capăt este ca şi cum ţăranul trage brazda până la capăt sau mama îşi
leagănă copilul până la capăt.
Membrii fanfarei
beiuşene, din diferite generaţii, pot fi numiţi „patrioţi ai cântecului” după
vorba lui Grigore Vieru : „ A fi patriot al cântecului modern înseamnă al cânta
tu însuţi până la capăt şi a nu-l lăsa pradă uitării ” iar Fanfara Cercului
Militar Beiuş rămâne un simbol al acestei mirifice zone.
Gheorghe
Marinel David (01.07.2006)
marți, 19 iunie 2012
Din SPIRIT DE CORP
PDV-ul meu ese refera mai mult la faptul ca optiunea
SCMD-ului de a rupe "puntile" ,acum nu este folositoare.Este vreo
sansa sa castigam ceva? Eu cred ca nu.Cel mult vor bate din palme unepereii,
pedeleii..etc .care deja au pus tunurile pe noi .
(Rezerviștii lui Dogaru, noii mineri ai USL - Actualitate >
EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/rezervistii-lui-dogaru-noii-mineri-ai-usl-986889.html#ixzz1y1mqsytv)
Din SPIRIT DE CORP
(un punct de vedere)
“Mai mult, unul dintre principiile fundamentale ale armatei
este cel al camaraderiei, care presupune spirit de corp, sacrificiu, dar şi
solidaritate. Există în acest moment şi rezervişti din alte structuri militare,
altele decât armata, ale căror pensii au fost diminuate şi, pentru care, aceste
structuri nu au banii necesari pentru a putea efectua plăţi în consecinţă. De
aceea, mi se pare împotriva spiritului de corp ca
noi, militarii, să beneficiem, în timp ce alte categorii ar fi nevoite să
aştepte încă o bucată de vreme” (general Dobritoiu).
Acesta ar fi motivul amanarii revenirii pensiilor la
nivelul anului 2010.
Din spirit de corp si solidaritate,chiar daca raman temporar
in paguba, EU UNUL IL ACCEPT.
De ce ?
Pentru ca nu as mai putea privi in ochii colegul meu necajit
de la MAI.
Pentru ca “spiritul de corp al armatei este puternic
zdruncinat” si trebuie reasezat la locul lui,la temelia camaraderiei
si colegialitatii ostasesti.
Pentru ca noi militarii nu putem trai si munci
decât in echipă, alături de cei care ne împărtăşesc condiţia , idealurile,
misiunile şi privaţiunile.
Pentru ca militarilor nimic nu le este „mai preţios decât
sentimentul de a fi împreună cu ceilalţi.”
Pentru ca de aici vine adevarata camaraderie, condiţie "sine
qua non" a spiritului de corp. Care nu poate fi inventat si nici anulat la
ordin.
Ce-i de facut?
Colegilor mei din Iasi
(si nu numai ) ,le propun sa :
1. Creditam ministrul apararii (USL -ul) si sa
asteptam (oricum,mare lucru nu mai putem face);
2. Continuam procesele ce au ca obiect anularea
deciziilor de revizuire. Daca se obtin decizii definitve si irevocabile
favorabile, pensiile vor reveni la cuantumul din decembrie 2010, cu plata
tutor restantelor;
3. Continuam completarea datelor care atesta
veniturile realizate (cereri la CMJ, arhive etc.);
4. Renuntam la procesele care au ca obiect anularea deciziilor de
regularizare, ca fiind lipsite de obiect.
Militez pentru “pastrarea unitatii SCMD” desi nu sunt un
“automultumit”.
Inteleg “statutul “ meu “real” ,din acest motiv ma aflu in
aceasta organizatie de lupta sindicala si tot din acest motiv nu accept sa-mi
fie puse la indoiala onoarea si demnitatea, doar pentru faptul ca am o alta
parere.
Nu “ne vom multumi cu ce avem” si nici nu vom astepta
“pana la calendele grecesti, implinirea promisiunilor”,asa cum nu cred ca poate
fi acceptata sentinta spulberarii sperantelor membrilor SCMD cu privire
la rezolvarea de catre USL a problemei pensiilor militare.
De aceea ACUM ,nu pot fi de acord cu solutiile de forta , chiar
daca apartin unor oameni pe care ii stimez si carora multi dintre noi le
datoram multe.
Col.(r) Dan Moraru
sâmbătă, 16 iunie 2012
JALNICUL IMPORT DE SUVERANITATE
1. Nu doresc
să fac o retrospectivă a calvarului suportat de unii pensionari militari din
sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Speranţele unei
intervenţii legislative care să amendeze odioasa OUG nr.1/2011( o nemeritată şi umilitoare curbă de
sacrificiu şi pedeapsă morală) aplicată, pentru prima dată, în istoria
Românilor, pensionarilor militari, s-a
spulberat, din nou, azi, 14.06.2012.
În conformitate cu principiul „rostogolirii
datoriilor”, minciuna, impostura, jaful şi răutatea se rostogolesc „către
prostime”, an de an, mascând neputinţa
liderilor români în faţa instituţiilor globalitare. Anul acesta, statul român,
prin Ministerul Finanţelor Publice are de returnat, diverşilor creditori
externi, rate în valoare de 60 de miliarde de lei (adică 14 miliarde de euro). Este
anul în care efortul financiar al statului va atinge apogeul. Până aici totul
este foarte clar, nu sunt bani, deci este nevoie de FMI pentru un nou împrumut.
Prin această soluţie vom reuşi, din nou, rostogolirea datoriilor. Criza a luat prin surprindere guvernul portocaliu care a
denumit-o mai întâi, finaciară apoi bancară, economică, criza datoriilor
suverane, criza rostogolirii datoriilor
şi în final, adaug eu, criza imposturii şi a nemerniciei politice.
Am să vin cu câteva argumente:
- criza a
fost produsă, în principal, de sectorul privat, iar epicentrul acesteia a fost
sectorul financiar – bancar;
- conform teoriei „noii economii”, finanţele
conduc economia;
- deşi avea caracter global şi naţional, prin
măsurile juridice abuzive, efectele crizei au fost suportatate, în principal, de
sectorul bugetar, în care salariile au fost diminuate cu 25% - 40%;
- s-a încercat o diminuare şi a pensiilor însă CCR
a dat verdictul de neconstiuţionalitate;
- afişând o răutate şi aroganţă ieşite din comun, guvernanţii portocalii,
acompaniaţi de „întregul aparat mafiot” au creat o psihoză propice atacului
direct şi imoral asupra pensionarilor militari;
- dintre toţi pensionarii, numai militarii în rezervă au suportat curba de
sacrificiu, existând şi la ora actuală, 26.500 de pensionari militari, cu
pensiile diminuate forţat, din iniţiativa statului; cei aleşi prin mandat,
judecătorii, parlamentarii şi lichelele „plasate în funcţiile grase” din agenţiile
statului, au rămas invulnerabili la criză;
- în acest timp nefast pentru militari şi familiile lor, toate averile,
furăciunile, privatizările nemernicilor, evaziunea, profitul de tip mafiot,
însoţite de minciuna şi impostura politicii, au rămas neatinse, devenind chiar
modelul imoral al idealului social.
Prin urmare, efectele crizei
le-am suportat numai noi, cei 26.500 de militari în rezervă. Argumentele lor au fost,
legea este constituţională şi principiul
„imoral al contributivităţii”. Ba unii neruşinaţi au mai completat aceste argumente
cu unele întrebări, lansate în spaţiul public, cu aroganţă şi mesaj
defăimător:” în ce războaie aţi luptat ?”, „ ce merite speciale aveţi ?”, etc.
Răul a fost făcut, instituţionalizat şi introdus mascat în actul de guvernare
drept un „demers moral”, generat de
spiritul de solidaritate. A noastră, a celor 26.500 de pensionari militari ale
căror familii au fost condamnate şi îngenunchiate datorită lipsei de
performanţă a unei guvernări de dreapta cu apucături de extremă stânga şi a
unui sector privat, inundat de evaziune. Acesta este „OF-UL” CELOR 26.500 DE
FAMILII SACRIFICATE!
2. Sub presiunea
acţiunilor democratice intreprinse de SCMD şi
permise de Constituţie, guvernarea portocalie a transformat criza
pensiilor militare, care atisese apogeul în ianuarie 2011, într-o oportunitate
electorală. Aşa se face că partidul „nostru de suflet”, UNPR, a urcat de la 0,80% cât
avea în primăvara lui 2011, la 3,5% procent
câştigat, în urma recentelor alegeri locale. Diferenţa de aproximativ 3%
provine din votul celor care au primit scrisori de mulţumire şi care, pe drept
cuvânt, au de ce să fie mulţumiţi (sunt şi unii camarazi care au fost
felicitaţi în van). Datorită protestelor noastre repetate, sub presiunea aceluiaşi partid,
UNPR, s-a declanşat procedura de amendare a OUG nr.1/2011, în sensul
rezolvării litigiului rămas în sarcina celor 26.500 de pensionari militari
sacrificaţi de guvern. Paradoxul zilelor noastre este următorul: „Proiectul de modificare şi completare a O.U.G. nr.1 /2011 a
trecut de Senat în perioada guvernării portocalii (cu acele amendamentele
favorabile pensionarilor militari) şi a
fost blocat, azi 14.06.2012, pe timpul guvernării USL, în Camera Decizională,
Camera Deputaţilor! Iată pe scurt istoria acestei nereuşite:
în perioada 07 – 10.05.2012, au avut loc
lucrările Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională; în
prima zi, 7 mai 2012, au fost audiaţi cei doi miniştri, domnii Corneliu
Dobriţoiu şi Ioan Rus; în a doua zi, pe 8 mai 2012, membrii Comisiei Pentru
Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din Camera Deputaţilor au hotărât amânarea dezbaterilor cu două
săptămâni, având în vedere contextul guvernamental şi impactul bugetar (în
această zi Comisia de Apărare a cerut avizul guvernului Ponta pentru
identificarea sursei de finanţare); în ziua de 9 mai 2012, membrii Comisiei au
sărbătorit Ziua Independenţei de Stat a României iar în ziua de 10 mai au
efectuat studiul individual. Încă din data de 21.05.2012, de ziua Sfinţilor Constantin
şi Elena, aveam semnalele unei tergiversări a depunerii raportului final de
către cele două comisii (apărare şi muncă) ale Camerei Deputaţilor şi
reprogramarea discutării proiectului pentru săptămâna următoare. Prin această
amânare, Comisiile sperau să primească avizul favorabil sau nefavorabil al
guvernului. Mesajul transmis de secretarul de stat
Ghorghe Gherghina, că în exerciţiul bugetar al anului 2012, nu este
posibilă o revenire concretă la pensiile din decembrie 2010, iar cei vătămaţi
să privească la orizont, exerciţiul bugetar al anului 2013, m-a lămurit pe
deplin: „nu
se mişcă nimic în politica internă fără aprobarea FMI!” . Statul a luat
prin forţă din pensiile noastre şi acum spune că nu poate da ce a furat. Iată
cum furăciunea se rostogoleşte precum ratele
la datoria externă! Am înţeles, de asemenea, că importăm suveranitate din
exterior, ca şi cum am importa castraveţi. Au urmat zilele mult aşteptae de
miercuri 13 iunie şi joi 14 iunie 2012. În urma şedinţei de azi, 14 iunie 2012,
am reţinut că „Strategia de reparare a furăciunii” are două etape: în
prima etapă se stopează efectul retroactiv al furăciunii şi se continuă
furăciunea în viitor; în etapa a doua se va opri furăciunea după ce FMI aprobă
acest lucru. Această situaţie
dezamăgitoare mă pune serios pe gânduri atunci când încerc să adaug o picătură de optimism şi
încredere în noua guvernare. Expresiile sunt elegante şi
însoţite de fumigene precum: „procesul
este în doi paşi”, „pensionarii militari nu mai sunt obligaţi să returneze
sumele plătite în plus”, „amnistie fiscală pentru cei cu pensiile diminuate”,
„USL îşi va lua angajamentul în discuţiile cu instituţiile financiare”,”nu
putem reveni la pensiile din 2010 din cauza constrângerilor bugetare”,”la noile
negocieri cu FMI, dorim ca din 2013 să revenim la pensiile militare
din...”s.a.m.d. Făcând o mică paranteză asupra termenului de "amnistie fiscală" le
recomand celor care au aprobat-o, să o păstreze pentru infractorii care
produc zilnic hemoragii financiare în bugetul statului! Pentru noi, acest termen este impropriu. Prin
urmare, dragi camarazi nu ne mai fură retroactiv, dar vom mai fi furaţi încă
luni şi ani de zile, iar familiile noastre vor continua acest calvar nemeritat.
3. Se nasc totuşi câteva întrebări pentru
guvernul USL:
- pe cine am slujit noi, militarii
în rezervă, întreaga viaţă activă,
poprul român sau FMI?;
- de ce ne lăsaţi atunci la mila FMI şi nu vă asumaţi răspunderi care ţin
de funcţiile statului?;
- pentru ce vă este atât de greu să înţelegeţi că inventarea principiului
contributivităţii este un eşec lamentabil iar condamnarea noastră la
supravieţuire un act imoral?;
- cum de nu reuşiţi să adunaţi din
evaziune, acea numeroasă cifră de 30 milioane de euro cu care joacă „alba –
neagra” zilnic, cămătarii, excrocii, acoliţii, baronii locali, mafioţii şi toţi
aceia care vă burduşesc buzunarele în campaniile electorale absurde?; încercaţi
să faceţi un mic calcul: dacă eu, ca cetăţean am primit materiale electorale în
cutia poştală în valoare de 30 de euro, înmulţiţi cu 3 milioane de cetăţeni şi
vedeţi că rezultă 90 de milioane de euro; mai adăugaţi peste 200 de milioane
euro afişajul electoral urban şi rural
şi vedeţi ce rezultă? Chiar credeţi că suntem atât de naivi să acceptăm
mesajul vostru preluat de la boc „solidaritate, voi cu voi şi noi cu noi?”;
- de ce ne
lăsaţi în continuare să ne irosim viaţa,energia şi traiul familiilor noastre în
miile de procese în care suntem trataţi ca nişte „milogi la poarta statului”?;
cât credeţi că mai rezistăm după ce, timp de trei ani, am luptat permanent în
stradă cu ticăloşia unei dictaturi?;
- nu simţiţi o jenă pentru tot ce aţi promis? Noi nu dorim nimic în plus
decât ce ni s-a furat. Suntem singurii cetăţeni pensionari furaţi de stat! De ce vă temeţi atât de mult de dictatura FMI? ;
- era atât de greu să garantaţi printru-un act juridic că începând cu 2013,
veţi reda pensionarilor jefuiţi pensiile pe care le-au primit de la statul
român, anterior frauduloasei revizuiri? Aceste pensii
au fost calculate în baza unor legi care ne-au permis să devenim europeni,
votate de un legislativ, în care dumneavoastră, cei de acum, formaţi
majoritatea de atunci!
4. Am invocat, de mai
multe ori, nevoia de unitate, solidaritate şi toleranţă, inclusiv cu lumea
politică! Am simţit permanent cât de vulnerabili suntem la ticăloşia manipulării. Am
făcut apeluri repetate la înţelegerea situaţiei
şi iertarea unor greşeli. Am susţinut şi susţin demersurile SCMD cu bune
şi rele. Sunt pentru refacerea potenţialului combativ al SCMD, readucând în
interiorul său şi pe aceia care s-au revoltat. Probabil au şi domniile lor ceva
de spus. Este o situaţie inacceptabilă pentru orice om cu bun simţ, iar subsemnatul nu
poate avea linişte până nu-şi recâştigă demnitatea furată. Lupta
pentru apărarea drepturilor şi demnităţii noastre nu poate continua prin
resemnare. Când eu am depus jurământul militar nu era
prezent FMI! Drapelul de luptă al marii unităţi l-am primit din mâna unui
comandant român! Am trecut cu formaţia de defilare a marii unităţi dând onorul
unui politician român! Zecile de promoţii de luptători le-am pregătit pentru
apărarea României! Guvernul Boc mi-a tulburat toată liniştea, mi-a violat
morala, mi-a distrus viitorul şi m-a aruncat în urmă cu 30 de ani! Aşteptam de
la guvernul Ponta un act reparatoriu. Acum
voi de ce mă trimiteţi la FMI?
Iar dumneavoastră, stimaţi camarazi, nu vă
mulţumiţi numai cu o analiză critică a acestui material. Încercaţi să exprimaţi
un punct de vedere, reveniţi la realitate, nu renunţaţi la viitor. Lăsaţi
mesajele de felicitare , urările de sărbători şi încercaţi să refaceţi forţa
democratică combativă. Este singura în măsură să vă confere statutul de
cetăţean activ şi atitudinea de implicare. Mai preluaţi ştafeta de la noi, cei
care suntem în bătaia vânturilor duşmănoase, pentru că am obosit. Vă doresc o
vară liniştită, plină de speranţă şi multă sănătate! Imi cer scuze pentru că am
scris atât de mult!
PREŞEDINTELE
SCMD, FILIALA 1 BRAŞOV
PREŞEDINTELE „ALIANŢEI
PENTRU RESPECTAREA DEMOCRAŢIEI – OCTAVIAN PALER”
General Maior,
prof. univ. dr. Petrişor Mandu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)